Mami, iubeste-ma mai putin! 5 riscuri ascunse in iubirea mamei

"Nimeni nu te invata sa fii mama", ti se spune uneori, cu mult bun-simt. Dar oare, asa sa fie? Nu chiar. Pentru ca exista fara indoiala o instanta care te invata cateva lucruri esentiale despre relatia mama-copil. Aceea esti TU. TU, adultul de astazi, copilul de ieri. Tu poti reveni cu sinceritate asupra relatiei tale cu mama si poti recunoaste punctele dureroase, nodurile nedezlegate si obiceiurile impamantenite, de care inca nu te-ai eliberat.

Poti vedea unde anume iubirea mamei ti-a incalcat libertatea, cum ti-a gresit si unde a modelat stangace sau mai putin benefic omul care ai devenit. Acum poti face o radiografie a iubirii de mama - nu pentru a o judeca - ci pentru a lucra TU, in prezent, asupra lucrurilor neterminate; asupra riscurilor la care te-a expus. Pentru a perfectiona sau a indrepta modelul de iubire materna pe care l-ai primit. Sa le multumim mamelor noastre pentru ca ne-au iubit cu jertfa si devotament, si sa ii auzim pe copiii care am fost - si totodata pe copiii nostri - cum ne roaga, uneori, fara cuvinte: "Mami, acum este momentul sa ma iubesti mai putin!"

1. Mami, iubeste-ma mai putin! Lasa-ma sa te ajut!

”De fiecare data cand pregatesc oua-ochiuri, mi-l amintesc pe tata”, isi incepe povestea Maria, de 27 de ani. ”Tata m-a observat odata - tarziu, prin clasa a cincea - ca nu stiu cum sa procedez cand se intareste doar albusul. Atunci s-a mirat el ca „pana la varsta asta, nu ai invatat sa prajesti singura un ou" si mi-a aratat cum sa iau ulei incins din tigaie cu lingura si sa presar peste galbenusul inca lichid. In jumatate de minut, gata, oul s-a prajit! Cu la fel de mult drag, mi-o amintesc si pe mama, care ma primea in bucatarie numai atunci cand pregatea ceva dulce. Atunci o ajutam sa intinda aluatul, sa taie forme cu gura de la pahar si sa aseze gogosile pe farfurie. Era placerea mea sa mananc din coca dulce, cruda si sa fur din rahatul pentru cozonac. Ea stia si de aceea ma si primea alaturi: ca sa imi faca pe plac. In rest, cand intr-adevar era treaba de facut, ma expedia. "Fugi de aici, du-te si invata, ca tu ai scoala!" imi zicea. Si eu nu comentam nimic, pentru ca asa credeam ca este bine. Ma duceam intr-adevar si invatam.

Prin clasa a 3-a, a 4-a, mama imi cerea ajutorul in casa, cand facea curatenie generala. Primeam sarcini clare: sterge geamurile, da cu aspiratorul, curata lemnul usilor, matura curtea. Dar eu aveam deja refrenul clasic, invatat pe de rost: "Eu am de citit, mama!" Si nu minteam. Fugeam de aspirator si ma ascundeam cu O mie si una de nopti intr-un colt al casei. Mama se amara, se supara si nu intelegea de ce o las la greu. Nu din rea-vointa o lasam, pentru ca nu vroiam sa o supar. Ci pentru ca stiam ca eu am dreptul sa fac altceva... ca nu se cuvine ca eu sa jertfesc invatatul si cititul pentru treburi domestice. Nu eu!

