Epiziotomie: tot ce trebuie sa stii

Epiziotomie: tot ce trebuie sa stii

Irina Olteanu - Redactor Senior

Epiziotomia constituie o procedura chirurgicala la care medicii apeleaza pentru a usura sau grabi nasterea. Se pare insa ca nu este intotdeauna necesara si poate presupune mai degraba complicatii decat beneficii. Sa aflam impreuna ce este epiziotomia, cum se realizeaza, dar si ce complicatii poate provoca.

Ce este

Cunoscuta si sub denumirea de perineotomie, constituie o incizie chirurgicala planificata a perineului si a peretelui vaginal posterior in timpul celei de-a doua etape a travaliului. Incizia poate fi realizata in diferite unghiuri (90 grade de la vulva la anus sau in unghi de la capatul posterior al vulvei) si este efectuata sub anestezie locala (in cazul in care nu exista deja o epidurala inserata) fiind suturata la scurt timp dupa nastere (cu fire solubile de epiziotomieobicei, pentru a nu fi necesara o revenire in scopul inlaturarii acestora). Statisticile o desemneaza drept una din cele mai des utilizate proceduri medicale ce privesc femeile fiind considerata de specialisti drept o interventie de rutina. Datorita controverselor ce o privesc, incidenta sa a scazut in ultimele decenii in mod semnificativ.

Domnul doctor Ovidiu Gligor, medic specialist obstetrica-ginecologie Clinica Polisano:

"Epiziotomia reprezinta o incizie practicata la nivelul peretelui vaginal posterior si la nivelul perineului, menita sa faciliteze expulzia fatului si sa previna rupturile perineale. Incizia prezinta margini drepte si este mult mai usor de suturat decat o ruptura neregulata."

Mod de realizare

Epiziotomia este realizata in scop profilactic impotriva traumelor tesuturilor moi. Rupturile vaginale pot aparea in decursul nasterii, cel mai adesea in dreptul deschiderii vaginale pe unde trece capul copilului, in special daca este vorba de o coborare rapida a bebelusului. Rupturile pot implica pielea perineala sau se pot extinde pana la muschii si sfincterul anal sau la anus, de aceea moasa/medicul obstetrician pot decide sa efectueze aceasta incizie a perineului cu un scalpel (de obicei) pentru a usura nasterea si a preveni aparitia acestora (uneori pot fi mai dificil de reparat). Incizia (taietura) este cusuta ulterior (exista clinici/maternitati unde realizarea ei constituie o practica de rutina, prin urmare este indicat sa va interesati in prealabil). In practica de specialitate inciziile pot fi realizate in doua modalitati: median (bifurca corpul perineal, esential pentru integritatea planseului pelvin) sau oblic (corpul perineal este evitat, fiind incizat epiteliul vaginal, pielea si muschii).

In functie de aspectul inciziei, epiziotomiile pot fi clasificate in 4 tipuri: medio-laterala (incizia porneste din zona de legatura dintre labiile minore ale aparatului genital feminin si se extinde spre stanga sau dreapta zonei posterioare fata de anus), mediana (incizia porneste din centrul zonei de legatura si se extinde spre zona posterioara de-a lungul medianei), laterala (incizia porneste la 1 cm fata de centrul zonei de legatura si se extinde in lateral) sau in foma literei J (incizia porneste in centrul zonei si se indreapta spre posterior de-a lungul medianei si apoi spre jos si exterior pentru a evita sfincterul anal; nu este realizata in mod uzual).

In cazul in care nu aveti inserata o anestezie epidurala/spinala, medicul/moasa vor anestezia local zona incat veti resimti un disconfort minim (in cazul unei anestezii preexistente nu simtiti aproape nimic). In cazul in care observati prezenta durerii in timpul suturii, trebuie sa comunicati medicului imediat pentru a va administra medicatie analgezica specifica.

