Invenția genială cu care această mamă își ține copilul ocupat ore întregi

Invenția genială cu care această mamă își ține copilul ocupat ore întregi

Mariana Voinea

De cele mai multe ori, copiii preferă să se joace cu diverse obiecte și ustensile de prin casă, decât cu jucăriile. Mama unui băiețel a înțeles foarte bine acest lucru și îi invață pe alți părinți cum să creeze „cutia inventatorului”, menită să îi țină pe cei mici ocupați ore în șir.

Atunci când sunt mici, copiii au nevoie de un companion de joacă. Fie că este vorba de mamă, tată, frați, surori, de pisica sau de câinele familiei, copilul simte nevoia să se joace cu cineva și nu singurel.

Iar acest lucru poate fi destul de obositor pentru membrii familiei. O mămică susține că a găsit soluția de rezolvare a tuturor problemelor familiilor ai căror copii nu știu, nu vor, sau nu pot să se joace pe cont propriu.

Desigur că atunci când te afli într-o încăpere cu un copil și ești înconjurat de jucării, automat ai tendința să te joci cu cel mic. Copii adoră să aibă un partener de joacă, dar protagonista poveștii noastre de viață susține că fiind singurul ei copil, este destul de greu să țină pasul cu cerințele lui.

Mama este conștientă de faptul că, în timpul jocului, copiii își dezvoltă anumite abilități, punându-și în valoare creativitatea și imaginația.

Într-o postare pe Tiktok, mama prezintă una din cele mai inteligente chestiuni care ar putea rezolva problema copiilor care nu știu să se joace singuri și a părinților care nu au timp să se joace cu copiii lor.

Tabel: Dezvoltarea cognitiva a copilului intre 3-6 ani

Cutia inventatorului este vedeta familiei

Kelsey Pomeroy susține că această cutiuță o ajută să își țină copilul preocupat ore în șir, în timp ce ea își face treburile prin casă sau se relaxează.

Cutia inventatorului mă scutește de ore în șir în care m-aș fi jucat cu copilul. Sincer, aceasta este doar o cutie plină de prostioare și de lucruri pe care, în mod normal le-aș fi aruncat la gunoi. Le pun pe toate într-o cutie și îi dau mână liberă copilului meu să inventeze diferite lucruri”, explică mama.

@kelsewhatelse Invention Box Restock! This activity entertains my preschool age kid for hours and It takes absolutely no preparation and since it's mostly made of trash, it takes nearly no money. The invention box is a box filled with a bunch of junk from our house and some kid friendly scissors and a glue stick and tape and he goes crazy making toys and other inventions. This can get messy so my biggest tip is lay out a blanket or a shower curtain liner and tell them that all the inventing has to take place on that blanket. That way you can just scoop it all up and dump it back in the box! This truly does entertain my son for hours. And I don't necessarily mean hours in one sitting. I mean that he will play with it for 40 minutes and then come back later at the end of the day and play with it for another hour. We probably get it out about once a month (his choice) and it's always so fun to see what his brain invents. If you want to do an invention box you can obviously customize it to your kids needs! . . . . #kelsewhatelse #momtips #activitiesfortoddlers #inventionbox #preschooler #momhacks #midwestmom #midwestern #kansascity #parentingtips ♬ original sound - KelseWhatElse

 

În cutia inventatorului, mămica adaugă și câteva obiecte foarte necesare pentru ca fiul ei să se poată descurca și să creeze diferite obiecte. Astfel, mama adaugă foarfece, lipici și alte instrumente utile.

Apoi aruncă în cutie orice lucru îi vine la îndemână și îl are prin casă precum o jucărie stricată, o lanternă, un umeraș de haine, o cutie de jeleuri goală. Foarte importanți sunt ochișorii de jucărie care se pot găsi în librării.

Ea mărturisește că fiul ei chiar se gândește să inventeze o mașină a timpului, astfel încât dinozaurii și elefanții să se întâlnească. Adorabil, nu-i așa?

Sunt și părinți care se gândesc cu groază că, dacă le oferă copiilor foarfece și lipici, joaca se transformă într-un dezastru. Mămica explică faptul că folosește fie o păturică, fie o perdea de duș pe care le pune pe jos. Astfel, invențiile copilului și celelalte instrumente rămân pe așternut.

Ulterior, femeia ia obiectele care au rămas și le pune din nou în cutie. Ea chiar precizează în videoclipul postat pe Tiktok faptul că această cutie a inventatorului poate ține ocupat un preșcolar timp de câteva ore.

Top 10 inventii uimitoare realizate de copii

Cutia inventatorului nu costă nimic, dar va menține ocupat copilul ore întregi

baiat strange un ursulet de plus si sta in cutie

Pentru că nu este nevoie de niciun fel de pregătire anterioară și este realizată mai mult din resturi, cutia inventatorului nu costă nimic. Copilul își va dori să creeze propriile jucării sau invenții” susține ea.