Acum pot sa privesc in urma si sa vad mai clar aceste lucruri. Acum, daca as fi din nou copil, i-as striga mamei: Mami, stiu ca ma iubesti si ca vrei sa te jertfesti pentru mine. Stiu ca vrei sa faci tu toata treaba, ca eu sa ma duc sa-mi fac temele. Dar ma inveti prost! O sa tot fug de lucruri mai grele, o sa mi se para o corvoada sau o sa mi se para ca pierd timpul daca, in loc sa mai citesc 20 pagini, eu aleg sa imi fac o ciorba! Nu ma pregatesti pentru viata asa. In plus, ratez momente asa de frumoase in compania ta! Ratez amintiri asa de dragi si de vii! Ca cea pe care o am cu tata, care ma invata sa pun ulei incins peste galbenusul lichid... si pe care il pomenesc de fiecare data cand pregatesc oua-ochiuri. Asa ca, mami, acum este timpul sa ma iubesti mai putin! Lasa-ma sa te ajut!..." (Maria, 27 de ani)

2. Mami, iubeste-ma mai putin! Lasa-ma sa incerc si eu!

Nu de mult, am petrecut o zi la Lacul Sarat (Braila), unde vin turisti din toata tara, pentru proprietatile curative ale sarii si ale namolului. Pentru cel din urma, exista o portiune special amenajata pe plaja, marcata printr-un indicator de lemn. La un moment dat, imi distrage atentia vocea unui copil, care bolborosea ceva. Intorc incet privirea si vad o fertita de 5-6 ani, privind concentrata catre indicator. Mi-a devenit clar ca incerca sa citeasca, dar nu se descurca foarte bine. In scurt timp, a intors capul catre mama ei, cautand ajutor: "Mama, nu inteleg! Uite, scrie: Va-rug-am-sa... Ce litera este?" Ajutorul mamei nu intarzie: "Scrie: Va rugam sa nu parasiti zona special amenajata pentru namol! Vrem sa pastram curatenia plajei! Ai inteles? Adica nu treci dincolo de indicatorul acesta!"

Fetita nu a mai zis decat "Aha!" si s-a intors sa caute alt punct de interes. Eu am ramas cu un gust amar, dandu-mi seama ca mamica, in dorinta ei de a-si multumi fetita, i-a luat placerea de a descoperi satisfactia reusitei, in urma efortului depus. "Aha!"-ul unui copil caruia i se da direct mestecat difera de "Aha!"-ul unui copil care se concentreaza, se straduieste si reuseste singur. Desigur, ma refer la reusite de nivelul sau, la reusite accesibile. Acesta din urma isi ascute caninii, in timp ce primul ramane multa vreme cu dantura de lapte.

Acesta este un punct sensibil al multora dintre noi, femeile: suntem gata oricand sa ne oferim pana peste cap copiilor si celor iubiti, sa ne facem "pres" pentru ei si sa le dam totul pe tava, ca sa ii scutim de efort. Dar aceasta nu este o dovada de dragoste, ci este o otravire a dragostei. Si, totodata, un risc ascuns mai cu seama in iubirea de mama. Copiii carora li se da libertatea de a-si face propriile descoperiri, de a-si duce propriile lupte, de a simti si gustul esecului, si pe cel al izbandei bine-meritate, castiga o incredere in fortele proprii si o abilitate de a se descurca in viata de zi cu zi, cum fiecare mama isi doreste pentru copilul sau.

Pe de alta parte, un copil invatat sa primeasca lucrurile de-a gata, greu se va dezvata la maturitate. Risca sa devina un adult lenes, pretentios, cu cereri nejustificate si alaturi de care greu se poate trai. Sau, din contra, un adult coplesit permanent de sentimentul neputintei, al "neajutorarii invatate", pentru ca el nu are exercitiul incercarii si al reusitei. El stie deja ca singur nu poate, ca nu se descurca, nu se pricepe - pentru ca nu a fost lasat sa incerce (pana reuseste) singur! Nu i s-a dat ocazia! Si cu greu ii mai scoti astfel de convingeri din cap... Prin urmare, mami, iubeste-ma mai putin, si nu imi da direct mestecat! Lasa-ma sa incerc si eu!

3. Mami, iubeste-ma mai putin! Invata-ma sa impart!

Imi povestea o prietena despre mama ei si prajiturile cu foi pe care ea i le facea atunci cand era mica. Abia scoase de la cuptor, lasate sa se raceasca doar atat cat sa adere crema la blat: o bunatate! Fetita, care nu avea mai mult de 6 ani, le primea direct in punguta, pentru ca se grabea sa coboare la scara, sa se joace cu copiii. Asa ca prefera sa manance afara. Indemnul mamei, inainte de a iesi din casa, era: Ai grija sa nu dai la nimeni! Ca pentru tine le-am facut!

