50 de activități gratuite pe care le poți face vara cu copilul tău

50 de activități gratuite pe care le poți face vara cu copilul tău

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Vacanța de vară ar trebui să fie nu numai prilej de multă distracție, ci și o perioadă în care ai noștri copii să dobândească tot felul de abilități. Acestea le vor fi utile la grădiniță sau la școală și ne vor oferi posibilitatea să petrecem împreună cu ei timp de calitate. Din articolul de mai jos veți afla în ce fel de activități, care să fie și gratuite, îi puteți implica pe copii, în funcție de vârsta acestora.

Care sunt activitățile de vară, ce se pot face gratuit și sunt adecvate pentru copiii de 2-3 ani

La vârsta de 2-3 ani, copilul începe din ce în ce mai mult să-și înțeleagă emoțiile, precum și modul în care comportamentul său te afectează. „Crizele emoționale sunt firești, iar anxietatea de separare poate fi încă puternică.
În privința achizițiilor de limbaj, se poate spune că micuțul știe din ce în ce mai multe cuvinte, face enunțuri tot mai complexe, ajunge să poarte mici conversații.
De asemenea, este tot mai dispus să facă lucruri singur, înțelege mai bine cum funcționează părțile corpului și obiectele din jurul său. Pentru el, totul e nou și interesant, iar misiunea noastră va fi să-l ajutăm să descopere lumea într-un mod cât mai agreabil.
În planul dezvoltării motorii, vei sesiza că al tău copil aleargă tot mai bine, cade mai puțin, își ține mai bine echilibrul și își coordonează mai bine mișcările. Inclusiv motricitatea sa fină s-a îmbunătățit considerabil.
Odată cu venirea vacanței de vară, rolul nostru, al părinților, va fi să ne antrenăm copiii în tot felul de activități, care să fie nu numai captivante, ci și să-i ajute să învețe lucruri ce vor fi baza viitoarei lor dezvoltări.
Pentru un copil de 2-3 ani pot fi adecvate oricare dintre activitățile de mai jos:
• Participați la un „story time" de la o librărie- Va fi o ocazie perfectă pentru ca micuțul tău să învețe să asculte, să se concentreze și să pătrundă în minunata lume a poveștilor
• Puneți la cale  o „tea party"- Mai ales dacă aceasta se ține în aer liber va fi binevenită. Copilul va avea ocazia să învețe și reguli legate de bunele maniere

Fetita ce se joaca in gradina de-a „Tea party”

• Puteți să vă costumați- Va fi foarte distractiv pentru copil să întruchipeze personajele preferate sau să te vadă pe tine făcând acest lucru. Profită de așa ceva și încurajează-l să intre în mici jocuri de rol
• Faceți slime homemade- Vei vedea cât de încântat va fi copilul când va vedea că își poate pregăti și acasă „jucăria" momentului
• Construiți un cort sau un fort- Mai ales băiețeii vor fi fericiți să aibă acasă un fort sau un cort precum cele din cărți sau desene animate
• Gătiți ceva împreună- Alege un preparat simplu, în pregătirea căruia să-ți poți implica și copilul (de pildă, faceți înghețată homemade)
• Mergeți să hrăniți păsărelele- Prin intermediul acestei activități, copilul va învăța să fie mai responsabil față de animale și să le îndrăgească
• Organizați o „vânătoare de comori"- Aceasta poate fi pe orice temă, numai bună de organizat într-un spațiu cât mai generos
• Mergeți la ateliere organizate de muzee- De pildă, un atelier de olărit va fi o ocazie excelentă pentru ca al tău copil să descopere plăcerea unei activități ce-i poate dezvolta îndemânarea și creativitatea
• Alergați în preajma fântânilor- Va fi o bună modalitate de a vă răcori, dar și de a face mai multă mișcare
• Jucați-vă la o piscină de la curte- Ai însă mare grijă să-ți supraveghezi cu mare atenție copilul!

