Una din cele mai de temut afecțiuni neurologice pentru părinți este epilepsia. Epilepsia cauzează convulsii și este una din cele mai frecvente tulburări ale sistemului nervos. Crizele epileptice sunt datorate întreruperii semnalelor electrice menite să controleze funcțiile și simțurile celulelor nervoase.
Crizele sunt cauzate de activități electrice neobișnuite ale creierului care determină schimbări de comportament, de mișcare sau de sentimente ale pacienților. În timp ce unii copii cu epilepsie depășesc crizele pe măsură ce cresc, alții se vor confrunta cu aceste convulsii până la maturitate.
Cum știi că micuțul tău suferă de epilepsie?
În lipsa unui diagnostic pus de un medic specialist, părinții își pot da seama că ceva este în neregulă cu prunciu lor în funcție de semnele și simptomele pe care le manifestă. Conform doctorului neurolog Deborah Holder, unii copii au crize epileptice ușoare, manifestate prin vedere încețoșată și adesea părinții confundă crizele cu migrene.
Conform specialistei, crizele pot lua diferite forme și se pot manifesta chiar în liniște timp de câteva secunde, probleme de vorbire când ceea ce spune copilul nu este inteligibil. Totodată, crizele de epilepsie se pot manifesta prin mișcări bruște sau smucituri ale corpului, mișcări repetitive, scăderea tonusului muscular brusc, precum și senzații neobișnuite și gustul ciudat ce apare în gură.
Adesea copiii experimentează și amorțeala completă a unei părți a corpului. „Criza convulsivă este aceea în care copiii cad efectiv la pământ și întregul corp le este afectat”, susține specialista Holder.
În unele tipuri de convulsii, copiii sunt conștienți de ceea ce se întâmplă, însă în alte cazuri, pacienții nu sunt conștienți și nici nu își vor aminti ce s-a întâmplat după criză.
Sunt situații în care copiii au convulsii nocturne în timpul somnului, iar la bebeluși convulsiile pot fi foarte subtile, prin modificări ale tiparilor de respirație, expresii faciale neobișnuite și smucituri sau episoade în care corpul lor devine rigid.
Care sunt cele două categorii principale de crize epileptice?
Pentru a ajunge la un diagnostic cât mai concret și complet, părinții trebuie să fie informați dinainte asupra tipurilor de crize epileptice care pot să apară.
Crizele focale sau parțiale afectează numai o parte a creierului. Înainte de o asemenea criză, micuții pacienți experimentează o aură care semnalează apariția crizei prin modificări ale auzului, vederii sau mirosului, ori prin sentimente neobișnuite de déjà vu, euforie sau frică.
Crizele focale implică numai un punct la o parte a creierului și afectează un grup muscular cum ar fi degetele sau picioarele, însă nu nu semnifică și pierderea cunoștinței. Pacienții sunt incapabili să răspundă, rigizi, dar aud și înțeleg lucrurile care se întâmplă în jurul lor, fiind încercați uneori de sentimente de greață, paloare a pielii și transpirație.
Criza generalizată apare în ambele părți ale creierului și de regulă copiii își pierd cunoștința și sunt foarte obosiți după o asemenea provocare. Convulsiile generalizate pot fi împărțite în crize absente, care nu durează mai mult de 30 de secunde și provoacă o scurtă schimbare a stării de conștiență și a privirii.
De asemenea, putem vorbi de crize atonice, când copilul își pierde brusc tonusul muscular și cade sau își scapă doar capul, dar și de convulsii tonico-clonice generalizate, care se manifestă prin contractarea mâinilor, picioarelor și trupului copilului, fiind urmate de tremurat. Nu în ultimul rând, convulsiile mioclonice provoacă mișcări rapide sau bruște ale unei grupe de mușchi.
Care sunt principalele sindroame epileptice la copii?
Sindroamele epileptice la copii, conform medicilor specialiști includ:
Epilepsia benignă rolandica a copilăriei, care apare între vârsta de 3 și 10 ani și determină apariția convulsiilor focale noaptea.
Epilepsia absentă a copilăriei, care afectează 12% din copiii sub 16 ani diagnosticați cu epilepsie și debutează între 4 și 10 ani. Vestea bună este că până la 90% dintre copiii cu această afecțiune nu mai au convulsii până când împlinesc 12 ani.
Spasmele infantile sau sindromul West, care apare înainte ca un bebeluș să împlinească vârsta de un an și se manifestă în mai multe părți ale corpului.
Epilepsia mioclonică juvenilă, care apare la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani și care poate provoca diferite tipuri de convulsii din cauza luminilor intermitente.
Sindromul Landau-Kleffner este o tulburare destul de rară care apare în copilărie și debutează între 3 și 7 ani, provocând dificultăți în înțelegerea limbajului și exprimarea verbală, precum și probleme de comportament.
Sindromul Lennox-Gastaut debutează între 3 și 5 ani și poate provoca mai multe tipuri de convulsii precum și probleme de învățare și de comportament.
Epilepsia de lob temporal este una din cele mai comune forme de epilepsie focală care afectează 6 din 10 persoane diagnosticate cu această afecțiune.
3 alimente interzise în epilepsie
Crize epileptice vs. crize febrile
A nu se confunda convulsia epileptică cu leșinul, visatul cu ochii deschiși, terorile nocturne, migrenele, problemele de sănătate mentală sau mișcările bruște sau smuciturile în somn cu crizele epileptice. Penru un diagnostic corect este necesară intervenția medicului specialist.
