1. Frica de mamica: Daca i se intampla ceva in lipsa mea?
”Am nevoie sa fiu langa el. Matei are deja 4 ani, dar imi este greu sa il stiu departe. Sa fie aici, sub ochii mei! Imi place sa cred ca nu sunt o mamica posesiva. Nu vreau sa il controlez pe el, ci sa controlez eu sa nu pateasca ceva. Am aceeasi reactie atunci cand constat ca el este in parc si eu sunt in casa, ca atunci cand era bebe si inghetam: Nu e nimeni cu el in dormitor? Am si stat cu el... De la 1 an, am inceput sa lucrez part-time, de acasa, deci m-am obisnuit sa il supraveghez. Ma simt ca ingerul lui pazitor. (Miruna, 29 de ani)
O alta mamica mi-a spus ca atunci cand faci un copil, nu mai ai niciodata linistea si "mi se ia"-ul acela, pe care le poti simti uneori, chiar si in conditii dificile (serviciu, presiune, probleme financiare, relatie de cuplu). Odata ce devii mamica, ai ceva nespus de pretios care iti ocupa inima si mintea.
"Orice ai face, ti se indreapta gandurile inspre copil. Mai ales cand este micut, parca nu iti revii din uimire, cum ceva atat de fragil creste mare in lumea asta cu atatea pericole? N-o sa mai fii niciodata "linistita", nici macar atunci cand esti linistita." (Amalia, 36 de ani)
Si atunci, sa il poti monitoriza pe cel mic, sa te plasezi in apropierea lui, iti aduce un sentiment ca detii oarecum controlul. Tu, care esti puternica si vigilenta, poti sari imediat in ajutorul micutului, daca se intampla ceva. Cine o sa il apere atunci cand tu nu te mai afli langa el?! Cine, daca nu tu?
Cineva mi-a spus: „Copiii au ingeri pazitori foarte vigilenti. Nu vedeti cate nazbatii fac, cate lovituri si accidente, si cat de usor scapa? Ca prin urechile acului? Copiii rareori patesc ceva grav... Ei sunt mai ocrotiti decat noi".
Nu este dovedit stiintific, dar este ceva ce orice mama si-ar dori sa poata crede. Poti crede asta?
2. Frica de mamica: Daca il bate alt copil?
"Una-doua se iau la harta, de baieti zic. Fetitele mai greu, dar la Alina (5 ani) mi se rupe inima cand vad ca o resping alte fetite, ca se mai intampla. Este pentru mine ca si cand i-ar trage o palma. Iar de Andrei (6 ani) chiar ma ingrijorez, stau ca o leoaica, pentru ca si el are sange clocotit asa, de mic, si se impune, isi cere drepturile... De cateva ori s-a incaierat cu niste baieti de clasa a treia, ca i-a provocat! Ce sa zic, de asta imi este frica, de fiecare data cand il las in fata blocului!" (Mariana, 34 de ani)
Copiii mici au confruntari. Cand vor inra la gradinita si la scoala, vor avea cu atat mai mult. Baietii mai ales - este nevoie ca ei sa intre in contact cu alti baieti, sa invete sa il accepte pe altul, sa coopereze, dar si sa se impuna, sa se faca auzit.
Copiii isi castiga autonomia. Noi adultii ne-am castigat-o deja, dar de la un copil nu putem astepta sa socializeze numai in armonie si cu zambetul (politicos) pe buze. Copiii isi descopera limitele si nevoile in raport cu alti copii. De aceea au nevoie sa se confrunte, chiar sa se incaiere.
La baieti, aceasta este formula bruta de a-si manifesta emotiile. Daca esti de fata, intervii, desigur, dar asigura-te ca NU il certi pe baiatul tau pentru asta! Acesta este modul lui natural (se va "civiliza" cu timpul, ai rabdare!) de a se descoperi pe sine si de a-si afirma personalitatea in fata altui copil. Daca, la randul lui, primeste bataie - NU il certa si NU il compatimi excesiv! Este ca si cand i-ai spune "Saracul de tine, dragul mamei, ca esti baiat!"
3. Frica de mamica: Ce-o sa spuna lumea?
"Bine, dar ce o sa spuna lumea daca baiatul meu sare la bataie cu alti baieti, in parc, de la o lopetica de nisip?!" (Mariana, 34 de ani)
Alte variante ale temerii "Ce-o sa spuna lumea" pot suna asa:
"Ce-o sa spuna lumea daca fetita mea isi rupe dresurile si le scoate si ramane cu piciorul gol, la mijlocul lui octombrie?!" (Maria, 40 de ani)
"Ce-o sa spuna lumea daca o vede pe Alexandra in spinarea lui Silviu, care se preface ca este calul ei si urca la etaj, la clasa altei doamne educatoare si le deranjeaza ora?! Deja mi-au spus ca este necivilizata, ca este prea rebela!" (Alina, 27 de ani)
"Ce-o sa spuna lumea daca afla ca face pipi in pat? O sa il marginalizeze toti copiii!" (Ioana, 25 de ani)
In esenta, toate variantele se reduc la frica "Ce va spune lumea despre mine, ca mama, daca afla despre copilul meu ca face asa ceva?"
Rusinea. Nevoia de validare din partea celorlalti. Nevoia de a nu fi aratata cu degetul, de a nu suporta replici acuzatoare, zeflemitoare, dispretuitoare... De a nu atrage atentia in mod negativ. Astfel de trairi se ascund in spatele acestei frici.