Citește și: Cum să faci slime acasă

Activități de vară gratuite, potrivite pentru copiii ce au între 4 și 7 ani

La această vârstă, cei mai mulți dintre copii merg la grădiniță sau la școală. Este perioada în care vor acumula numeroase achiziții, atât din punct de vedere al dezvoltării cognitive, cât și al celei emoționale.
În același timp, ei vor deveni tot mai independenți și mai capabili să-și rezolve problemele.
În planul dezvoltării fizice, se poate spune că un copil ce are între 4 și 7 ani a dobândit deja abilități ce-i permit să sară, să alerge în diverse moduri, să escaladeze, să-și țină echilibrul pe suprafețe variate. Totodată, se bucură de o coordonare mai bună a mișcărilor.
O altă trăsătură ce definește un preșcolar și un școlar mic este că va începe să-și facă mai ușor prieteni. În acest context, profită de acest progres, împrietenește-te mai bine cu părinți de la grădiniță/școală și propuneți-le copiilor voștri activități antrenante.
Să vedem ce activități sunt ideale pentru copiii între 4 și 7 ani:
• Organizarea unui picnic pe o anumită temă- Puteți alege personaje din filme sau din cărți, având grijă să aveți la îndemână „recuzita" potrivită
• Faceți un concurs de desene pe asfalt- Copiii vor fi bucuroși să deseneze cu creta orice le trece prin cap
• Organizați tot felul de curse de obstacole- Cei mici vor fi fascinați că vor avea parte de o întrecere
• Inventați o piesă de teatru sau un dans pe o melodie pe care copiii din grupul vostru o adoră- Ce minunat este când copiilor li se dă ocazia să se exprime liber, să creeze!
• Organizați o „vânătoare" de obiecte fosforescente noaptea- O grădină mare va fi un loc ideal pentru așa ceva
• Creați un ecosistem într-o piscină, folosindu-vă de jucării- Va fi o bună metodă ca cei mici să învețe o mulțime de lucruri noi
• Pregătiți loțiuni de protecție homemade, pentru a-i proteja pe cei mici cât timp veți lucra la „ecosistemul" din piscină- De exemplu, puteți să preparați o loțiune cu oricare dintre aceste ingrediente: ulei de semințe de morcov, unt de shea, ulei de cocos, ulei de zmeură etc.
• Participați la „story time" la o librărie- Așteptați ocazia potrivită pentru ca al vostru copil să poată auzi cum o anumită personalitate relatează una dintre poveștile îndrăgite
• Construiți un cort de indieni- Orice băiețel va fi foarte entuziasmat să se poată juca „de-a indienii" oricând
• Încercați să faceți cărți handmade- Lasă-l pe cel mic să deseneze sau să coloreze cum vrea, punându-și creativitatea la muncă
• Încercați să vă faceți un mini-cinema în grădină- Invitați și prietenii copiilor și petreceți împreună o seară de vară minunată!

Baietel costumat in indian

Citește și: Cum poți construi un cort homemade pentru copilul tău

În ce fel de activități de vară, gratuite, este recomandabil să-i implicăm pe copiii ce au între 8 și 10 ani

