Una din nevoile principale ale omului este cea de socializare, de comunitate. Prin interactiunea cu celalalt, invatam sa ne cunoastem pe noi insine, pe ceilalti, sa facem fata si sa ne descurcam in diferite situatii dificile pe care ni le ofera viata. Daca grupul sau grupurile sociale din care facem parte vor inclina spre distractii superficiale si fara rost, ne vom vedea "siliti" (desi nu suntem!) sa ne sacrificam unele nevoi, pareri, idealuri, pentru a ne adapta la "cerintele" acestui grup. Aceasta este sau va fi si una din tentatiile preadolescentului tau.
Desi crestem in varsta, de cele mai multe ori, maturizarea noastra emotionala se opreste undeva in jurul varstei de 15, 16 ani. Acest lucru se intampla, cel mai adesea, pentru ca nu am trecut complet si "corect" prin fiecare varsta. Pentru a-l ajuta pe copilul tau sa faca acest lucru, este nevoie sa intelegi tu bine ce presupune si cum se manifesta preadolescenta din punct de vedere fizic, psihic si afectiv, si mai ales cat si cum anume poti tu ca parinte sa il ajuti.
Preadolescenta este o faza timpurie a adolescentei, care se desfasoara intre 10-14 ani, perioada a transformarilor profunde fizice si fiziologice, a unor conturari a intereselor, aptitudinilor si conceptiilor morale ale copilului. Iata care ar fi cateva din schimbarile prin care trece preadolescentul si ce poti face tu in raport cu el:
SCHIMBARI PE PLAN FIZIC
Aspectul exterior se caracterizeaza, in general, prin lipsa de armonie. Mainile sunt mai lungi decat corpul si umbla stangace pe langa corp, nasul este disproportionat in raport cu fata, intreaga conformatie lasa impresia unei fiinte desirate. Din acest motiv, preadolescentii nu vor avea o parere prea buna despre aspectul lor fizic si este posibil chiar sa aiba si stari depresive din aceasta cauza.
Ce poti face tu: vorbeste cu el ca si cu un prieten. Spune-i ca aceste transformari sunt normale si ca trebuie sa le accepte momentan, si ca nu va arata asa toata viata. Daca ai posibilitatea, cauta sa ii cumperi haine frumoase, care sa i se potriveasca si sa ascunda micile „neajunsuri".
SCHIMBARI PE PLAN PSIHIC
Se dezvolta tot mai mult perceptiile asupra realitatii, se formeaza puncte de vedere puternice, care adesea vin in conflict cu ceea ce copilul a invatat pana acum de la parinti. Deja explicatiile si cunostintele parintilor devin insuficiente pentru intrebarile si nevoile de a cunoaste si de a intelege ale copilului, si vor fi privite cu un acut simt critic. De aceea comportamentul copilului se schimba mai ales atunci cand se confrunta cu acte de autoritate din partea parintilor. Aici pot aparea si acele renumite „conflicte intre generatii".
Ce poti face tu: Intelege mai intai ca ai in fata un om cu creier, inima, emotii si aspiratii despre care poate stii foarte putin. Nu ii impune lucruri in care nici tu nu crezi pentru ca ai auzit ca „asa este bine" si mai ales, nu ii interzice sa faca anumite lucruri fara sa ii spui de ce. In niciun caz nu il pedepsi fara un motiv bine intemeiat din cauza fricii ca „eu raspund de tine pana la 18 ani" sau pentru ca „eu te-am facut, eu te omor". Si mai ales nu ii tine predici nesfarsite despre ce „ar trebui" sau cum „ar fi bine sa...". Acestea sunt ganduri si acte imature care dau mai degraba dovada de egoism si nicidecum de interes in a-ti educa copilul bine.
SCHIMBARI ALE MEMORIEI
Capacitatea de memorare ajunge la mari performante. Memoria, fiind o activitate complexa, este una din laturile cele mai solicitate ale activitatii intelectuale. In aceasta perioada creste mult caracterul activ si voluntar al memoriei- memoria foarte exacta a scolarului mic incepe sa fie tot mai mult inlocuita cu memoria logica, care pastreaza ceea ce este esential.
