Dezvoltarea atentiei la copii - trucuri psihologice pentru parinti

M-am hotarat sa scriu acest articol, nu pentru ca am raspunsuri, ci pentru ca am intrebari. Observ copii care dovedesc o stralucita lipsa de atentie si observ totodata exasperarea care ma cuprinde, de la un punct incolo. Dar oare chiar nu poate sa se concentreze mai mult de 5 minute?! Dar oare chiar nu poate sa fie putin atent, de vreme ce este in interesul lui?! Recunosc, stiu foarte putine despre copii. Sper si cred ca majoritatea mamicilor care citesc, au ajuns deja la o intelepciune care mie imi scapa. Sper sa aflu mai multe de la voi. Acesta, deci, este un articol de clarificare a intrebarilor, in care incerc sa strecor observatii si trucuri despre atentia copilului.

Atentia copilului este interpretata gresit

"Fetita mea de 6 ani este uneori foarte ascultatoare. Dar alteori, nu face ceea ce are de facut. Pur si simplu nu este atenta. Eu o trimit la bucatarie dupa o cana cu apa, ea spune ca da, mama si pleaca. Dar uita sa se mai intoarca. Si procedeaza asa de multe ori. Buna-vointa ei nu ajunge la fapta. M-am rastit la ea de cateva ori. Nu mai inteleg. Ce se intampla? Nu vrea sa asculte? Ea zice ca a uitat. Cum sa uite, de la mana pana la gura? Sunt 4 metri pana la bucatarie." (Mama Elenei, 6 ani)

Robert este un baietel hiperactiv de 6 ani de la scoala, care acum invata sa scrie. Ne asezam la masa cu caietul de tip 1, unde ii trasez primele litere, ca el sa exerseze in continuare. Constat ca trebuie sa sterg si il rog sa ne aduca o radiera, de pe un raft aflat la numai 3 metri departare de noi. Numai ca gresesc. Pana acolo nu sunt doar 3 metri, ci si alte doua mese la care copiii stau de vorba, deseneaza si scriu. Pana acolo sunt materiale intinse pe jos, pe covorasele din rachita (hartii, scoci, culori, o socotitoare, niste pioni din plastic) si sunt plante verzi pe pervazul de langa raftul cu radierele, plante care ii amintesc micutului Robert ca poate nu au fost udate. Stau si il observ.

Robert este hotarat ca Astazi o sa umplu caietul cu litere mari!; dar iata ca primul pas catre acest scop se dovedeste, deja, suficient de greu. In drumul catre raftul cu radiere, micutul cu par blond se opreste langa cativa copii sa le povesteasca planul lui cu literele mari; corecteaza un coleg care l-a colorat gresit pe personajul din Cars; se impiedica de un covoras si niste fetite il trag la raspundere, asa ca se opreste sa aseze materialele si sa le explice ca este vina lor; analizeaza frunzele unei ferigi si ii vine ideea sa se duca dupa microscop; microscopul este ocupat, asa ca se apuca sa priveasca ce fac colegii lui cu el; isi aminteste ca i se face sete, merge sa bea apa, iar cand lasa paharul porneste concentrat catre micul Paul din spatele clasei, pe care deja il striga razand; iar in goana lui se impiedica de... mine.

- Robert, eu te astept pe tine impreuna cu o radiera, sa stergem litera asta si sa-i dam drumul la scris. Doar vrei sa termini caietul astazi!

- A, da! Si Robert o porneste, ca prima oara, inspre raftul cu radiere...

A fost Robert neatent? Da! Dar, ia stai putin: cand s-a oprit sa il studieze pe colegul lui colorand masina din Cars, tot neatent a fost? Dar cand a acaparat atentia colegilor lui si le-a povestit cum isi propune el sa termine caietul? Cand s-a aplecat sa aseze la loc materialele pe care le-a deranjat? Cand le-a argumentat fetitelor ca daca isi aranjau altfel lucrurile, nu se mai impiedica de ele? Cand a observat ca frunza unei ferigi este atat de interesanta, incat merita studiata la microscop? Cand a turnat in pahar apa din carafa de sticla plina ochi, fara sa verse pe alaturi? Atunci, a mai fost Robert neatent?

Din contra. Atentia lui se lipea intr-atat de stimulii din acel moment, incat uita de orice altceva. Un copil atent se dedica in totalitate momentului care i-a captat atentia. Tocmai aceasta este problema: copiilor nu le mai capteaza atentia activitatile, ci momentele. Atentia copilului exista si este activa, chiar mai activa la copii asa-zisi "agitati, neatenti"; dar ea nu poate sta lipita de o activitate, deci de o inlantuire de momente. Pe acest aspect trebuie lucrat; dar pana atunci, cum sa le amintim copiilor ce aveau de facut?

Atentia copilului sau autocontrolul adultului?