Cum ar fi sa o infrunti? Poate, sa iti stabilesti clar cu cine te compari si care valori sunt cu adevarat pretioase pentru tine? Si apoi sa te ghidezi, in cresterea micutului, numai dupa ele?... Cum ar fi sa nu te mai sperii tu de gura lumii, pentru ca astfel sa nu il mai sperii nici pe copil?
Pentru ca de fiecare data cand ii adresezi unui copil "Vai, ce-o sa zica lumea?!", el aude "Vai, ce rusine mi-este cu tine! Esti inadecvat! Nu esti cum trebuie! Esti un copil rau!"
4. Frica de mamica: Ce ii raspund la „cum se fac copiii"?
Chiar week-endul trecut am asistat la schimbul de "experienta" intre cateva mamici care s-au trezit "luate pe sus" de curiozitatea copiilor lor.
Ce i-ai zis?
Ce sa-i zic?! Mama, mai lasa-ma sa ma gandesc si iti raspund. Asa i-am zis. Si de atunci au trecut cateva zile si il tot pasez, mai lasa-ma o zi, mai lasa-ma o zi... O sa ii spun adevarul, cum se fac copiii, ca o celula de la mama cu o celula de la tata se intalnesc. Dar daca ma intreaba si mai operational, eu cum ii explic?! De asta mi-e teama, ca nu va intelege operational, ca inca este mic... (Cristina, 30 de ani)
Ei, maica-mea a luat atlasul anatomic si negru pe alb i-a aratat baiatului meu (5 ani) cum sta treaba. Uite mamaie, asa are tata, asa are mama, se intampla asa. Si ce crezi c-a inteles asta mic? Vai, bunica, de tine a fost mai bine! Ca ai un singur copil, deci a trebuit sa faci sex doar o data! Dar saraca mama, ea a facut de doua ori! (Consuela, 35 de ani)
Mie mi-e teama ca daca ii explic asa, "la liber", el se duce la gradi si spune mai departe. Ca de unde crezi ca i-a rasarit intrebarea despre cum se fac copiii, inca de la bun inceput? A venit un copil la gradinita cu ea! Si al meu a adus-o acasa! Asa si el, merge acolo si incepe: tata are ceva, mama are altceva... Si la el la gradinita, educatoarele au o mentalitate de-aia comunista cu a venit barza. Asa ca nu as vrea discutii si apostrofari... Nu stiu ce sa fac, asta este un alt motiv pentru care tot aman sa ii explic. (Cristina, mama lui Mihaita, 6 ani)
Da, este o provocare sa ii explici unui copil cum sta treaba cu facutul copiilor. Mai ales cand el intreaba, dar nu are inca abilitatile cognitive de a intelege. Cum sa gestionezi cat mai eficient momentul intrebarilor? Avem un articol intreg dedicat acestei etape.
5. Frica de mamica: Daca nu sunt o mama buna?
"Stii ce imi spune maica-mea? (Victoria are 28 de ani si un bebe de 2 luni jumate) Ca am facut copil ca sa ii pun pozele pe Facebook. Si stii cum il alinta ea pe Victoras? Ei, lasa mamaie, stiu, nu ti-ai ales tu parintii, nu tu ai vrut sa fie asa... Ma face sa ma simt o mama super-incompetenta. Daca are dreptate pe undeva, daca nu il cresc cum trebuie? Uite, nici nu pot sa conduc drept carutul, mai devreme i-am impotmolit roata intre asfalt si cosul de gunoi..."
Femeile care sunt prima data mamici sunt cele mai incercate de aceasta teama. Daca nu sunt o mama buna, daca nu il cresc cum trebuie? Ei bine, nu exista scoli care sa ne invete sa fim parinti, inainte sa nastem. Nu invatam sa fim parinti, ci invatam sa fim parintii copiilor nostri. Sa raspundem nevoilor lor, personalitatii lor, ritmului lor de crestere.
Si copiii nostri nu sunt nici ei atat de intransigenti pe cat ne temem. Sunt fragili, delicati si pretentioasi, intr-adevar. Mai ales bebelusii. Insa nu il traumatizezi pe cel mic daca te rastesti la el de doua ori, daca nu ii schimbi scutecul la timp sau daca nu ai inchis aerul conditionat si a racit.
Copiii sunt rezilienti. Adica se adapteaza usor si revin la sanatatea fizica si emotionala. Important este sa fii si tu adaptabila, ca mamica. Sa inveti in permanenta de la cei mai experimentati. Sa ramai conectata la nevoile si emotiile micutului tau. Si sa ai incredere in instinctul tau de mama...
"Prietena mea, care are deja doi copii si care le stie pe toate, mi-a spus sa il las sa planga pana se potoleste singur... Pentru ca altfel, il rasfat. Dar, un copil la numai 2 luni poate sa fie rasfatat?! Se pune problema de rasfat, sau numai de nevoi?" (Victoria, mama lui Victoras)
Tu ce crezi?
"Eu nu stiu! Eu cred... eu cred ca are nevoie de mine. Nu pot crede ca este rasfatat. Dar nu stiu!" (Victoria)
Intr-adevar, are nevoie de tine. Nu-ti mai fie frica! Un copil la 2 luni nu este inca rasfatat. Asadar, ai incredere in instinctul tau matern. In indoiala pe care o simti. Cauta si alte pareri, alte mamici. Urmeaza-ti vocea inimii - atunci cand ai un copil, vocea inimii nu mai este un cliseu din telenovele. Devine realitate.
Voi ce alte frici aveti, mamici? Haideti sa le dam peste nas!
Urmareste-ne pe Google News
