„Cine să vrea o mamă singură cu un copil „monstruos?”. O femeie care a devenit mamă la 18 ani a sfidat soarta din dragoste pentru puiul ei

A afla că vei avea un copil cu dizabilități este o veste teribilă la orice vârstă, cu atât mai mult la 18 ani, când nu ești pregătită să înfrunți greutățile vieții. Avea să cunoască acest sentiment o mamă care, la doar 18 ani, fără a avea stabilitate financiară, tânără și implicată într-o relație toxică, a aflat că bebelușul pe care îl purta în pântec avea să se nască fără picioare și fără mâini, o veste cu adevărat cutremurătoare.

„De când eram mică cel mai mare vis al meu a fost să devin mamă. Din păcate, ceea ce trebuia să fie cel mai fericit moment al vieții mele s-a transformat într-un coșmar”

Katie Whiddon îți amintește cum, de mic copil își alinia toate jucăriile, mai ales bebelușii și visa să devină cea mai bună mămică din lume. Avea 16 bebeluși de jucărie, fiecare cu numele lui, fiecare îngrijit așa cum se cuvine. La vârsta de 18 ani, când a observat cele două liniuțe pe testul de sarcină, a strigat cât a putut de tare că este cel mai fericit moment din viața ei. Din păcate, vestea că va deveni mămica a fost umbrită de relația toxică și abuzivă în care se afla, dar fata s-a gândit că partenerul ei nu o va lovi dacă este însărcinată. Din păcate, lucrurile nu aveau să stea deloc așa.

„Atunci când am rămas însărcinată și i-am spus iubitului meu, m-a asigurat că va face tot posibilul să-mi fie bine atât mie, cât și bebelușului. Dar în al doilea trimestru de sarcină deja se despărțise de mine, ne împăcaserăm, ne-am despărțit din nou și iar ne-am împăcat, nici măcar nu mai știu de câte ori. Așa că am decis că era mai bine să îmi cresc singură copilașul, dar pentru a reuși cu adevărat în viață trebuia să îmi termin liceul. Am obținut diploma cu o săptămână înainte de prima mea ecografie și simțeam că dețin controlul absolut asupra vieții mele. Ziua primei ecografii a venit și eu intuiam deja că voi avea o fetiță și că o voi numi Kaylin, dar nu știam cum va arăta. Mi s-a spus că lucrurile nu arată tocmai bine și copilului meu nu îi creșteau mâinile și nici picioarele.

Nici nu mai puteam să aud în acel moment, mi-a amorțit întregul corp, simțeam că plutesc. Bebelușul meu avea să se nască fără mâini și fără picioare. Fiindcă tatăl copilului venise alături de mine la programare, imediat ce am ajuns acasă am discutat despre avort. Iubitul meu încerca să mă convingă să fac avort pentru că ar fi fost o cruzime să aduc pe lume un bebeluș care ar fi arătat astfel, fără mâini și fără picioare.

„Este un monstru”, mi-a spus el. „Trebuia să faci avortul atunci când tata mi-a dat bani ca să renunț la copil. Nu putem avea acest copil, mai ales dacă este băiat pentru că nu va fi niciodată ca mine”. În ziua aceea mi-am ținut burtica cu prețul vieții mele și m-am rugat la Dumnezeu ca bebelușul meu să fie bine. Următoarea zi a mers la specialist împreună cu mama mea vitregă și cu tatăl meu, dar și cu iubitul meu, mama lui și bunica lui.

Tot ce îmi amintesc din momentele în care ne aflăm în sala de așteptare este felul în care am simțit căldura tatălui meu atunci când mi-am pus capul pe umărul lui și cât de protejată m-am simțit. Atunci când am fost chemată în salon, am aflat că bebelușul meu avea să se nască fără mâini de la cot în jos și fără picioare și organele i-ar fi putut ceda atât în sarcinăb cât și imediat după naștere. Specialistul nu putea să mă asigure de funcționarea corespunzătoare a creierului copilului meu, și practic aș fi dat naștere unei legume. Iubitul meu a vorbit cu specialistul și mi-am dat seama că micuțul pe care îl purtam în pântece avea să se nască băiat numai de din privirea de pe fața lui”, își amintește mama.

Am știut că voi naște un bebeluș fără picioare și cu o singură mână. Nu am avortat, am ales să îl iubesc

„Cine crezi că va dori să fie cu o mamă singură care are în grijă un bebe diform, un monstru?”

Veștile rele continuă să curgă pentru protagonista poveștii noastre de viață și din păcate a fost nevoită să facă o programare pentru a avorta în următoarea săptămână după controlul care i-a dat lumea peste cap. Atunci și-a dat seama că nu va putea să și cunoască niciodată fiul, nu îi va putea auzi niciodată plânsetul, nu îi va putea atinge pielea moale și nici nu îi va putea simți mirosul căpușorului.

Iubitul fetei a avut grijă să o trezească pe Katie la realitate, să o oblige să facă avort, dar înainte de a face acest lucru urma să plece împreună cu tatăl ei într-o excursie la mare, unde bărbatul trebuia să participe la o conferință business.

„Iubitul meu nu dorea ca eu să merg în această excursie împreună cu tatăl meu și o parte din mine își dorea nespus ca tăticul meu să mă convingă să nu fac avort. „Cine crezi că o să vrea o mamă singură cu un bebe diform, cu un monstru?” mă întreba adesea iubitul meu. Iar eu mă gândeam ce este corect să fac pentru binele bebelușului meu? Cât de corect ar fi fost să îl aduc pe lume doar pentru a-l întâlni și cât de egoistă ar fi putut fi? Așa că am decis să merg totuși la programarea pe care o făcusem pentru avort.

