O fetiță a salvat viața unui copil dupa ce a învățat primul ajutor de pe YouTube
Tamaiah Massot, o fetiță de 12 ani din California, SUA, a devenit eroină după ce a salvat viața unui copil de 3 ani, care se îneca. Fata i-a acordat celui mic primul ajutor după ce a învățat câteva tehnici de bază dintr-un video de pe YouTube.
„Când m-am uitat la clipul despre cum să acordăm primul ajutor în caz de urgență, nu m-am gândit nicio clipă că voi ajunge să pun acele tehnici în aplicare. Dar iată că s-a întâmplat”, a mărturisit Tamaiah pentru presa locală.
Aceasta povestește că, într-o dimineață, a văzut că lângă piscina din cadrul complexului în care locuiește cu părinții se juca un copil mic. La un moment dat, acesta a căzut în apa de aproape 3 metri adâncime, moment în care Tamaiah s-a descălțat și a sărit în piscina pentru a-l salva pe micuț.
Citește și: Reguli de prim ajutor în caz de sufocare la bebeluși
„M-am descălțat pentru a-mi fi mai ușor să înot, apoi l-am dus la scări, la marginea piscinei, după care am început să îi fac masaj cardiac. Era palid la față, iar buzele erau albăstrui”, își amintește Tamaiah. La un moment dat, copilul a început să tușească și să elimine apa înghițită, iar micuța eroină a fugit imediat la mama ei, cerându-i acesteia să cheme salvarea.
Tamaiah spune că deși era foarte speriată, s-a concentrat asupra a ceea ce știa că trebuie să facă pentru a salva viața copilului. „Știam că pot salva acest copil și că îi pot oferi o a doua șansă la viață, așa că am trecut peste orice teamă și m-am concetrat pe a-l ajuta”, spune Tamaiah.
Citește și: Sfatul specialistului Școala Părinților Responsabili: Primul ajutor - ce trebuie să învățăm copilul
Copilul care înecase în piscină este acum în afara oricărui pericol, iar Tamaiah a primit o medalie onorifică din partea departamentului local de pompieri.
Citește și: Primul ajutor în caz de înec
Surse foto: istockphoto.com, captură YouTube
Surse articol: news.yahoo.com