Pentru că soțul lucrează mult în timpul săptămânii, mămica a decis să organizeze petrecerea de 1 an a fiicei în weekend. Toate bune și frumoase, însă cu o seară înainte, bărbatul a ieșit cu prietenii săi și a stat plecat aproape toată noaptea.
„I-am spus că poate să meargă, dar să nu stea prea târziu, pentru că petrecerea era a doua zi. A fost de acord și mi-a spus că se va întoarce cel târziu la 2 dimineața.
S-a întors la 3, dar mi-a zis că nu îi este somn și că va mai sta puțin treaz. „Puțin” înseamnă că s-a culcat la 10 dimineața. Iar petrecerea era la 2…
La ora 1 am încercat să-l trezesc, dar nu am reușit. Apoi am încercat a 2-a oară, a treia oară, până când am renunțat.
Văzând că nu am ce să fac, am mutat petrecerea la părinții lui, iar copiii s-au distrat pe cinste.
Am ajuns acasă la ora 7 și l-am găsit stând pe canapea, uitându-se la Netflix. A avut tupeul să mă întrebe dacă voi fi bosumflată toată noaptea, așa că i-am spus că e normal să fiu supărată și enervată, pentru că a ratat un eveniment important de familie.
Mi-a spus că nu poate să se culce dacă nu îi este somn, deci nu e vina lui că a dormit toată ziua”, a scris autoarea postării, potrivit Kidspot.
Internauții care au citit postarea au fost revoltați și în mare parte, i-au dat dreptate și i-au spus că soțul său e un bărbat egoist.
„Soțul tău se comportă de parcă are 17 ani. Mi se pare foarte egoist, iar tu chiar ai fost înțelegătoare cu el și l-ai rugat un lucru de care nu a ținut cont…”.
„Cred că ar trebui să te gândești dacă vrei să fii în continuare cu un astfel de om”, i-a spus un alt internaut, franc.
Ei bine, sperăm că mămica va avea o discuție serioasă cu soțul ei și că aceste incidente nu se vor mai repeta.
Tu ce părere ai despre comportamentul bărbatului? Considerați că a greșit?
Surse foto: istockphoto
Surse articol: kidspot.com.au