Solutii: cum impaci cele mai frecvente temeri ale copilului

Solutii: cum impaci cele mai frecvente temeri ale copilului

Psiholog Eva Pirosca

Mami, mi-e frica! Exista copil caruia sa nu ii fie teama de cate ceva? Nu. Fricile copiilor sunt normale, dar evolutia sau disparitia lor depinde de reactia parintilor. Tu stii ce sa-i faci micutului tau cand ii este frica?

"Frica de monstri, de intuneric, de vampiri, de animale, de insecte, frica de abandon sunt frici pe care copiii le experimenteaza si pe care este important sa le luam in serios, cu o atitudine de respect fata de copil si de intelegere", ne spune Laura Ciocoiu, psiholog, psihoterapeut si mamica. Laura s-a specializat in psihoterapie centrata pe persoana si in terapie prin joc, art terapie si dramaterapie, atat pentru copii, cat si pentru adulti.

Cele mai frecvente temeri ale copilului: cand tu il poti linisti

"In mod normal, copilul intre 18 - 36 de luni isi depaseste anxietatile varstei cu ajutorul parintilor", scrie Selma H. Fraiberg in cartea Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor. "Simpla incurajare din partea acestora linisteste unele dintre varstele mai simple de la aceasta varsta. Asta se intampla deoarece, in acest interval de varsta, copiii atribuie parintilor puteri magice, iar acestia pot indeparta pericolele folosind doar cateva cuvinte, sau le pot oferi protectie, doar luandu-i in brate".

Miruna, mama unui baietel de 7 ani, ne povesteste despre Mihai al ei: "A fost inca de la nastere un copil anxios. In timp, anxietatea lui s-a estompat foarte mult. Asta datorita in primul rand rugaciunilor si in doilea rand datorita faptului ca l-am incurajat sa vorbeasca foarte mult despre ceea ce simte, si asta inca de cand era micut tare. Niciodata nu i-am luat in ras temerile si am cautat o modalitate de a i le linisti".

poza copil arunca pietre in parc?

Uneori, copii au nevoie de asigurari. Daca frica este greu de impartasit, copilul nu o va recunoaste direct. Mai mult sau mai putin constient, el isi mascheaza frica, vine cu ea la tine si cauta sa obtina o vorba buna. In romanul autobiografic Copilarie, J. M. Coetzee povesteste un astfel de episod:

"Nici cele mai ingenioase intrebari ale copilului - si daca ar lua casa foc, bunaoara, si mama ar reusi sa il salveze doar pe unul dintre cei doi frati, pe care dintre ei l-ar salva? nu reusesc sa o prinda pe mama pe picior gresit.

Pe amandoi, raspunde mama, cu siguranta v-as salva pe amandoi. Dar casa n-o sa ia foc."?

Inteleapta, mama nu l-a certat pentru intrebare, nu i-a respins emotia de frica, ci a acceptat-o si i-a dat o solutie. Dupa care, nu a uitat sa il asigure ca evenimentul de care ii este frica nu se va intampla...

Cele mai frecvente temeri ale copilului: iti este teama de ele?

Atitudinea si cuvintele parintilor conteaza si la varste mai mari. Un copil speriat, nesigur sau temator va gasi un suport urias in mamica lui, daca aceasta il primeste asa cum este si ii da un exemplu de acceptare. "Din moment ce incercati sa va acceptati pe dvs. insiva, cu propriile temeri, nu ii invinovatiti sau condamnati pe copiii dumneavoastra, pentru temerile lor!" sfatuiesc psihologii Ellis si Wolf, in cartea Cum sa cresti un copil fericit si sanatos din punct de vedere emotional.

"Uneori se inchide in el", ne povesteste in continuare Miruna. "Cand il cert eu, indiferent cat de usor ar fi tonul meu de cearta, pe el asta il sperie".

