Cine este Rebeca Zamfir, fetița din România care a devenit una dintre cele mai talentate balerine din lume
La vârstă de 4 ani, Rebeca Maria Zamfir a văzut la televizor o fetiță care dansa balet. I-a plăcut atât de mult încât și-a rugat părinții să o ducă și pe ea la balet, ceea ce s-a și întâmplat. La doar 5 ani, Rebeca pășea pentru prima oară într-o școală de balet și de atunci pună mare pasiune în tot ceea ce face. Deși i-a fost greu, nu s-a gândit niciodată să renunțe. Mai mult decât atât, după doi ani de dans, ieșind de la cursul de balet, a profitat de faptul că mama să nu ajunsese încă să o ia și a intrat la cursul contemporan al Cezarei Blijou, una dintre cele mai populare prezente de pe scenă contemporană, care a și participat la „Românii au talent”.
Un an mai târziu, la doar 8 ani, Rebeca a particpat la un concurs internațional de dans contemporan, în Portugalia, unde a obținut locul V mondial. Acum, la 11 ani, este una dintre cele mai bune balerine din lume. Micuța a reușit performanță de a obține marele trofeu la cel mai mare concurs de balet din lume, „Youth America Grand Prix”, care a avut loc la Paris. De aemenea, ea a primit burse la unele dintre cele mai renumite școli de dans din lume, printre care Opera Națională din Paris, Academia Princess Grace din Monaco și Institutul Național Superior de Dans Rosella Hightower din Cannes.
„Marele Premiu reprezintă o foarte mare bucurie și onoare, totodată, o recunoaștere internațională și posibilitatea de a ajunge la una dintre școlile de balet de elită din lume. Îmi place foarte mult să dansez. Cred că pentru a obține acest premiu trebuie să fii pasionat de dans, și să te antrenezi în fiecare zi. Mai trebuie să ai profesori buni și părinții care să te susțină”, a mărturisit Rebeca pentru botoșaninews.ro.
Pentru a ajujnge la astfel de performanțe, Rebeca se antrenează intens. Ambiția o ajută, însă, să treacă ușor peste momentele dificile. Ioana Zamfir, mama fetei, spune că va face tot posibilul pentru a îndeplini visul Rebecăi - acela de a dansa pe cele mai mari scene ale lumii.
„Fac tot ceea ce trebuie să fac pentru a-mi susține copilul, pentru a-l ajuta să-și înmulțească talanții, mai ales că este un copil extrem de muncitor și ambițios. În spatele rezultatelor Rebecăi este, în primul rând, pasiunea ei pentru dans, pasiune susținută de foarte multă muncă din partea ei, ceea ce presupune, practic, renunțarea la activitățile specifice copilăriei; în al doilea rând sunt munca și susținerea morală și financiară din partea noastră, a părinților. În afară de faptul că de când a inceput Rebeca baletul ( de la 5 ani) ne programăm viața de zi cu zi în funcție de antrenamentele și concursurile ei, trebuie să asigurăm financiar, în afară de nevoile de trai zilnice ale familiei, absolut tot ce ține de pregătirea ei în domeniu: abonamente lunare la scolile de dans ( pentru balet, dans contemporan, pilates), ore private pentru dansurile solo cu care se prezintă la concursuri, cursuri intensive de balet și contemporan cu profesori din țară și internaționali ( în cadrul așa numitelor workshopuri organizate de diferite școli de balet din țară și străinătate), taxe la concursuri, ținutele de dans, cheltuieli aferente deplasărilor la concursuri în țară și străinătate (transport, cazare și masă pentru toată familia, Rebeca fiind mereu însoțită de ambii părinți).Și, evident, susținerea morală a acesteia - partea emoțională nefiind neglijată – discutând cu ea și încurajând-o mereu și mereu”, a mărturisit mama Rebecăi, pentru botoșaninews.ro.
Posted by Scoala de Balet "Soleil" on Monday, February 27, 2023
Surse foto: Facebook
Surse articol: botosaninews.ro, antena3.ro, evz.ro