Această cutiuță îmi tine băiețelul ocupat timp de ore întregi. Și când spun ore, nu mă refer că băiețelul stă în fund și se joacă ore în șir cu acea cutie. Se poate juca cu ea 40 de minute, apoi face o pauză pentru altă activitate și revine la invenția lui.

În plus, fiecare părinte își poate personaliza cutia inventatorului în funcție de propriile preferințe ale copilului”, declară ea.

După ce videoclipul de pe TikTok a devenit viral, cu peste 600.000 de vizualizări, au existat și comentarii ale urmăritorilor care aplaudau inițiativa mamei.

Când eram mic, obișnuiam să umblu prin obiectele reciclate de părinții mei pentru a-mi crea propriile invenții. Această cutie ar fi fost cu adevărat magică atunci când eram eu copil”, a scris un utilizator.

Cutia este de-a dreptul genială pentru că susține creativitatea copilului și îl ajută să se joace într-un mod cât mai plăcut”, scrie un alt internaut.

Vrei să-mi spui că pur și simplu îmi curăț sertarele de prostioare și ambalaje, le adaug într-o cutie și pot să stau și eu liniștită câteva minute cât timp se joacă copilul meu? E minunat!”, scrie un părinte.

Lăudabilă inițiativa mămicii și demnă de încercat acasă. Cutia inventatorului pare o idee foarte bună pentru părinții care au copii preșcolari și care au înclinații spre creație și invenții proprii.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: scarymommy.com

Articolul urmator
Greșeli de parenting care îndepărtează copilul definitiv de tine
Greșeli de parenting care îndepărtează copilul definitiv de tine

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Trucul controversat prin care o mamă își ține copilul departe de frigider
    Trucul controversat prin care o mamă își ține copilul departe de frigider

    Când copiii noștri abia vin pe lume, abia așteptăm ca aceștia să rostească primul cuvânt sau să facă primii pași. Ignorăm complet faptul că odată ce încep să...

    Un bărbat din Chiajna își ține ostatică fiica de 5 ani. Se poartă negocieri de aproape 24 de ore
    Un bărbat din Chiajna își ține ostatică fiica de 5 ani. Se poartă negocieri de aproape 24 de ore

    Un bărbat din Chiajna, județul Ilfov, își ține ostatică fetița de 5 ani de joi după-amiază, după ce s-a certat cu soția sa, a bătut-o și a alungat-o din casă, informează...

    Această mamă încă își alăptează copilul de 5 ani și nu are de gând să se oprească deocamdată
    Această mamă încă își alăptează copilul de 5 ani și nu are de gând să se oprească deocamdată

    Sunt mame care optează pentru înțărcarea copiilor în jurul vârstei de 1-2 ani, în timp ce altele hotărăsc să-și alăpteze micuții și după depășirea...

    Un tată bolnav își crește copiii într-o gară părăsită. Micuții abandonați de mamă merg kilometri întregi pentru a ajunge la școală
    Un tată bolnav își crește copiii într-o gară părăsită. Micuții abandonați de mamă merg kilometri întregi pentru a ajunge la școală

    Abandonați de mamă, trei copii în vârstă de 6, 12 și 14 ani trăiesc cu tatăl lor bolnav într-o gară părăsită și fac naveta 3 kilometri zilnic până la...

    Soacra mea vine la noi ca la ea acasă. De fiecare dată îmi trezește bebelușul din somn, după ce mă chinui ore întregi să-l adorm
    Soacra mea vine la noi ca la ea acasă. De fiecare dată îmi trezește bebelușul din somn, după ce mă chinui ore întregi să-l adorm

    Pentru că soacra ei se auto-invita ori de câte ori avea chef acasă la fiul și nora ei, stricând somnul bebelușului, mama a găsit o metodă ingenioasă de a o „pune la...

    Experiența nașterii acasă. Am mers la spital să nasc și m-au trimis acasă, pentru că nu puteam ține ocupat un pat mai multe zile
    Experiența nașterii acasă. Am mers la spital să nasc și m-au trimis acasă, pentru că nu puteam ține ocupat un pat mai multe zile

    O zi de iarnă 2021 Italia, 15 mai exact, aflu că sunt însărcinată cu al 3-lea copil.... Așa începe povestea mea...

    Vrei sa îl ții ocupat pe copilul tău cât îți rezolvi treburile casnice? Iată cum!
    Vrei sa îl ții ocupat pe copilul tău cât îți rezolvi treburile casnice? Iată cum!

    Orice mamă visează să își împartă timpul în așa manieră încât să își poată rezolva treburile casnice, cât timp micuții ei sunt ocupați...

    O mamă este criticată în mediul online pentru modul în care își convinge copilul să se spele pe dinți
    O mamă este criticată în mediul online pentru modul în care își convinge copilul să se spele pe dinți

    Să îi convingi pe cei mici să se spele pe dinți dimineața și seara, poate fi o adevărată provocare. O mamă a stârnit controverse pe TikTok, după ce a dezvăluit modul...

    © 2024 Qbebe