Cand se joaca, copilul exploreaza si invata diversele fatete ale realitatii intr-o maniera sigura, jocurile devenind un lung sir de repetitii inainte de reprezentatiile in fata publicului ce vor urma odata cu maturizarea. Cu cat copilul are ocazia sa repete mai mult si in moduri cat mai diverse (singur sau cu ceilalti prin jocuri senzoriale, sociale, de miscare, creative, proiective, artistice etc), cu atat reprezentatiile sale in fata celorlalti vor fi mai bogate, mai pline de incredere si curaj, mai originale si "colorate", mai armonioase si vii!
Cand te joci cu copilul tau acesta simte ca apartine familiei, ca este important si iubit. Maniera in care o faci este important sa fie una calda, suportiva si libera, insa fara a face lucruri in locul sau. Cand se joaca astfel , copilul invata ca poate sa exploreze lumea simtindu-se in siguranta, avand aprobarea parintilor.
Jocurile senzoriale sunt foarte importante pentru dezvoltarea armonioasa a simtului eului si il ajuta pe copil sa intre in contact cu lumea inconjuratoare. Acesta are ocazia de a explora si cunoaste realitatea folosindu-se de toate simturile: tactil, vizual, auditiv, chinestezic, gustativ si prin miros.Masajul tematic
Este foarte amuzant si placut pentru copil sa i se faca un astfel de masaj. Pot fi folosite teme diverse: o calatorie in jungla in care va intalniti cu tot felul de animale, o calatorie subacvatica, schimbarile vremii, realizarea unei prajituri, etc.
Astfel spatele copilului va deveni locul unde se petrec toate aceste "calatorii".
De exemplu, pe spatele lui pot trece elefanti, serpi, broscute, iepurasi, antilope si tigrii fiorosi. Sau poate simti apa si valurile cum il ating, pestisori si stelute de mare. La fel, poate sa picure, apoi sa ploua torential, cu fulgere si tunete, ca la final sa apara soarele si curcubeul. Poti presara zahar, faina, cacao si sa amesteci temeinic toate ingredientele pentru o prajitura delicioasa, apoi pui totul la cuptor si spatele lui se va incalzi foarte placut. Si sa nu uiti taierea prajiturii si mancarea ei.
Dupa aceea, ii puteti propune copilului sa va faca el masaj folosind una dintre teme sau chiar sa inventeze o calatorie noua daca doreste. In acest mod el invata sa isi dozeze energia si felul in care atinge, poate diferentia tipurile de atingeri,intelege cand apasa prea tare si ii poate provoca durere celuilalt, isi dezvolta imaginatia, etc.
Colaj ingenios
Pentru acest joc este de recomandat sa folosesti un celofan sau o musama mai veche pe care sa o intinzi in camera copilului. Asa va puteti juca si explora diverse materiale fara stresul ca veti murdari covorul.
"Ingredientele colajului" pot fi: faina, malai, cereale, boabe de fasole, linte, paste mici, cus-cus, nisip, scoici, zahar, vata, plastilina, bureti de vase taiati in bucatele mici, bucati de materiale textile, fire de lana, etc. Toate aceste materiale le puteti pune in boluri sau castronele de plastic. Inainte de a va apuca de colaj veti explora cu mainile materialele pregatite. Daca vrei, va puteti lega copilul la ochi pentru a ii canaliza toata energia spre simtul tactil, lucru care il poate amuza si mai mult. Copilul trebuie sa incerce sa ghiceasca ce se afla in boluri si mai ales trebuie incurajat sa povesteasca cum se simte respectivul material: fin, moale, tare, aspru, placut sau neplacut, usor sau greu, etc.
Apoi cu materialele aduse puteti face un colaj impreuna (fiecare pe foaia lui insa) pornind de la diverse teme: o casa, o barcuta,un peisaj (la mare, la munte, in padure, etc), un animal sau ce propune copilul.
Asadar mai aveti nevoie de lipici, pensule si chiar putina tempera cu care copilul poate colora vata pe post de norisori, boabele de fasole ca pietricele, pastele pe post de gardulet, etc.
Irina Ioana Calota
Psiholog clinician autonom