Test Coombs direct: ce este și când este recomandat

Ce este testul Coombs direct

Testul Coombs direct, cunoscut și sub denumirea de test antiglobulinic direct, este o analiză de sânge care se recomandă pentru examinarea celulelor (globulelor) roșii, mai exact pentru a se verifica dacă nu cumva există anticorpi atașați de suprafața acestora. Rolul celulelor roșii este de a transporta oxigenul din plămâni în tot corpul, iar anticorpii distrug bacteriile, virusurile și toxinele. Uneori, anticorpii ajung să atace și să distrugă inclusiv celule roșii normale, sănătoase. Procesul de distrugere se numește hemoliză. 

Pentru efectuarea unui test Coombs direct, se recoltează sânge din una dintre venele de pe braț. După aceea celulele roșii sunt izolate într-un mediu controlat și se folosește reagent Coombs, o substanță care determină celulele cu anticorpi atașați de ele să se grupeze prin aglutinare. Aceasta din urmă se referă la un proces prin care celulele se strâng laolaltă.

Când este recomandat testul Coombs direct

Acest test se recomandă în diverse situații, precum:

Identificarea cauzelor responsabile de distrugerea prematură a celulelor roșii

Durata normală de viață a celulelor roșii este de aprox. 120 de zile. În anumite situații, pe fondul unor afecțiuni, organismul produce anticorpi care atacă propriile celule roșii și le reduc durata de viață. Cele mai cunoscute astfel de afecțiuni sunt:

• Anumite boli autoimune: de exemplu, anemia hemolitică și lupusul;
• Diverse boli infecțioase: de pildă, mononucleoza sau pneumonia cu Mycoplasma. Mononucleoza este o infecție produsă de virusul Epstein-Barr. Pneumonia cu Mycoplasma este provocată de bacteria Mycoplasma pneumoniae, care se localizează la nivelul mucoaselor tractului respirator;
• Leucemia limfocitară cronică: afectează sângele și măduva osoasă;
• Limfomul: este un cancer al sistemului limfatic. Acest sistem include ganglionii limfatici, măduva osoasă, splina, amigdalele și timusul (un organ din spatele sternului). Rolul sistemului limfatic este de a transporta în corp limfa: un fluid care asigura transportul celulelor albe pentru a ataca agenții patogeni;
• Anemia provocată de anumite medicamente: printre astfel de medicamente se numără, spre exemplu, antibiotice precum penicilina, cefalosporinele și nitrafurantoina (pentru tratarea infecțiilor de la nivelul tractului urinar).

Diagnosticarea bolii hemolitice la nou-născut

Când medicii sesizează la un nou-născut paloare, icter, splină/ficat mărite și dificultăți de respirație, atunci pot recomanda efectuarea unui test Coombs direct pentru a verifica dacă nu este vorba despre boala hemolitică. Aceasta intervine în următoarea situație: când există incompatibilitate între sângele mamei și cel al fătului. Dacă se întâmplă așa, sistemul imunitar al mamei nu recunoaște antigenele de la nivelul celulelor roșii ale fătului, iar organismul ei formează anticorpii ce le atacă. Antigenele sunt substanțe care determină grupele de sânge, astfel:

• Antigenul A și B: formează grupele A, AB și B. Persoanele care nu au antigenele A sau B la nivelul celulelor roșii au grupa 0;
• Antigenul Rh: dacă este prezent pe suprafața celulelor roșii, o persoană are Rh pozitiv. Dacă antigenul Rh lipsește, este vorba despre Rh negativ. 

Cea mai cunoscută cauză care stă la baza bolii hemolitice a nou-născutului este incompabilitatea dintre Rh-ul mamei și cel al fătului. Mai exact, se poate întâmpla ca o mamă cu Rh negativ să aducă pe lume un copil cu Rh pozitiv. Cu toate acestea, în general, incompabilitatea Rh-ului nu produce probleme la prima sarcină. În schimb, la sarcinile următoare, există riscul ca sistemul imunitar al mamei, sensibilizat anterior la sângele cu Rh pozitiv, să formeze anticorpi care traversează placenta și distrug celulele roșii Rh pozitive ale fătului.

După o transfuzie de sânge recentă

Dacă în urma unei transfuzii pacientul se confruntă cu amețeli, dureri de spate, frisoane, febră, scurtarea respirației și hematurie (sânge în urină), după efectuarea unui test Coombs direct medicii pot ajunge la concluzia că sângele primit este incompatibil. 

Ce înseamnă un test Coombs pozitiv

Un asemenea rezultat demonstrează prezența anticorpilor atașați de celulele roșii, însă nu indică exact nici tipul de anticorpi, nici dacă aceștia sunt responsabili de diferite simptome. Numai în urma analizării istoricului medical și după efectuarea mai multor investigații medicii pot determina cauza ce stă la baza dezvoltării anticorpilor.