Odată ce ajung în această perioadă, se poate spune că ai noștri copii se pregătesc de adolescență. Vor evolua spectaculos din toate punctele de vedere și putem sesiza la ei oricare dintre următoarele caracteristici:
• Sunt mai capabili să lucreze în grup
• Sunt mai dornici să petreacă mult timp cu prietenii lor
• Sunt tot mai independenți și mai capabili să respecte regulile
• Le place să rezolve probleme, să negocieze cu prietenii lor
• Învață mai bine ce înseamnă spiritul de echipă
• Devin mai sensibili la ceea ce cred ceilalți despre ei și au nevoie de aprobarea adulților din jurul lor
• Le place tot mai mult competiția
• Sunt tot mai interesați de lucruri pe care le fac adulții, dar acest fapt nu înseamnă că nu le mai plac și activitățile mai puțin serioase, copilărești
Având în vedere aceste transformări ale copiilor noștri, nu vom greși dacă le vom propune oricare dintre activitățile de mai jos:
• Organizați o „Halloween Party de vară"- Oricând atmosfera de Halloween este o încântare pentru ai noștri copii!
• Puneți la cale întreceri de tot felul- Fie că este vorba despre unele precum cursele de obstacole sau o „vânătoare de comori", copiii ce au între 8 și 10 ani adoră să fie competitivi
• Construiți castele de nisip - Va fi o bună metodă de a stimula îndemânarea, răbdarea și creativitatea
• Gătiți ceva- De exemplu, să preparați o pizza homemade va fi o încântare pentru orice copil. Alegeți rețete rapide și inedite!
• Organizați o „Vânătoare de comori"- O puteți face din ce în ce mai complicată, atât în aer liber, cât și într-un spațiu interior mai mare
• Faceți o petrecere cu dans- Vei vedea ce fericiți vor fi copiii când vor avea ocazia să danseze în ce fel își doresc
• Vă puteți preface că „faceți plajă" într-o zi ploioasă- Veți putea desfășura această activitate într-o zi ploioasă de vară. Tot ce veți avea de făcut va fi să aveți la îndemână prosoape de plajă și oricare dintre elementele ce fac parte din „recuzita" pentru plajă
• Pictați afară- Să picteze în aer liber va fi fascinant pentru orice copil!
• Organizați un concurs de spus povești- Imaginația copiilor este fără limite, așa că oferiți-le ocazia de a o valorifica inventând tot felul de povești
• Nu vă feriți să vă bateți cu baloane pline cu apă- Aveți grijă să alegeți o zi foarte caldă și să dispuneți de suficient spațiu
• Confecționați coliere sau brățări homemade- Copiii vor fi mai încântați dacă vor putea să-și facă brățări/coliere ale prieteniei
• Găsiți un spațiu pentru a organiza un stand cu limonadă sau cu înghețată homemade- Cei implicați vor fi entuziasmați să-și poată prezenta limonada sau înghețata la a cărei  preparare au contribuit și ei

Copii aflati la un stand cu limonada

Sugestii de activități de vară, potrivite copiilor mai mari de 10 ani

Preadolescenții și adolescenții își schimbă mult interesele și nu va fi ușor să le facem pe plac, să le identificăm plăcerile.
Specialiștii ne sfătuiesc, pentru a avea cât mai mult succes în acest demers, să încercăm să explorăm ceea ce a rămas copilăresc în sufletul lor, conferind totodată o notă de „maturitate".
În acest scop, este potrivit să le propunem activități de tipul:
• Petreceri la care să aibă parte de „boardgames" și de mocktail-uri- Vor fi fericiți să vadă că și ei pot savura un cocktail, asemenea adulților
• Organizarea unor „vânători de comori" la care premiile să fie ceva care le place foarte mult- De pildă, să primească timp suplimentar de privit la televizor sau de jucat pe calculator
• Gătiți ceva împreună- Ține cont de preferințele copilului și dă-i ocazia să-și pună cât mai mult „amprenta" pe ceea ce gătiți
• Organizarea petrecerilor la piscină- Pot fi o distracție minunată, atâta timp cât există și supravegherea venită din partea unor adulți responsabili
• Faceți plimbări în natură și drumeții în locuri inedite- Va fi o excelentă metodă de a-ți stimula copilul să cunoască lumea din jur
• Organizați un karaoke- Va fi o încântare atât pentru copii, cât și pentru părinți
• Când puteți, faceți un foc de tabără- Acesta va întregi atmosfera de vacanță și va fi o ocazie pentru reunirea prietenilor
• Faceți un concurs de picturi pe ziduri- Căutați un loc care permite așa ceva și lăsați-vă copiii să-și pună în joc toată creativitatea
• Implică-ți copilul în activități de voluntariat- Vei vedea că astfel îi vei da ocazia să-și facă prieteni noi și să acumuleze abilități valoroase (precum empatia, capacitatea de a lucra în echipă etc)

Copii la o petrecere

Exemple de activități de vară, ideale pentru un grup de copii, de vârste diferite

