Al patrulea trimestru de sarcină chiar există! Iată ce este și de ce este important pentru bebeluș

Al patrulea trimestru de sarcină chiar există! Iată ce este și de ce este important pentru bebeluș

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pentru ca bebelușul tău să se dezvolte optim din toate punctele de vedere, trebuie să știi că, odată cu venirea sa pe lume, va intra într-o nouă perioadă extrem de importantă: așa-numitul al patrulea trimestru de sarcină. Nu numai că în cadrul acestuia va face treptat progrese în planul dezvoltării fizice, dar va începe să facă și primii pași spre inteligența emoțională și spre cea socială. Ca să reușească, are nevoie permanent de prezența mamei, care îl va ajuta să se adapteze treptat la noul mediu de viață. Pentru ca adaptarea acestuia să se desfășoare cât mai lin, mama va realiza anumite demersuri, benefice nu doar pentru el, ci și pentru ea însăși. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi ce presupune al patrulea trimestru de sarcină, când se va încheia și cum ar trebui să procedezi pentru ca între tine și bebeluș să se construiască acea relație solidă, frumoasă, la care visezi încă din clipa în care l-ai ținut prima dată în brațe.

Al patrulea trimestru de sarcină: ce este și când se termină

Cel de-al patrulea trimestru de sarcină se referă la perioada de tranziție care începe imediat după nașterea copilului și care se încheie când acesta ajunge la vârsta de 3 luni. Tranziția este atât pentru bebeluș, care este nevoit să se adapteze de la mediul intrauterin (un mediu perfect, care l-a ajutat să se nască) la cel exterior, total diferit, cât și pentru cea care i-a dat viață, ce va începe să învețe treptat ce înseamnă să fie mamă.

Termenul „al patrulea trimestru de sarcină” a fost lansat în anul 2002 de medicul american Harvey Karp (medic pediatru și expert în dezvoltarea copilului ), care a fondat compania „Happiest Baby” și care este autorul cărții „The Happiest Baby on the Block”. Potrivit acestuia, copilul vine pe lume „prea devreme”, recomandându-le părinților să-l considere, în primele trei luni de viață, ca pe „un fetus în afara uterului”. Această idee reflectă de fapt conceptul de exterogestație (ce reprezintă sarcina în afara uterului), existând voci susținătoare ale faptului că exterogestația se extinde dincolo de al patrulea trimestru de sarcină, finalizându-se când bebelușul are în jur de 18 luni. 

Odată cu venirea pe lume a copilului, mama este cea care îi va asigura împlinirea nevoilor ce i-au fost satisfăcute și în uter (nevoia de hrană, de a fi protejat, de termoreglare, de stimulare) prin empatie, străduindu-se să-l cunoască pe cât posibil întrucât îl va observa, îi va analiza reacțiile și îi va interpreta plânsul (care este atunci singura formă prin care bebelușul se poate exprima). Datorită intervențiilor ei acesta va intra pe drumul unei dezvoltări sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât și cognitiv și emoțional. 

mama-care-isi-mangaie-pe-fata-bebelusul

Oamenii de știință atrag atenția asupra următorului aspect: nou-născuții nu dispun de aceleași mecanisme de adaptare rapidă la mediul din afara pântecului mamei așa cum se întâmplă la alte mamifere (ce sunt capabile, de exemplu, să meargă curând după ce se nasc), dar trebuie să se nască întrucât creierul lor a evoluat rapid în ultimul trimestru, capul a dobândit un volum mare și numai așa nu vor fi puși nici ei în pericol, dar nici mamele. Vin însă pe lume complet dependenți, anumite procese ale dezvoltării urmând să evolueze în intervalul numit al patrulea trimestru de sarcină. Printre cele mai semnificative progrese pe care va trebui să le facă un bebeluș în această perioadă se regăsesc:

  • Dezvoltarea și rafinarea simțurilor (să se familiarizeze cu zgomote, mirosuri, lumini, senzații, texturi)
  • Controlul reflexelor
  • Mișcările să devină tot mai controlate
  • Să înceapă să interacționeze cu cei din jur
  • Să devină receptiv la obiecte, la muzică 
  • Să-și formeze tipare de somn și de hrănit
  • Să învețe să plângă pentru a-ți solicita atenția
  • Către sfârșitul celui de-al patrulea trimestru de sarcină, ar trebui să învețe să-și aducă laolaltă mânuțele pentru a putea apuca o jucărie, pentru a trage etc.

