Zodiile care sunt fericite să fie singure
Fie că sunt foarte independente și se acomodează greu cu cineva, fie că au așteptări foarte înalte sau pur și simplu caută să se ferească de tot ceea ce le-ar putea răni, anumite zodii consideră că se simt mai bine dacă sunt singure. Iată despre cine este vorba:
Berbecul
În general, Berbecii aleg să fie singuri o bună parte din viața lor. Pe lângă faptul că au așteptări foarte mari, nu se acomodează prea ușor cu cineva. De asemenea, chiar dacă se străduiesc, în momentele în care simt cea mai mică vibrație negativă din partea unei persoane la care țin, preferă să o părăsească. Ulterior, invocă diverse motive pentru a-și justifica alegerea.
Deși un Berbec se îndrăgostește rapid, la fel de repede își dă seama că de fapt nu ține la cineva atât de mult precum credea inițial. De aceea, nu este de mirare că optează să stea singur până când este convins că persoana pe care o întâlnește merită într-adevăr să facă parte din viața lui.
Racul
Racilor le place să fie singuri la fel de mult cum le place să fie parte dintr-un parteneriat. Adoră să le poarte de grijă celorlalți, să îi facă fericiți dar, pe de altă parte, au momente în care preferă să se retragă și să se bucure de singurătate. Așa se explică de ce un Rac este foarte mulțumit când poate rămâne singur acasă și își petrece timpul cum își dorește.
De asemenea, întrucât este foarte sensibilă și se simte vulnerabilă, unei persoane ce face parte din această zodie îi este teamă să nu sufere din dragoste. În aceste condiții, crede că îi este mai bine singură și se implică într-o relație după mult timp, când este sigură că partenerul nu o va răni.
Fecioara
În primul rând, Fecioarele preferă să fie singure întrucât perfecționismul lor le stimulează să-și fixeze standarde foarte înalte și în privința unei relații. Atente mereu la detalii, caută și cea mai mică imperfecțiune și nu sunt gata să facă niciun fel de compromis.
În al doilea rând, pentru ele nu este greu să fie singure întrucât obișnuiesc să dedice foarte mult timp carierei. Muncesc ore în șir și le interesează foarte mult să progreseze, să se perfecționeze într-un anumit domeniu.
Nu în ultimul rând, unei Fecioare îi place să aibă parte de cât mai mult timp pentru ea. După ce lucrează mult, se bucură să fie singură, să se relaxeze.
Scorpionul
De multe ori ajunge să rămână singur întrucât constată că nu se regăsește deloc în persoana la care ține. Astfel, un Scorpion așteaptă să vadă ceva din el însuși la ființa iubită. Dacă nu se întâmplă așa, preferă să nu avanseze într-o relație.
Alt motiv care îl determină pe un reprezentant al acestei zodii să aleagă singurătatea este și acesta: ține foarte mult la intimitatea sa și nu suportă să vadă că are în preajmă o persoană prefăcută sau superficială.
Săgetătorul
Principalul motiv care îl face pe un Săgetător să se simtă mai fericit când este singur decât dacă este parte dintr-o relație este următorul: ține foarte mult la independența sa. Îi place să-și facă mereu propriul program, să nu țină cont de nimeni și să poate face tot ceea ce vrea. În același timp, întrucât este dornic mereu să pornească în noi aventuri, nu intenționează să-și ia angajamente serioase pe termen lung.
Totodată, nu este gata să accepte să facă diverse compromisuri. Când realizează că o relație nu îi oferă tot ceea ce vrea, nu mai stă pe gânduri și iese din ea, chiar dacă știe că poate fi singur pentru mult timp.
Peștii
De cele mai multe ori, Peștii se simt mai confortabil când sunt singuri decât când sunt într-o relație. Pe de o parte, sunt foarte sensibili și știu că pot ajunge să fie răniți cu ușurință, dat fiind faptul că nu suportă confruntările și criticile. Prin urmare, ca să evite să treacă prin așa ceva, aleg adesea singurătatea.
