Copilul care caută adăpost în umbra propriei nesiguranțe poate fi un răsărit timid de soare, așteptând să își găsească lumina interioară. Ajută-l să zâmbească fără teamă!

Recompensa are cu adevărat valoare atunci când copilul a depus efort într-o anumită activitate şi înţelege că munca pe care o depune poate face diferenţa dintre a pierde şi a câştiga. Nu a câştiga este cel mai important, ci conştientizarea faptului că el poate influenţa rezultatul de care are parte. 

Stima de sine rezultă în urma unor experienţe ce îl fac pe copil să se simtă capabil, eficient şi acceptat. Atunci când copilul învaţă să facă ceva de care ulterior devine mândru, în acel moment se simte cu adevărat capabil. Atunci când vede că eforturile susţinute nu sunt în zadar şi că îi aduc mai multe beneficii şi progres, se simte eficient. Când vine vorba de acceptare, aceasta trebuie să pornească de la părinţi. În momentul în care aceştia empatizează, nu îl critică într-un mod distructiv, îl susţin şi îl încurajează, copilul va învăţa şi el să se accepte. 

Percepţia de sine poate influenţa foarte mult stima de sine a copilului. Pe măsură ce acesta creşte, aspectul fizic devine din ce în ce mai important. Pot exista discrepanţe între cum se simte şi cum se percepe, atunci când se uită în oglindă. Părinţii sunt cei care îi pot insufla nişte valori sănătoase şi în ceea ce priveşte importanţa aspectului fizic, acceptarea de sine. Dacă mama, de exemplu, este o femeie cu multe complexe, pe care şi le manifestă în faţa copilului, care acordă mai mult timp aspectelor ce ţin de frumuseţe decât activităţilor de zi cu zi, este normal ca şi copilul să copieze acest comportament. Chiar dacă este normal să ai anumite nemulţumiri, nu le exprima în faţa copilului şi explică-i că imperfecţiunile sunt fireşti şi că ele nu îţi pot pune piedici atunci când vrei să realizezi ceva. 

Cauza principală a problemelor de comportament este stima de sine scăzută. Copilul care nu are încredere în el va fi timorat, agitat, anxios, poate chiar şi violent. Va avea probleme de comunicare, de gestionare a emoţiilor şi va risca să facă alegeri greşite pe măsură ce creşte. 

Pentru ca un copil să aibă încredere în el, nu înseamnă că trebuie să deformezi realitatea, să-l faci să creadă că este capabil de orice. Cel mai benefic, pe termen lung, este să fie conştient de abilităţile şi slăbiciunile pe care le are. Asta îl va ajuta să evolueze, să nu se angajeze în activităţi nerealiste care se dovedesc a fi doar o pierdere de timp şi până la urmă, să nu fie frustrat. De-a lungul vieţii, copilul va avea parte de persoane care îl încurajează şi de persoane care îl descurajează, chiar şi fără motiv. De aceea, este foarte important să ştie de ce este capabil. 

Stima de sine este în permanenţă pusă la încercare, în special pentru un copil, deoarece el este în plină formare, descoperă în fiecare zi lucruri noi şi activităţi pe care le face, care poate la început nu îi reuşesc. Există în permanenţă provocări la care copilul trebuie să facă faţă, iar presiunea poate fi una destul de mare, chiar dacă ţie ţi se par nişte fleacuri. Nu subestima impactul pe care îl au toate acestea asupra lui. În momentul în care copilul este capabil să facă diverse lucruri, iar tu îl vei ajuta să rezolve anumite probleme, sentimentul de încredere va creşte.

Un alt lucru foarte important de care orice părinte trebuie să ţină cont este că nu poate să elimine orice disconfort şi impediment din viaţa copilului său, ci poate doar să-i dea uneltele necesare pentru ca acesta să depăşească obstacolele. Copilul care nu are încredere în el nu este acela care a avut parte de eşecuri, ci acela care nu ştie cum să reacţioneze în diverse situaţii, care nu acceptă că este firesc să greşeşti, să fii stângaci şi că perseverenţa este cheia evoluţiei. În cazul în care copilul nu a trecut un test la şcoală, cea mai bună metodă de a căpăta încredere în forţele proprii este să conştientizeze ce i-a lipsit, să muncească mai mult, nu să găsească scuze sau să concluzioneze că nu este în stare să ducă ceva la bun sfârşit, să folosească nereuşitele pentru a asimila informaţii utile. 

Cea mai bună metodă pentru a-ţi ajuta copilul să-şi dezvolte stima de sine este să-l implici în activităţi care să reprezinte o provocare, dar care să fie potrivite pentru vârsta lui. Un copil de 4-5 ani va fi foarte mândru dacă reuşeşte să-şi lege singur şireturile, dar la 8 ani această nu va mai fi un lucru care să-i aducă satisfacţie. Este valabil şi invers, dacă îi dai unui copil o sarcină mult prea dificilă pentru vârsta sa, nu va face decât să-l sperie şi să-l frustreze. Fă în aşa fel încât să-ţi ajuţi copilul să se confrunte cu situaţii noi, unde trebuie să înveţe, chiar dacă la început îi va fi puţin greu, dar fără să ai pretenţii exagerate. 

Recompensele şi aprecierea verbală sunt importante în educaţia unui copil, dar nu îi vor asigura stima de sine crescută. Dacă îl lauzi pentru tot ceea ce face, nu va mai avea sentimentul că a reuşit ceva neapărat important. Laudele îşi vor pierde valoarea şi astfel nu va avea nici termen de comparaţie, dacă aude „bravo!" atunci când mănâncă tot bolul de ciorbă, dar şi atunci când a dus la bun sfârşit un proiect important la şcoală. Este normal ca la 2-3 ani să-i spui copilului „Bravo!" pentru că a mâncat tot, pentru că s-a încălţat singur, pentru că i-a dat cuiva jucăria, dar la 7 ani, această formă de apreciere nu îşi are rostul. Nu doar că poate face mai mult rău decât bine să îi tot repeţi asta orice ar face, dar cu siguranţă nu îl ajută să aibă mai multă încredere în el, din moment ce activităţile nu presupun niciun efort. 

Deşi stima de sine este abordată din punct de vedere psihologic, rezolvarea nu stă doar în discutarea cauzelor şi a sentimentelor, ci în a acţiona. Doar faptele pot face pe cineva să aibă mai multă încredere în forţele proprii, decizia de a nu se da bătut şi de a depune mai mult efort, dobândind convingerea că fiecare persoană este valoroasă, în ciuda nereuşitelor şi a imperfecţiunilor sale.