De asemenea, în cel de-al patrulea trimestru de sarcină se pot remarca și alte trăsături esențiale în comportamentul bebelușului:

  • Nevoia de a fi hrănit des - spre exemplu, nou-născuții au nevoie să mănânce de 8-12 ori pe zi (se recomandă să fie hrăniți la 2-3 ore), inițial fiindu-le suficiente cam 30 g lapte, după care vor ajunge la 60-90 g în primele 2 săptămâni de viață și la 120-180 g în jurul vârstei de 3 luni. Poți fi liniștită că micuțul tău se hrănește suficient dacă ia în greutate în mod constant și dacă udă suficiente scutece (dacă în primele zile de viață ar trebui să ude 2-4 scutece, după aceea, pe la vârsta de 3 luni, ar trebui să ude cel puțin 4-5 scutece pe zi)
  • Necesitatea de mult somn- De pildă, un nou-născut doarme, în medie, cam 14-17 ore pe zi, dar ciclurile de somn nu sunt regulate, existând tendința de a se trezi des și de a avea etape scurte de somn. În jurul vârstei de 6-8 săptămâni, bebelușii încep să doarmă mai mult noaptea și mai puțin ziua, iar când ajung la vârsta de 3 luni pot începe să doarmă și 6-8 ore legate

Plânsul va fi modul în care bebelușul își va exprima aceste nevoi fundamentale, iar mama va reuși să îi vină în ajutor prin capacitatea de a-și conecta creierul cu al său. Nu uita că, în timpul celui de-al patrulea trimestru de sarcină, va exista o perioadă „de vârf” pentru plâns, în jurul vârstei de 6 săptămâni. 

În cazul în care vei sesiza că bebelușul plânge de 3 sau de mai multe ori pe zi, mai mult de 3 zile într-o săptămână, procesul repetându-se pe o perioadă de 3 săptămâni, gândește-te la prezența colicilor (ce se vor încheia sau ameliora semnificativ odată cu finalul celui de-al patrulea trimestru de sarcină).

Ce facem ca adaptarea bebelușului să fie cât mai lină?

Adaptarea unui bebeluș la lumea din exteriorul pântecului ocrotitor al mamei și câștigarea treptată a independenței este un proces de durată, în care prezența mamei este vitală. Printre demersurile pe care le-ai putea face, în acest scop, pe durata celui de-al patrulea trimestru de sarcină, astfel încât adaptarea bebelușului la noul univers să fie cât mai accesibilă pentru el, se numără și cele de mai jos:

Înfășatul

Medicii spun că înfășarea unui bebeluș aflat în primele trei luni de viață are un efect liniștitor rapid în condițiile în care se va simți ca și cum ar fi iar în uter, manifestarea reflexului Moro (tresăritul, își va desface brusc brațele și picioarele, după care le va strânge, în prezența unui stimul, precum schimbarea poziției capului, un zgomot puternic etc.) diminuându-se. 

Pentru ca înfășatul să fie sigur, ține cont de următoarele reguli de siguranță:

  • Permite-i bebelușului să-și miște șoldurile și genunchii, fără a-l înfășa prea strâns (dacă nu își va putea mișca picioarele în voie, va fi mai expus riscului de a se confrunta cu displazie de șold)
  • Nu vei acoperi gâtul bebelușului când îl vei înfășa și asigură-te că materialul cu care este înfășat nu îl va supraîncălzi (orientează-te spre fibre cât mai naturale)- Verifică-i temperatura în mod constant pentru a te asigura că totul este în regulă
  • Nu îl înfășa în intervalul în care riscul de apariție a Sindromului morții subite este mai mare (când are 2-3 luni)- Mai bine este să te folosești de înfășat în prima sa lună de viață
  • Renunță la înfășat odată ce sesizezi că bebelușul dă semne că se poate rostogoli pe o parte (de obicei se ajunge la acest progres către finalul celui de-al patrulea trimestru de sarcină)