"Evitati sa criticati sau sa luati in ras fricile copiilor!" ne sfatuieste si psihoterapeutul Laura Ciocoiu. "Copiii au frici care, pentru noi, adultii, pot sa para nesemnificative, pot sa nu aiba sens. Dar asa par acestea pentru noi, iar pentru copilul nostru frica este reala. Chiar daca monstrii nu exista in realitate (pentru noi), pentru copil, in realitatea lui, acestia chiar exista.

poza copil mic?

Unii copii vorbesc deschis despre aceste frici, altii le tin in ei, pana cand intr-un fel sau altul, ele ies la suprafata. Pentru ca un copil sa poata vorbi despre fricile sale, care sunt atat de personale si intime, este foarte important ca relatia sa cu parintii, (cu mama, de cele mai multe ori) sa fie o relatie foarte deschisa si copilul sa simta ca poate avea incredere, in noi, ca si parinti ca-l intelegem si-l acceptam cu fricile lui.

A lasa copilul sa planga, fara a fi alaturi de el, atunci cand experimenteaza frica, nu face decat sa creasca anxietatea acestuia si sa invete, daca asta se repeta, ca atunci cand are nevoie, nu e nimeni langa el. Intr-un final, se va opri din plans, obosit si epuizat, cu sentimentul ca e singur si abandonat, dezvoltand un atasament nesigur".

Temerile copilului: cand frica este mai mare decat pericolul

Uneori, cuvintele de incurajare, crezute si spuse pe un ton calm, calduros, sunt tot de ceea ce are nevoie copilul. Fiecare avem momente si momente. Sufletul are neputinte. Cu atat mai mult sufletul micut al unui copil. Frica lui este acum reala, chiar daca va trece. El poate avea nevoie sa auda Mami este cu tine. Nu esti singur. Stiu ca iti este frica, dar te asigur ca nu se va intampla nimic rau, chiar daca tu o sa te mai simti o perioada speriat.

Copilul are nevoie sa inteleaga ca emotiile sunt altceva decat pericolul. Pericolul poate sa nu fie real, dar emotia de neliniste, de teama, de tensiune, sa ramana. Daca iti este frica, nu inseamna ca se si va intampla ceva groaznic! Aminteste-i asta in mod constant! Cand va mai creste, va intelege si va invata sa gestioneze singurel emotia de frica... de care nu scapam niciodata, definitiv.

"Uneori, Mihai isi face cruce si infrunta situatia care ii provoaca teama sau se roaga in gand. M-a uimit ca odata, cand ceva l-a speriat foarte tare, mi-a zis ca vrea sa mearga sa se spovedeasca, pentru ca stie ca dupa aceea va disparea frica...", isi aminteste Miruna.

"Copilul are nevoie de suport si asigurare din partea parintilor ori de cate ori ii este frica. Unele frici sunt benefice. Copilul capata simtul precautiei (frica de persoane straine il face sa aiba grija cu cine intre in contact). Pe masura ce creste, copilul isi va dezvolta capacitatea de intelegere de tipul cauza - efect, va reusi sa faca diferentierea intre ceea ce este real si ceea ce este in imaginatia sa", aflam si de la Laura Ciocoiu.

Miruna ne povesteste: "Pentru ca am vorbit mereu despre ceea ce simte, Mihai are acum o foarte mare usurinta in a-si descrie emotiile, sentimentele, angoasele si nesigurantele. El spune direct "Mi-e frica...", "Mi-e frica de...". Si chiar cu mine nu se fereste niciodata sa recunoasca asta, dar am observat ca se fereste uneori sa spuna in fata altora, pentru ca unele persoane (bunicii, adultii de la scoala) l-au respins la incercarea lui de a-si comunica teama, cu replici de genul "eeee, de ce ti-e teama?", "esti baiat mare"," ce atata teama?" sau mai rau, "fricosule!". Am observat ca atunci ma asteapta pe mine, ca sa vorbeasca despre ce il sperie sau il supara".

Temerile copilului: cand imaginatia o ia razna

Lui Cristi (7 ani) ii este frica de lucruri imaginare. Daca inchid ochii, parca apar tot felul de lucruri. Mi se face frica si ma ascund sub masa sau deschid televizorul, ca asa mai uit.