De cele mai multe ori, un rezultat pozitiv al testului Coombs direct este asociat cu:

Anemia hemolitică

Manifestările acestei forme de anemie survin brusc sau treptat și pot consta în:

• Stări persistente de oboseală;
• Icter: provoacă îngălbenirea pielii, albului ochilor și mucoaselor;
• Tahicardie: înseamnă un ritm cardiac mai rapid decât cel normal;
• Hipotensiune; 
• Mărirea ficatului și/sau splinei;
• Prezența sângelui în urină;
• Scurtarea respirației.

Lupusul

Este o boală cronică din pricina căreia apar dureri și inflamații la nivelul pielii, articulațiilor și/sau organelor interne. Manifestările cele mai frecvente ale lupusului sunt:

• Dureri și/sau inflamații la nivelul articulațiilor;
• Inflamații la nivelul membrelor și/sau în jurul ochilor;
• Febră ușoară;
• Oboseală permanentă;
• Erupții cutanate pe obraji și pe nas;
• Leziuni în nas ori în gură;
• Dureri de cap;
• Pierderea părului;
• Sensibilitate crescută la lumina soarelui și/sau la cea artificială.

Leucemia limfocitară cronică

Numeroase persoane nu prezintă simptome specifice acestui tip de leucemie la debutul bolii. Pe măsură ce aceasta se agravează, intervin:

• Inflamarea ganglionilor limfatici;
• Stările de epuizare;
• Febra;
• Pierderea în greutate;
• Durerile în partea stângă a abdomenului pe fondul măririi splinei;
• Infecțiile frecvente;
• Transpirațiile nocturne.

Mononucleoza 

Simptomele acestei boli infecțioase pot dura 4 săptămâni sau mai mult și includ:

• Inflamarea ganglionilor limfatici din zona gâtului, axilelor și din zona inghinală:
• Febră;
• Dureri musculare;
• Dureri în gât;
• Dureri de cap;
• Mărirea ficatului/splinei;
• Erupții pe piele;
• Oboseală persistentă;
• Diminuarea apetitului. 

Infecțiile respiratorii cu bacteria Mycoplasma pneumoniae

Asemenea infecții sunt însoțite de:

• Stare generală alterată;
• Stări de oboseală persistente;
• Febră ușoară;
• Tuse seacă.

Sindromul antifosfolipidic (Sindromul Hughes)

Determină o coagulare rapidă a sângelui. De obicei, persoanele cu sindrom antifosfolipidic au senzație de furnicături în membre, stări de oboseală extremă, hipertensiune arterială, iar dacă se formează cheaguri de sânge sunt vizibile manifestări cum ar fi:

• Dureri în piept;
• Dureri puternice de cap;
• Dureri severe și bruște la nivelul membrelor, gâtului și maxilarului;
• Înroșirea și/sau inflamarea membrelor;
• Dureri abdominale puternice;
• Scurtarea respirației.

Sifilisul

Este o boală infecțioasă produsă de bacteria Treponema Pallidum și se transmite în mai multe moduri:

• Prin contactul sexual neprotejat;
• Prin contactul cu leziuni ce apar pe corp;
• Prin placentă ori la naștere;
• Prin instrumentar medical contaminat;
• Prin transfuzii de sânge.

Sifilisul are mai multe stadii. De exemplu, în primul stadiu al bolii poți sesiza mici leziuni dureroase, similare coșurilor, la nivelul buzelor și/sau organelor genitale externe. În al doilea stadiu sunt prezente erupții roșiatice sau maronii pe tot corpul, inclusiv în gură, la nivelul anusului și vaginului. Ulterior, intervin și simptome asemănătoare celor ale gripei, de pildă dureri musculare, dureri în gât, febră și stări de oboseală. Ultimul stadiu al bolii este vizibil la persoanele care nu primesc tratamentul adecvat în primele stadii și poate fi acompaniat de tulburări grave de vedere, de probleme cardiace, de convulsii, demență etc.

Boala hemolitică la nou-născut

Denumită și eritroblastoză fetală, boala hemolitică a nou-născutului favorizează creșterea nivelului de bilirubină: un pigment biliar generat prin descompunerea hemoglobinei din celulele roșii vechi. Hemoglobina reprezintă proteina din celulele roșii, fiind esențială în transportul oxigenului la țesuturi și organe.

