6 activități care dezvoltă inteligența emoțională a copilului

Cum să ne ajutăm copilul să-și gestioneze furia

Furia este o emoție dificil de gestionat de către cei mici, în condițiile în care adrenalina va crește ritmul cardiac și va crește pulsul.
Pentru a-l ajuta pe al tău copil ca furia să nu-l conducă la comportamente nepotrivite precum lovitul, mușcatul, violența verbală etc. ar trebui să luăm următoarele măsuri:
• Spune-i copilului, cu voce tare, motivul pentru care s-a înfuriat
• Validează-i sentimentele („Te cred că ești furios și eu aș fi așa dacă mi s-ar întâmpla mie...")
• Spune-i că un comportament violent nu-l va ajuta să-și rezolve problema și nu le va fi util nici celor din jur
• Întreabă-l cum crede că persoana către care-și va îndrepta comportamentul va acționa
• Stabilește o consecință pentru un anumit comportament (de pildă, stabilește o perioadă de „time out")
• Dacă al tău copil este mai mare, învață-l să-și ceară scuze, dar numai după ce se va calma
Alături de asemenea măsuri, psihologii ne sfătuiesc să ne antrenăm copilul în tot felul de activități, menite să-l determine să-și conștientizeze mai bine furia, să o gestioneze și în final să scape de ea.
Spre exemplu, propune-i copilului următorul exercițiu: la culcare (în ziua când a avut loc un episod de furie) pune-l să stea relaxat pe pat, pe spate și să-și imagineze că este un balon din care trebuie să iasă aerul. Învață-l să dea ușor afară aerul, după care să inspire iar, ca și cum balonul s-ar reumple.
Spune-i ca atunci când simte că furia îl invadează, este bine să-și țină o mână pe abdomen și să facă aceste exerciții de respirație pentru a se calma.

Citește și: Cele mai bune 4 exercitii ca sa cresti un copil inteligent emotional

Cum îl putem ajuta pe al nostru copil să-și gestioneze stările de tristețe

La fel ca și noi, cei mari, este normal ca și ai noștri copii să se confrunte uneori cu stări de tristețe. Dacă la o vârstă fragedă acestea dispar mai rapid, pe măsură ce crește copilul are nevoie de mai mult timp pentru a scăpa de tristețe.
Ca și în cazul altor emoții, nu este indicat să încercăm să-i minimizăm copilului starea respectivă, netratându-l serios. Mai bine va fi să-i arătăm că-l înțelegem, să-i dăm exemplu de o situație similară din copilăria noastră sau să inventăm una. În plus, este bine să-l tratăm cu afecțiune, să-i acordăm spațiul necesar pentru a-și trăi emoția și abia după aceea să încercăm să-i distragem atenția.
Pentru copiii mai măricei (de la 6 ani în sus), experții ne sfătuiesc să încercăm să desfășurăm următoarea activitate: să alegem un moment din zi în care toți cei din casă să spună ce lucruri i-au făcut triști în ziua respectivă. Auzind aceste aspecte, copilul va reuși să identifice emoția respectivă și să-și dea seama că a experimentat stări similare cu ale altor persoane.
Acest demers va fi util dezvoltării sale emoționale pe viitor, în condițiile în care îl va ajuta să-și constientizeze mai bine tristețea și o va putea gestiona mai bine în situațiile critice.

Cum să ne ajutăm copilul să-și gestioneze frica

Pentru ca al tău copil să-și dezvolte inteligența emoțională și să poată să acționeze corespunzător în situații-limită, este necesar să-și recunoască fricile .
De la teama de întuneric la teama de insecte, de animale sau de diferite obiecte din casă, acestea pot apărea atât la copiii mai mici, cât și la cei mai mari. Esențial este să le luăm în serios și în niciun caz să nu-i facem pe micuți să creadă că suntem indiferenți la temerile lor sau că-i învinovățăm. De pildă, mult mai bine va fi să le validăm frica respectivă și să încercăm să le explicăm, în situații concrete, de ce un anumit obiect/ființă nu le pot face rău (spre exemplu, dacă unui copil îi e frică de lătratul câinilor, putem să-i spunem că lătratul este un mod prin care câinii comunică, așa cum noi, oamenii, vorbim).
În plus, putem să desfășurăm cu ei activități prin care să le diminuăm temerile, oferindu-le posibilitatea să se confrunte cu ele direct.
Psihologii sunt de părere că mai ales preșcolarii pot învăța să-și gestioneze mai bine fricile când își desenează obiectul/ființa/situația de care le e teamă. Astfel, ei o pot recrea conform propriei imaginații și din acest motiv, cu timpul, imaginea ei se poate „îndulci", pentru ca în final teama să se diminueze considerabil sau chiar să dispară.
Spre exemplu, dacă al tău copil se teme de un câine, lasă-l să deseneze cum dorește, iar în final îl puteți face mai amuzant, decorându-l în tot felul. Reamintește-i copilului, când simte că iar îi este frică, de desenul pe care l-a realizat.

