Rana pe col: tot ce trebuie să știi

Rana pe col: tot ce trebuie să știi

Irina Olteanu - Redactor Senior

Rana pe col reprezintă o afecțiune extrem de des întâlnită și cu atât mai periculoasă cu cât nu prezintă niciun fel de manifestare clinică. Ce simptome prezintă, din ce cauze apare, ce tratament necesită, dar și ce complicații poate cauza veți afla în articolul următor.

Informații despre rana pe col

Rana pe col, cunoscută sub denumirea medicală de cervicită, este o iritație sau infecție a cervixului, fiind cel mai adesea cauzată de o infecție în urma activității sexuale (există o serie de microorganisme potențial cauzatoare); există și situații în care rana pe col constituie leziuni ale celulelor care se află în mucoasa cervicală. Țesuturile adiacente, deoarece sunt iritate sau infectate, se pot înroși, inflama sau pot secreta mucus și puroi; de asemenea, sângerează ușor la atingere. Rana pe col se poate manifesta în formă acută - simptomele debutează subit și sunt grave - sau în formă cronică - simptomele durează o perioadă mai lungă de timp. Este importantă determinarea factorului cauzator al ranei pe col deoarece dacă este vorba despre o infecție se poate răspândi mai departe de cervix până la uter și trompe uterine în cavitatea pelviană și în cea abdominală și poate cauza o infecție potențial fatală (apar deseori probleme cu fertilitatea sau cu copilul nenăscut în cazul gravidelor). Reține faptul că este posibil sa te confrunți cu această afecțiune și să nu ai niciun fel de simptom. 

Citește și: Insuficienta cervicala in sarcina 

rana pe col

Cauze pentru rana pe col

Rana pe col poate fi cauzată de o serie de infecții de natură virală și bacteriană transmise pe cale sexuală, inclusiv gonoree, chlamydia, herpes genital, mycoplasma și ureaplasma, trichomoniază. Este des confundată cu vaginita. Sunt întâlnite o serie de cazuri în care în urma testelor nu reiese niciun rezultat pozitiv la vreun tip de infecție. Prin urmare, alte cauze ale inflamației de la nivel cervical pot include: alergii la diverse substanțe chimice (din spermicide, soluții de igienă feminină/deodorante vaginale sau latexul din compoziția prezervativelor), iritație sau leziune în urma folosirii tampoanelor, pesarelor sau dispozitivelor de contracepție (diafragme), dezechilibre bacteriene (bacteriile normale, sănătoase din vagin sunt depășite numeric de bacteriile nesănătoase sau dăunătoare - vaginoză bacteriană), dezechilibre hormonale (un nivel relativ redus de estrogen sau unul ridicat de progesteron poate influența abilitatea corpului de a menține un țesut cervical sănătos), cancer sau chimioterapie (terapia cu radiații sau cea pentru cancer poate cauza modificări ale cervixului conducând la rană pe col).

Prezintă un risc crescut pentru rana pe col: persoanele care sunt implicate în comportamente sexuale de risc ridicat (sex neprotejat - fără prezervativ, sex cu parteneri multipli sau sex cu o persoană care se angajează în comportamente cu risc ridicat), un debut timpuriu al activității sexuale, un istoric de infecții transmise pe cale sexuală, o cervicită anterioară (conform studiilor, în cazului unui procent de 8-25% dintre femei rana pe col revine).

Simptome pentru rana pe col

Fiecare femeie experimentează simptomele în mod diferit, însă următoarele sunt cele mai des întâlnite: scurgere purulentă (conține puroi) de culoare verziuie, gri, maronie sau gălbuie cu miros neplăcut, durere pelviană, durere la urinare și urinare frecventă, durere la contactul sexual, sângerare între menstruații sau după un contact sexual, probleme urinare, în cazuri rare chiar febră. Infecțiile intravaginale ajung extrem de ușor în cervix, al cărui țesut devine inflamat și se formează o rană deschisă (puroiul este un simptom timpuriu). De reținut faptul că doar medicul este în măsură să ofere un diagnostic al acestei afecțiuni (în urma unui examen clinic amănunțit și alături de testele aferente) deoarece multe dintre simptome pot indica alte probleme medicale, mai ales că adesea nici nu există simptome (un test Papanicolau sau o biopsie pot ajuta la un diagnostic diferențial corect).