Cu rabdare si perseverenta. Am observat ca abordarile "in forta", ale parintilor sau pedagogilor exasperati, nu ajuta. Copilul nu devine mai atent la ce are de facut, ci mai vigilent sa nu te supere, sa nu fie admonestat sau pedepsit. Ma refer la acele ”Robert, ce faci?!”, ”Ti-am spus sa aduci radiera, nu sa stai de vorba cu Paul si Alex!”sau ”Robert, chiar nu poti sa fii atent la ce ai de facut?!”. La copil ajunge din toate acestea numai tonul lipsit de rabdare al adultului, care ii poate provoca incapatanare, teama sau afectarea stimei de sine. Atentia copilului se dezvolta in timp; noi, adultii de langa el, o crestem, la fel cum mama creste cozonacul. Ii pune ingredientele necesare, are rabdare cu el si il supravegheaza.

Nu stiu care este cea mai buna reteta pentru un copil cu atentia "coapta". Am observat, in schimb, care pare sa fie cea mai folositoare abordare. Folositoare, prin aceea ca nu il raneste pe copil, nu il agreseaza si nu se razbuna pe el pentru lipsa de atentie. "Robert, eu te astept pe tine, sa stii. Avem nevoie de o radiera sa corectam M-ul asta mare." Aminteste-i, in mod constant si calm, ce are de facut. Spune-i o data. Spune-i de doua ori. Spune-i de trei ori. Spune-i de cate ori este nevoie, pana cand face. Aici sunt doua secrete pentru parinti: acele trucuri de care mentionam in titlu.

1. Atentia copilului creste o data cu asteptarile corecte ale adultului

Daca te enervezi, nu il ajuti. Transforma-ti din prima asteptarile: niciun copil nu ar trebui impovarat cu asteptarile parintilor. Nu te astepta sa mearga, docil, sa iti aduca ce i-ai cerut. Un copil face asta din loialitate, in mod constant. Dar nu cand consideri tu ca este momentul. Asa ca nu te astepta la acest gen de ascultare.

Asteapta-te sa uite, sa ii zboare atentia, sa fie captivat de altceva inca din minutul doi. Tu fii pregatit sa ii amintesti: "Mami te asteapta cu paharul de apa, sa punem in fierul de calcat." "In dupa-amiaza asta facem temele la matematica, si apoi abia iesim in parc / deschidem televizorul / luam gustarea."

Daca tu te concentrezi sa ai asteptarile corecte, atunci nu iti vei pierde cu usurinta cumpatul. Si vei fi capabil sa ii repeti copilului, cu rabdare si calm, de cate ori este necesar, ce are de facut. Aceasta este cheia: sa ii repeti, cu acelasi calm. Fara sa te enervezi. Daca tu vei fi atent sa iti reglezi in mod constant asteptarile si atitudinea pe care le ai fata de copilul tau, atunci cand ii amintesti ceva, si copilul va deveni mai atent.

2. Atentia copilului creste o data cu autocontrolul adultului

Daca tu iti antrenezi rabdarea, ii dai copilului timpul necesar pentru a-si antrena atentia. Uneori, copilul este atent, dar nu se manifesta imediat. Daca am rabdare cu Robert, intr-unul din scenariile Imediat fac / iti aduc / ma apuc de..., mai observ ceva. Cu timpul, se micsoreaza perioada pe care Robert o petrece in uitare.

Traseul lui, de la masa de scris pana la raftul cu radiere si inapoi, se scurteaza. Ramane in continuare presarat cu stimuli si devieri, dar Robert isi aminteste singur ca are de adus o radiera si de scris literele mari. Daca la inceput uita cu totul, apoi isi amintea abia dupa 5-7 minute, acum isi aminteste dupa 3 minute. O bucatica din atentia lui ramane lipita de activitatea initiala, chiar daca restul atentiei este deturnata de stimulii exteriori. Si aceasta bucatica il va aduce, in final, inapoi la ceea ce si-a propus sa faca. Nu eu, adultul.

Dar pentru asta, Robert are nevoie de timp din partea mea, iar eu am nevoie de un autocontrol al rabdarii. Nu il presez, nu alerg dupa el, nu ma grabesc sa ii amintesc (constant si calm) ca are de scris. Ci in mod constant imi dau timp sa il observ, ca sa raman la curent cu dezvoltarea atentiei si responsabilitatii lui. 3, 4, 5 minute, stau si il privesc. Il astept. Aceasta este cheia atentiei: sa il asteptam pe copil sa isi aminteasca singur, dupa ce mai intai ne-am facut un obicei din a-i aminti noi.

Atentia copilului se hraneste din atentia adultului

Alin are aproape 9 ani. Este un baiat inteligent, pasionat de istorie, de tancuri si de Craciun. Daca se aseaza la birou sa lucreze ceva, poate ramane cu ochii si cu mintea in lucrarea lui numai 4 minute. Dupa aceea, se uita in stanga, in dreapta, in sus sau in buzunare; face un comentariu, pune o intrebare sau isi aduce aminte de ceva; se foieste in scaun sau schimba locul unui obiect de pe masa: reaseaza cartea, impinge caietul mai incolo, se joaca cu creionul. Apoi se intoarce la lucru, mai ales daca i se atrage atentia (constant si calm). Alin nu este un copil lenes sau dezinteresat si nici nu sufera de ADHD. Este doar un copil a carui atentie a fost prea des interupta in copilaria mica, si s-a obisnuit asa.

