Tot mai mulți părinți conștientizează faptul că învățarea limbii engleze a devenit o necesitate în zilele noastre și cu cât se începe mai devreme studierea acestei limbi, cu atât mai repede, mai bine și cu mai multă încredere va fi vorbită. În acest sens, Ora-de-Engleza.ro vine în ajutorul părinților cu o serie de cursuri gratuite pe care aceștia să le ofere cadou copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Pe parcursul acestor lecții, părinții pot observa metodele de predare ale profesorului, materialele vizuale și softurile educaționale special create pentru nevoile tuturor. Atmosfera orelor și bucuria celor mici sunt așa cum și-ar dori orice părinte pentru copilul lui.
O idee extraordinară dacă ținem cont de faptul că engleza este o limbă de circulație internațională, folosită în conversații din orice domeniu, iar statisticile arată că, în 2022, aproximativ 1,5 miliarde de persoane din întreaga lume vorbesc engleză, fie ca limba maternă, fie ca a doua limbă.
De ce este important ca un copil să învețe limba engleză
Pe lângă faptul că engleza este limbă comună la nivel internațional și a doua limbă oficială în toate statele membre UE, există și alte motive pentru care cei mici ar trebui să învețe limba engleză de la vârste fragede:
Învățarea unei limbi străine stimulează imaginația și dezvoltă creativitatea
Conform specialiștilor, învățarea unei limbi străine la o vârstă fragedă dezvoltă gândirea abstractă și extinde cu siguranță capacitatea creierului de a gândi creativ. Odată ce vor stăpâni o anumită limba străină, cum este engleza, de exemplu, cei mici vor putea oferi mai multe răspunsuri la o singură întrebare și pot avea abordări multiple pentru o anumită situație.
De asemenea, copiii vor învăța să privească lumea printr-o perspectivă diferită, iar acest lucru se datorează faptului că un nou sistem lingvistic îi obligă oarecum să se familiarizeze cu obiceiurile și cultura unei țări diferite.
Ajută la crearea relațiilor interpersonale
Dincolo de beneficiile cognitive, învățarea unei limbi străine aduce beneficii interpersonale importante. Limba și cultura sunt profund interconectate - și nu este surprinzător faptul că cei care învață o limbă străină dau dovadă de o mai mare conștientizare interculturală.
Competențele lingvistice deschid uși
Capacitatea de a comunica cu mai multe persoane aduce noi oportunități. Într-o economie conectată la nivel global, persoanele bilingve au acces mai ușor la locuri de muncă și, de cele mai multe ori, sunt mai bine plătite. Au acces la programe de studiu în străinătate și chiar la burse care le ajută să continue și să aprofundeze învățarea limbilor străine.
De asemenea, cei care cunosc limba engleză la un nivel avansat, au mai multe oportunități de angajare, fiindcă multe companii caută să se extindă internațional.
Limba engleză este una dintre competențele lingvistice de la Bacalaureat
Elevii care dețin un certificat Cambridge, începând cu nivelul B1 conform Cadrului European Comun de Referință (CEFR), ce atestă nivelul lor de limba engleză, nu vor mai susține examenul de limba engleză la Bacalaureat. Ceea ce înseamnă un examen mai puțin într-o perioadă în care emoțiile sunt la cote maxime.
Așadar, Crăciunul acesta este momentul pentru o schimbare! Pe lângă cadourile mult dorite, asigură-te că Moș Crăciun așează sub brad micuțului tău și un curs gratuit de limbă engleză!
Mai multe detalii găsești pe site-ul Ora-de-Engleza.ro!
Surse foto: Freepik
Surse articol: https://knowablemagazine.org/article/mind/2018/how-second-language-can-boost-brain
https://medium.com/123rf-blog/why-learning-a-new-language-makes-you-more-creative-b1e3dfa8d7d9
https://www.statista.com/statistics/266808/the-most-spoken-languages-worldwide/
https://www.pandatree.com/blog/2017/01/05/reasons-why-children-should-learn-a-foreign-language/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_englez%C4%83
https://www.ora-de-engleza.ro/