Hrănește-l „la cerere”

Fie că este vorba despre alăptarea la sân, fie că este vorba despre utilizarea biberonului, bebelușul are nevoie, pentru a-și regăsi confortul și pentru a primi energie, să fie hrănit când îi este foame. În timpul celui de-al patrulea trimestru de sarcină mamele se vor obișnui să facă distincția între tipurile de plâns ale bebelușului și vor ajunge să-și dea seama care este cel ce indică faptul că a venit ora de masă. Totodată, poți să identifici momentul potrivit pentru a-l hrăni dacă vei lua în calcul și indicii precum:

  • Își întoarce des capul într-o parte
  • Deschide și închide gurița
  • Este mai activ, mai agitat
  • Realizează mișcările specifice suptului
  • Își linge buzele
  • Își întoarce capul către sân sau către biberon
  • Își suge un deget sau pe toate
  • Salivează mai mult
  • Își încordează pumnișorii etc.

Grija ta trebuie să fie să-i asiguri cantitatea de lapte corespunzătoare greutății sale corporale. După prima săptămână de viață, va avea nevoie zilnic de aprox. 150-200 ml lapte per fiecare kilogram din greutatea sa.

Pune-l într-un sling

Un sling reprezintă o bucată de material textil, ce are la unul dintre capetele două inele, putându-se poziționa pe un umăr pentru a-ți putea ține bebelușul cât mai lipit de corpul tău. 

Purtarea unui sling va aduce beneficii atât pentru tine, cât și pentru bebeluș, în decursul celui de-al patrulea trimestru de sarcină, întrucât:
  • Permite realizarea contactului piele pe piele- Prin acest demers, nu numai că bebelușul va învăța să se atașeze mai ușor de mamă, întrucât organismul ei secretă oxitocina (cunoscută și sub numele de „hormonul fericirii”), dar și mama va putea fi mai relaxată (întrucât secretarea oxitocinei contribuie la reducerea nivelului hormonului stresului, cortizolul), ambii reușind să devină mai fericiți, învățând să se atașeze unul de altul (contactul piele pe piele se leagă de partea creierului care este responsabilă cu formarea atașamentului), să se iubească, luând naștere și încrederea reciprocă, pe care copilul se va sprijini. De asemenea, contactul piele pe piele este util pentru că bebelușul stă foarte aproape de corpul mamei, ceea ce simulează protecția de care a avut parte în mediul intrauterin. Nu în ultimul rând, ajută la stimularea alăptării și, pentru că bebelușul se va putea mișca în ritmul mamei sale, având parte de o stimulare senzorială blândă și simțind bătăile inimii ei, se va putea relaxa și înainte de somn
  • Poziția în sling poate fi binevenită pentru bebelușii ce suferă de reflux gastroesofagian sau de colici
  • Mâinile îți vor rămâne libere
  • Îți va fi mai la îndemână să-ți adormi bebelușul, în cazul în care nu îi place să adoarmă în poziția culcat
Înainte să apelezi la un sling în cel de-al patrulea trimestru de sarcină, nu neglija aceste sfaturi:
  • Fixează cât mai bine sling-ul, astfel încât bebelușul să fie sus, iar capul să-i fie susținut. Orice bucată de material lăsată liberă reprezintă un pericol, putându-i restricționa respirația
  • Asigură-te că nasul, gura și chipul bebelușului nu vor fi acoperite de nicio bucată de sling și/sau de corpul tău
  • Bărbia bebelușului trebuie să fie întotdeauna deasupra, depărtată de pieptul tău
  • Spatele ar trebui să-i fie susținut într-o poziție naturală, cu burtica și cu pieptul foarte aproape de tine
  • În situația în care este nevoie să te apleci în timp ce bebelușul e în sling, îți vei îndoi mai degrabă genunchii, nu spatele, întrucât numai așa vei fi sigură că acesta rămâne în poziția corectă