Alex are aproape 3 ani. A iesit in oras impreuna cu parintii lui si acum stau toti trei, alaturi de doua verisoare, la o masa in restaurant. Parintii si-au comandat de mancare, insa micul Alex a mancat cu o ora inainte, iar acum a primit ceva mult mai interesant decat orice desert: un trenulet de jucarie. El intinde sinele portocalii pe masa si incepe sa plimbe trenuletul, cu mare atentie sa nu il rastoarne. La un moment dat, isi da seama ca pliculetul neconsumat de zahar si dopul de la sticla de vin pot foarte bine sa reprezinte marfa pe care o cara locomotiva. Atentia lui devine si mai incordata, si timp de doua ore, copilul de trei ani nu spune si nu cere nimic de la adultii din jurul lui, decat... sa fie lasat in pace.

Asta pentru ca parintii, binevoitori, il intrerup pe Alex in mod constant. Mami ii intinde furculita cu mancare din fiecare colt al farfuriei, doar-doar il convinge sa guste din ceva. Alex refuza pana si clatita cu ciocolata. Tati ii pune intrebari despre desertul preferat, mami ii da instructiuni sa isi pupe verisoarele, adorabil, asa cum stie el, iar tati in timpul asta face fotografii. Alex zambeste, pupa, apoi revine la trenuletul lui. Deja, de la a nenumarata incercare a furculitei de a se apropia de gurita lui, incepe sa tipe. Daca ar fi cineva mai atent la el, aici si acum, ar observa ca tot ce vrea Alex este sa se joace cu trenuletul.

Concentrarea si atentia lui sunt de nepretuit. Iar intreruperile adultilor sunt gratuite si daunatoare. In acest ritm, micutul Alex risca sa devina, la 9 ani, un alt Alin.

Ce este, atunci, de facut? Cum sa procedeze parintii? O astfel de concentrare trebuie incurajata, cultivata. Observa-l ori de cate ori este atent si nu il intrerupe. Cand priveste pe geam pasarile. Cand gaseste o rama si o studiaza. Cand vede o gargarita si vorbeste cu ea. Cand se joaca in zapada. Cand rupe o hartie si poate sa faca asta minute in sir. Cand culege frunzele uscate din curte si le aduna intr-un colt. Cand plimba un trenulet pe sine, ore in sir. Orice activitate care il captiveaza pe copil, oricat de banala ne-ar parea noua, dovedeste capacitatea de atentie a acestuia. Noi, adultii, uitam sa fim atenti la el si sa ii oferim spatiu. Atentia copilului se hraneste din atentia adultului la el.

Atentia copilului este un proces

In pedagogia Montessori, unul din principiile de baza este de a-l lasa pe copil intr-o activitate, atat timp cat are nevoie. Ceea ce urmareste adultul este ca micutul sa atinga o stare de concentrare, de atentie. Sa devina captivat de ceea ce face, fie ca citeste, deseneaza, curata castraveti (da, viata practica este deosebit de importanta pentru prescolari), planteaza flori sau rezolva probleme la matematica. Aceasta stare de concentrare la care ajunge un copil, mai devreme sau mai tarziu, il hraneste. Experienta concentrarii ofera o satisfactie profunda copilului si, repetata, il deprinde cu asa ceva. De aceea, copilul nu trebuie intrerupt atunci cand adultul constata ca este "prins" intr-o activitate. Intr-o clasa Montessori, fie de la scoala, fie de la gradinita, copiii sunt intrerupti si corectati numai daca ceea ce fac ei afecteaza negativ alti copii sau daca activitatea lor este inutila.

Insa aici este necesara intelepciunea adultului. O prietena, educatoare Montessori, imi povestea experienta ei cu un baietel, care statea asezat pe scaun si privea un geam. Asta era tot ce facea, de minute in sir. Dupa o perioada destul de lunga, educatoarea a hotarat, desi inca nesigura, sa mearga pana la el sa ii sugereze o activitate, deoarece micutul parea sa nu faca ceva util. Insa chiar atunci copilul s-a ridicat si a exclamat, cu uimire: "Uau, geamul asta este un dreptunghi!"

Acesta este un exemplu de concentrare. Atentia, concentrarea, este un proces. Copilul ramane pe o activitate, chiar si cea de observatie sau de contemplare, atat timp cat are nevoie, incat sa descopere ceva ce ii ofera o satisfactie incomparabila cu stimulii exteriori. Numai nu va grabiti sa il intrerupeti! Calitatea experientei lui conteaza, nu cantitatea experientelor.

Dragi mamici, voi ce parere aveti? Voi ce ati observat in experienta cu copiii vostri? Cum facem sa imbunatatim atentia copilului?