Michele și-a dorit un copil toată viața, iar la 35 de ani s-a decis să nu mai aștepte după un partener și să-și întemeieze singură familia pe care și-o dorește. Așa că a rămas însărcinată prin înseminare artificială, dar la scurt timp a aflat că bebelușul pe care urmează să îl nască va avea sindrom Down.
„S-a întâmplat exact lucrul de care îmi era teamă cel mai mult, să am un copil cu sindrom Down. Știam că după 35 de ani, șansele să naști un bebeluș cu acest diagnostic cresc.
La 12 săptămâni de sarcină, am aflat că există 93% șanse ca bebe să se nască cu sindromul Down. Când am aflat vestea, am rămas șocată. Nici măcar nu știu ce mi-a mai spus femeia respectivă la telefon, pur și simplu nu mă gândeam decât că mi s-a năruit lumea și s-a întâmplat exact lucrul de care îmi era frică”, a povestit Michele.
Apoi, Michele a mai făcut încă o ecografie pentru a fi sigură că într-adevăr copilul va avea sindrom Down, iar ecografia a confirmat vestea primită la telefon. Atunci, femeia a fost întrebată dacă vrea să întrerupă sarcina sau să păstreze copilul.
„Când am fost întrebată dacă vreau să întrerup sarcina, mi-am dat seama în secunda următoare că îmi doresc acest copil mai mult decât orice. Deci am refuzat categoric și am dus sarcina până la capăt. Știu că tatăl meu m-a însoțit atunci la spital și m-a încurajat, spunându-mi că familia va iubi acest copil oricum ar fi el. Țin minte că asta m-a liniștit”.
Michele a născut o fetiță sănătoasă pe nume Delaney pe data de 11 iulie 2021. De când Delaney a venit pe lume, Michele spune că se simte binecuvântată, iar viața i s-a schimbat în bine.
„Fetița mea este cea mai mare binecuvântare pe care o puteam primi în viața asta. Mi-a lipsit până acum și nici măcar nu aveam idee. Iubesc tot la ea, fiecare cromozom în parte.
Ea a devenit centrul Universului meu. De fiecare dată când zâmbește, mi se umple inima de bucurie. Este ca o rază de soare, atunci când o văd uit de toate problemele care există în viața mea”, povestește Michele.
Delaney are acum un an și jumătate, iar mama sa spune că este foarte determinată pentru vârsta ei. A început deja terapia ocupațională și învață foarte repede de la terapeut.
„Oamenii asociază sindromul Down cu ceva negativ, însă vreau să demontez acest mit. Copiii cu sindrom Down sunt speciali și au multe abilități, se pot descurca la fel de bine ca oricine altcineva. Așa că am făcut o pagină de Instagram care se numește @goingupnotdowns, unde vreau să arăt oamenilor că este o fetiță minunată și unde vreau să fac oamenii conștienți că acest diagnostic nu trebuie să fie ceva negativ, de care să le fie teamă”, a mai spus Michele.
Mămica speră ca cea mică să aibă o viață frumoasă, așa cum merită și să întâlnească oameni care să o iubească și să o accepte pentru ceea ce este – „o rază de soare”.
Surse foto: Instagram (@goingupnotdowns)
Surse articol: https://www.today.com/health/womens-health/down-syndrome-advocate-single-mom-rcna60374