Dar, de obicei, imaginatia joaca un rol important in producerea fricii, la varste mai mici. "Intre 2 si 6 ani, copiii experimenteaza numeroase frici: de exemplu, frica de monstri, frica de intuneric", ne explica Laura Ciocoiu. "Copiii mici nu au simtul realitatii foarte dezvoltat, nu pot aprecia corect dimensiunile, marimea, spatiul. Este important sa intelegem ca, pe masura ce vor creste, ei vor percepe altfel lucrurile si situatiile care le produc frica".

poza mama si copilul la culcare?

"Cand era mic, avea uneori reactii chiar violente in fata unei situatii sau a unei persoane care ii provoca teama", ne povesteste Miruna despre Mihai. "Alteori ingheta. De asemenea, somatiza, ii apareau eruptii pe piele sau avea dureri de burtica. Acum a crescut si a invatat si alte metode. Uneori se ascunde, sub masa, sub patura sau....in bratele mele".

Temerile copilului: teama de monstri

"Este important sa respectam fricile copiilor nostri, sa ii tratam cu respect si seriozitate, fara sa glumim pe seama lor si sa minimalizam frica! Sunt parinti care ii iau in ras pe copii: Ei, ti-e frica de monstri! De care monstri? Monstrii nu exista! Dragi parinti, pentru copii, monstrii chiar exista!

Ca si parinte, putem sa-i cerem copilului sa ne deseneze acest monstru, sa il rugam sa ne vorbeasca despre acesta. Ce il face sa ii fie frica de el? Ajuta foarte mult sa il deseneze! In terapie, acest lucru se poate face cu ajutorul terapeutului, acesta putandu-i cere copilului sa deseneze monstrul si chiar sa isi imagineze cum ar arata el, copilul, daca ar fi un monstru. De asemenea, in cadru terapeutic, copiii pot crea monstri, sau se pot juca cu marionete / papusi care infatiseaza monstri. Prin aceasta expunere, frica se dimineaza si copilul preia un rol activ, de exorcizare a raului si devine mai puternic decat monstrul."

Temerile copilului: teama de intuneric

"Aceasta frica poate persista si la varste mai mari, 10-11 ani. Dar este important sa intelegem copilul si sa il acceptam cu frica lui. Sa avem incredere in el, ca va reusi sa doarma singur, cu lumina stinsa, atunci cand va fi pregatit. Putem lasa lumina aprinsa langa el si sa il linistim: atunci cand va simti el ca poate sa doarma cu lumina stinsa, va putea face asta singur. Ii transmitem astfel ca avem incredre in el ca va putea depasi aceasta frica si, in acelasi timp, ii dam controlul asupra situatiei. Pentru ca el, de unul singur, poate sa faca asta atunci cand se simte pregatit", ne asigura tot Laura.

Temerile copilului: teama de abandon

Atunci cand copilul este mic, mama este cea mai semnificativa persoana pentru el. "Cand mama pleaca de langa el, este important ca ea sa ii vorbeasca celui mic, iar atunci cand se intoarce, sa il anunte. Intotdeauna este important sa anuntam copilul, atunci cand plecam, fara sa ne furisam! Multi parinti procedeaza asa, atunci cand copilul este lasat la gradinita si are o perioada dificila in care nu se adapteaza. Parintii se furiseaza si dispar atunci cand copilul nu este atent. Asta nu face decat sa creasca neincrederea si sentimentul de insecuritate al micutului", ne explica psihoterapeutul Laura Ciocoiu.

poza copil deseneaza?

"Recomandam sa ii spuneti copilului ca veti pleca, si sa discutati cu el despre asta. Asigurati-l intotdeauna ca va intoarceti! Asa, va cres`````````````````te increderea lui in mama si va dezvolta un atasament sigur, fara frica de a fi abandonat. Puteti incerca sa il implicati pe cel mic intr-o activitate preferata si abia apoi sa plecati, dar nu inainte de a-i spune ca veti face asta si de a-l asigura ca va intoarceti la el in curand".

