Cand este timpul sa eviti nuditatea in fata copilului?

Copiii prescolari si nuditatea

Copiii prescolari nu se sfiesc, nu au simtul penibilului, cel mult sunt curiosi. Chiar si la 5 ani se amuza si par ca se intreaba daca sa se jeneze sau nu. Ei intra impreuna in baie si se uita in mod firesc unul la altul atunci cand is fac nevoile, fetitele la baieti si viceversa. (Unul din cele mai neasteptate si amuzante episoade pe care le-am surprins cand am deschis usa la baia copiilor, a fost cea cu Mihaita, de 4 ani, stand pe vine si inspectand concentrat si senin popoul prietenului sau de aceeasi varsta, care la fel de senin astepta ca acesta sa termine si sa ii spuna... Ce sa ii spuna? „Daca s-a sters bine la fund sau mai are caca.") Ei bine, cam aceasta este atitudinea copiilor vizavi de nuditate, a oricui nuditate ar fi, atunci cand aceasta apare spontan si firesc. Copiii nu se sperie, nu se socheaza, nu se scandalizeaza. Insa devin curiosi.

Nuditatea si corpul nostru sunt ceva firesc si de bun-simt, atata vreme cat pastram limita bunului-simt. Tind sa cred ca aceasta este perioada de varsta cea mai propice incidentelor si expunerilor reduse, banale, precum: mama trece in fuga prin camera, caci si-a uitat prosopul de baie; tata iese in chiloti din baie sau din camera; deschidem usa la baie si copilul vede un adult pe wc sau la dus, si tot asa. Astfel de lucruri se pot intampla si probabil sunt sanse mari sa se intample in primii ani de viata ai copilului, atunci cand parintii sunt la primul copil, sau in familiile cu mai multi copii, unde intimitatea fizica a fiecaruia dispune de mai putin spatiu... fizic. Si este foarte bine, cred, cand astfel de incidente se intampla in primii ani de viata ai copilului, pentru ca acum copilul nu are simtul penibilului si nu judeca. Nu i se raneste pudoarea si nu simte astfel de incidente ca pe o rusine ori ca pe un abuz.

Cand este timpul sa eviti nuditatea in fata copilului

Abia dupa varsta de 5, 6 ani, majoritatea copiilor incep sa simta o rusine pregnanta si chiar sa se tulbure la surprinderea nedorita a intimitatii parintilor sau adultilor. Insa daca aceste accidente au avut loc si in anii prescolari, copilul deja a integrat aceasta experienta, adica a „inregistrat-o" ca pe ceva normal, netulburator, ca pe un accident sau ca pe un fapt al vietii. Odata expus din nou (repet, in mod accidental) la nuditate, reactia emotionala nu va fi una de impact, adica nu se va speria sau rusina pana in maduva oaselor, ca doar „nu e prima oara".

Ce vreau sa spun este ca daca se intampla in familiile cu copii mici ca acestia sa ii vada „fundul lui tata" sau trupul mamei, nu este nicio tragedie (atata vreme cat aceasta nu devine o obisnuinta, caci o astfel de obisnuinta poarta cu sine riscuri). Copilul reactioneaza de regula neutru la varste mici, iar experienta va fi una usor de traversat, una comuna. Daca se repeta dupa ce mai creste, cand rusinea si atentia la intimitatea proprie si a altora se dezvolta, copilul va suporta mai usor aceste accidente, tocmai pentru ca prima expunere a avut loc la o varsta la care nu a avut potential distructiv. Daca, in schimb, copilul NU a avut parte de astfel de incidente comune in familii pana la varsta scolara, iar deodata la 6-7 ani il surprinde pe tata pe WC sau iesind de la dus cu prosopul prea mic, atunci experienta poate fi socanta si stanjenitoare pentru copil. Aceasta pentru ca primul contact cu nuditatea parintilor are loc la o varsta cand rusinea este prezenta si inca din plin. Altfel spus, dragi parinti, daca vi se intampla sa va gasiti „descoperiti" de catre copilul mic, vedeti partea pozitiva!

Copiii de varsta scolara si nuditatea

La o scoala (din Romania), copiii au o cutituta de „vesti" in care aduc dimineata informatiile importante, pe care ar vrea sa le impartaseasca si celorlalti. „Va invit la ziua mea", „Tata s-a intors din delegatie", "Ne-am cumparat un caine", "Am avut un cosmar", "Mama mea mi-a cumparat un lego ninjago", "O sa am un fratior", "M-a durut burta toata noaptea si sunt obosit azi"... sunt doar cateva dintre vestile pe care copiii simt nevoia sa le scrie (cu mana lor sau a parintilor) si sa le citeasca si colegilor. Sunt incarcaturi emotionale pe care le gestioneaza cel mai bine „dandu-le afara", caci sunt fie prea efervescente, fie prea tulburatoare pentru a le pastra doar pentru ei. Sunt lucruri pe care au nevoie sa le „lucreze" impreuna cu altii: sa isi dea si ei cu parerea, sa isi imagineze cum ar fi pentru ei, sa exclame... si astfel copilul sa le poate „lua" inapoi mai acceptabile, mai usoare.