Legănatul

Dat fiind faptul că în perioada sarcinii a fost legănat datorită mișcărilor tale, bebelușului nu i-ar strica, în cel de-al patrulea trimestru de sarcină, să beneficieze în continuare de o stare de bine similară celei de atunci. Fie că îl vei legăna în brațele tale în timp ce stai pe loc, fie că îl vei legăna stând pe un scaun-balansoar sau îl vei pune într-un leagăn, experimentează diverse mișcări și ritmuri până când vei sesiza că bebelușul se liniștește.

Băița

Pentru bebeluș, să stea în apă în cel de-al patrulea trimestru de sarcină este asemănător cu experiența din mediul intrauterin (când era înconjurat de lichidul amniotic). Scăderea temperaturii corpului după îmbăiere, alături de relaxarea resimțită grație apei, îl vor determina să se calmeze și să fie mai pregătit pentru a adormi. În același timp, când îți îmbăiezi bebelușul vei avea o altă oportunitate de a-ți întări legătura cu el, de a-i vorbi sau de a-i cânta. 

Masajul

Este și el recomandat în cel de-al patrulea trimestru de sarcină în vederea unei adaptări mai facile a bebelușului în noul mediu întrucât va stimula interacțiunea mamă-copil și îl va ajuta să se liniștească, reducând plânsul și pregătindu-l pentru somn. 

Nu te apuca să-i faci masaj dacă nu a trecut suficient timp de la ultima masă (cel puțin 45 de minute) pentru a nu-l expune riscului de a dezvolta reflux gastroesofagian sau chiar de a avea vărsături!

Importanța contactului piele pe piele în trimestrul 4 de sarcină

Contactul piele pe piele presupune ca bebelușul să fie așezat cu burtica în jos direct pe pieptul mamei, imediat după naștere. Acest demers își va arăta efectele pozitive încă din primele zile de viață ale copilului, în condițiile în care îi va oferi bebelușului posibilitatea de a se așeza instinctiv la sânul mamei, ceea ce va stimula procesul de alăptare.

Dar contactul piele pe piele nu trebuie să se oprească nici pe măsură ce se intră în cel de-al patrulea trimestru de sarcină. Astfel, un studiu a arătat că realizarea acestui demers va avea impact pe termen lung asupra dezvoltării copilului, oamenii de știință aducând în prim-plan ideea că prin contactul piele pe piele se ajunge la îmbunătățirea atașamentului mamă-copil în perioada postpartum, că datorită lui anxietatea mamelor se va diminua, existând un impact pozitiv asupra dezvoltării cognitive a copilului vizibil pe termen lung, de la 6 luni la 10 ani.

Printre numeroasele avantaje pe care le are contactul piele pe piele, atât pentru mame, cât și pentru bebeluși, specialiștii în domeniu le menționează mai ales pe cele de mai jos:

  • Reducerea timpului de care mama are nevoie pentru a se recupera după naștere
  • Încurajarea inițierii și continuării procesului de alăptare
  • Reglarea ritmului cardiac, a temperaturii și a respirației bebelușului
  • Susținerea ciclurilor de somn ale bebelușului (care contează enorm și pentru dezvoltarea creierului)
  • Diminuarea riscului ca mama să se confrunte cu depresie postnatală în cel de-al patrulea trimestru de sarcină
  • Contribuie la îmbunătățirea digestiei bebelușului și la stimularea creșterii în greutate a acestuia

Bebe vrea doar în brațe: este normal? 

