Extrem de rar se întâmplă ca o singură propoziție să aibă imediat impact asupra mea și cu atât mai rar să mă schimbe în modul în care interacționez cu familia. Și totuși s-a întâmplat acest lucru, nu datorită unui psiholog renumit de copii, ci chiar unui comentariu de-al copiilor. Iar eu am învățat că cei mici sunt adevărații experți când vine vorba de a pune punctul pe I. Iată cuvintele care au schimbat totul: „Atleții de colegiu au fost întrebați ce anume i-a făcut să se simtă grozav și le-a amplificat bucuria după un meci cu privire la părinții lor. Răspunsul lor a fost copleșitor: Ador să te privesc cum joci."
Această propoziție capabilă să schimbe mentalități se afla la începutul unui articol care descria diferențele dintre un părinte de coșmar și unul grozav. Privirea mi-a fost atrasă de fraza Ador să te privesc cum joci pe care am citit-o de cinci ori și am încercat să îmi amintesc interacțiunile din trecut cu copiii mei și modul în care am reacționat față de activitățile lor extracuriculare. M-am întrebat dacă le-am spus după o ședință de înot, un recital muzical, un spectacol sau un meci de fotabl aceste vorbe.
Mi-am amintit multe ocazii în care i-am încurajat, ghidat, complimentat și le-am oferit sugestii. Nu am fost un părinte de coșmar, dar uneori poate am spus mai mult decât era necesar. Prin natura mea, sunt un om al cuvintelor, în mesaje telefonice și în scris. Deși nu m-am gândit prea mult la asta, sunt sigură că mă descurc bine și la laude. Încerc să nu critic, dar când intru în detalii extinse despre performanța copilului meu, vorbele mele ar putea fi interpretate ca și cum nu ar fi suficient de bun. Aș fi putut să spun doar aceste vorbe: Ador să te privesc cum joci? Oare copiii mei s-ar fi descurcat mai bine fără detaliile suplimentare pe care le ofer de obicei.
Am aflat cât de curând. Fiica mea de 8 ani a avut un eveniment de înot în ziua după ce am citit articolul. Prima competiție era stilul liber. La semnalul sonor fiica mea a sărit din bloc start și s-a scufundat sub apă pentru o durată inimaginabilă de timp. Brațele sale robuste, acționau ca niște elice, conducându-i corpul cu viteza luminii. Nici nu apucase să străbată jumătate din distanță când mi-am șters lacrima din colțul ochiului. De când fiica cea mare a început înotul de performanță acum 2 ani, am avut mereu aceeași reacție la primele bătăi ale mâinilor. Plângeam și mă întorceam ca să nu îmi vadă cineva reacția. Plâng nu pentru că va ieși prima, nu pentru că este un viitor participant la olimpiadă sau beneficiar de bursă. Plâng pentru că este sănătoasă, puternică, capabilă.
Și plâng pentru că ador să o privesc cum înoată.
Am simțit mereu asta, la fiecare ședință de înot, dar nu am spus în atâtea cuvinte sau mai bine zis în atât de puține cuvinte. După eveniment, fiica mea și eu am rămas în vestiar împreună, doar noi două. Am înfășurat un prosop cald, uscat în jurul umerilor care îi tremurau. Apoi am privit-o în ochi și i-am spus. Ador să te privesc cum înoți. Te scufunzi atât de grațios. Mă uimești. Pur și simplu ador să te privesc înotând.
Nu au fost chiar șase cuvinte, dar au fost mult mai puține decât de obicei. Și iată că a urmat reacția, una noua față de discursul meu uzual. Fiica mea s-a înclinat ușor către mine, sprijinindu-și capul de pieptul meu câteva secunde și a oftat adânc. Și prin acest gest, sunt sigură că i-am putut citit gândurile: Nu mai este nicio presiune. Pur și simplu adoră să mă vadă cum înot; asta este tot.
La 7 zile după acest moment, fiica de 5 ani avea antrenament la ukulele. Era o zi importantă pentru ea. Punctele colorate de pe gâtul instrumentului de când a început să cânte la el în urmă cu 2 ani urmau să fie eliminate. Instructorul considera că este pregătită să cânte fără acele abțibilduri. După ce a îndepărtat bulinele albastră, galbenă și roșie, instructorul a rugat-o să interpreteze un cântec pe care îl exersau de câteva luni.