rana pe col

Diagnostic pentru rana pe col

Alături de un istoric medical complet și o examinare fizică și pelviană se poate să fie necesară și testarea pentru următoarele microorganisme: chlamydia, gonoree, herpes și tricomoniază. În timpul examinării pelviene medicul verifică organele pelviene pentru secțiuni cu inflamație și sensibilitate (se introduce un dilatator în vagin pentru a vizualiza partea superioară a vaginului și a cervixului). Testarea pentru diverse microorganisme presupune utilizarea unui bețișor cu vată sau o unei periuțe pentru a îndepărta o mică mostră de țesut cervical și lichid vaginal care sunt apoi analizate în cadrul unui laborator. Uneori este necesară și prelevarea unui mostre de urină. Este posibil ca medicul să dorească să afle numărul de parteneri sexuali în ultimele 60 zile, dacă ai folosit prezervativ sau tipul de metodă de contracepție utilizată. Chiar dacă nu există simptome, examinarea pentru rana pe col este realizată în cazul femeilor gravide sau dacă medicul consideră că există un risc ridicat de boli cu transmitere sexuală.

Tratament pentru rana pe col

Tratamentul specific este determinat de către medic în baza vârstei, a stării de sănătate și a istoricului medical, a gradului de severitate al bolii, inclusiv în ceea ce privește simptomele, în funcție de toleranța ta pentru anumite medicamente/proceduri/terapii, în funcție de prognosticul bolii, dar și de opțiuni personale. Tratamentul are ca scop ameliorarea simptomelor și împiedicarea răspândirii infecției către uter și trompe uterine și poate include antibiotice/antifungice (distrug microorganismele cauzatoare precum gonoree și chlamydia), precum și tratament pentru partenerii sexuali (pe durata tratamentului nu trebuie să existe contact sexual). Medicația poate fi de tip antiviral dacă este vorba este o infecție virală precum herpes genital (acesta este cronic și poate fi transmis oricând partenerului). Se poate să nu fie necesar tratament pentru alte cauze decât cele de tipul infecțiilor transmise pe cale sexuală.

Tratamentul este extrem de important dacă ești testată HIV pozitiv deoarece rana pe col crește cantitatea de virus care este descompusă din cervix, dar și șansele de infectare a partenerului. De asemenea, dacă suferi de rană pe col este mai ușor să contactezi HIV de la un partener HIV pozitiv.

Complicațiile cervicitei constau în boala inflamatorie pelvină (care poate conduce la infertilitate și peritonită în lipsa tratamentului) sau în transmiterea infecției către partener care poate dezvolta la rândul său complicații. Pentru a reduce riscul de rană pe col cauzată de infecții transmise pe cale sexuală folosește prezervativ pentru contracepție sexuală și fii adepta unei relații monogame.

Surse: 

www.hopkinsmedicine.org; www.mayoclinic.org; www.webmd.com

Articolul urmator
Mi-am condamnat mereu mama pentru faptul că se tot întorcea la tatăl meu dur și abuziv. Ce mărturisire mi-a făcut abia acum
Mi-am condamnat mereu mama pentru faptul că se tot întorcea la tatăl meu dur și abuziv. Ce mărturisire mi-a făcut abia acum

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi
    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi

    Colonul iritabil este o tulburare digestivă inflamatorie, ale cărei simptome sunt crampele și durerea în zona abdominală, schimbările de tranzit intestinal, balonarea,...

    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi
    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi

    Te gândești să adopți un prieten pe viață pentru tine și familia ta? Ei bine, mărimea este un factor important de care trebuie să ții cont atunci când decizi că vrei...

    Tot ce trebuie să știi despre psoriazis la copii
    Tot ce trebuie să știi despre psoriazis la copii

    Printre afecțiunile pielii se află și bolile autoimune cutanate, ce survin când sistemul imunitar va ataca propriile țesuturi. Aceste boli pot afecta și copiii, iar pentru unele...

    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent
    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent

    Tehnologia avansează în mod constant în ceea ce privește știința medicală, așa încât asistăm, an de an, la introducerea pe piață a unor noi vaccinuri, cu...

    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi
    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi

    Chiar dacă ești tentată să crezi că anxietatea de separare se întâlnește doar la copii, de fapt ea poate fi prezentă și la persoanele adulte. De alfel, în anumite...

    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament
    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament

    Atașamentul apare încă din primele zile de viață și reprezintă conexiunea emoțională puternică între bebeluș și persoana care îl îngrijește. Acest concept...

    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii
    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii

    Zigotul reprezintă prima celulă formată prin fertilizarea ovulului de către spermatozoid. 9 luni mai târziu, acesta devine o mică persoană, care vine pe lume...

    Tot ce trebuie să știi despre enzimele digestive la copii
    Tot ce trebuie să știi despre enzimele digestive la copii

    Problemele digestive sunt destul de frecvente în rândul celor mici. Acestea apar, de cele mai multe ori, în primii ani de viață și pot continua pe măsură ce copilul se...

    © 2024 Qbebe