Cele mai frecvente temeri ale scolarului

"Pe masura ce copiii cresc si intra in colectivitate, alte frici le iau locul, fiind mai elaborate. Adesea, ei se tem sa nu fie batuti de colegi sau apare frica de a nu fi respins de catre ceilalti. Sentimentul de siguranta si increderea in parinte (sau in alt adult, inclusiv un terapeut) sunt esentiale pentru a explora aceasta teama. Copilul poate fi intrebat daca are un loc special in care simte nevoia sa se ascunda sau daca se protejeaza intr-un anumit fel de ceva ce i-ar putea face rau. In situatia in care copilul are un plan, o strategie foarte elaborata prin care se protejeaza, este evident ca traieste un sentiment de insecuritate si se simte amenintat, ii este frica de ceva/cineva".

Miruna ne descrie incercarile micutului ei de 7 ani de a gestiona astfel de temeri:

"Uneori, Mihai isi mascheaza frica sub o anume veselie usor exagerata, alteori devine agitat, incercand cumva sa se echilibreze interior dar si sa para stapan pe situatie, sa para ca nu e afectat. Am mai observat ca atunci cand o persoana devine nervoasa sau agresiva in preajma lui (si asta il sperie), incearca sa-i vorbeasca calm, cumva sa-l calmeze pe celalalt, desi il simt ca tremura interior".

Intr-o carte pentru copii, recent aparuta, Din Tara lui Eu-Imparat in Tara lui Tu-Imparat, autorul ilustreaza foarte frumos modul cum un adult linisteste frica unui copil:

poza copii la mare bucurosi?

"Incapatanatul zambi.

- Iti dai seama ce facea femeia despre care iti povestesc? intreba batranul. Inainte chiar de a se fi facut mare, si chiar inainte de a se fi casatorit, si-l imagina pe fiul ei omorat!

- Noi, copiii, tot timpul avem acest fel de fantezii si temeri secrete, raspunse, ganditor si sincer, Incapatanatul.

- Crezi ca numai copiii? Si noi, cei mari, ne facem viata insuportabila din cauza unor fantezii copilaresti si devenim lasi si fricosi. Dumnezeu, in mod evident, nu doreste sa fim astfel.

Trebuie sa avem curaj si indrazneala - sa nu ne temem de umbra noastra! Nu spun ca viata nu are greutatile ei, ci doar ca trebuie sa le infruntam avand pe Dumnezeu alaturi. Nu-i bine sa ne retragem intr-un colt si sa ne smiorcaim!

- Eu nu-s aşa de curajos. Din aceasta pricina mi-e frica sa ma intorc in Tara lui Eu-Imparat, continua Incapatanatul.
- Ei, haide acum! Daca nu erai viteaz, ai fi plecat sa descoperi tinuturi noi? Haide, ridica-te. Singurul lucru care-ti lipseste este un somn bun. Trebuie sa te odihnesti, maine te asteapta o calatorie lunga".

Solutii pentru cele mai frecvente temeri ale copilului

Sa ne amintim cateva solutii descrise pe parcursul acestui articol, ca sa impacam temerile copilului. Laura Ciocoiu, psiholog si psihoterapeut specializat in lucrul cu copiii, ne-a propus cateva idei utile:

Rutina linisteste. Ritualurile si activitatile repetitive, de rutina, ii confera copilului sentimentul de securitate, de stabilitate, de predictibilitate... Astfel, rutina il elibereaza de starea de anxietate. Ai grija sa mentii lucrurile cat mai previzibile: ritualul de noapte buna, ritualul de ramas bun etc. Adaptarea la situatii noi, se face treptat, gradual, nu dintr-o data (primele zile la gradinita; colegii noi; a dormi cu o ruda, in absenta mamei si alte situatii similare).