Acum femeie in toata firea, prietena mea imi marturiseste: "Imi amintesc ca nu se mai juca niciun copil cu mine daca le spuneam asa. Trebuia sa ii servesc. Oricum, la asemenea bunatati, nu ar rezista nimeni! Dar cum puteam sa ii recunosc mamei ca am dat la toata scara si eu abia am apucat sa gust? M-am invatat sa o mint. Ma mir acum ca ea ma credea. Nu-mi dorea raul si nu era zgarcita, dar se gandea la binele meu si nu vroia ca ceilalti copii sa ma "prade". Insa putea sa gaseasca solutii mai rezonabile, mai firesti, care sa nu faca lucrurile asa dificile... Si bunica este la fel. Cand eram in facultate si imi facea pachetele, imi punea in vedere ca ea a muncit pentru mine. Sa le servesc si pe colege daca le este pofta, dar sa mananc eu! Ori, ele uitau ca nu poti coexista intr-o comunitate, daca "mananci tu", daca tii doar pentru tine!

Imi facusem obiceiul sa ma ascund cu mancarea si sa le urmez sfatul, dar ma simteam ingrozitor. Apoi, ori de cate ori vedeam ca vreo colega a luat de la mine fara sa ma intrebe, nu numai mancare, ci si detergent, balsam de rufe, parfum si altele, imi faceam inima rea. Cu greu m-am dezvatat de principiul „numai pentru mine; ce este al meu este numai al meu". Si inca imi mai da de furca..."

De aceea, mami, iubeste-ma mai putin! Invata-ma ca nu mi se cuvin lucrurile numai mie, chiar daca sunt ale mele! Invata-ma sa traiesc si in mijlocul altora, invata-ma sa impart!

4. Mami, iubeste-ma mai putin! Invata-ma sa iert!

Ura mamei fata de cel care i-a ranit sau i-a suparat copilul. O cunosti? Furia leoaicei, gata sa sara la gatul oricui ii ameninta puiul. Dar este ea tot timpul justificata? Este ea tot timpul necesara? Sau benefica?

Cand eram mica, aveam la parterul blocului o fetita pe nume Roxana. Era cam de seama mea. Mama imi atragea atentia sa stau departe de ea, pentru ca mama ei are renume prost si o creste la fel de prost. Nevinovatia mea de copil a fost mai puternica decat sfatul mamei, lipsit de sens pentru mine. Roxana, dupa cate vedeam, era o fetita la fel ca mine. Cand o intalneam in fata blocului, ne jucam impreuna. La un moment dat, eu am gasit pe jos un vaporas de jucarie. In timp ce il inspectam, fara nicio vorba, fara sa mi-l fi cerut, Roxana mi-a repezit un picior in fata, mi-a smuls vaporasul din mana ("smuls" este mult spus, pentru ca nu il tineam prea strans) si a luat-o la fuga. Eu am ramas perplexa, cu sangele siroindu-mi din nas. Nu ma ridicam de jos, pentru ca nu puteam intelege de ce prietena mea a actionat astfel. Doar nu aveam de gand sa tin vaporasul pentru mine! De ce a trebuit sa ma loveasca, sa il fure si sa fuga?

