Memoria si amintirile copilului: Ghid pe varste

Literatura in domeniu inca este saraca, vizavi de subiectul memoriei infantile si al amintirilor din copilarie. Nu putem sti cu precizie ce isi va aminti copilul si ce va uita, sau varsta de la care va incepe sa retina evenimentele. Memoria, intens studiata de neurologi, ramane  tainica in ceea ce priveste "roada" pe care o da. Copilaria noastra "psihologica" pare, totusi, sa inceapa mai tarziu decat copilaria biologica. Doua experimente recente aduc putina lumina - si o noua suita de intrebari- asupra amintirilor din copilarie.

Amintirile copilului: "Amnezia infantila" la varsta de 7 ani
Psihologul Patricia Bauer, Emory University

Astfel, cercetatorii de la Universitatea Emory din Statele Unite readuc in actualitate un fenomen denumit "amnezia infantila" (instaurat de catre Freud), care pare ca se instaleaza in jurul varstei de 7 ani. Aceasta este varsta la care copiii incep sa "piarda" multe dintre amintirile de pana atunci. Psihologul Patricia Bauer, alaturi de echipa ei, a derulat un experiment in care au stat de vorba cu 83 de copii cu varsta de 3 ani. Copiii au discutat cu mama si tatal cele mai recente amintiri ale lor. Parintii le-au adresat intrebari legate de sase evenimente la care copilul a luat parte in ultimele luni, precum o excursie la gradina zoologica sau petrecerea unei zile onomastice.

"I-am indemnat pe parinti sa stea de vorba cu cei mici, in cel mai firesc mod cu putinta", povesteste Patricia Bauer. "De pilda, mama intreba: Tii minte cand am mers in vizita la Chuck, de ziua lui de nastere?, apoi putea adauga: Ai mancat pizza atunci, nu-i asa?" In acel moment, copilul incepea sa revada mental detaliile acelei ocazii sau, din contra, sa conduca discutia pe alta fagas, printr-o exclamatie precum: Zoo!

Relatarile copilului au fost inregistrate si prima etapa a experimentului a luat sfarsit. Peste ani, aceiasi copii au fost impartiti in cinci grupuri, fiecare grup fiind chestionat inca o data cu privire la intamplarile relatate la varsta de 3 ani. Un grup de copii a fost intrebat atunci cand acestia implinisera 5 ani; al doilea grup a fost intervievat din nou abia la varsta de 6 ani; cel de-al treilea grup a fost supus noii runde de intrebari la 7 ani; iar restul de doua grupuri, la 8, respectiv 9 ani. Ce au aratat raspunsurile lor? Copiii cu varste intre 5-7 ani isi puteau aminti de la 63% pana la 72% din intamplarile relatate pe cand aveau 3 ani. Copiii din intervalul 8-9 ani au putut relata numai 35% din amintirile pe care le povestisera la varsta de 3 ani.Ca reactie, mama putea alege intre a insista cu intrebarea legata de pizza, sau a agrea sa "urmeze" copilul pe calea deschisa de el: Asa este, am mers si la zoo. Povesteste-mi, ce am facut la zoo? Parintii care au ales a doua varianta, se pare ca au stimulat o "productie" mai bogata de amintiri la odrasla de numai trei anisori, decat parintii care au insistat in demersul initial.

"Surprinzator pentru noi a fost faptul ca, desi la 5, 6, 7 ani, copiii tin minte mai multe din intamplarile povestite anterior, totusi ei nu le descriu complet, asa cum le povestisera la 3 ani. Pe cand, copiii mai mari (8-9 ani) isi amintesc mai putine fapte relatate de ei insisi la 3 ani, dar acestea sunt mai descriptive, acopera mai multe din detalii", precizeaza psihologul Bauer.

O posibila explicatie pe care aceasta o aduce sugereaza ca amintirile care persista in timp se asociaza, probabil, cu detalii mai bogate; iar copiii mai mari beneficiaza de aptitudini verbale sporite, care le permit sa elaboreze structuri narative ale intamplarilor si sa le cimenteze, astfel, la nivel mental.