Pentru tratamentul anemiei și scăderea nivelului bilirubinei, nou-născutul poate primi următoarele tratamente:

• Administrarea unui agent stimulator al eritropoiezei, adică al procesului de formare a celulelor roșii: spre exemplu, nou-născutului i se administrează suplimente cu fier pentru a se stimula producerea celulelor roșii sănătoase;
• Fototerapie: înseamnă terapie cu lumină;
• O transfuzie de sânge.

Anemia generată de administrarea unor medicamente

Pe lângă anumite antibiotice, alte medicamente care cresc riscul de producere de anticorpi ce distrug prematur celulele roșii sunt:

• Levodopa: un medicament folosit în tratamentul bolii Parkinson;
• Chinidina: recomandată în tratarea unor tulburări de ritm cardiac;
• Dapsona: se utilizează în tratamentul dermatitei herpetiforme și al bolii Hansen. Dermatita herpetiformă constă în erupții cutanate similare leziunilor herpetice și se declanșează pe fondul sensibilității la gluten. Boala Hansen înseamnă lepră, adică o boală infecțioasă cronică responsabilă de leziuni severe la nivelul pielii și de afectarea nervilor periferici, ochilor și mucoaselor de la nivelul tractului respirator superior;
• Antiinflamatoarele nesteroidiene: utilizate pentru ameliorarea durerii, inflamațiilor și febrei.

Reacția negativă la o transfuzie de sânge

În special persoanele care trec prin mai multe transfuzii tind să dezvolte anticorpi care distrug celulele roșii întrucât sunt expuse la celule străine. Un rezultat pozitiv al unui test Coombs direct după o transfuzie de sânge se poate menține așa între 48 de ore și aprox. 3 luni.

În cazuri rare, testul Coombs direct poate fi fals-pozitiv. Printre cauzele responsabile de un astfel de rezultat al testului se numără:

• Cantitatea de anticorpi: uneori, anemia autoimună este generată de un nivel al anticorpilor sub limita de detecție a unui test Coombs direct. Această limită este de aprox. 150-500 molecule de anticorpi IgG per celulă roșie. Un nivel ridicat al anticorpilor IgG indică o infecție în organism;
• Prezența unei infecții: dacă o persoană are o infecție generată, de exemplu, de virusul HIV, de malarie sau de hepatita C;
• Nivelul ridicat al proteinelor din ser: bolile mieloproliferative pot conduce la o aglutinare fals-pozitivă a celulelor roșii din pricina nivelului crescut al proteinelor din ser. Acesta reprezintă partea lichidă a sângelui și nu conține fibrinogen: o proteină sintetizată de ficat, cu rol vital în cadrul procesului de coagulare. Bolile mieloproliferative se referă la afecțiunile măduvei osoase care duc la proliferarea anormală a celulelor ce fac parte din linia mieloidă și care includ globulele roșii, trombocitele (esențiale pentru coagulare) și anumite celule albe;
• Compuși din structura gelatinei Wharton: mucopolizaharidele din structura gelatinei Wharton din cordonul ombilical pot produce rezultate fals-pozitive ale testului Coombs direct.

În plus, testul Coombs direct poate avea rezultat pozitiv la anumite persoane vârstnice fără să fie vorba despre una dintre afecțiunile amintite anterior sau despre un factor de risc legat de acestea. 

Ce înseamnă un test Coombs negativ

Un rezultat negativ al unui test Coombs direct arată că nu ai de ce să îți faci griji, în condițiile în care nu există celule roșii aglutinate din cauza anticorpilor atașați de ele. 

În funcție de situația în care te afli, dacă ai un rezultat negativ al testului înseamnă că:

• O transfuzie de sânge este reușită;
• Nu există risc de boală hemolitică a nou-născutului;
• Nu este vorba despre o boală autoimună sau mieloproliferativă care să stimuleze formarea anticorpilor nocivi pentru globulele roșii.

În afară de testul Coombs direct, se poate efectua și un test Coombs indirect. Acesta din urmă verifică prezența anticorpilor din ser. Pentru efectuarea testului Coombs indirect, se îndepărtează celulele roșii din proba prelevată și se introduc celule roșii străine. Dacă intervine aglutinarea noilor celule, înseamnă că în ser sunt anticorpi care le pot distruge. 

Testul Coombs indirect este indicat pentru:

• Screening-ul prenatal: efectuat în primul trimestru de sarcină, testul Coombs indirect arată dacă există anticorpi împotriva Rh-ului pozitiv. Când sunt detectați astfel de anticorpi, viitoarea mamă primește un tratament cu imunoglobuline Rh;
• Verificarea compatibilității dintre sângele donatorului și cel al primitorului: un rezultat pozitiv al testului Coombs indirect dovedește incompatibilitate între tipurile de sânge.

Ce boli depistează hemoleucograma și cât de des trebuie făcută