Sandalele gladiator
Se poarta deja de cateva veri si vor continua sa ramana in tendinte si sezonul aceasta. Cu toate ca sunt usor de combinat cu multe piese vestimentare si sunt comode, faptul ca au multe catarame nu este deloc in avantajul tau.
Acesta este si motivul pentru care iti propunem o alternativa - sandalele cu talpa joasa, cu multe curele, care imita sandalele gladiator, oferindu-ti insa un plus de confort prin faptul ca se pot incalta direct. Combina-le cu rochii inflorate ori pantaloni scurti si topuri comode si vei obtine o tinuta de zi foarte chic pentru o viitoare mamica.
Pantofii inalti cu varf decupat, in diferite printuri
Poate ca arata bine celebrii pantofi "peep toe", mai ales daca vorbim de o pereche animal print, insa pentru o femeie insarcinata sunt de-a dreptul un vis.
Dar nu te gandi sa renunti asa de repede la idee - Poti oricand sa porti o pereche cu talpa joasa. Se potrivesc atat tinutelor usor elegante, cat si tinutelor in culori tari, de zi. Atentia insa sa nu combini mai multe printuri in aceeasi tinuta. Cu toate ca aceasta varianta este posibila si poate fi pusa laolalta intr-un mod corect, sansele de a gresi sunt mari, iar in acest caz intreaga tinuta isi va pierde farmecul. Ramai la varianta unui singur print si indrazneste sa dai nastere combinatiilor nonconformiste.
Platformele
Pentru viitoarele mamici care se afla chiar la inceputul sarcinii, platformele pot fi o optiune. Altfel, vor fi cu totul si cu totul inconfortabile. In orice caz, daca optezi pentru aceasta varianta, alege-le pe cele cu talpa de pluta si impletituri. Sunt considerabil mai comode decat cele cu talpa de lemn si mult mai usoare.
Combina-le mai ales cu rochii maxi, pantaloni cu influente retro si bluze din suprapuneri de voal. Da nastere astfel unor tinute casual foarte chic, cu influente hippy, care vor atrage toate privirile asupra ta si a burticii tale.
Platformele cu talpa dreapta
Aparute destul de recent in peisajul modei, urate de multi si iubite de fashionistele cele mai nonconformiste, platformele cu talpa dreapta pot fi o optiune comoda si interesanta pentru vara aceasta, in cazul in care te numeri printre cele care le agreeaza.
Daca le alegi, totusi, poarta-le cu piese cat mai simple, in linii clasice. Vei atrage oricum toate privirile, asa ca tinuta ta nu mai are nevoie de alte artificii.
Balerinii
Aproape nemuritori. Dupa sezoane si sezoane in care i-am purtat, balerinii au iesit deja si anul acesta pe strazi, iar vara abia a inceput. Probabil ca stii deja ca ii poti purta cu aproape orice - fuste, rochii, jeansi, pantaloni de stofa, pantaloni scurti - asa incat sunt de nelipsit in dulapul oricui. Totusi, iti recomand sa alegi o pereche cu talpa cat mai moale, din materiale naturale si margini moi, care sa nu iti creeze probleme.
Tu ce modele de incaltaminte vei purta vara aceasta?