O femeie i-a spus soțului ei că a câștigat la loterie abia după 8 ani
Tu ce ai face dacă ai câștiga la loterie? Cu siguranță ți-ai anunța familia și apropiații, nu-i așa? Ei bine, o femeie de peste Ocean mărturisește, într-o postare pe Reddit, că nu i-a spus partenerului ei că a câștigat la loterie decât după 8 ani. Nu ar fi făcut-o nici atunci dacă acesta nu ar fi descoperit un mesaj în telefonul femeii, primit de la bancă, prin care era anunțată că în contul ei se află 1 milion de dolari după ce aceasta investise în acțiunile mai multor companii.
Femeia spune că a ținut secretul față de soțul ei fiindca îi era teamă ca acesta să nu cheltuiască banii pe lucruri exagerat de scumpe și inutile, mai ales că el oricum nu era foarte cumpătat cu banii.
„Am câștigat la loterie în august 2014, iar Mike și cu mine ne-am căsătorit în octombrie 2014. Nu a fost o avere, dar suficient pentru a face diferența. După impozitare, a ajuns la aproximativ 480.000 de dolari. Majoritatea oamenilor ar fi fost în culmea fericirii, dar eu am intrat în panică. Nu am vrut că viața noastră să se dea peste cap pentru că aveam acum bani în plus.
Citește și: Un tată a câștigat la loterie în aceeași zi în care i s-a născut copilul
Eram încă necăsătorită din punct de vedere legal la acea vreme, așa că am putut să accept suma în mod anonim. Nu am spus nimănui nimic. Nici soțului meu, nici părinților mei, nici fraților, nici celor mai buni prieteni etc. Doar guvernului de stat și guvernului federal.
Soțul meu are tendința de a cheltui pe lucruri de care nu avem nevoie și care nu ne vor aduce beneficii pe termen lung, așa că nu am vrut că banii noștri să se risipească rapid pe lucruri stupide, cum ar fi mășini și haine”, povestește femeia.
Opt ani mai târziu, bărbatul a aflat nu numai că soția lui câștigase la loterie, dar că aceasta avea în cont 1 milion de dolari, după ce femeia investise în acțiunile mai multor companii.
„Spălam vasele, mă pregăteam să fac cină și deodată îmi sună telefonul. Nu reușesc să răspund, dar mă gândesc să sun eu înapoi după ce termin. Apoi primesc un mesaj. Nu e mare lucru. Voi ajunge la el într-un minut....dar soțul a venit în bucătărie și s-a uitat la telefonul meu pentru a-mi spune cine mi-a trimis un mesaj și cine m-a sunat (ceea ce face întotdeauna dacă am mâinile ocupate).
A văzut mesajul și a rămas șocat. Eram anunțată că aveam 1 milion de dolari în cont, după ce una dintre companiile energetice în care am investit a crescut recent. Soțul meu era uimit. Habar n-avea ce să spună. Se holba la mine până când a spus: „avem un milion de dolari?”. Eram atât de stânjenită, dar în cele din urmă l-am așezat și i-am explicat situația. Era clar că era supărat pe mine pentru că nu i-am spus niciodată. M-a întrebat dacă familia mea știe, iar eu i-am spus că nimeni nu știe, cu excepția Fiscului.
I-a luat câteva ore ca să poată în sfârșit să vorbească cu adevărat cu mine... apoi mi-a spus că este mândru de mine pentru că am investit în viitorul nostru, dar că are nevoie de câteva zile că să-și limpezească mintea, deoarece simte că i-am ascuns o mare parte din mine. Oare am greșit că nu i-am spus soțului meu, la momentul potrivit, că am câștigat la loterie?”, povestește femeia.
Internauții au blamat-o pe aceasta pentru că nu i-a spus partenerului sau că a câștigat o suma importantă de bani. Aceștia sunt de părere că ar fi fost normal că și bărbatul să fi avut un cuvânt de spus în gestionarea finanțelor. Însă Macie spune că soțul ei i-a mulțumit pentru faptul că i-a ascuns câștigul la loto, fiindcă, într-adevăr, ar fi cheltuit banii pe nimicuri.
„A fost de acord că ar fi cheltuit banii pe prostii dacă ar fi știut că am câștigat și este fericit că i-am pus deoparte. E mai puțin fericit că nu i-am spus despre asta atât de mult timp, dar a spus că nu-i pasă și că nu vrea că acest lucru să stea în calea căsniciei noastre.
Am stabilit niște reguli de bază astfel încât să nu rămânem fără cei 1 milion de dolari în scurt timp. El nu va spune nimănui și vom păstra banii doar pentru urgențe și lucruri discutate în prealabil. Câteva persoane au întrebat în comentarii cât de mult câștigăm pe an, cred că pentru a vedea unde am fi fără aceșți bani. În prezent, eu câștig în jur de 60.000 de dolari pe an și Mike câștigă mai mult, la aproximativ 85.000 de dolari. Deci, pentru toți cei care spun că l-am lăsat pe Mike să moară de foame cât timp eu mă lăfăiam în bani, vedeți că nu este adevărat. Avem niște salarii destul de bune”, a scris Macie.
Tu cum ai fi procedat în locul acestei femei, dacă ai fi câștigat la loterie?
Citește și: 12 lucruri pe care NU le poti cumpara. Poti sa ai toti banii din lume ca nu te ajuta!
- Surse: Reddit
Surse foto: istockphoto.com