Intr-o dimineata, in cutiuta de vesti s-a strecurat un biletel scris de o mana agitata: „I-am vazut puta lui tata aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa". Andreea (6 ani) nu a spus ceva despre asta nimanui si nici nu a reactionat cand a vazut ca biletelul ei nu este citit si impartasit copiilor. M-am apropiat de ea separat si ne-am facut de lucru amandoua. „Am vazut ca ai lasat o veste in cutiuta azi de dimineata... Era la mine cand a citit invatatoarea vestile si n-am apucat sa o pun la loc la timp. Vrei sa o citim mai tarziu?" Fetita s-a fastacit, si-a facut de lucru cu un creion si s-a foit pe scaun. Nu parea in largul ei. „Nu...", a mormait. Apoi mi-a povestit cum a vrut sa intre la baie de dimineata si din greseala a deschis usa peste tata care iesea din dus si ca „i-a vazut puta". Radea in timp ce se juca cu parul si mazgalea o foaie, avea obrajii rosii iar rasul ei nu era deloc... vesel. Mi se parea ca se apara de disconfortul resimtit la derularea amintirii. „Daca ai putea sa schimbi ceva la dimineata asta, ce-ai schimba?", am intrebat-o. „I-as pune lui tata un prosop".

Citeste si: Cum traduci "Nu este voie" pe limba copilului  

Pentru copiii care se apropie de varsta scolara, nuditatea parintilor poate deveni o povara. Poate starni rusine, confuzie, chiar vinovatie. Argumentele rationale privind anatomia comuna a corpului, functionalitatea lui absolut fireasca, si asa mai departe, pot ajuta in sensul de a destinde putin copilul („uite cum functioneaza corpul, uite cum arata baietii si fetele, este absolut normal ce ai vazut"), dar nu influenteaza cu totul nivelul emotional. Incarcatura emotionala se face adeseori resimtita la copiii de varsta scolara, pentru ca ei ating stadiul de dezvoltare in care judeca si cantaresc lucrurile cu propria minte si isi trag singuri concluzii. Iar mintea cu care opereaza acum, desi tot mai independent si rational, ramane dominata de categoriile alb-negru, bine-rau, ori-ori. Daca se inatmpla ceva rau, este strict rau; daca se intampla ceva urat, este foarte urat; daca simt un discomfort, totul devinde un discomfort, si daca ma tulbura ceva, ma tulbura din cap pana in picioare! Nuantele sunt greu de acceptat la 6, 7, 8 ani... Daca l-am vazut pe tata gol si m-am simtit prost, ma simt DOAR prost si nimic bun nu poate fi aici!

Nuditatea parintilor in fata copiilor: Ce spun copiii

Cu cat copiii cresc si se mai destind; cu cat parintii, la randul lor, invata sa se destinda in urma incidentelor petrecute, nuditatea in familie devine un subiect... nu mai putin controversat, dar mai usor de gestionat de catre copil. Grupul de colegi, in mijlocul caruia copilul sa poata aduce incarcatura sa emotionala, ramane un element important de sprijin. Atat copiii care se implica in subiect, cand vine vorba de nuditatea parintilor, cat si copiii care asculta fara a-si aduce aportul personal, au de beneficiat. Practic, atunci cand copiii stau de vorba, evenimentele percepute ca fiind tulburatoare sau neplacute sunt „maruntite" si de-mistificate, raul perceput se micsoreaza sau este chiar anihilat. Copiii se mai relaxeaza si discomfortul este redus.

Intr-o dimineata, am fost martora pentru o vreme la discutiile copiilor despre nuditatea parintilor. Cinci copii de 8 ani, colegi, trei fete si doi baieti, in asteptarea inceperii orei, stateau de vorba. De la jocurile lego si pana la concertul de saptamana viitoare sau la fratii mai mici, copiii au trecut prin toate subiectele, pana ce au ajuns la unul mai deosebit...

Alina (razand): Eu astazi de dimineata i-am vazut fundul lui tata!
George: Cum, ai intrat peste el in baie?
Alina: Nu, in camera cand se schimba si ii erau chilotii dati putin la o parte de pe fund cand isi tragea pantalonii si i-am vazut fundul! Si tata m-a trimis asa cu mana "us, us de aici!"
George: Eu stau cu tata cand se schimba.
Alina: Da, fiindca sunteti amandoi baieti si aveti amandoi puta.
Miruna (zambind si rusinata): Eu i-am vazut puta lui tata si are par acolo.
George: Toti adultii au. Si tu o sa ai cand o sa cresti.
Alina: Ooo, ce scarbos! Paaaar!...
Miruna: Mama mea are mult par acolo jos. Eu am o zona intima frumoasa, fara par.
Alina: Eu o vad pe mama mea in fundul gol, are un fund frumos.

