O persoană depresivă nu este neapărat una care pare tristă și deznădăjduită tot timpul. Depresia poate avea simptome subtile, atât pe plan emoțional, cât și fizic. Medicul și profesorul de medicină internă din cadrul Universității California, Richard Kravitz, subliniază că "depresia nu arată întotdeauna ca o boală debilitantă. Pacienții sunt reticenți în a considera depresia drept o cauză a simptomelor, parțial deoarece ele pot echivala cu slăbiciunea, dar și pentru că pur și simplu nu le asociază cu depresia". O identificare corectă va conduce la un tratament instaurat timpuriu și la recâștigarea controlului asupra propriei sănătăți.
Semne clare ale depresiei
1. Resimți durere
Deși nu te așteptai la acest simptom, depresia și durerea împart unele dintre traseele biologice și neurotransmițători. Aproximativ 75% dintre persoanele depresive suferă de durere recurentă sau cronică. Conform unui studiu canadian publicat în revista Pain, persoanele cu depresie au avut de 4 ori mai multe șanse să se confrunte cu durere intensă la nivelul gâtului și în porțiunea inferioară a spatelui. Se întâmplă acest lucru deoarece te concentrezi mai atent asupra corpului și simți mai acut orice disconfort; poți observa și dureri de stomac sau de cap și o sensibilitate în general crescută. Un alt studiu, din anul 2008 publicat în Arhivele de Psihiatrie Generală a relevat că cei cu depresie anticipează durerea, iar creierul lor indică mai multă emoție și mai puțină cooperare, prin urmare au șanse mai mici să facă față durerii.
2. Ești irascibil
Dacă cea mai mică greșeală determină o furie incontrolabilă sau a devenit deja o rutină să fii o persoană morocănoasă, sunt șanse mari să fii deprimat. Conform unui studiu din anul 2013, publicat în revista Psihiatrie JAMA, 54% dintre persoanele cu depresie au raportat sentimente de ostilitate, temperament certăreț sau furios. Medicul și profesorul de psihiatrie din cadrul Colegiului de Medicină Albert Einstein, Simon Rego, susține că "odată ce te afli în zona negativă poți accesa și zone unde locuiesc și alte dispoziții negative precum irascibilitate, frustrare și furie. Nu ești chiar acolo, dar ești la o distanță scurtă."
3. Nu simți nimic
Te simți impasibil sau amorțit? Majoritatea dintre noi au motivații care ne scot din pat dimineața, fie că este vorba despre muncă, exercițiu fizic, socializare sau prepararea micului dejun. Însă în cazul persoanelor deprimate, toate aceste activități mărunte te istovesc. Iar lucrurile care altădată îți declanșau lacrimi sau zâmbete acum nu te mai mișcă. Acest comportament tip zombie este specific depresiei și te poate face să pari rece, distant sau să îndepărtezi persoane care în alte situații ți-ar oferi dragoste și sprijin.
4. Ai început să exagerezi cu consumul de alcool
Dacă te-ai obișnuit să bei în fiecare seară mai multe pahare de alcool, sunt șanse mari să fie mai mult decât o zi grea la muncă. Aproximativ o treime din persoanele cu depresie au și o problemă cu alcoolul, conform cercetării. Un singur pahar poate să te destindă, dar când depășești 2-3, se amplifică emoțiile negative precum furie, agresivitate, anxietate și depresie. Nu trebuie să fii un alcoolic notoriu ca să abuzezi de alcool.
5. Dependențele apar și pe alte planuri
Fie că este vorba despre petrecut prea mult timp pe Facebook, jocuri de noroc sau orice în exces. Mai multe studii au confirmat că persoanele care petrec exagerat de mult timp online și au mai multe interacțiuni virtuale decât reale pot fi deprimate. Ele sunt private de compania umană și/sau pot folosi lumea online că să scape de gânduri și sentimente. Deși dependența de internet și depresia sunt diagnostice distincte, se suprapun deseori; este un mecanism comun stimularea pe termen scurt.
6. Nu te poți decide
O ființă umană realizează până la 70 de decizii conștiente în fiecare zi, conform Universității Columbia, iar majoritatea nu sunt complicate. Să mai dormi sau să te trezești? Să te îmbraci sau să rămâi în pajama? Să mănânci ovăz sau ouă? Să citești sau să te uiți la tv? Când suntem deprimați aceste procese cognitive sunt afectate semnificativ. Lucrurile mărunte la care nu ne gândim de obicei de două ori devin dintr-odată decizii de viață și de moarte.
7. Visezi cu ochii deschiși
Fie să ajungi un stare de cinema, să te îndrăgostești profund. Psihologii de la Universitatea Harvard au demonstrat că ești mai fericit când mintea este ancorată în momentul prezent; când mintea rătăcește te poate transforma într-o persoană anxioasă și nefericită. Visatul cu ochii deschiși poate identifica soluții creative pentru probleme, mai des decât nu este asociat unei dispoziții proaste.
8. Ai încetat să ai grijă de igiena personală
Chiar dacă rutina de îngrijire personală nu implică ceva deosebit, poate dispărea complet în perioada de depresie. Conform unui studiu din 2014 ce a implicat mai mult de 10 000 persoane, 61% dintre cei care au avut o sănătate orală precară au suferit de depresie. Cu cât au avut mai multe probleme dentare, cu atât a fost mai gravă depresia. Neglijarea propriei bunăstări și a aspectului fizic devine problematică atunci când se transformă în stres sau disfuncționalitate. Dacă nu îți pasă cum arăți pe exterior este un semn că sunt probleme în interior.
9. Te-ai îngrășat
Alimentele dulci sau nesănătoase pot crește nivelul serotoninei (stimulează substanțele chimice din creier), în timp mâncatul emoțional poate conduce la acumulare de greutate și sentimente de vină și rușine, însă nu rezolvă cauzele depresiei. Conform unui studiu recent din revista Obezitate, un nivel ridicat de stres și depresie îngreunează procesul de scădere în greutate și acțiunea strategiilor asociate. Este posibilă varianta inversă, unele persoane slăbind deoarece depresia inhibă apetitul.
10. Nu ai un program de odihnă adecvat
Depresia poate influența somnul în multiple moduri. Multe persoane se confruntă cu insomnie și au probleme cu adormitul sau cu menținerea stării de vigilență pe durata întegii nopți. Dar depresia poate să aibă și efectul opus, respectiv somnolență excesivă - toată noaptea și o bună parte din zi.
Alte semne: senzație de vină, deznădejde și neajutorare, pesimism și pierderea speranței, lipsa încrederii în sine, dezamăgire, neliniște, pierderea interesului în activități plăcute inclusiv în sex, performanțe reduse la școală sau locul de muncă și gânduri suicidare. Dacă nu este tratată se poate agrava și persista mai multe luni, chiar ani; sinuciderea apare în 1 din 10 persoane care suferă de depresie.
Citește și: 10 semne neaşteptate care îţi spun că suferi de depresie
Surse: www.prevention.com; www.webmd.com; www.beyondblue.org.au