Domnul doctor Ovidiu Gligor, medic specialist obstetrica-ginecologie Clinica Polisano:

"Epiziotomia se practica folosind o foarfeca speciala care nu lezeaza fatul. Rareori se foloseste bisturiul. Exista doua tipuri:

A. Mediana - de la comisura posterioara a labiilor spre anus. Prezinta avantajul de a nu sangera foarte puternic, iar durereamedic post interventie este mai usoara, insa incizia se poate prelungi, afectand rectul.

B. Mediolaterala - oblica. Avantajul pe care il prezinta este ca evita prelungirea catre sfincterul anal, dar sangerarea poate fi mai abundenta si uneori se poate complica prin formarea de hematom (sange neexteriorizat acumulat sub piele, in tensiune, dureros)."

Cand este necesara

In primul rand, aceasta procedura poate fi recomandata in cazul in care bebelusul prezinta suferinta fetala (bataile inimii scad/cresc semnificativ -bradicardie- inainte de nastere ceea ce inseamna ca nu primeste suficient oxigen si trebuie sa se nasca rapid pentru a se evita defectele de nastere sau decesul). In cazul in care o nastere prin cezariana nu este adecvata circumstantelor (de exemplu daca capul copilului a avansat deja pe canalul vaginal), o epiziotomie poate reprezenta cel mai bun mijloc de a grabi nasterea. O alta situatie in care se impune este aceea cand trebuie largit vaginul pentru a permite utilizarea unor instrumente obstetricale in scopul usurarii nasterii (forceps, vacuum).

Alte motive pentru necesitatea epiziotomiei: daca bebelusul are o prezentatie anormala (nu iese capul intai) inclusiv o distocie umerala (se blocheaza umerii in canalul vaginal - epiziotomia nu rezolva direct problema insa permite o manevrare mai usoara a copilului), daca travaliul dureaza prea mult si apare epuizarea, daca suferiti de probleme grave de sanatate (boli de inima), daca exista un risc de ruptura vaginala grava (de risc doi sau trei), in orice cazuri cand nasterea naturala este afectata si nu se indica cezariana, cand ruperea naturala poate cauza o afectiune/infectie mamei, cand bebelusul este foarte mare (macrosomie - peste 4,5 kg sau mare in comparatie cu corpul mamei) sau prematur, cand muschii perineali sunt excesiv de rigizi, cand mama sufera de o mutilare genitala (indicandu-se epiziotomie anterioara sau medio-laterala).

In general, medicul sau moasa opteaza pentru aceasta doar daca este convins ca veti beneficia de pe urma ei (perineul este afectat, apar suturile, chiar probleme cu vindecarea). Puteti evita necesitatea unei epiziotomii prin utilizarea tehnicilor de relaxare, pozitionare corecta in momentul expulziei (nu culcat pe spate), pozitionare pe lateral in cazul unei anestezii epidurale. Pot fi de ajutor si masajul perineal sau exercitii de respiratie (pe durata expulziei). Aflati o serie de sfaturi in acest sens in cadrul cursurilor prenatale pentru gravide organizate de o multitudine de maternitati. Retineti faptul ca daca ati suferit o ruptura severa in cadrul unei nasteri anterioare, nu inseamna ca veti avea nevoie in mod obligatoriu de o epiziotomie la nasterile ulterioare.

Domnul doctor Ovidiu Gligor, medic specialist obstetrica-ginecologie Clinica Polisano:

"Epiziotomia se practica in momentul expulziei, cand craniul fetal ajuns la nivelul planseului pelvin intinde perineul la limita medicde elasticitate a acestuia. Epiziotomia se practica pentru a preveni ruptura necontrolata a perineului, care poate afecta sfincterul anal si rectul. De asemenea, epiziotomia poate fi indicata de rutina, fara probarea elasticitatii perineului, in situatii care impun grabirea degajarii craniului fetal: prelungirea expulziei, suferinta fetala, aplicarea de forceps, fat in prezentatie pelviana, fat voluminos sau prematur."