Dupa alte cateva replici, copiii au trecut mai departe la subiectul „dragoste si pupaturi". Dar cata vreme s-au invartit in jurul nuditatii parintilor, intre ei nu a fost atat o dezbatere sau un dialog, cat o ocazie de a da fiecare afara ceea ce stia si vazuse. Parca se incurajau unul pe altul sa recunoasca „grozaviile" tinute secret, daca vedeau ca si cei dinaintea lor au avut curaj si au ras despre ele. Copiii nu erau seriosi, sobri, nici total relaxati, dar nici amuzati ca de obicei cand se amuza. Erau putin stanjeniti... dar se destindeau pe masura ce vedeau reactiile colegilor, de acceptare, curiozitate si impartasire.

Nuditatea copilului si nuditatea in fata copilului: Reactia parintilor

Ascultandu-i pe copii, atat pe cei prescolari cat si pe cei mai mari, am inteles cateva lucruri. Unul, ca el, copilul, decide cat poate duce. Cand si cat are nevoie sa fie protejat. Nuditatea nu este o rusine, intr-adevar, dar poate provoca rusine si vinovatie unui copil, atunci cand este prea multa, prea brusca, ori prost-gestionata. Emotiile unul copil nu tin cont de cutume sociale, dar nici de argumentele rationale si de opiniile „dezghetate" ale specialistilor sau ale parintilor „cool". Cand ceva depaseste capacitatea unui copil, el simte discomfort, tulburare, agitatie, chiar vinovatie. Nu ii putem proteja la nesfarsit pe copiii nostri, dar un lucru putem face: sa ii luam pe ei ca reper, cu lumea lor launtrica reala si vie, in loc sa ne raportam la diverse sfaturi si norme exterioare.

Sa pornim de la ce pot si ce nu pot ei, nu de la ce se spune ca trebuie sa poata. Copiii nu sunt neaparat dornici sau pregatiti sa fie expusi nuditatii parintilor, chiar daca sunt curiosi. Nu este nevoie sa facem ceva anume pentru ca ei sa inteleaga ceva anume. Nu este nevoie sa ne plimbam prin casa in chiloti, sa facem baie impreuna sau sa ne schimbam in compania lor, chiar daca ei devin atenti si curiosi (caci sunt si copii care se sfiesc si se agita in mod vizibil). Curiozitatea le poate fi intampinata cu discutii, intrebari, carti cu fotografii si prin expunerea fireasca, nefortata, la un grad de nuditate: alaptarea, mersul la plaja...

Al doilea lucru pe care l-am inteles in lucrul cu copiii si ascultandu-i, este ca, vizavi de nuditatea din familie si de incidentele care apar, foarte importanta este REACTIA adultilor. Orice s-ar intampla, nu este nevoie nici de crispare, cearta sau negare. La modul ideal, o reactie blanda si calma poate anihila mult din impactul suprinzator sau negativ al incidentelor. Intra peste tine la baie? Deschide usa in timp ce te schimbi? „Mami, inchide usa te rog, ca am nevoie de putina intimitate". Pana la urma, daca te-a suprins in intimitatea ta, ce altceva mai transparent si mai firesc ii poti spune? Este un fel de a-i transmite "Da, recunosc ca acesta e un moment personal, intim. Am nevoie de el pentru mine. Te rog, da-mi voie." In felul acesta, eviti sa il sperii pe copil cu propria ta jena si sperietura, sau sa ii transmiti „E rusine sa ma vezi, ce-ai facut, ce oroare, te faci vinovat ca m-ai surprins, iesi afara!". Un parinte panicat ii transmite imediat panica sa copilului, iar acesta va asocia intimitatea si nuditatea cu panica si jena. Nici asta nu ne dorim...

Un al treilea lucru, as spune esential, pe care l-am inteles, este urmatorul. Ca sa ii putem insufla copilului o atitudine sanatoasa fata de nuditate, un echilibru intre intimitate si deschidere, avem nevoie sa ii respectam spatiul si momentele intime. Uneori, si cu bune intentii, multi parinti se comporta de parca ar fi stapani pe trupurile si deciziile copilului. Pana la varsta cand copilul pune piciorul in prag (poate insemna 5 ani, poate insemna 7, 9 sau chiar mai mult), parintii: ii ajuta sa se imbrace pana la piele, verifica daca au maieul in pantaloni, intra in baie sa vada cum se descurca sau daca au nevoie de ceva, stau cu ei cand se schimba de haine, le spun ce si cum sa faca, sau daca are de ce ori nu sa le fie rusine, ii pupa atunci cand considera si fara sa ii intrebe daca pot... Copiii nu mai dezvolta sentimentul unul spatiu personal, sentimentul intimitatii. Parintele este ca un zeu care are acces la ei nelimitat si indiscutabil. Iar atunci cand fragilul copil da peste vulnerabilitatea si nuditatea marelui zeu... copilul se destabilizeaza destul de tare.

Asadar, sa le respectam copiilor intimitatea si nuditatea!

Voi cum gestionati nuditatea in familie?