Indiferent de cauzele evolutive ale anxietății de separare și de caracterul său de normalitate, ea poate fi extrem de frustrantă atât pentru copil cât și pentru părinte. Atunci când cel mic ți se agață de picioare, plânge sfâșietor să nu pleci, se zbuciumă încercând să te rețină, jelește literalmente, nu ai cum să rămâi imperturbabil și să nu te întrebi dacă nu cumva procedezi greșit. Tabloul se complică mai ales atunci când ești o persoană implicată profesional, trebuie să te organizezi între zeci de angajamente și trebuie să găsești un echilibru între familie și slujbă.
Vestea bună este că anxietatea de separare va trece odată cu timpul, pe măsură ce copiii cresc și dobândesc mai multă autonomie. Va trece odată ce copiii vor începe să aibă încredere și în alte persoane decât în părinții lor și atunci când vor căpăta intern siguranța că părinții se vor întoarce întotdeauna la ei, chiar dacă pleacă și sunt absenți pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Anxietatea de separare se va volatiliza pur și simplu atunci când copiii dobândesc certitudinea interioară că părinții vor fi mereu prezenți și disponibili atunci când vor avea nevoie de ei, că într-o situație de pericol sau frustrare vor răspunde cu promptitudine dacă îi vor chema. Odată dobândit acest sentiment de siguranță interioară, comportamentul lor va începe să fie explorativ și curios și vor putea suporta absența părinților în prezența altor adulți sau copii, pentru că experința le-a arătat că ei se vor întoarce.
Odată cu preșcolaritatea, anxietatea de separare tinde să se stingă.Totuși, poate reapărea, chiar și la un copil de vârstă preșcolară mare, atunci când în viața lui există un tip de stres: o boală în familie, intrarea la școală, mutarea domiciliului, apariția unui frățior sau surioare, internarea copilului în spital, lungi perioade de timp petrecute în absența unui părinte, divorț sau conflicte între părinți, etc.
Anxietatea de separare până la 8 luni
In copilăria timpurie, copilul se află într-o fuziune cu mama și nu o percepe ca fiind separată de sine. Anxietatea de separare se instalează abia în jurul vârstei de 8 luni, atunci când bebelușul devine mai conștient de ceea ce îl înconjoară și dobândește ceea ce se numește în psihologie permanența obiectului. Chiar dacă sunt și copii care pot achiziționa această abilitate între 4 și 5 luni, majoritatea dezvoltă anxietatea de separare în jur de 8-9 luni. In această perioadă copilul începe să facă distincția între oamenii și locurile care îi conferă siguranță, și persoanele străine sau locurile noi ce îi declanșează senzații de pericol și amenințare. Abia acum realizează că mama este separată de el însuși, iar când ea se îndepărtează, îi sesizează imediat plecarea. Totodată, în această etapă de dezvoltare cognitivă, el nu știe dacă mama se va mai întoarce sau nu. Procesul de separare este o provocare pentru bebeluș, îi generează disconfort și teamă, mai ales dacă se suprapune peste foame, oboseală sau o stare de boală, dar îl și învață cum să facă față distanței și să gasească modalități de auto-alinare. Aceasta etapă a anxietății de separare poate dura câteva luni și pune bazele capacității bebelușului de reziliență și auto-calmare.
Ce să faci?
- Până la 6 luni, obișnuiește-l să rămână pentru perioade scurte de timp și în mod treptat, în grija altor persoane de încredere, o bonă iubitoare sau bunică. Experiența de a fi lăsat temporar cu oameni responsabili și grijulii poate diminua anxietatea lui de separare
- Oferă-i un mediu securizant, plin de afecțiune, cu mult contact emoțional și fizic
Anxietatea de separare între 8 luni -18 luni
In anii copilăriei foarte mici, anxietatea de separare se intensifică. Deși înțeleg că părinții vor reveni, copiii sunt foarte atașați de ei și nu vor să stea departe de aceștia. Din experiență învață că, dacă fac un tantrum, sunt mari șanse ca părinții să stea cu ei sau să revină. Chiar dacă sunt tulburați de crizele de protest ale micuților, părinții trebuie să înțeleagă că opoziția copiilor face parte din dezvoltare și din procesul lor de individuare. Sunt situații când copiii nu au trecut prin etapa anxietății de separare la vârsta când erau sugari, ceea ce duce la provocări foarte mari și la manifestări ample pe la vârsta de 15-18 luni. Separarea va fi confruntată cu dificultate de către copil atunci când este obosit, înfometat sau se simte rău, momente când reclamă prezența mamei și reconfortarea ei.
Ce să faci?