Amintirile copilului: Amintirile copilului se sterg in timp
Psiholog Carole Peterson, University of Newfoundland

Primele amintiri pe care le au copiii, la varste mici, se "transforma" in timp. Pe masura ce copiii cresc, "primele amintiri" sunt inlocuite cu intamplari petrecute la varste tot mai mari. Dar, pe masura ce cresc, copiii devin mai statornici si amintirile lor mai coerente. Aceasta este concluzia cercetarii derulate de Carole Peterson si echipa sa, de la Universitatea Newfoundland, Canada.

Studiul s-a derulat pe 140 de subiecti, cu varsta cuprinsa intre 4 si 13 ani. Copiii au fost rugati sa relateze cele mai timpurii trei amintiri si varsta la care s-au petrecut. Apoi, parintii acestora au fost rugati sa confirme acuratetea datelor. Ce au descoperit cercetatorii? Mezinii (4 ani) nu au intampinat nicio problema in a povesti intamplari traite inainte de a implini doi ani. Dar, pe masura ce varsta copiilor creste, acestora le vine tot mai greu sa reproduca aceleasi amintiri.

Mai concret, psihologii au evaluat copiii implicati in studiu, la doi ani dupa interviul initial. Acestora li s-au adresat aceleasi intrebari: cele mai timpurii trei amintiri si varsta la care s-au petrecut. Copiii care aveau 7 ani sau mai putin la momentul initial (in urma cu doi ani), au raspuns diferit la a doua intrevedere. Au reprodus amintiri diferite decat prima data. Si numai 33% dintre copiii de 10-13 ani la momentul initial, au reprodus, la al doilea interviu, aceleasi amintiri precum in urma cu doi ani. Altfel spus, "copilaria noastra psihologica incepe mult mai tarziu decat copilaria reala", concluzioneaza Peterson. 

Ce putem deduce din studiile si cercetarile derulate? Cum par a se organiza amintirile copilului, in functie de etapa lui de dezvoltare?

Amintirile copilului la 0-3 ani

Studiile si teoriile din ultimii ani atesta neputinta copiilor de a retine evenimentele din primii trei ani de viata, cauzata de inexistenta unei arhitecturi neuronale suficient de complexe. Copiii isi folosesc memoria pentru dezvoltarea limbajului si pentru descoperirea lumii inconjuratoare, insa nu detin "suportul" necesar stocarii informatiilor pe termen lung.

Este vorba despre diferenta dintre memoria explicita si cea implicita, inconstienta. Sunt experti care sustin ca bebelusii devin fiinte rationale si constiente abia pe la 8 sau 9 luni de viata. Incepand de atunci, recunosc obiectele din fata ochilor si, mai mult, pot reproduce mental imaginea lor, in lipsa suportului fizic. Aceasta este memoria explicita si ea se imbunatateste pe parcursul primilor ani de viata, odata cu dezvoltarea hipocampusului. Daca intr-o prima instanta, copilul recunoaste obiecte si chipuri, va ajunge cu timpul sa pastreze in memorie imagini mai complexe, pe perioade mai lungi de timp, odata ce aceasta regiune a creierului se maturizeaza. Totusi, regiunea din creier responsabila cu inregistrarea faptelor nu este setata sa depoziteze lucrurile pe o perioada permanenta, in primii ani de viata. Abia in perioada prescolara sau chiar mai tarziu, amintirile au sanse sa devina permanente. Chiar si asa, pentru ca acest lucru sa aiba loc, este necesar ca ele sa fie repetate sau sa aiba un impact emotional puternic.

Psihologii explica faptul ca nu ne amintim primii trei-patru ani din viata si printr-o alta perspectiva decat cea a creierului imatur. O mare parte din amintirile pe care le putem reproduce sunt stimulate de indicii din mediul inconjurator. Vedem, auzim sau adulmecam lucruri care ne duc cu gandul la o intamplare / persoana, etc. Tocmai pare a fi una dintre cauzele fenomenului de amnezie infantila. Mediul inconjurator al copilului se schimba atat de mult, pe masura ce el creste, incat nu mai are acces la aceleasi indicii din primii ani de viata. Nu mai esti niciodata la fel de mic si nu mai ai aceeasi perspectiva asupra camerei, asupra oamenilor cu care intri in contact. Stimulii care sa declanseze amintirile lipsesc. Nu mai ai gratiile de la patut prin care sa privesti lumea... ca sa poti, astfel, sa o recunosti.

