Tortura ursulețului: tehnica de parenting care șochează psihologii

Tortura ursulețului, o tehnică de parenting șocantă

Tehnica de parenting denumită tortura ursulețului a devenit cunoscută pe internet după viralizareau nui videoclip anul trecut în care prezentat un tată care lovește cu furie plușul cu Mickey Mouse al fiului său până când este de acord să își mănânce mâncarea. Videoclipul a fost distribuit inițial pe Twitter, alături de descrierea “atunci când copiii nu vor să mănânce, iată ce trebuie să faci.”

Ulterior, au apărut și alte videoclipuri cu părinți care apelează la această tehnică, ce presupune lovirea în mod repetat a jucăriei preferate a copilului, până îl convingi să mănânce.

Cântăreața Coleen Nolan și-a exprimat părerea cu privire la această practică, considerând că acei copii care sunt pedepsiți într-o astfel de manieră vor crește cu probleme reale legate de mâncare, fiind antrenați să mănânce prin teamă. În mod evident, mulți părinți au fost îngroziți și au expus dezgustul față de tehnică printr-o serie de comentarii:

• “Vă rog să îmi spuneți că a fost sesizată Protecția Copilului și că iau măsuri în această privință. Părinții care practică această metodă trebuie să fie depistați și să rămână fără copii. Mă doare inima și sufăr pentru acești micuți nevinovați”.
• “Un comportament dezgustător pe care un copil nu ar trebui să îl vadă, acela de a privi cum mama sa îi bate ursulețul ca să mănânce toată mâncarea”.
• “Mi se pare tulburător să bați o jucărie într-un mod atât de violent în fața unui copil. Dacă aș face asta în fața băieților mei ar fi îngroziți, iar eu la rândul meu aș fi îngrozită despre comportamentul pe care l-ar putea considera normal. Practic le spui că dacă nu mănâci, asta vei păți”.

Opinia psihologului

Simona Cernea, Psihoterapeut în Terapii cognitiv comportamentale și hipnoterapie, cu competențe în Terapia sistemică, pentru cuplu, copil și familie

”Cu toate că la prima vedere o parte dintre noi am putea spune ”e ok, nu îi face nimic copilului, ce este în neregulă cu această metodă”, dacă ne oprim o clipă și privim mai atent realizăm că este tot o formă de violență, și mai ales de abuz emoțional. Văzându-și jucăria preferată lovită fără milă, copilul chiar și foarte mic, va proiecta consecința imediat și asupra sa: „dacă nu fac ceea ce mi se cere, voi păți la fel ca ursulețul meu”. Acesta este abuzul emoțional, învățarea prin frică. Chiar dacă ursulețul nu simte, nu îl doare, copilul simte, și îl doare, îl doare sufletul lui mic pentru care părinții sunt centrul universului, „raiul sigur” unde teoretic nimic rău nu i se poate întâmpla.

Așadar, în primă fază aceste tehnici se pare că dau roade pentru că cel mic adoptă comportamentul cerut pe baza fricii. Privind în perspectivă în viața copilului aceste episoade vor rămâne însă ca o lecție predată cu succes despre cum violența funcționează atunci când vrei să obții ceva. „Ochi pentru ochi și întreaga omenire va fi oarbă”......martor și deopotrivă actor al acestor scene, copilul are mari șanse să folosească „ïnformațiile” obținute în viitor, cu frați, colegi sau prieteni, și uite așa, un părinte care pretinde că nu a ridicat niciodată mâna la copilul lui se poate trezi că a crescut un bătăuș.

Poate părea socialmente acceptat să lovești un obiect fără însuflețire, dar haideți să facem un exercițiu de imaginație, care practic ar avea aceleași consecințe din punct de vedere emoțional asupra copilului. Să ne imaginăm că un cuplu are doi copii și atunci când îl hrănește pe unul dintre ei care nu vrea să mănânce îi aplică o corecție fizică celuilalt, în fața primului, drept pedeapsă. Ar face cineva așa ceva? Nu, pentru că se gândește că cel de al doilea copil nu are nicio vină și că suferă. Dar impactul asupra copilului care nu vrea să mănânce sau să aibă un comportament adecvat este același practic, indiferent dacă părintele alege un obiect, o jucărie sau o ființă.

În concluzie, deși așa cum am mai spus de nenumărate ori meseria de părinte este cea mai grea din lume, cu program non stop 24/7 pentru vreo 20 ani este de datoria noastră să creștem viitori adulți independenți și funcționali. În calitate de părinți pentru învățare este necesar încă din copilăria mică să le oferim copiilor noștri modele și contexte astfel încât să se poată dezvolta armonios. În acest caz particular modelul pe care îl arătăm copilului este cel al abuzatorului, iar contextul că poate folosi violența atunci când își dorește să obțină ceva.”