Complicatii

Desi multe cadre medicale apeleaza la epiziotomie pentru a preveni aparitia unor complicatii post partum cum sunt durere, incontinenta si disfunctii sexuale, studiile sugereaza ca insasi aceasta procedura le poate cauza. Astfel una dintre cercetarile efectuate in acest sens demonstreaza ca femeile care au suferit o epiziotomie au raportat mai multe contacte sexuale dureroase si o insuficienta lubrefiere locala. De asemenea, se pare ca poate exista in aceste cazuri si o hemoragie mai puternica, o durere mai mare pe perioada recuperarii si o durata mai mare de asteptare a reluarii relatiilor sexuale. Exista in plus si un risc crescut de infectii asociate, dar si de ruptura a sfincterului anal chiar prin rect (laceratie de gradul 3-4; statisticile indica un risc de 6 ori mai mare de incontinenta fecala uleterioara) prin comparatie cu femeile carora nu le-a fost efectuata interventia. Problema cea mai des intalnita in cazul epiziotomiei este ca, odata realizata incizia, evolutia ei nu poate fi controlata, nefiind neobisnuit ca aceasta sa se extinda mai mult decat este necesar si sa impuna o suturare extinsa pentru remedierea tesutului.

Din punct de vedere al timpului de recuperare, acesta este de 10 zile in mod normal (daca nu apare o suprainfectare) insa suturile se vindeca dupa aproximativ 1 luna (chiar 5-6 saptamani), resorbindu-se de la sine. Pentru a preveni aparita complicatiilor ulterioare, este importanta respectarea unor reguli de igiena, cum sunt:
epiziotomie

- utilizarea unei perne pentru sezut (scade presiunea aplicata asupra perineului)
- spalarea locala cu apa calda dupa toaleta (de fiecare data) si respectarea regulii de curatare din fata spre spate
- schimbarea constanta a tamponului si urmarirea semnelor de infectie (miros neplcacut, scurgeri de puroi, zona inflamata sau dureroasa)
- un aport sporit de lichide si o alimentatie echilibrata pentru a preveni constipatia (in scopul evitarii presiunii perineale)
- evitarea contactului sexual pana la aprobarea medicului (pot aparea leziuni, inflamatii)

Pentru usurarea diconfortului local, puteti apela la pungi cu gheata invelite intr-un prosop curat sau medicul poate indica analgezice cum sunt ibuprofen sau acetaminofen (nu aspirina deoarece poate trece bariera laptelui cauzand sindromul Cushing). Puteti chiar aerisi zona timp de cateva minute zilnic pentru a grabi procesul de vindecare sau efectua exercitii cum sunt cele Kegel pentru ca musculatura locala sa revina la tonusul normal (daca aveti aprobarea medicului). In cazul in care va confruntati cu uscaciune vaginala, puteti apela la lubrifianti ce contin apa si nu ulei deoarece acestia din urma pot cauza iritatii si deterioreaza mijloacele contraceptive de bariera (diafragma, prezervativ). In cazul in care va deranjeaza cicatricile rezultate in urma epiziotomiei, acestea pot fi indepartate chirurgical, insa la un interval de cel putin 6 luni de la nastere (tesutul cicatricial se indeparteaza si se sutureaza cu suturi mai mici).

Domnul doctor Ovidiu Gligor, medic specialist obstetrica-ginecologie Clinica Polisano:

"Dupa expulzia fatului si delivrenta placentei, medicul va efectua sutura plagii, restabilind anatomia locala. Riscurile post interventie sunt reprezentate de formarea unui hematom, infectia si dehiscenta plagii (plaga se deschide). Pentru a evita medicaceste complicatii, lauza trebuie sa efectueze o toaleta atenta a perineului, sa mentina plaga curata si uscata, sa evite contactul sexual 4-6 sapt, sa evite constipatia sau sa foloseasca supozitoare. In cazul in care apar brusc dureri puternice la nivel perineal, stari febrile, modificarea aspectului lohiilor si miros neplacut al acestora, pacienta trebuie sa se adreseze prompt medicului."