De asemenea, este necesar ca părinții să poată face diferența între convulsiile epileptice și cele febrile. Convulsiile febrile sunt provocate de febra din perioadele de boală, apărând cel mai frecvent între vârstele de 6 luni și 6 ani.
Dacă micuțul face convulsii febrile, asta nu înseamnă că are epilepsie sau are riscul de a dezvolta epilepsie. O convulsie febrilă complexă este atunci când durează mai mult de 15 minute sau este mai frecventă de o dată la 24 de ore.
Cauzele apariției epilepsiei la copii
Epilepsia la copii nu are o cauză identificabilă, ci doar cauze potențiale și factori care pot contribui la instalarea afecțiunii. Factorii de risc includ prematuritatea, hemoragiile la nivelul creierului, paralizie cerebrală, traumatisme craniene, istoric familial de epilepsie sau convulsii legate de febră.
De asemenea, alți factori de risc sunt leziunile grave cerebrale, tumorile cerebrale, lipsa de oxigen în creier, consumul de substanțe interzise, accidentul vascular cerebral, meningita, infecțiile materne în sarcină și alimentația deficitară în sarcină. Cert este că majoritatea specialiștilor susțin că epilepsia se transmite genetic.
Epilepsia la copii: cauze, simptome, tratament
Cum se pune un diagnostic corect de epilepsie?
Diagnosticul de epilepsie este pus de către medici în baza relatărilor părinților și anume dacă cel mic a avut mai multe convulsii. Este necesar ca părinții să înregistreze aceste convulsii și să i le arate medicului specialist pentru a înțelege ce se întâmplă. Istoricul de sănătate și simptomele copilului pot determina declararea unei constatări medicale clare în acest sens.
Se pune accent și pe existența unor lovituri la cap, unor probleme medicale congenitale, a nașterii premature, administrării anumitor medicamente sau infecțiilor recente. Se va face și un examen neurologic, analize de sânge, RMN cerebral, CT cerebral și electroencefalogramă pentru a stabili un diagnostic clar.
Cum se tratează epilepsia la copii?
După ce medicul va pune diagnosticul de epilepsie, va propune o schemă de tratament pe care părinții trebuie să o respecte întocmai. Medicamentele folosite pentru controlul convulsiilor se numesc antiepileptice și, deși nu reprezintă un remediu. reduc sau opresc crizele având puține efecte secundare.
Cele mai multe persoane diagnosticate cu epilepsie iau medicamente antiepileptice pentru a-și controla crizele, iar majoritatea copiilor nici nu mai fac convulsii odată ce găsesc medicamentul care li se potrivește.
Pe lângă medicamentele antiepileptice, se recomandă și management alimentar și anume dieta ketogenică, neurostimulare sau intervenții chirurgicale (în cazuri mai grave), și evitarea factorilor declanșatori cum ar fi stresul excesiv, lipsa somnului, unele tipuri de medicamente și expunerea la lumină puternică.
Impactul diagnosticului de epilepsie asupra familiei
Un astfel de diagnostic pus unui copilaș poate avea un impact devastator asupra familiei. Uneori, părinții au tendința de a se izola de ceilalți, crezând că micuțul lor are o problemă și dacă va face o criză în public vor deveni ținta discuțiilor celor din jur.
Alteori, părinții manifestă ei înșiși depresie și anxietate din cauza diagnosticului medical primit, a dificultăților financiare în urma costurilor analizelor, investigațiilor și tratamentului micuțului pacient bolnav de epilepsie.
Atât copilul, cât și părinții vor avea nevoie de sprijin psihologic, dar și medical pentru că trebuie să le fie prezentat exact modul în care trebuie să reacționeze atunci când micul pacien lor face o criză.
Cum impactează epilepsia învățarea, practicarea unui sport și joaca copiilor?
Micuții pacienți care sunt diagnosticați cu epilepsie sunt puțin mai diferiți față de cei care nu suferă de această boală neurologică. Unii copii pot avea probleme la învățare, probleme la susținerea unui discurs, la prezentarea unei lucrări. În plus, crizele care pot apărea pe timpul nopții îi pot face pe cei mici letargici pe timpul zilei și acest lucru le scade capacitatea de a învăța.
Medicamentele antiepileptice au și ele efecte secundare cum ar fi schimbări de comportament sau de stare de spirit, senzație de oboseală. În ceea ce privește practicarea unui sport, copiii care suferă de această boală neurologică vor fi încurajați să participe la orele de sport de la școală, chiar să aibă o viață socială activă și să se joace cu ceilalți copii.
Activitățile recreaționale îi vor ajuta să se simtă integrați în societate, iar condiția este ca părinții să anunțe cadrul didactic responsabil cu orele de sport sau antrenorul că micuțul are o problemă în acest sens și să explice ce trebuie să facă în cazul unei crize. Exercițiile fizice îmbunătățesc sănătatea fizică și psihică a copiilor și scad riscul producerii unei convulsii.
Un copil epileptic este încurajat să se joace cu ceilalți copii dar fără a practica sporturi periculoase cum ar fi înot, ciclism sau cățărări, acolo unde în cazul unei crize, micuțul nu are control asupra gesturilor pe care le face și pericolul la care se expune.
În concluzie, cei mai mulți copii cu epilepsie pot duce o viață absolut normală. Părinții trebuie doar să accepte diagnosticul, să înțeleagă mai bine riscurile acestuia, să urmeze recomandările medicului în ceea ce privește medicamentele și tratamentele folosite, să evite factorii declanșatori și să fie conștienți de pericolul convulsiilor și de ceea ce trebuie să facă atunci când apar acestea.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: betterhealth, usnews.com
Urmareste-ne pe Google News