Este important sa ii dam copilului sentimentul ca poate detine controlul in unele situatii (sa mergem cu el sa verifice daca se afla vreun monstru sub pat; sa isi ia o jucarie preferata care sa il apere de un posibil raufacator; sa lase lumina aprinsa si sa o stinga atunci cand crede el ca este pregatit etc.)

Nu fortati copilul sa se confrunte cu fricile lui, intr-un mod brutal. Ori sa aiba un comportament diferit de cel pe care il are in situatia data. Este important sa avem rabdare, sa acceptam si sa tratam frica lui cu mare seriozitate.

Cele mai frecvente temeri ale copilului: ajutorul de specialitate

Atunci cand parintele considera ca frica influenteaza activitatea copilului si acesta este preocupat in mod exagerat de fricile sale, afecatand viata de zi cu zi a copilului si in special jocul, poate solicita ajutorul unui psihoterapeut cu experienta in lucrul cu copiii, specializat in terapie prin joc (deoarece jocul este activitatea principala a copilului).

Daca aceste frici nu sunt luate in serios si parintele neaga prezenta acestora, ele se pot transforma in fobii, acestea fiind mai dificil de tratat si necesitand o interventie psihoterapeutica de durata.

Care sunt cele mai frecvente temeri ale copiilor vostri, mamici? Si ce solutii ati gasit voi? Haideti sa le impartasim una alteia!

Articolul urmator
Provocările financiare ale unei familii cu 4 copii la școală. „Avem credite făcute pentru a le cumpăra copiilor rechizite, calculatoare și cele necesare educației”
Provocările financiare ale unei familii cu 4 copii la școală. „Avem credite făcute pentru a le cumpăra copiilor rechizite, calculatoare și cele necesare educației”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bolile autoimune la copii: care sunt cele mai frecvente?
    Bolile autoimune la copii: care sunt cele mai frecvente?

    Bolile autoimune reprezintă un grup de afecțiuni în care sistemul imunitar al organismului atacă în mod eronat celulele și țesuturile proprii, confundându-le cu...

    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele
    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele

    Epilepsia este o afecțiune neurologică ce apare destul de frecvent la copii și care poate fi recunoscută cu ușurință după crizele și convulsiile care afectează calitatea vieții...

    Înghețata, curentul și roșu în gât. Cele mai frecvente mituri despre sănătatea copiilor, demontate de medicul pediatru Oana Vîrban
    Înghețata, curentul și roșu în gât. Cele mai frecvente mituri despre sănătatea copiilor, demontate de medicul pediatru Oana Vîrban

    Copilul răcește dacă îl trage curentul. Cu cât este mai înfofolit, cu atât este mai protejat de răceli. Consumul de înghețată provocă roșu în...

    Cele mai mari 5 frici ale proaspeților părinți. Ce poți face să le depășești
    Cele mai mari 5 frici ale proaspeților părinți. Ce poți face să le depășești

    Atunci când urmează să devii părinte, treci prin tot felul de stări și emoții. Printre extaz, uimire și bucurie, apare și teama de a nu fi un părinte suficient de bun....

    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”
    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”

    Sunt într-un mare impas, stare de șoc și de teamă. În week-end, pe când făceam curățenie prin șifonierul soțului meu, am dat de o coală împăturită în...

    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți
    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți

    O mamă a devenit populară pe TikTok după ce a postat un videoclip în care dezvăluie regulile de parenting după care se ghidează când vine vorba de copilul său. Ea spune...

    Cele mai norocoase zodii ale noului an
    Cele mai norocoase zodii ale noului an

    La începutul unui nou an, fiecare dintre noi își dorește cel mai mult să se bucure de sănătate și de reușite în toate aspectele vieții. Dacă anumite zodii trebuie...

    Cele mai norocoase zodii ale lui 2024. Le merge totul ca pe roate
    Cele mai norocoase zodii ale lui 2024. Le merge totul ca pe roate

    Trei zodii primesc binecuvântarea astrelor în anul 2024! Norocoșii vor avea succes în tot ceea ce fac și drumul pavat cu oportunități! Să vedem ce norocoși au tras...

    © 2024 Qbebe