Pe de altă parte, Peștii nu sunt prea sociabili și sunt mulțumiți când pur și simplu au parte de liniște acasă, fără să fie deranjați de nimeni, astfel încât să reușească să viseze cu ochii deschiși sau să se implice într-o activitare creativă, relaxantă.
Zodii care au nevoie să fie într-o relație
Spre deosebire de zodiile prezentate anterior, altele se străduiesc cât pot de mult să-și construiască o relație, să se bucure de prezența constantă a unui partener. Într-o asemenea situație se regăsesc următoarele zodii:
Taurul
Taurii fac parte dintre zodiile care au nevoie de compania celorlalți. Nu se simt deloc în largul lor când sunt singuri, singurătatea întristându-i și consumându-i. În schimb, le este bine când se simt iubiți, când sunt răsfățați și când au în preajma lor pe cineva care să le fie loial.
Deși obișnuiesc să muncească mult și își propun obiective ambițioase, Taurii nu se simt cu adevărat împliniți când nu au alături pe cineva cu care să le împărtășească. Nu le este suficient să fie vorba despre cei mai buni prieteni, ci despre o persoană care să fie permanent prezentă în viața lor.
Gemenii
Sunt vestiți pentru că sunt foarte sociabili și au de obicei foarte mulți prieteni. Sunt satisfăcuți când sunt în compania acestora însă, la un moment dat, își dau seama că au nevoie să aibă alături mai mult decât un prieten. În aceste condiții, sunt dornici să fie parte dintr-o relație romantică.
În plus, pentru că sunt foarte pricepuți la conversații și doritori să se bucure de aventură, adoră să fie tot timpul în compania unei persoane cu care să împărtășească lucruri, care să-i asculte și cu care să meargă la diverse evenimente.
Leul
Ține mult să fie într-o relație deoarece are nevoie întotdeauna să fie în centrul atenției, să fie lăudat și admirat. Chiar dacă are mulți prieteni care îi oferă toate acestea, un Leu este mult mai fericit când toate calitățile îi sunt validate de partenerul de viață.
În ciuda faptului că este o persoană independentă, puternică, Leul se simte împlinit când beneficiază din plin și de sprijinul emoțional venit din partea ființei iubite. De aceea, nu îl deranjează să primească anumite sfaturi și să fie ajutat să ia cele mai bune decizii.
Balanța
Îi place să se răsfețe, să aibă cât mai mult timp doar pentru ea, dar dacă stă singură prea mult timp o Balanță devine deprimată. Ca să nu ajungă într-o asemenea situație, se străduiește să-și găsească un partener și nu se abține să flirteze.
Balanțele vor să-și împlinească nevoia de armonie și de parteneriat într-o relație romantică, fiind cele mai fericite odată ce au alături pe cineva capabil să investească la fel de mult ca ele în relație. Practic, ele își doresc dragoste, atenție și susținere și cred că le pot dobândi doar când sunt parte a unui cuplu.
Capricornul
Un Capricorn poate deveni melancolic și poate simți nevoia să stea singur, să fie lăsat cu gândurile sale. Cu toate acestea, tânjește să aibă o relație apropiată cu cineva cu care să-și stabilească obiective, cu care să împărtășească valori. De aceea, este fericit dacă reușește să-și construiască o relație cu cineva cu o carieră similară cu a lui.
În același timp, pentru că este ambițios și are de multe ori realizări importante, un Capricorn se simte satisfăcut dacă se află în preajma unei persoane care îl laudă pentru tot ceea ce face și care îl stimulează să devină tot mai bun.
Vărsătorul
Îi place să stea singur, să-și organizeze timpul așa cum vrea, dar este fericit și când este într-o relație. Ceea ce îl motivează să-și caute un partener este dorința de a-și împărtăși ideile, de a avea alături pe cineva care să-l sprijine pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele ambițioase.
De multe ori însă Vărsătorii rămân singuri pentru o perioadă lungă întrucât nevoia lor de independență, de cât mai mult spațiu, intimidează și îi poate ține departe pe cei de care s-ar putea apropia mai mult.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: bustle.com, mindbodygreen.com, pinkvilla.com, yourtango.com