Dacă te afli în cel de-al patrulea trimestru de sarcină și te preocupă să găsești răspunsul la o asemenea întrebare, pornește de la următoarea idee: încă din cele mai vechi timpuri, mamele, grație instinctului matern, au simțit nevoia să le fie cât mai aproape bebelușilor. De aceea, i-au luat în brațe, i-au ținut la piept, iar aceștia, la rândul lor, au nevoie să simtă pe deplin că sunt în continuare protejați odată ce au părăsit mediul intrauterin.  

mama-care-isi-tine-in-brate-bebelusul-si-il-are-alaturi-pe-partenerul-ei

Studiile efectuate de-a lungul timpului au evidențiat următorul aspect: prima venire în contact a unui bebeluș cu îngrijirea primită din partea mamei, cu brațele ei, are un efect calmant, contribuind la reglarea ritmului cardiac, inclusiv mișcările folosite în legănat (prin stimularea vestibular- proprioceptivă- în timp, aceasta va ajuta la dobândirea echilibrului și la controlul corpului) având un astfel de efect. Mai mult decât atât, când este ținut în brațe, bebelușul nu doar că devine mai calm și va plânge mai puțin, având șansa de a dormi mai bine, dar își va dezvolta și atașamentul față de mamă. Aceasta, la rândul ei, va fi mai puțin predispusă efectelor stresului din perioada postpartum, la stările depresive, putând fi mai receptivă și mai aptă pentru a satisface nevoile copilului. 

Despre rolul fundamental pe care îl are ținutul în brațe al bebelușului pentru a-l ajuta să se adapteze mai ușor inclusiv în timpul celui de-al patrulea trimestru de sarcină a pomenit și scriitoarea Jean Liedloff  în lucrarea „Conceptul Continuum sau Cum permitem naturii umane să funcționeze”. Potrivit acesteia, „faza în brațe” este esențială în dezvoltarea sănătoasă a copilului, fără ea putând surveni probleme și în viața de adult, pe fondul apariției unei traume (generată de faptul că, odată ce vine pe lume, copilul se așteaptă să fie în relație extrem de strânsă cu mama sa, iar dacă aceasta nu se produce, va simți că nu îi este satisfăcută o nevoie esențială). 

Pentru a-și susține punctul de vedere, vorbește despre modul de viață al unor triburi de indieni din pădurile amazoniene, femeile de acolo obișnuind să-și poarte peste tot copiii cu ele. Despre rolul „fazei în brațe”, Jean Liedloff spune: „Bebelușul participă pasiv la alergatul, mersul, râsul, statul de vorbă, lucratul sau jucatul persoanei care îl poartă în brațe. Activitățile, ritmul, inflexiunile vocii, varietatea peisajelor, ziua și noaptea, temperaturile, umezeala, sunetele din comunitate, toate acestea formează baza pentru participarea activă ce va începe la 6-8 luni cu târâre, rostogolit și în final mers. Un bebeluș ce petrece acest timp stând în pătuț sau într-un cărucior și pur și simplu uitându-se la cer va rata mare parte din această experiență esențială...Doarme aproape tot timpul, dar chiar și când doarme el se obișnuiește...cu schimbările texturii și temperaturii pielii și cu sentimentul de siguranță, de bine, de a fi ținut de un corp viu...”.

Odată ce vine pe lume, bebelușul trebuie să se familiarizeze cu un mediu total diferit față de cel în care a stat în corpul mamei sale, medicii explicând că nevoia sa de a sta cât mai mult în brațe în cel de-al patrulea trimestru de sarcină este firească, având în vedere aceste motive:

  • Tranziția de la viața din uter la cea de la lumea de afară
  • Anxietatea de separare (ce este mai pregnantă dacă bebelușul nu este ținut în brațe)
  • Nevoia de a simți căldura, siguranța

Practic, fiind neajutorat, bebe vrea doar în brațe, simțind că așa își va găsi liniștea și suportul necesar pentru a face față schimbărilor la care este supus odată ce ajunge în lumea de afară în cel de-al patrulea trimestru de sarcină. În primul rând mama este cea care trebuie să înțeleagă această nevoie primară, să o satisfacă. În același timp, pentru a-l ajuta să se obișnuiască treptat să nu mai vrea doar în brațe, să petreacă mai mult timp în pătuț sau în leagăn, ar putea să ia și măsuri precum:

  • Înfășarea bebelușului (Îi va crea senzația că se află într-un spațiu securizat)
  • Să se apeleze și la alte metode menite să-l ajute să se calmeze, cum ar fi să fie ținut în brațe doar până adoarme, să fie mângâiat și să i se vorbească pe un ton liniștitor odată ce a ajuns în pătuț, să fie pus, de câteva ori pe zi, în leagăn, în loc să fie ținut tot timpul în brațe etc. 