Totusi, memoria implicita pe care se bazeaza primele luni din viata unui bebelus se dovedeste esentiala pentru devenirea sa ulterioara. Chiar daca nu ii permite sa reproduca, la varsta adulta, evenimentele din copilarie, acestea - mai degraba, semnificatia lor - se inscriu singure in subconstientul micutului. Asa se creeaza tiparele emotionale ale unui om: frica sau deschiderea fata de semeni, teama de a incerca sau curajul de a lua initiativa, ingrijorarea ca oamenii sunt periculosi sau increderea in ceilalti, frica de a nu gresi sau relaxarea si acceptarea esecului, complexele de inferioritate si devalorizarea sau increderea in propria fiinta, si tot asa... La varsta de care nu ne vom aminti niciodata, atunci invatam ca suntem in siguranta in lume sau nu, ca atunci cand mama ne ia in brate, ne simtim fericiti sau ca atunci cand daramam cu piciorul o constructie din cuburi si apoi privim repede la tata, il vedem zambindu-ne, si nu incruntandu-se si certandu-ne. De aceea auzim atat de des ca primii ani de viata - si mai ales primele luni - sunt cele mai importante in dezvoltarea unul om: pentru ca, in "spatele" creierului, la nivel inconstient, acolo si atunci invatam ca lumea este un loc bun... Sau nu.

Amintirile copilului la 4-7 ani

Daca nu cu mult timp in urma se credea ca la 3-4 ani copiii nu stocheaza informatii de la o zi la alta decat in masura in care invata o deprindere noua, acum s-a dovedit ca ei retin amintiri si "de dragul" amintirilor. Experimentul derulat de cercetatorii de la cele doua universitati demonstreaza ca micutii, inca de trei sau patru ani pot reproduce, in detaliu, evenimente care i-au impresionat, chiar din ultimele trei luni. "Copiii au aptitudinile cognitive, lingvistice si de memorie care le sunt necesare ca sa povesteasca lucruri din trecutul lor", confirma Carole Peterson. Totusi, cele povestite sunt uitate relativ repede. Desi micutii pot reda intamplari recente care i-au impresionat, acestea nu se fixeaza in memoria copiilor. Astfel, multe dintre evenimentele varstei prescolare, in ciuda intensitatii trairii lor la acel moment, se pierd in negurile memoriei.

Micutii tind sa uite mai repede si mai usor decat adultii, pentru ca le lipsesc procesele neuronale care aduna la un loc toate "bucatile" de informatii ce intra in componenta memoriei autobiografice. "Ca sa poti reproduce amintiri, ai nevoie mai intai sa inveti cum se foloseste un calendar, sa intelegi scurgerea zilelor saptamanii si a anotimpurilor. Sa descifrezi coordonate precum locatia fizica a unui eveniment. Ba mai mult, trebuie sa capeti un simt al sinelui, o intelegere a faptului ca perspectiva ta difera de a altora", explica Patricia Bauer.

Memoria de lunga durata face un "salt" major odata ce copilul incepe sa vorbeasca, in jurul varstei de un an si jumatate, urmand sa se dezvolte rapid pe perioada prescolara. Limbajul la copii apare in acelasi timp cu instalarea constiintei de sine, astfel copilul incepe sa aiba o imagine globala, sa observe conexiunile intre lucruri si intre el si lucruri, sa inteleaga cum se aseaza lucrurile din mediul lui, ca intr-un puzzle. Abilitatile cognitive sporesc si ating un nivel mai complex, incurajate foarte mult de limbaj. Cand esti foarte mic, desi ai experiente de tot felul, nu ai cum sa le surprinzi in cuvinte, nu le poti denumi, nu le poti arata cuiva, descrie sau povesti. Asa ca ele trec, nu raman in constiinta, deci nici in memorie. Odata ce copilul incepe sa formuleze propozitii, fraze coerente, sa povesteasca ce i se intampla, ce vede, ce simte, sa se exprime in termeni de cine, ce, cand, unde, cum - adica sa dea un fir narativ existentei sale - aceasta incepe sa se fixeze in memorie.

