"Mi-am pierdut controlul...i-am spus fiicei mele că o urăsc din tot sufletul meu"

Copiii sunt cea mai mare binecuvântare pe care părinții o pot primi, dar și cea mai mare provocare. Atunci când un copil nu este rodul dragostei, ci al agresiunii sexuale, mama poate dezvolta frustrări și sentimente confuze de-a lungul vieții. Este și cazul unei femei care mărturisește cu părere de rău, umilință și un soi de eliberare pe site-ul Reddit, cum a ajuns să îi spună fiicei ei că o urăște din tot sufletul.

„I-am strigat în față „TE URĂSC!”

„Scriu atât de târziu pentru că nu pot să adorm. Trebuie să îmi iau această greutate de pe piept. Fiica mea este rodul unei agresiuni sexuale la care am fost supusă în tinerețe. Nemernicul care mi-a făcut acest lucru nu a fost niciodată pedepsit, deși am insistat, ci mai mult, a devenit faimos, un om de succes, până când în anul 2020 a murit din cauza Covidului. În jurul meu toată lumea spunea ce norocoasă sunt pentru că am o fetiță frumoasă și sănătoasă, dar încă de când am rămas însărcinată, am știut că viața mea era complet terminată.

Nu am simțit niciodată iubire pentru ea, ci doar mi-a adus aminte de agresiunea la care am fost supusă, de violul prin care am trecut, de faptul că ea este motivul pentru care nu am putut merge mai departe la facultate. Fiica mea este motivul pentru care trebuie să cer ajutor financiar de la diferiți oameni sau de la stat. De asemenea, ea este motivul pentru care nu-mi pot găsi un om bun care să stea lângă mine, pentru că bărbații buni nu vor să își petreacă viața cu mame singure ca și mine. Tot din cauza ei nu pot ieși în oraș, nu am niciun bănuț în plus pentru plăcerea mea.

Mai mult decât atât, cred că are autism sau ADHD sau ceva de genul acesta, dar nu am bani să merg pentru a obține un diagnostic, iar de medicamente nici nu poate fi vorba. Acum fiica mea are 12 ani și am ajuns la punctul limită.

M-am întors într-o seară acasă, obosită de la muncă și am găsit-o cu o prietenă de la școală jucându-se în living. Fiindcă eram obosită, am mers la culcare, dar am auzit ceva spărgându-se în sufragerie. M-am întors la fete doar să găsesc statueta cu Iisus Hristos care aparținea mamei mele, din ceramică, spartă în sute de bucățele. Și-a cerut scuze și mi- a spus că a fost doar un accident, dar nu am putut să mă abțin și am început să țip și să plâng. I-am dat prietena afară, adevărul este că a ieșit pe ușă în mai puțin de o secundă, iar eu mi-am luat fiica de păr și i-am strigat în față „TE URĂSC!”.

Am aruncat-o pe podea și am mai țipat o dată că o urăsc din tot sufletul meu, că mi-a stricat viața. I-am spus că mi-aș fi dorit să o avortez, să o dau pentru adopție. Când m-am calmat, m-am dus la culcare dar nu am putut să dorm, ci m-am foit și m-am trezit de nenumărate ori pe parcursul nopții fiindcă o auzeam cum plânge.

A doua zi dimineață atunci când m-am trezit, fiica mea a plecat la școală și sincer m-am temut că nu o să se mai întoarcă niciodată. Dar s-a întors. Acum mă evită, stă toată ziua în dormitor și trebuie să îi las mâncarea la ușă. Știu că i-am cauzat o traumă emoțională imensă, dar mă simt cumva eliberată pentru că încă de când am născut-o, de 12 ani de zile îmi înghit nemulțumirile și sentimentele negative și acum în sfârșit am putut să spun și eu ce am pe suflet.

Nu știu ce se va întâmpla în continuare, încă o aud plângând din dormitorul ei uneori, dar în rest încearcă să se comporte normal. Nu-mi pasă dacă îmi spuneți că sunt o mamă denaturată, pentru că eu nu am vrut să fiu mamă niciodată”.

Momentul în care fiica mea cu autism mi-a spus pentru prima dată "te iubesc"

„Ești singurul ei părinte și o tratezi în felul acesta?”

Comentariile internauților nu au încetat să apară, fiind vorba de un subiect atât de intrigant. O mamă să-i spună copilului ei că îl urăște, fie el și rodul unei viol, pare incredibil.

„Pentru binele tuturor, mergi la serviciile sociale, fă-ți o asigurare de sănătate, astfel încât să ai acces la terapie gratuită și fiica ta să poată fi văzută de un psihiatru”, îi scrie un internaut în comentarii.

„Fiica ta NU merită o viață așa cum i-o oferi tu. Îmi pare rău pentru circumstanțele în care a fost concepută, dar faptul că i-ai spus totul în față este absolut îngrozitor. Ești singurul ei părinte și o tratezi în felul acesta? Nici nu-mi pot imagina, mititica, ce inimă frântă are să afle aceste lucruri de la singurul ei părinte”, o dojenește o persoană în scris.

I-am spus fiicei mele să atace dacă este atacată și răspunsul ei m-a lăsat fără cuvinte

„Doamne ferește. Ai toată susținerea mea, dar în momentul de față ești o mamă abuzivă pentru copilul tău. Trebuia să o dai spre adopție, poate așa ar fi avut parte de o mamă mai bună”, a comentat altcineva asupra situației.

„Nu este vina fiicei tale în niciun fel. Este doar vina ta nu că ai luat decizia potrivită. Puteai să o avortezi, puteai să o dai spre adopție, dar în schimb ai ales să o crești și să o pedepsești pentru ceea ce ți-a făcut tatăl ei”, a comentat altcineva asupra poveștii de viață.

Copila este într-o situație disperată fără să fi făcut nimic greșit în această viață. Iar mama este într-o stare psihică atât de fragilă, încât nici nu mai știe cum să se comporte cu fiica ei. Oare cum ar trebui să procedeze pe viitor?