Potrivit CafeMom, o femeie de peste hotare a făcut o postare pe Reddit și a povestit că pănâ recent, fiica sa vitregă o striga pe nume. Însă de când a început să-i spună „mamă”, femeia se simte inconfortabil, așa că a rugat-o pe fată să revină la apelativul inițial.
„Eu și soțul meu suntem căsătoriți de doi ani, iar el are o fiică din căsnicia precedentă, în vârstă de 3 ani. Am încercat să creez o relație bună cu fetița și se pare că am reușit, pentru că a început să-mi spună „mamă”, deși până acum mă striga pe nume.
Când am auzit „mamă” m-am simțit instant inconfortabil, așa că am rugat-o să nu-mi spună așa, pentru că nu sunt mama ei. Rezultatul a fost unul dezastruos. A început să plângă imediat și s-a ridicat de la masă. A urmat o ceartă cu soțul meu, în care mi-a reproșat că nu trebuia să fiu atât de dură”, povestește femeia în postarea sa.
Aceasta clarifică că nu a vrut să îi rănească fetiței sentimentele, ci doar i s-a părut ciudat să o numească pe ea mamă, având în vedere că cea mică are deja o mamă biologică.
Totuși, se pare că mama sa biologică nu prea a fost în peisaj. Cu siguranță fetița o vede pe mama vitregă ca figura principală de atașament, așa că nu e de mirare că a numit-o „mamă”.
Se pare că internauții de pe Reddit nu au fost deloc de acord cu abordarea femeii, considerând că putea să gestioneze situația mult mai delicat, făsă să-i rănească sentimentele.
„E dreptul tău să te simți inconfortabil, însă puteai aborda situația complet diferit. Ai respins-o instant, după ce probabil și-a adunat curajul să te numească mamă”, a comentat cineva.
„Nu înțeleg, dacă nu voiai să fii mamă pentru această fetiță, de ce te-ai căsătorit cu cineva cu un copil mic? Normal că fata s-a atașat de tine”.
Altcineva a numit ciudat faptul că autoarea postării a încercat timp de doi ani să-și construiască relația cu cea mică, dar nu se simte confortabil să fie numită „mamă”.
Ce părere aveți, a fost femeia prea dură cu fetița? Sau este bine să fii cât mai sinceră în aceste situații?
Surse foto: www.pexels.com