Cum arată viața unui părinte după ce i se spune că al său copil are paralizie cerebrală

Un diagnostic crunt poate schimba viața oricui, indiferent de vârstă, sex sau statut social. O mamă ne împărtășește experiența ei după ce fiica i-a fost diagnosticată cu paralizie cerebrală. Anchel este mama Syonei, o fetiță care își trăiește viața cât se poate de frumos după durerosul diagnostic primit.

Paralizia cerebrală la copii este o afecțiune cauzată de afectarea creierului care se manifestă de obicei la o vârstă fragedă și este caracterizată de disfuncții locomotorii precum paralizii, slăbiciune a mușchilor, dereglare a coordonării și mișcări involuntare.

În unele cazuri mai grave se pot observa crize de epilepsie, retard mintal sever, dificultăți de percepție și de studiu. Uneori, micuților pacienți li se dereglează văzul, auzul, vorbirea și intelectul, dar nu este și cazul Syonei.

Mama fetiței susține că este o luptătoare atât ea, cât și fiica ei și nu trăiește într-o tristețe profundă după diagnosticul primit de fetița ei de la medicii specialiști.

Syona este o fetiță extrem de activă, bucuria părinților care au învățat să trăiască cu acest diagnostic

„Eu am perceput diagnosticul fiicei mele într-un mod diferit față de soțul meu, Dilip. Atât el, cât și ceilalți membri ai familiei au făcut o reală tragedie din acest lucru, doar că eu am învățat că este important să respectăm progresele pe care fiica mea le face.

Eu nu trăiesc în tristețe și în melancolie. Desigur că fiecare om are dreptul la zile, săptămâni, chiar luni în care nu se simte bine și este trist. Fiecare își trăiește suferința așa cum poate. Important este să nu rămâi blocat în acel moment și să realizezi că există și o luminiță la capătul tunelului. În cazul în care lucrurile devin copleșitoare, oricine poate cere ajutor!”, declară mama.

Anchel mărturisește că întotdeauna s-a bazat pe oamenii din jurul ei și i-a făcut bine să vorbească cu partenerul de cuplu la finalul fiecărei zile despre evenimentele petrecute. Discuțiile sunt pansament pentru suflet, iar pe cei care sunt părinți singuri, femeia îi sfătuiește să ia legătura cu rudele, prietenii sau cu oricine se arată dispus să discute.

Un adolescent diagnosticat cu paralizie cerebrală a fost acceptat la Harvard. „Vreau să inspir alți oameni să nu-și impună limite”

Foarte important pentru cei care trec prin asemenea situații este să accepte ajutorul celorlalți. „A cere sau a accepta ajutor nu înseamnă că ești o persoană slabă, ci te transformă într-un părinte mai bun și mai puternic”, dezvăluie mama.

După diagnosticul primit de către fiica ei, femeia recunoaște că și-a făcut mai mulți prieteni care au copiii ce suferă de diferite dizabilități și au diagnostice greu de acceptat de societatea modernă actuală.

„Syona va crește frumos fiind înconjurată de persoane cu diferite abilități și dizabilități. Viața pentru fiica mea va fi complet diferită de a noastră, a persoanelor care suntem complet sănătoase, dar nu înseamnă că nu poate fi incredibilă. În calitate de mamă a unui copil cu dizabilități, am învățat să dau tot ce e mai bun și să devin cea mai bună versiune a mea”, concluzionează mama.

Persoane ca protagonista poveștii noastre de viață și fiica ei se găsesc oriunde în lume, important este ca fiecare părinte să își dea seama de atitudinea pe care trebuie să o aibă față de diagnosticul copilului și de felul în care își gestionează sentimentele în legătură cu probleme de sănătate prin care trece pruncul său. Cu mult optimism și pozitivitate, cu mai mulți prieteni din rândul persoanelor care trec prin aceleași situații, nici cea mai grea afecțiune nu poate dărâma cel mai firav părinte.