Nu aveam pe atunci mai mult de 5 ani. Am urcat cele patru etaje pana acasa, plangand in hohote. Nu din cauza sangelui, nu de durere, ci ranita de o cumplita dezamagire. Imi amintesc si astazi amaraciunea aceea. Mama s-a schimbat la fata cand m-a vazut, m-a dus pe sus in cada, m-a curatat si... m-a certat. Nu a putut sa imi ofere un zambet in acele momente pline de durere pentru cei 5 ani ai mei, pentru ca mustea de suparare. Furia leoaicei gata sa sara la gatul celui care ii ameninta puiul... Pentru ca eram doar eu acolo, ma certa pe mine. Ma spala si ma certa. "Ti-am zis sa nu te joci cu ea! Stiam ca nu ai ce invata de la ea! Ti-am spus ca este un copil care nu stie sa se joace cu altii! De ce nu m-ai ascultat?" Furia ei nu era adresata mie, ci celuilalt copil. Acum stiu asta. Dar atunci nu stiam. Nu imi era frica de mama, insa vedeam ca nu ma poate ajuta. Doar intrebarea "De ce?" era in toata mintea si in tot sufletul meu. Eram atat de ranita!...

Mama a facut faptele iubirii: m-a luat si m-a curatat, m-a mangaiat si m-a pupat la sfarsit, mi-a alinat durerea fizica si mi-a sters lacrimile. Dar ea nu a stiut atunci - si nici eu nu am stiut sa ii cer - sa imi dea un zambet, ca sa indulceasca rana nespusa si nedreapta a inimii mele. Un zambet, un glas impaciuitor, care sa ma invete ca si celalalt copil a fost speriat si ranit, atunci cand m-a lovit. Ca a gresit, pentru ca nu a stiut altfel. Pentru ca mama lui nu a stiut sa il invete cum se cere ceva ce iti doresti foarte mult, iar el a crezut ca trebuie sa loveasca, sa fure si sa fuga. Copilul din mine nu a integrat multa vreme evenimentul. Dar atunci era momentul cel mai prielnic pentru a ierta si pentru a invata caile iertarii. Tocmai pentru ca nu puteam integra si nu puteam concepe rautatea. Pentru ca atunci, la 5 ani, vedeam mai usor rana din spatele rautatii, decat o vad acum, ca adult. Mami, stiu ca, din dragoste, vrei sa ma aperi de orice rau. Dar, uneori, iubeste-ma mai putin, si invata-ma mai degraba sa iert, decat sa ma revolt!

5. Mami, iubeste-ma mai putin! Nu ma mai compatimi!

Una din replicile de care se plang multi oameni si imi dau seama ca am auzit-o si eu adesea, cand eram copil: "Saracutul de tine!" "Saracutul de tine" este de obicei urmat de: "lasa-ma sa te ajut eu, ca tie iti este greu" sau de "lasa, ca tu oricum nu ai / tu oricum nu stii / tu si asa esti mic." Compatimirea este sincera, dar exagerata. Atunci cand mama se invinovateste (ca nu poate sa ii ofere copilului conditii mai bune, ca nu ii poate cumpara ce isi doreste, ca este mama singura etc.), tinde sa il compatimeasca pe cel mic in asemenea masura, incat copilul chiar ajunge sa creada ceea ce aude. "Saracutul de tine" poate deveni, dupa multe repetitii, "saracul de mine", si gata, avem un adult moale, cu inclinatii depresive, nepregatit sa isi urmeze visele, sa depuna efort sau sa aiba o mentalitate de invingator. De aceea, mami, stiu ca ma iubesti, dar te rog, nu ma mai compatimi!

Chiar daca ai dreptate, chiar daca sufar sau imi lipseste cate ceva, chiar daca sunt bolnavior si chiar daca tati nu sta suficient cu noi, chiar daca mancam mamaliga in fiecare zi si chiar daca ne cumparam haine la reducere, chiar daca n-am reusit inca sa imi fac prieteni si chiar daca nu inteleg inca matematica, aminteste-ti ca acesta este doar un moment! Lucrurile se schimba de la o zi la alta, si noi le schimbam prin modul in care gandim. Nu te mai invinovati si nu ma mai compatimi! Invata-ma sa ma bucur de cel care sunt si de ceea ce am, sa imi propun teluri accesibile si sa imi urmaresc visele!

Voi ce parere aveti, dragi mamici, de cele scrise aici? Recunoasteti astfel de riscuri ascunse in iubirea mamei? Cum sa le identificam si cum sa ne ferim de ele?