Când am ajuns împreună cu tata și cu fratele meu la locația în care urma să se desfășoare întâlnirea business am sărit direct în piscină, unde am întâlnit un cuplu foarte drăguț. Am aflat la scurt timp că soția era însărcinată cu un băiețel, iar data probabil a nașterii era foarte aproape de data probabilă a nașterii mele, așa că am decis să-mi spun povestea și să îi explic de ce am ales să fac avort. Nu-mi mai amintesc tot ce mi-a spus acea femeie, dar știu că m-a rugat să nu fac avort și că și-a dat seama din felul în care vorbeam despre fiul meu că îl iubesc nespus. Vorbele ei m-au făcut să mă gândesc mai bine.

În acea zi când am mers singură la o plimbare pe plajă și mi-am mângâiat burtica, iar când copilul meu a mișcat pentru prima dată, eu am început să mă rog. Aveam nevoie de un semn dacă era mai bine să elimin sarcina sau nu, pentru că nu îmi găseam pacea la acel moment nu știam ce se va întâmpla cu mine sau cu fiul meu și care era scopul divin al acestei sarcini. Ajunsă înapoi la hotel, am aflat că tatăl iubitului meu dorea să plătească o parte a avortului împreună cu tatăl meu, dar din fericire tatăl meu a refuzat și a spus că nu va plăti nimic din ceea ce nu susține.

Ne-am întors înapoi acasă și a doua zi urma să fac avort iar eu am trecut printr-o durere emoțională inimaginabilă. Mi-am ținut burtica cât de strâns am putut și am plâns incontrolabil, gândindu-mă că nu îmi voi ține niciodată în brațe băiețelul pe nume Camden pe care mi-l doream foarte mult, dar nu voiam să fiu egoistă”, își amintește Katie.

Un bebeluș s-a născut fără ochi

„Am fugit pentru a salva viața bebelușului meu și pentru a-i putea simți mirosul pielii, pentru a-l strânge în brațe atunci când aveam să îl aduc pe lume”

Pentru că durerea părea insuportabilă pentru Katie, fata a decis să fugă pentru câteva zile în casa unui văr de-al ei, unde avea să stea ascunsă de iubitul ei și de rudele acestuia care nu doreau altceva decât să facă avort. Dar fata decisese deja să își aducă pe lume bebelușul, să îi simtă răsuflarea cu miros de lapte cald și dulce, să îi mângâie pielea catifelată și nimic nu avea să o împiedice.

Ulterior a locuit împreună cu tatăl ei, timp în care fostul ei iubit o suna neîncetat să elimine sarcina pentru a putea fi din nou împreună. Din fericire, Katie nu a căzut pradă manipulării bărbatului. La 24 de săptămâni de sarcină ea a decis să se mute din Georgia în Texas pentru a fi alături de mama ei care urma să o ajute împreună cu bebelușul. Și a ales un medic neonatolog grozav care a asigurat-o că bebelușul ei era perfect sănătos, chiar dacă nu avea să se nască cu mâini sau cu picioare.

Pe data de 2 octombrie 2013, la două săptămâni după ce a împlinit 19 ani, și la 38 de săptămâni și 6 zile de sarcină, a dat naștere prin cezariană băiețelului ei alături de mama, tatăl vitreg și sora ei cea mică. După ce a primit o nouă doză din anestezia epidurală și medicamente de anxietate pentru a se calma, Katie a adus pe lume o minune de băiat la ora 18 în acea zi. În acel moment a știut că a luat cea mai bună decizie a vieții ei. Bebelușul a fost internat la terapie intensivă pentru o perioadă de timp, iar următoarea zi Katie a putut să se întâlnească cu Camden, l-a putut ține în brațe și s-a simțit cu adevărat împlinită.

„I-am mângâiat căpușorul moale, era atât de frumos… Băiatul meu nu era o legumă și nici un monstru, nu era diform, ci era un băiețel perfect pe care l-am dus acasă două zile mai târziu. În următorii șase ani, Camden a făcut numeroase progrese. Putea colora singur, puteam sta singur în funduleț la vârsta de un an, s-a rostogolit la vârsta de patru luni și și-a putut spălat dințișorii de unul singur. În plus, putea să urce scările la locurile de joacă fără ajutor din partea mea și a mers neasistat la vârsta de patru ani.

La doi ani și jumătate, după ce băiatul meu s-a născut am fost binecuvântată cu un bărbat incredibil care îl iubește din toată inima lui, cu toate că nu este chiar băiețelul perfect pe care și l-ar dori un tată. Soțul meu are grijă de noi, ne răsfață chiar și acum băiatul meu, la aproape șase ani își iubește nespus frățiorul și pe cele trei surioare alături de care se simte bine în fiecare zi. Camden mi-a schimbat cu adevărat viața, mia arătat ce înseamnă puterea, mi-a arătat cum să depășești orice obstacol în viață și m-a învățat că nu trebuie niciodată să mă dau bătută și mai ales că Dumnezeu are un plan pentru orice copilaș pe care îl trimite pe pământ”, mărturisește mama.

O poveste cu adevărat incredibilă despre lupta unei femei de a deveni mamă în ciuda avertismentelor medicilor și dizabilității cu care urma să nască bebelușul.