Mi-am adus al patrulea copil pe lume și am ales să-mi leg trompele. Știam că nu mai puteam ține pasul dacă mai făceam copii

Mi-am adus al patrulea copil pe lume și am ales să-mi leg trompele. Știam că nu mai puteam ține pasul dacă mai făceam copii

Andreea Guica - Redactor

Chiar înainte de a naște cel de-al patrulea copil, o femeie a decis ca imediat după naștere, să-și lege trompele și să se oprească la 4 copii.

Melanie, o mămică din Castle-Hill are deja 4 copii sub 5 ani, la nici 33 de ani împliniți. Femeia a rămas însărcinată foarte repede, la fiecare copil pe care l-a avut. De asemenea, a dus fiecare sarcină foarte ușor, fără nici o complicație.

Cred că medicii mi-au recomandat să-mi leg trompele pentru că aveau impresia că nu mă pot opri din a rămâne însărcinată” a glumit Melanie.

femeie insarcinata care sta pe canapea cu familia ei

Într-o notă mai serioasă, femeia a făcut 4 copii într-un imp relativ scurt și aceasta și-a dat seama că al ei corp are nevoie să-și revină și să facă o pauză...permanentă.

Melanie și-a născut toți copiii prin cezariană, iar medicii i-au legat trompele în timpul ultimei operații de cezariană. „După ce am trecut prin 4 operații, nu am vrut să o am și pe a cincea, așa că am decis să-mi leg trompele în același timp în care am născut” povestește femeia.

Oamenii au întrebat-o pe Melanie de ce nu i-a propus soțului ei să facă o vasectomie (operație de sterilizare definitivă la bărbați), în loc să-și lege trompele uterine.

Știu sigur că nu mai vreau să fac alți copii, dar poate soțul meu va cunoaște pe altcineva și va dori mai mulți copii. Așa că nu avea sens să-i spun lui să-și facă o vasectomie, dacă eu sunt sigură că nu mai vreau să nasc.

medici care fac o operatie

În afară de asta, în sfârșit am născut o fetiță și le-am putut oferi băieților mei o surioară. Cred că este un semn” a mai spus Melanie.

În prezent, copiii lui Melanie au între 14 și 18 ani, iar femeia declară că nu are nici un regret și se bucură că a luat decizia de a-și lega trompele, chiar și atâția ani mai târziu.

Legarea trompelor uterine este o procedură permanentă de sterilizare a femeilor în care trompele uterine sunt legate, pentru a preveni ovulele să ajungă în ovare. Astfel, femeia nu mai are cum să rămână însărcinată.

Procedura este ireversibilă, deci dacă te gândești să îți legi trompele, gândește-te bine înainte, pentru că nu vei mai putea da înapoi.

 

 

Surse foto: www.istockphoto.com

Surse articol: https://www.kidspot.com.au/news/i-welcomed-my-fourth-child-then-immediately-had-my-tubes-tied-on-the-bed/news-story/b88ca30c077c0b96c49ab5cdda41dc1c

Articolul urmator
Nu mai țipa la copiii tăi. Dacă ridici vocea nu înseamnă că te vor asculta mai atent, dimpotrivă!
Nu mai țipa la copiii tăi. Dacă ridici vocea nu înseamnă că te vor asculta mai atent, dimpotrivă!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    I-am mărturisit mamei mele că vreau să-mi leg trompele la vârsta de 20 de ani. Răspunsul ei a schimbat tot
    I-am mărturisit mamei mele că vreau să-mi leg trompele la vârsta de 20 de ani. Răspunsul ei a schimbat tot

    O tânără de numai 20 de ani a luat decizia de a-și lega trompele și de a nu face niciodată copii, susținută de mama ei. Două decenii mai târziu, se declară fericită cu...

    Mara Bănică, în lacrimi după tatăl ei: „Dacă știam că o să-mi iubesc atât de mult nepoții, îi faceam pe ei primii”
    Mara Bănică, în lacrimi după tatăl ei: „Dacă știam că o să-mi iubesc atât de mult nepoții, îi faceam pe ei primii”

    Pe data de 17 noiembrie 2022, Mara Bănică era devastată după decesul părintelui ei. Tatăl cunoscutei jurnaliste s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani și a fost persoană...

    Am trecut prin 8 operații de cezariană. Când le spun oamenilor, mă sfătuiesc să-mi leg trompele
    Am trecut prin 8 operații de cezariană. Când le spun oamenilor, mă sfătuiesc să-mi leg trompele

    La doar 30 de ani, o femeie a trecut prin opt operații de cezariană și refuză să facă pe plac celor din jur și să își lege trompele! Cel mai mare copil are 13 ani, iar cel mai...

    Un bărbat transgender a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă: „Abia aștept să mai am un copil”
    Un bărbat transgender a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă: „Abia aștept să mai am un copil”

    Niamh și Caleb sunt împreună de mai mulți ani și tot de atât timp și-au dorit un copil, însă soarta nu a fost mereu de partea lor. Niamh a pierdut două sarcini și a...

    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii
    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii

    Nu este o noutate faptul că natalitatea a scăzut tot mai mult în ultimii ani în țara noastră. Sociologii au încercat să-și explice acest fenomen și au ajuns la...

    Experiența nașterii acasă. Am mers la spital să nasc și m-au trimis acasă, pentru că nu puteam ține ocupat un pat mai multe zile
    Experiența nașterii acasă. Am mers la spital să nasc și m-au trimis acasă, pentru că nu puteam ține ocupat un pat mai multe zile

    O zi de iarnă 2021 Italia, 15 mai exact, aflu că sunt însărcinată cu al 3-lea copil.... Așa începe povestea mea...

    Mi-am legat trompele, iar soțul meu nu știe. Acum vrea să mai facem încă un copil
    Mi-am legat trompele, iar soțul meu nu știe. Acum vrea să mai facem încă un copil

    Nu știu ce să fac și unde să fug! Îmi iubesc familia, îmi iubesc soțul, însă m-am săturat de înghesuială și nu mai vreau alți copii. Avem deja doi copii, un...

    Mi-a fost frică să nasc un copil cu sindrom Down, dar fetița mea e cea mai mare binecuvântare de care puteam să am parte vreodată
    Mi-a fost frică să nasc un copil cu sindrom Down, dar fetița mea e cea mai mare binecuvântare de care puteam să am parte vreodată

    O femeie în vârstă de 40 e ani a aflat că este însărcinată cu un copil care are sindrom Down. Deși nu era sigură dacă să păstreze sarcina, acum fetița ei este cel...

    © 2024 Qbebe