Dacă este necesar să implicăm în activități copii care sunt de vârste diferite, trebuie să ne orientăm către unele care să îi intereseze atât pe cei mai mari, cât și pe cei mai mici. Printre ele putem include:
• Organizarea unui picnic

Familie cu copii la picnic

• Vizionarea unui film în aer liber
• Organizarea unui concurs de gătit sau a unuia de dans
• Lectura unor cărți captivante, precum „Harry Potter"
• Putem avea seri în familie, în care să fie implicați și părinți ai prietenilor copiilor noștri
• Jucați-vă oricare dintre următoarele jocuri: badminton, fotbal, baschet, mini-golf, bowling, Monopoly, diverse jocuri cu cărți etc.

Voi mai puteți sugera și alte activități de vară, numai bune pentru copii, care să fie și gratuite?

Surse:
www.msn.com, www.kidcentraltn.com, www.raisingchildren.net.au

Surse poze:
www.pixabay.com

Articolul urmator
Dragă mami, învață să faci diferența dintre a fi politicos și a face pe plac oricui pentru a-ți educa sănătos copilul
Dragă mami, învață să faci diferența dintre a fi politicos și a face pe plac oricui pentru a-ți educa sănătos copilul

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Art Safari Kids, evenimentul preferat al copiilor de vara aceasta! 8 activități pe care le pot face aici micii artiști
    Art Safari Kids, evenimentul preferat al copiilor de vara aceasta! 8 activități pe care le pot face aici micii artiști

    Vara aceasta se numără micii artiști, la Art Safari Kids!Ateliere de creație variate, artă adevărată, tururi ghidate pe înțelesul lor - sunt doar câteva dintre surprizele...

    Gât inflamat și iritat? Ce poți face pentru copilul tău
    Gât inflamat și iritat? Ce poți face pentru copilul tău

    Aproape că nu există părinte care să treacă prin sezonul rece fără să audă „Mami, mă doare în gât!”. Majoritatea părinților se îngrijorează atunci...

    Prăjitura cu ananas pe care o poate face în două minute chiar și copilul tău
    Prăjitura cu ananas pe care o poate face în două minute chiar și copilul tău

    Mami, vreau ceva dulce! Iată replica pe care orice mamă încearcă să o evite. Însă nu este neapărat necesar ca replica aceasta să îți dea viața peste cap și nici...

    Copilul tău încă udă patul? Uite cum poți să îl ajuți
    Copilul tău încă udă patul? Uite cum poți să îl ajuți

    La fel ca și antrenamentul la oliță și crizele de furie, udarea patului poate fi una dintre multele provocări cu care se confruntă părinții. Udatul patului este un fenomen foarte...

    Nu arunca apa în care au fiert cartofii! Iată ce poți face cu ea
    Nu arunca apa în care au fiert cartofii! Iată ce poți face cu ea

    Tu ce faci, de obicei, cu apa în care au fiert cartofii? O arunci sau o păstrezi? „Dar de ce aș păstra-o?”, probabil te întrebi acum. Ei bine, există o mulțime...

    6 măști pentru păr gras pe care le poți face acasă
    6 măști pentru păr gras pe care le poți face acasă

    Sigur ți s-a întâmplat măcar o dată să vezi că părul tău s-a îngrășat în mai puțin de 24 de ore de la spălare. De exemplu, expunerea la umezeală și...

    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău
    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău

    Nu este un secret faptul că este nevoie de mai mult decât de dragoste pentru a menține o relație sau o căsnicie puternică și sănătoasă. Pe lângă sentimentele puternice,...

    10 moduri prin care poți să dăruiești cel mai de neprețuit cadou Crăciunul acesta: timpul tău
    10 moduri prin care poți să dăruiești cel mai de neprețuit cadou Crăciunul acesta: timpul tău

    Cum se apropie perioada Crăciunului, cum începem să ne agităm în legătură cu darurile pentru cei dragi. Ce ar fi ca anul acesta, în loc să alergi prin magazine după...

    © 2024 Qbebe