Fără nicio ezitare fiica mea a început să cânte și o priveam cum își mută degetele fără a mai avea nevoie de abțibilduri pentru a fi ghidată. Cu un zâmbet încrezător, a interpretat excelent. Degetele sale mici, agile au manevrat corzile cu ușurință și a trebuit să îmi întorc privirea din cauza lacrimilor. De fapt, această reacție o am de fiecare dată când interpretează o anumită parte din cântec. De fiecare dată. Plâng nu pentru că are tonalitatea perfectă, nu pentru că este un star de muzică country în devenire. Plâng pentru că este fericită, are o voce și este liberă. Și plâng pentru că ador să o privesc cum cântă.
Dar nu i-am spus niciodată asta în atât de multe cuvinte sau de fapt în atât de puține.
Am ieșit împreună din cameră după terminarea cursului. Iar cum mergeam pe hol știam ce trebuie să spun. M-am aplecat, am privit fix în ochii aceia albaștri adăpostiți de ochelari roz și am spus: Ador să te privesc cântând la ukulele. Ador să te privesc cum cânți. M-am străduit să nu elaborez, dar nu am spus nimic despre abțibilduri, despre note și despre tonalitate. Totul a fost simplu.
Fața copilului meu a izbucnit în cel mai glorios zâmbet - acela care îi determină ochii să se strângă și să devină mici bucățele de bucurie. Și a făcut ceva de nu mă așteptam. S-a aruncat în brațele mele, și-a înfășurat mâinile în jurul gâtului și a șoptit: Mulțumesc, mamă. Și prin acest gest, sunt sigură că i-am putut citit gândurile:
Nu mai este nicio presiune. Pur și simplu adoră să mă vadă cum cânt; asta este tot.
Având ca dovadă reacțiile copleșitor de pozitive ale fiicelor mele când le-am spus scurta frază Ador să te privesc cum înoți/cânți, am știut că este tot ce am nevoie. Nu că trebuie să o spun ca un robot la comandă sau fără motiv, doar când am simțit-o, atunci când lacrimile îmi vin neașteptat în ochi sau când îmi simt pielea de găină pe mâini.
M-am descoperit curând cum zic: Ador să te privesc citind. Ador să te privesc cum te agăți de barele din parc. Ador să te privesc cum admiri creaturile mici ale lui Dumnezeu. Ador să te privesc cum îți iubești vărul mai mic.
Acum știu cât de important este să spui, cât de simplu poți, în momentele în care simți în inimă o dragoste care te înfioară și care vine pur și simplu din privirea unei alte ființe pe care o adori. Am simțit asta și când am privit o altă persoană pe care o ador, soțul meu, și iar a trebuit să îmi întorc privirea. M-am gândit atunci la evenimentele recente și mi-am dat seama cât de importante sunt momentele în care îmi priveam soțul doar pentru persoana iubitoare, soțul devotat și tatăl atent care este.
Dar pentru că nu i-am spus niciodată asta în atât de puține cuvinte, era momentul. Îmi este mult mai ușor să scriu decât să vorbesc, așa că am notat de fiecare dată cuvintele simple: Ador să te privesc cum o ajuți pe fiica noastră învățând să patineze. Ador să te privesc cum o înveți să joace fotbal. Ador să te privesc cum îți ajuți angajații când au nevoie. Ador să te privesc interacționând cu fratele și sora ta. Ador să te privesc citind alături de fiicele noastre. Ador să te privesc răzând. Ador să te privesc cum îți iubești familia.
Am scris toate aceste lucruri și intenționez să îi dau biletul când suntem doar noi doi. Nu știu care va fi reacția sa, dar nu contează. Simt aceste lucruri, așa că ar trebui să le spun. Atunci când privind pur și simplu pe cineva care te face să simți că îți explodează inima, ar trebui să îi spui acest lucru. Este chiar atât de simplu.
Citește și: Cuvinte si expresii care TREBUIE adresate copilului
Text adaptat după o povestire a lui Rachel Macy Stafford www.handsfreemama.com
Urmareste-ne pe Google News
