10 semne neaşteptate care îţi spun că suferi de depresie
De ce apare starea de tristețe fără motiv
Oamenii se simt triști din diverse motive, iar uneori se poate întâmpla sănu existe niciun un motiv sau un eveniment în viață, care să te facă să te simți astfel.
În cazurile de acest tip, este important să îți dai seama dacă este ceva ce îi lipsește corpului tău:
- poate nu ai dormit destul, sau ai parte de un somn întrerupt;
- poate ți-ai neglijat mesele și cele pe care le ai nu îți oferă nutrienții necesari;
- poate ai probleme hormonale (bolile de tiroidă adesea provoacă astfel de stări).
În alte cazuri, problema stării tale poate fi mult mai profundă de atât și poate avea nevoie de un ajutor specializat.
Cea mai comună afecțiune a societății de azi este depresia. Din nefericire, uneori poate fi foarte greu de depistat sau chiar de tratat. Diferența majoră între a te simți trist la un moment dat și a suferi de depresie este dată de durata acestei perioade. Depresia este o tulburare de dispoziție care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului, în timp ce tristețea este o reacție normală la o pierdere, probleme, dezamăgire, etc.
Depresia îți poate provoca probleme de somn, probleme de concentrare, sentimente de inutilitate și deznădejde, oboseală sau lipsă de energie, iritabilitate inexplicabilă, modificări ale apetitului, gânduri de sinucidere.
Dacă te simți copleșit de emoțiile tale și simți că nu mai poți face față, sau cunoști pe cineva care are nevoie de ajutor imediat, în România există: Telefonul Verde Antisuicid 0800 801 200, apelabil gratuit în fiecare seară în intervalul orar 19:00 - 7:00, asigură intervenție în criză suicidară.
În ceea ce privește depresia, există mai multe tipuri: tulburare depresivă majoră, tulburare distimică, depresie sezonieră, depresia bipolară, depresia postpartum ș.a. Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății ne spune că, în lumea întreagă există peste 264 de milioane de oameni care suferă de depresie.
Cea mai eficientă metodă de a trata depresia este terapia psihologică. Terapia te va ajuta să te simți mai încrezător, să te cunoști mai bine, să te simți mai bine și nu în ultimul rând, îți va pune la îndemână resursele necesare pentru a te dezvolta.
Un alt motiv foarte comun pentru care te poți simți trist, fără motiv, este existența unei traume. Trauma este un răspuns emoțional sau fizic la unul sau mai multe evenimente sau circumstanțe dăunătoare sau care pun viața în pericol, și are efecte adverse de durată asupra bunăstării tale mentale și fizice.
Traumele îți pot afecta creierul și sistemul nervos, iar mulți oameni se confruntă cu dereglarea emoțională mult după ce situația traumatizantă s-a încheiat.
Schimbările hormonale sunt, de asemenea, un alt factor care te poate afecta mental. Printre afecțiunile legate de schimbările hormonale, se numără:
- Tulburarea disforică premenstruală (PMDD). Se referă la aceea depresie care apare cu aproximativ o săptămână înainte de începerea menstruației;
- Depresia postpartum;
- Perimenopauza (perioada de tranziție înainte de menopauză).
Nu în ultimul rând, te poți simți trist din cauza unui eveniment stresant din viața ta. Nivelurile mari de stres cauzate de muncă, de oboseală, de probleme relaționale, de mutarea într-o altă casă, de boală în familie, etc., toate pot duce la dereglări emoționale și la stări de tristețe.
Cum înlături starea de tristețe fără motiv
În cazul în care te simți trist, dar îți este foarte greu să vorbești cu cineva despre asta, cea mai bună soluție este să apelezi la un psiholog. Dacă te lupți cu tristețea de ceva vreme, ai gânduri negative și îți faci griji că s-ar putea să fii deprimat, a cere ajutorul este primul pas spre a te vindeca.
În funcție de gravitatea stării tale, medicul specialist îți va recomanda, daca va fi nevoie, și un tratament medicamentos, pe lângă asistarea psihologică.
În schimb, dacă starea ta de tristețe nu este atât de gravă și reușești să numești cauzele acestuia, poți începe prin a te deschide față de cineva apropiat și a împărtăși cum te simți.
Uneori este nevoie doar de cineva care sa ne asculte pentru a ne simți mai bine, iar vulnerabilitatea ne ajută să devenim mai puternici.
Sunt nenumărate metode care îți pot schimba starea: de la a găti ceva ce îți place, a asculta muzica preferată, a face sport (endorfinele cresc starea de bine), a ieși să te plimbi într-o zi însorită, până la a îți lua timp liber pentru tine și a asculta ce are nevoie corpul tău.
Atunci când te simți trist fără niciun motiv, ascultă-ți mai întâi corpul și nevoile și fi blând cu tine.
Și, indiferent de starea ta de azi, află că nu ești singur și că există multe modalități de a-ți regăsi bucuria din nou.
Surse foto: https://www.istockphoto.com/ro