Ce poti face tu: este bine sa ai un pic de control asupra lecturilor lui. Chiar daca va simti sa citeasca orice, desi poate tine minte multe lucruri, este bine sa aiba o anumita coordonare, anumite criterii dupa care sa isi aleaga cartile, revistele, programele Tv etc.
SCHIMBARI ALE LIMBAJULUI
Limbajul se deosebeste la preadolescent de perioadele anterioare prin bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale cerintelor. Incepand cu adolescenta, creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si interesul pentru utilizarea figurilor de stil in limbajul scris. Lexicul preadolescentului poate contine numeroase cuvinte legate de factorul senzorial, insa ramane sarac si imprecis în analiza proceselor interioare.
Ce poti face tu: Lasa-l sa isi foloseasca din plin limbajul. Lasa-l sa se exprime si sa exprime ce doreste el. Chiar daca nu esti de acord cu unele lucruri pe care le spune, tu fii atenta mai degraba la faptul ca el nu face decat niste „exercitii" de vorbire. Asculta ceea ce el are de spus. Copiii care pot discuta despre orice cu parintii lor sunt in general mai fericiti si se descurca mai bine la scoala.
SCHIMBARI IN PLAN PSIHOSOCIAL
Sentimentul tot mai crescut de independenta duce la primele ganduri privind identitatea. Preocuparea fata de propria imagine precum si pentru rolurile de sex este mai mare decat aceea pentru orientarea vocationala. Din punct de vedere cognitiv, creste abilitatea de analiza mentala, si de de testare deductiva a ipotezelor. Creste de asemenea posibilitatea de a gandi regulile drept intelegeri mutuale flexibile. Regulile "oficiale" sunt inca ascultate doar din respect fata de autoritate, sau din dorinta de a-i impresiona pe ceilalti.
Ce poti face tu: Gaseste metode noi si variate de a ramane implicat in viata copilului tau. Monitorizeaza-i prietenii, dar incearca sa o faci cat mai discret. Incearca sa-i cunosti toti prietenii cat si pe parintii acestora. Discuta cu el despre acestia, despre prietenie in general, dar si despre comportamentul lui in cadrul acestor relatii. Retine: daca nu gaseste in familie, copilul tau va cauta intotdeauna sa isi indeplineasca anumite nevoi sau dorinte importante pentru el, in alta parte. Asa ca apropie-te de el, fii cat de ingaduitoare poti. De acest lucru are el cel mai mult nevoie in aceasta perioada „bantuita" de atatea schimbari! |
SCHIMBARI IN PLAN SENZORIAL
I se dezvolta capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele dupa miros. Fetele au o mare sensibilitate pentru parfumuri. La baieti, din dorinta de a imita gusturile adultilor (fumat, bauturi, mancaruri picante) li se modifica treptat gusturile, chiar daca la inceput nu le face placere.
Ce poti face tu: Aceasta este varsta la care, de dragul grupului, copilul tau poate „trage" o tigara sau bea un pahar de vin sau bere. Asa ca fii in alerta si informeaza-te cu privire la problemele majore legate de dependenta, depresie sau tulburari de alimentatie. Este bine sa vorbesti cu el daca ai cea mai mica banuiala ca se confrunta cu probleme de acest gen. Daca nu te descurci singura, nu evita sa cauti ajutor specializat.
SCHIMBARI IN PLAN CREATIV
O caracteristica specifica a preadolescentei este dezvoltarea fortei de creatie, a capacitatilor ideative si a capacitatilor creatoare practice. Se dezvolta tot mai mult imaginatia creatoare, al carei material preadolescenta il gaseste in realitatea in care traieste, in trecutul istoric, in diverse amintiri in legatura cu propria persoana, anumite actiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimente de dragoste.
|
Idei preluate din psihologia lui Jean Piaget