Părinții nu trebuie să omită nici acest detaliu: indiferent de modul în care este hrănit un bebeluș în cel de-al patrulea trimestru de sarcină, că primește lapte de la sânul mamei sau din biberon, acesta se va simți cel mai bine tot în brațe, tot la pieptul mamei, numai așa reușind să se liniștească pe deplin.

Mama în cel de-al patrulea trimestru de sarcină

În special în primele 6-8 săptămâni de după naștere, corpul tău încearcă să se refacă. Vei trece prin schimbări hormonale și vei începe să te obișnuiești cu procesul de alăptare. În cazul în care ai avut o naștere naturală dificilă sau dacă ai născut prin cezariană, zona perineală va avea nevoie de timp suplimentar pentru vindecare. 

Pe lângă disconfortul fizic pe care îl mai poți resimți pentru o perioadă, noul tău statut, acela de mamă, noile responsabilități pe care le ai și care necesită redefinirea priorităților, adaptarea la o nouă realitate, toate ți se par copleșitoare și poți avea momente de anxietate, de tristețe pe parcursul celui de-al patrulea trimestru de sarcină. Ceea ce va conta va fi să te analizezi cu atenție ca să poți face distincția între fluctuațiile de dispoziție provocate de așa-numitele „baby blues”, care durează de la câteva zile la aproximativ 2 săptămâni și o depresie postnatală, ce are manifestări întinse pe o durată mai mare de timp, care interferează cu capacitatea ta de a te implica în activitățile zilnice.

mama-epuizata-care-se-sprijina-de-mobila-in-timp-ce-isi-tine-bebelusul-in-brate

De pildă, poți să-i dai seama că te confrunți cu „baby blues” dacă:

  • Ai fluctuații bruște de dispoziție, de scurtă durată
  • Ai stări de anxietate
  • Ești mai iritabilă ca de obicei
  • Te simți copleșită
  • Ești tristă
  • Plângi des
  • Ai fluctuații ale apetitului
  • Nu te poți odihni bine

În schimb, o depresie postpartum apărută în cel de-al patrulea trimestru de sarcină se poate recunoaște după manifestări precum:

  • Plângi foarte mult 
  • Îți este greu să te conectezi cu bebelușul
  • Ești permanent deprimată și simți că nu poți ieși din această stare
  • Preferi să te izolezi de cei dragi
  • Dormi prea mult sau ai insomnii dese
  • Nu îți mai fac plăcere activitățile pe care altă dată le îndrăgeai
  • Te simți mereu lipsită de energie
  • Nu te poți concentra și îți este foarte greu să iei decizii
  • Ești tot timpul nervoasă
  • Simți că nu ești o mamă bună
  • Te confrunți cu sentimente de vinovăție
  • Te gândești să-ți faci rău ție sau să-i faci rău bebelușului
  • Ai gânduri de suicid

Oricare dintre aceste simptome sunt menite să îngrijoreze și să te trimită cât mai repede la un medic. În același timp, alte probleme din al patrulea trimestru de sarcină care necesită ajutor medical ar putea fi:

  • Scurgerile vaginale de după naștere (lohiile) sunt foarte abundente (necesită schimbarea unui absorbant în mai puțin de 1 oră) și sunt în nuanțe de roșu intens
  • Scurgerile vaginale au miros neplăcut și nu încetează după 4-6 săptămâni de la naștere
  • Elimini cheaguri de dimensiuni mari
  • Ai febră (mai mare de 38)
  • Ai în mod constant crampe în abdomenul inferior
  • Urinarea este dureroasă
  • Observi o umflătură tare și dureroasă la unul dintre sâni
  • În cazul în care ai născut prin cezariană, sesizezi, la nivelul cicatricilor, zone roșii, fierbinți sau din care se scurge puroi