Tocmai de aceea parintele il poate ajuta foarte mult pe copilul de varsta prescolara sa isi fixeze amintirile. Cum? Printr-un stil elaborat, descriptiv, de a sta de vorba cu el. Cercetatorii au descoperit ca modul in care parintii isi exprima emotiile si trairile influenteaza memoria copilului. Memoria acestuia este antrenata de o mamica ce il ajuta sa construiasca povesti, din experientele sale, sa realizeze conexiuni intre evenimente si sa le dea "gust" prin exprimarea emotiilor. De exemplu, in loc sa isi intrebe copilul: "Tii minte ce am vazut in parc saptamana trecuta? Da, un catel! Si ce altceva am mai vazut noi doi? Si cum era catelul?", mamica il ajuta mai mult daca ii arata CUM sa raspunda.

De regula, intrebarile adresate copilului te ajuta sa afli cum vede el lucrurile, in loc sa ii dai un raspuns preconstruit. Totusi, in acest context, prescolarul nu are inca structurile narative suficient dezvoltate si are nevoie de ajutorul tau. "Tii minte ce am vazut in parc saptamana trecuta? Da, un catel! Si ce facea catelul? Latra taaaare, iar tu ai inceput sa razi cand l-ai vazut!" O mica diferenta in exprimare poate face o mare diferenta in felul cum isi organizeaza copilul lucrurile, la nivel mental. A doua varianta de reactie a mamei implica mai multe detalii, inclusiv nonverbale (tonalitate, accent, punctarea unor cuvinte) si realizeaza conexiuni intre cauza (latratul cainelui) si efect (rasul copilului). Atunci cand parintii creeaza o poveste, mai degraba decat sa redea sau sa intrebe faptele si atat, amintirile isi pot face cuib in memoria copilului.

Amintirile copilului la 8-10 ani

Am vazut, in experimentele redate anterior, ca memoria devine mai precisa si de lunga durata incepand cu varsta scolara. Insa am observat si fenomenul "amneziei infantile": sunt amintiri vechi, pe care scolarul incepe sa le uite si sa le inlocuiasca cu amintiri tot mai noi. Daca il intrebi la 4 ani despre un eveniment din viata lui, ti-l reproduce. Daca il intrebi la 7 ani sau la 9, nu il mai stie. Cercetatorii din cel de-al doilea experiment precizeaza ca, acelor copii care nu isi aduceau aminte intamplarile pe care ei insisi le povestisera in trecut, le-au oferit cateva indicii. Le-au reprodus detalii din propriul discurs narativ, ba chiar intreaga intamplare povestita. Ei bine, copiii, acum la varsta de 7-8-9-10 ani, nu le recunosteau ca fiind ale lor!

O explicatie ar fi aceea conform careia copiii foarte mici inregistreaza lucrurile care li se intampla intr-un mod foarte diferit de copiii mai mari, precizeaza Patricia Bauer (Universitatea Emory). Asadar, sa avem in vedere ca amintirile copilului se schimba in timp, iar fenomenul de inlocuire a lor cu unele tot mai actuale pare ca se opreste in jurul varstei de 10 ani. "Amnezia infantila este un proces care se deruleaza in intervalul 4-10 ani, dupa cate am observat. Insa pe la 10 ani, amintirile copilului in sfarsit se cristalizeaza", descrie Carole Peterson. "Un sistem adult de memorizare se dezvolta, probabil, undeva intre varsta de 9 ani si anii de liceu. Intervalul 9-18 ani ramane deocamdata un taram virgin, sub aspectul cercetarilor neurologice si psihologice asupra formarii memoriei."

Copilul tau ce isi aminteste de pe vremea cand era mic, mic de tot? Care sunt cele mai vechi amintiri ale lui? Cum te gandesti sa le pastrezi, asa incat macar tu sa i le amintesti, daca el le va uita?

Citeste si:

Atentia copilului: Secrete vitale pentru parinti
Dezvoltarea atentiei la copii - trucuri psihologice pentru parinti
Psihologia copilului: 5 secrete ca sa fii un parinte bun

Bibliografie: http://esciencecommons.blogspot.ro/, http://www.thirdage.com/, http://www.livescience.com, http://www.babble.com/, http://www.scholastic.com/, http://www.steadymom.com/, http://psychcentral.com/, http://www.dailymail.co.uk/, http://www.slate.com, http://www.descopera.ro