Există o mulțime de păreri, de opinii conspirative, de polemici cu privire la pandemie. Cum că cifrele sunt umflate, cum că virusul, de fapt, nu este atât de periculos, cum că sunt doar jocuri politice sau că virusul chiar nu există. Nu iau seama la niciunele. Pentru că știu că adevărul este și va fi întotdeauna subiectiv. Pentru mine adevărul cu privire la pandemia asta este următorul: eu am o boală cronică, soacra mea care stă cu noi are o boală gravă de plămâni, am suficiente dovezi să cred că virusul ăsta poate ucide, prin urmare, mă feresc de el cât pot și, cel mai important, nu mă expun riscului aiurea.
Și aiurea mi se pare să chemi la școală 800 de copii într-o unitate de învățământ din București, claie peste grămadă, fără măsuri de protecție bine implementate, cu o medie de 30 de copii în fiecare clasă. Spun aiurea pentru că știu ce înseamnă când sună clopoțelul în pauze, și coridoarele se umplu de zeci de copii: nu ai loc să arunci un ac între ei și dacă vrei să urci pe scări, îți trebuie polițistul de la rutieră. Nici măcar elevii de liceu, care sunt mai mari și mai raționali, nu sunt capabili de disciplină în pauze, darămite copiii de gimnaziu. Să luăm totul și statistic, pentru că studiile făcute ne demonstrează cu vârf și îndesat cât de perfid este virusul ăsta și cum poate să se transmită de repede. O singură persoană confirmată cu coronavirus poate duce la infectarea a 406 persoane în doar 30 de zile, dacă acea persoană nu este diagnosticată și este asimptomatică.
Să luăm un scenariu: un copil care are Covid-19, nu are alte simptome decât poate o tuse seacă, din când în când. Părinții îl trimit la școală, pentru că nu au cu cine să îl lase sau din oricare alte motive. Copilul strănută în clasa lui, cu 28 de colegi, care stau unul lângă altul. Să zicem că toți poartă mască. Cifrele spun că din cei 28 de colegi, sunt șanse ca doar unul să se infecteze, pentru că poartă mască. Dacă nu ar purta mască, atunci 80% dintre ei s-ar infecta. Cel infectat se duce acasă și transmite mai departe părinților, bonei, bunicii, fraților care la rândul lor transmit mai departe. Scenariul acesta va fi completat și de faptul că nu toți părinții au cum să aducă la școală copiii cu autoturismul personal sau cu taxiuri. Majoritatea elevilor trebuie să vină cu mijloace de transport în comun. Unde iau contact cu alte sute de persoane.
Totul este o mare LOTERIE! Însă este o loterie cu viața copiilor noștri și a noastră. Iar eu nu am de gând să cumpăr bilet.
Copilul meu este al meu, este, în primul rând, responsabilitatea mea. Nu a statului, nu a profesorilor, nu a bunicilor sau a bonei. Și vă invit, dragi părinți, să puneți în balanță riscurile asumate și să vă întrebați care din ele sunt mai grave: posibilitatea ca cineva drag să se îmbolnăvească și să facă chiar o formă gravă de Covid-19 sau faptul că un an sau poate chiar câteva luni, copilul va învăța mai puțin? Îmi imaginez numai ce s-ar întâmpla dacă unul dintre noi, din familia noastră, s-ar îmbolnăvi. Dar dacă ne-am îmbolnăvi toți? De ce să mă expun unui astfel de risc, de ce să petrec săptămâni întregi prin spitale, asta dacă va fi loc, sau să stau terorizată în casă că lucrurile se pot agrava? De ce să mă lupt cu o boală necunoscută, cu sistemul nostru medical lacunar, cu frici și panici, când pot să evit această expunere?
Eu una prefer sănătatea, în locul educației. Desigur, le-aș prefera pe amândouă, și sper ca școala copilului meu să găsească soluții care să ofere părinților posibilitatea de a decide ce este mai bine pentru copilul lor. Mi-e greu să cred că în București există copii care să nu aibă acces la dispozitive care să le faciliteze predarea online. Iar în cazul meu particular, aș alege ca fata mea să participe online la cursuri. Și spun asta pentru că știu cât este de aglomerată școala și că cei care o conduc nu vor reuși, oricât de bine intenționați ar fi, să ofere copiilor siguranță, așa cum trebuie. Și, să fim sinceri acum, loazele vor rămâne tot loaze, indiferent că sunt în clasă sau nu, iar copiii silitori, care își doresc să învețe, vor învăța la fel de bine și de atent, cu școală online sau nu. Fata mea face cursuri de engleză online pentru Cambridge din martie, în fiecare săptămână, câte o oră. Atât! Din martie până acum aproape că vorbește fluent.
Prin urmare, nu contează unde faci școală, contează CUM faci școală.
Urmareste-ne pe Google News