Cum să treci mai ușor peste cel de-al patrulea trimestru de sarcină

În ciuda numeroaselor provocări pe care le vei avea de înfruntat în cel de-al patrulea trimestru de sarcină, ține minte că va conta mult și cât de informată vei fi în legătură cu această perioadă, astfel încât să nu ai parte de o imagine deformată asupra a ceea ce reprezintă, încercând să ai încredere în tine, în instinctele tale pentru a reuși să acționezi în beneficiul bebelușului și al tău. 

Printre măsurile pe care ar trebui să le iei pentru ca totul să decurgă cât mai bine și în cel de-al patrulea trimestru de sarcină se numără:

Nu-ți neglija odihna

Deși poate fi tentant să te apuci să faci treburi în timp ce bebelușul tău doarme, medicii insistă asupra următorului aspect: odihna mamei este esențială, de ea depinzând nu doar nivelul de energie pe care îl va avea pentru a se ocupa de copil, ci și starea ei psihică. De aceea, chiar dacă bebelușul nu și-a format încă un anumit tipar de somn în timpul celui de-al patrulea trimestru de sarcină, profită de momentele în care doarme el pentru a te odihni și tu. Nu îți face griji că nu te vei trezi când plânge și, pentru mai multă siguranță, apelează la un dispozitiv de monitorizare a bebelușilor.

Cere ajutor

Din acest punct de vedere, ai în vedere faptul că și în societățile arhaice mamele erau sprijinite de întreaga comunitate când venea vorba de îngrijirea bebelușului aflat în primele luni de viață (practic, în perioada celui de-al patrulea trimestru de sarcină). Scopul tuturor era ca mama să aibă posibilitatea de a se ocupa permanent de acesta.

În funcție de nevoile tale, poți cere ajutorul partenerului tău, altor membri ai familiei sau chiar pe cel al prietenilor. Vei vedea că o mână de ajutor poate face diferența!  

Acceptă ajutorul

Nu te feri să îi lași pe cei din preajma ta să te ajute. Fie că așa vei câștiga puțin timp în plus pentru a dormi, fie că vei avea un răgaz și pentru tine, în care să poți face mișcare sau să te implici în ceva care îți face plăcere, îți va fi binevenit să te mai detașezi de rutina obișnuită. Procedând așa, vei avea mai multe șanse să-ți păstrezi energia, atât de necesară pentru a-i fi alături micuțului tău așa cum îți dorești.

Hrănește-te corespunzător

O nutriție echilibrată nu este nici ea de neglijat pentru a depăși cu bine cel de-al patrulea trimestru de sarcină, spun medicii. Astfel, proaspetele mămici ar trebui să aibă o dietă din care să nu lipsească:

  • Proteine de calitate (atât de origine animală, cât și vegetală)
  • Alimente cât mai naturale
  • Fructe și legume (cel puțin 2 porții pe zi)
  • Alimente care să conțină zinc, vitamina C, vitamina D și vitamina A pentru a-ți susține sistemul imunitar
  • Grăsimi sănătoase (provenite din uleiuri vegetale, din nuci, semințe, pește)
  • Surse sănătoase de carbohidrați (cum ar fi paste integrale, orez integral etc.)

Găsește un grup de proaspete mămici

În ciuda sprijinului venit din partea apropiaților, te vei simți mai puțin singură în cel de-al patrulea trimestru de sarcină și dacă te vei alătura unui grup de mame aflate în aceeași situație cu tine. Împărtășirea de experiențe și primirea de sfaturi îți pot fi mai utile decât crezi!