Experienta mamelor

Manuela, mama de baietel: "Am nascut normal si foarte repede. In cateva ore de la inceperea travaliului am devenit mama. Medicul mi-a facut epiziotomie, dar nu am simtit nimic probabil din cauza ca aveam deja anestezie epidurala. Si eu ma mir cum a avut timp sa actioneze (tinand cont de cele 3 ore cat a durat nasterea). Dupa ce am fost externata din maternitate, n-am avut nicio problema ulterioara. Doctorul mi-a prescris Betadina si crema de galbenele pentru aplicare locala timp de cateva zile, dar nu am utilizat crema prea mult pentru ca imi provoca iritatii."

Ilinca, mama de baietel: "Din pacate am avut o experienta cam dezamagitoare in acest sens. Am nascut normal, desi doctorita mea a insistat sa imi faca cezariana, cu anestezie epidurala, insa travaliul a durat foarte mult: 31 ore cu toate ca mi-a administrat si 2 injectii pentru a mari dilatatia. Anestezia a functionat foarte bine, prea bine chiar, incat n-am mai simtit nimic in afara de contractii. Cand doctorita mi-a facut epiziotomia, dar si cand m-a cusut, partea de jos a corpului era complet amortita, de fapt am avut noroc cu moasa ca m-a ajutat sa imping. Cand am ajuns acasa am procedat dupa cum m-au sfatuit asistentele din maternitate, adica am facut spalaturi cu ceai de pelin de 2 ori pe zi si curatare locala dupa fiecare mers la toaleta si am aplicat un timp si crema de galbenele. Partea dezamagitoare este ca dupa un timp de la nastere, cand am mers la ginecolog, am aflat ca perineul meu nu a fost prea bine cusut si din acest motiv ma confrunt si cu o usoara incontinenta urinara. Mi s-a spus ca problema nu poate fi remediata decat chirurgical, deoarece muschii din acea zona trebuie cusuti din nou cum trebuie."

Multumim domnului doctor Ovidiu Gligor pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.

Citeste si:

Cum scapi de epiziotomie? 

Surse:
http://ro.wikipedia.org; www.babycentre.co.uk; www.babycentre.co.uk; www.nhs.uk; http://parenting.blogs.nytimes.com/

Articolul urmator
"Ce soluții aveți pentru abstinența după naștere? Simt că o iau razna". Întrebare de la un tătic pe un grup. Ce răspunsuri a primit
"Ce soluții aveți pentru abstinența după naștere? Simt că o iau razna". Întrebare de la un tătic pe un grup. Ce răspunsuri a primit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi
    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi

    Colonul iritabil este o tulburare digestivă inflamatorie, ale cărei simptome sunt crampele și durerea în zona abdominală, schimbările de tranzit intestinal, balonarea,...

    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi
    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi

    Te gândești să adopți un prieten pe viață pentru tine și familia ta? Ei bine, mărimea este un factor important de care trebuie să ții cont atunci când decizi că vrei...

    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent
    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent

    Tehnologia avansează în mod constant în ceea ce privește știința medicală, așa încât asistăm, an de an, la introducerea pe piață a unor noi vaccinuri, cu...

    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi
    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi

    Chiar dacă ești tentată să crezi că anxietatea de separare se întâlnește doar la copii, de fapt ea poate fi prezentă și la persoanele adulte. De alfel, în anumite...

    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament
    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament

    Atașamentul apare încă din primele zile de viață și reprezintă conexiunea emoțională puternică între bebeluș și persoana care îl îngrijește. Acest concept...

    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii
    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii

    Zigotul reprezintă prima celulă formată prin fertilizarea ovulului de către spermatozoid. 9 luni mai târziu, acesta devine o mică persoană, care vine pe lume...

    Tot ce trebuie să știi despre psoriazis la copii
    Tot ce trebuie să știi despre psoriazis la copii

    Printre afecțiunile pielii se află și bolile autoimune cutanate, ce survin când sistemul imunitar va ataca propriile țesuturi. Aceste boli pot afecta și copiii, iar pentru unele...

    Tot ce trebuie să știi despre enzimele digestive la copii
    Tot ce trebuie să știi despre enzimele digestive la copii

    Problemele digestive sunt destul de frecvente în rândul celor mici. Acestea apar, de cele mai multe ori, în primii ani de viață și pot continua pe măsură ce copilul se...

    © 2024 Qbebe