- Nu-i minimaliza sentimentele prin răspunsuri de tipul “Hai că ești fetiță mare” sau “Ești băiat, trebuie să fii curajos”
- Faceți un ritual de despărțire pe care îl știți voi doi, un mod de a vă saluta sau o replică jucăușă care eventual să-i amintească că vă veți vedea mai încolo. Fie că bateți cuba, vă sărutați de trei ori sau îi oferiți un obiect substitutiv de care este atașat și care-i conferă siguranță (o jucărie sau o păturică), trebuie să îndepliniți ritualul de fiecare dată când urmează o separare.
- Faceți tranzițiile în mod rapid. Lungirea îmbrățișărilor și explicațiile fără sfârșit vor face și mai dificil momentul separării. Acordă-i copilului întreaga ta atenție, o îmbrățișare scurtă de rămas bun și apoi îndepărtează-te repede. Transmite-i un sentiment de încredere și o atitudine veselă pentru a preveni anxietatea.
Anxietatea de separare la vârsta preșcolarității
Te-ar putea surprinde faptul că, în pofida independenței tot mai mari pe care și-a câștigat-o, copilul tău preșcolar reîncepe să manifeste întregul arsenal emoțional al anxietății de separare, așa cum făcea în copilăria mai mică: plânge sfâșietor sau înfundat, se agață de tine, protestează vehement la separare. Acest fapt este corelat cu existența unui nou stres în viața copilului sau cu o schimbare de rutină. Poate că este îngrijorat de pierderea afecțiunii și atenției părinților atunci când s-a nascut un nou frațior sau o surioară ori poate se luptă cu provocările începerii școlii, care vin cu noi reguli, colegi și cerințe. Odată ce se obișnuiește însă cu schimbările nou apărute în viața lui și primește reconfortarea și atenția de care are nevoie din partea părinților în această perioadă stresantă, copilul tău renunță la comportamentul anxios de verificare a securității. Este adevărat că, începând de la 3 ani copilul iși dă seama de efectele pe care plânsul și protestele sale le au asupra noastră. Asta nu înseamnă că nu sunt stresați ci că își doresc foarte mult să schimbe realitatea separării. Este important ca noi să rămânem consecvenți, să nu ne lăsăm întorși din drum din cauza plânsului sfâșietor al copilului, să nu ne schimbăm planurile. Trebuie să-i oferim asigurări legate de întoarcerea noastră, să ne ținem promisiunile și să nu amânăm momentul despărțirii.
Ce să faci?
- Spune-i că înțelegi că este supărat, validează-i sentimentele, transmite-i faptul că sentimentele lui sunt normale și cu timpul lucrurile vor deveni mai ușoare.
- Atunci când pleci, oferă-i explicații inteligibile pentru vârsta sa, privind momentul când te vei întoarce. El nu are încă conceptul de timp și nu va înțelege ce înseamnă „în trei ore”, dar va înțelege dacă-i spunem că ne vom întoarce „după somn”, „după masă” sau când limba ceasului este înclinată într-o anume direcție. Poți folosi explicații precum „mă voi întoarce după ce vei dormi de trei ori” atunci când de pildă revenim dintr-o deplasare peste trei zile
- Nevoia de reconfortare în situația pe care el o percepe stresantă poate fi satisfăcută dacă reușim să ne organizăm și să petrecem momente speciale cu el, momente care pot fi de asemenea ritualizate. De pildă, atunci când frățiorul bebeluș doarme, poți decupa în rutina zilei un timp numai pentru voi, astfel încât să simtă că i se umple rezervorul de dragoste
- Păstrează rutinele. Ele vor aduce un grad de predictibilitate și de structură în viața copilului, de care are atâta nevoie pentru a se simți în siguranță și a percepe că lucrurile sunt normale și așa cum trebuie să fie.
- Ține-ți promisiunea referitor la momentul întoarcerii, nici mai devreme, nici mai târziu. În felul acesta îi vți consolida independența și încrederea în abilitatea lui de a sta departe de tine. Dacă te vei întoarce prea devreme, îngrijorat de modul în care s-ar putea simți nu faci decât să prelungești și mai mult procesul anxietății de separare. Dacă, în schimb, nu te întorci la ora fixată, îi minezi orice formă de încredere în prezența ta consistentă
- Antrenează capacitatea lui de a sta departe de tine organizându-i programul în mai multe contexte: acasă la bunici; întâlniri cu cei de vârsta lui; petrecerea timpului, măcar pentru o ora pe perioada week-end-ului cu diverse persoane de încredere din familie;
- Pregătește tranzițiile. Dacă urmează să aibă loc o schimbare în viața lui, cum ar fi începerea școlii, mergeți eventual înainte în respectivele locații și jucați ritualul de rămas-bun înainte de momentul respectiv. În felul acesta îi oferi șansa să se pregătească pentru separare.
Surse: https://www.livingandloving.co.za; https://www.babycenter.com; https://medlineplus.gov
Surse foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