Alături de sfaturile de mai sus, ca să poți să gestionezi cât mai bine provocările celui de-al patrulea trimestru de sarcină, nu scăpa din vedere nici acest aspect: stabilește-ți cât mai clar prioritățile, astfel încât să-i poți acorda pe deplin bebelușului atenția cuvenită, fără a te neglija nici pe tine. Procedând așa, îți va fi mai la îndemână să-ți organizezi viața, să-ți stabilești noi rutine care să-ți permită să-ți poți ține micuțul aproape de tine, în brațele tale, unde va avea parte cu adevărat de starea de bine propice unui dezvoltări sănătoase.

Surse: babycentre.co.uk, carryingmatters.co.uk, cell.com, continuumconceptum.org, healthline.com, helpbabysleep.co.uk, lapieptulmamei.com, mayoclinic.org, my.clevelandclinic.org, nct.org.uk, parenting.firstcry.com, pregnancybirthbaby.org.au, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, raisingchildren.net.au, romedic.ro, webmd.com, whattoexpect.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com

Articolul urmator
Nu mi-am dorit să am copii, dar am rămas însărcinată din greșeală la 17 ani. Fiica mea este lumina vieții mele
Nu mi-am dorit să am copii, dar am rămas însărcinată din greșeală la 17 ani. Fiica mea este lumina vieții mele

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce este important ca fiecare viitoare mămică să aibă un jurnal de sarcină
    De ce este important ca fiecare viitoare mămică să aibă un jurnal de sarcină

    Să ții un jurnal, ca viitoare mamă, înseamnă să beneficiezi de oportunitatea de a-ți dezvălui, de a-ți explora gândurile, emoțiile și sentimentele pe care le ai...

    O mamă este diagnosticată cu cancer în stadiul 3, în ultimul trimestru de sarcină: „Vreau cu orice preț să îmbătrânesc alături de soțul meu”
    O mamă este diagnosticată cu cancer în stadiul 3, în ultimul trimestru de sarcină: „Vreau cu orice preț să îmbătrânesc alături de soțul meu”

    Vă imaginați cât de dureros este să afli că ai cancer în stadiu 3, tocmai când ești pe punctul de a-ți aduce copilul pe lume, cea mai mare bucurie a ta? Exact asta a...

    Momentul filmat când un bebeluș este răpit din coșul de cumpărături chiar de lângă mama lui
    Momentul filmat când un bebeluș este răpit din coșul de cumpărături chiar de lângă mama lui

    O mamă a doi copii a împărtășit imagini cu momentul terifiant în care bebelușul ei a fost smuls dintr-un cărucior în timp ce făcea cumpărături la un supermarket...

    Ce este love bombing și de ce este important să îl recunoști?
    Ce este love bombing și de ce este important să îl recunoști?

    Love bombing-ul este o tehnică de manipulare emoțională prin care o persoană, sau un grup de persoane, copleșește o altă persoană cu afecțiune, atenție și gesturi romantice...

    Ce este șirul lui Fibonacci și de ce este important
    Ce este șirul lui Fibonacci și de ce este important

    Până în secolele al XII-lea- al XIII-lea, în Europa se utilizau cifrele romane. Principalul dezavantaj al utilizării acestora era legat de faptul că nu se puteau realiza...

    Acum 22 de ani au găsit un bebeluș la metrou. L-au adoptat și iată unde este acum
    Acum 22 de ani au găsit un bebeluș la metrou. L-au adoptat și iată unde este acum

    În urmă cu mai bine de 20 de ani, Danny Stewart, pe atunci în vârstă de 34 de ani, se grăbea să se întâlnească cu prietenul său pentru cină când a...

    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema
    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema

    Pe cât de mici și aparent inofensive, pe atât de „temute” sunt aceste mici insecte care provoacă mâncărimi puternice și rușine purtătorilor. Până...

    De ce este important mersul „de-a bușilea”?
    De ce este important mersul „de-a bușilea”?

    Mersul de-a bușilea este o etapă pe care bebelușii o ating în jurul vârstei de 9 luni, înainte să meargă în picioare. Uite de ce este important ca cel mic să...

    © 2024 Qbebe