Cum să-ți ajuți copilul să-și gestioneze sentimentul de vinovăție

În jurul vârstei de 3-4 ani, copiii încep să aibă sentimente de vinovăție. Conform psihologilor, acestea îi vor ajuta să fie mai puțin tentați să repete anumite comportamente, dar totodată pot fi și copleșitoare pentru ei.
Iată de ce este nevoie ca noi, părinții, să-i ajutăm pentru ca sentimentele de vinovăție să nu fie prea dificil de gestionat de către ei. Un prim demers va fi să le reamintim de ce au această emoție (de pildă, putem să-i spunem copilului: „Te simți rău pentru că nu mi-ai spus ce s-a întâmplat"), pentru ca după aceea să-i dăm o sugestie („Ar trebui să spui mereu adevărul", „Data viitoare îmi poți spune ce s-a întâmplat pentru ca eu să te pot ajuta") și în final să-i sugerăm trecerea la acțiune („Hai să vedem ce s-a întâmplat și să facem treabă împreună").
O activitate utilă pentru ca al tău copil să se obișnuiască să-și gestioneze sentimentele de vinovăție va fi să aveți o conversație pe acest subiect. Ideal este și să citiți o poveste cu aceaastă temă, lăsându-l pe copil să-și exprime punctul de vedere cu privire la ceea ce a auzit.

Cum să-l ajutăm pe copil să-și gestioneze gelozia

Așa cum spun psihologii, putem fi geloși pe oricine, la orice vârstă. Nici ai noștri copii nu fac excepție din acest punct de vedere, mai ales pe măsură ce vor crește. Desigur, ei nu vor fi capabili de la început să recunoască acest sentiment, dar putem auzi de la ei, de exemplu, că s-au simțit furioși când au văzut că le-am dat atenție și altor copii sau că nu am stat cu ei la fel de mult cum am făcut-o cu frații/surorile mai mici.
Un prim pas spre gestionarea acestei emoții este să-l facem pe copil să conștientizeze că-i suntem alături, că-l înțelegem. De pildă, putem să spunem: „Știu că fratele tău are mai mult loc în camera lui și că acest lucru te face să fii gelos pe el".
După aceea urmează să-i propui niște activități concrete, prin care emoțiile negative provocate de gelozie să se diminueze:
• Pune-l să-ți scrie pe o hârtie cum i-ar plăcea să-și creeze mai mult spațiu în camera sa
• Spune-i că-și poate petrece oricând timpul alături de fratele său, în camera acestuia
• Stimulează-i să-și petreacă mai mult timp împreună
În același timp, într-un moment de liniște, roagă-l să-și facă o listă cu toate lucrurile pentru care este recunoscător. Nu uita să incluzi aici și prezența unui frate. Spune-i să citească lista ori de câte ori simte că este gelos.
Pentru un copil mai mare, poți chiar să apelezi la exemplul copiilor care nu au părinți și nici frați sau surori. Spune-i că aceștia nu au nici jucării, nici alte lucruri bune de care el beneficiază.
În acest mod, vei reuși să-l faci pe al tău copil să-și conștientizeze mai ușor gelozia și să-și dea seama singur că, în realitate, nu are motive să aibă un asemenea sentiment.

Cum să-ți ajuți copilul să depășească etapa în care tendința să se smiorcăie din orice

Pe măsură ce personalitatea copilului se dezvoltă, acesta va fi tentat să experimenteze tot felul de comportamente. Inclusiv obiceiul de a se smiorcăie din orice pentru a vedea reacția celor din jur poate fi unul dintre ele.
Dacă va persista într-un asemenea comportament, psihologii spun că nu va fi deloc bine pentru el, în condițiile în care se va obișnui așa pentru a-i manipula pe ceilalți. În plus, va fi o persistență într-o stare de slăbiciune.
Ca să-l determinăm pe al nostru copil să renunțe treptat la smiorcăit nu va fi indicat să-i facem reproșuri sau să-i spunem că este „prea mare" pentru așa ceva. În vederea dezvoltării sale emoționale, va trebui să-l învățăm să recunoască momentele în care va fi tentat să acționeze așa și să înlocuiască acest gest cu altele.
Îi poți conferi mai multă încredere că va putea face așa jucându-vă în felul următor:
• Când îl vezi că începe să se smiorcăie, spune-i doar atât: „Ascunde-te!".
• Pune-i următoarele întrebări: „Acum un minut am auzit o voce puternică și acum nu mai aud nimic. Unde a dispărut vocea ta puternică"
• Continuă cu: „Hai să-ți căutăm vocea puternică. Pe unde o fi?"
• Încercați să căutați „vocea" peste tot
La final, spune-i copilului: „În sfârșit, ți-am găsit vocea. Îmi place vocea ta puternică! Vreau să te aud cum îmi ceri/ îmi spui ceva cu ajutorul vocii tale puternice".

Citește și: Cea mai importantă regulă în educația emoțională a copilului

Voi mai știți și alte metode prin care să ne ajutăm copiii să-și dezvolte inteligența emoțională?

Surse:
www.ahaparenting.com, www.parents.com