Am fost nevoită să-mi iau adio de la primul meu copil, în timp ce eram în travaliu. Nicio mamă nu ar trebui să treacă prin asta!

Am fost nevoită să-mi iau adio de la primul meu copil, în timp ce eram în travaliu. Nicio mamă nu ar trebui să treacă prin asta!

Andreea Guica - Redactor

O mamă și-a luat rămas bun de la primul său fiu, după ce acesta și-a pierdut viața în urma unui accident. În același timp, se afla în travaliu, pregătindu-se să-l aducă pe lume pe fratele său. O poveste emoționantă despre suferință, bucurie și speranță, toate la un loc, în articolul de mai jos

Probabil nu există durere mai mare decât pierderea unui copil. Asta a simțit Amber, o mămică de peste hotare care și-a pierdut fiul în vârstă de 3 ani, în urma unui accident.

Se pare că băiețelul a fost găsit în piscina familiei, inconștient. Micuțul nu părea să respire și fost dus de urgență la spital de către ambulanță, alături de tatăl său. Pe drum, bărbatul a sunat-o pe Amber pentru a-i spune ce s-a întâmplat, iar vestea a șocat-o.

În tot acest timp, mămica era la spital, în travaliu, pregătită să nască din clipă în clipă.

mama tine copilul de mana

„Când am auzit vestea, mi-am smuls imediat perfuzia de la mână și m-am dat jos din pat. Îmi venea să alerg ca să-mi văd copilul cât mai repede, dar nu puteam.

În drum spre spitalul la care se afla fiul meu, am vorbit cu soțul meu la telefon, care mi-a spus că starea fiului nostru e una gravă. Apoi am aflat că a fost transferat la alt spital cu elicopterul”, a povestit Amber.

Din păcate însă, medicii nu l-au putut salva. Băiețelul a decedat câteva zile mai târziu, chiar înainte ca mama sa să nască.

Nu am fost acolo ca să-l protejez. Acesta era singurul lucru la care mă puteam gândi, deși eram încă în travaliu. Ziua în care l-am pierdut a fost cea mai tristă din viața mea. Când am ieșit din acel spital, am simțit că o parte din mine a rămas acolo, cu el”, a mai mărturisit mămica.

Chiar dacă și-a pierdut viața, băiețelul a putut să salveze alți copii, pentru că organele sale au fost donate. Astfel, a putut să redea altor părinți cu copii bolnavi, speranță pentru un viitor alături de copilul lor.

Și-a dorit atât de mult să-și cunoască frățiorul. Aproape că reușise”, a mai declarat mămica, după ce a născut.

La câteva luni după pierderea fiului său, Amber a deschis o asociație prin care strânge fonduri pentru alte familii care au copii spitalizați și nu își pot plăti facturile medicale.

 

Surse foto: https://unsplash.com 

Surse articol: https://www.kidspot.com.au/news/i-had-to-say-goodbye-to-my-firstborn-son-while-in-labour-with-his-baby-brother/news-story/986d2f220480570915a8ec4ba1af388a 

Articolul urmator
Mama la 20 de ani vs. mama la 40 de ani: "Am mai multă încredere în mine acum, decât când eram tânără"
Mama la 20 de ani vs. mama la 40 de ani: "Am mai multă încredere în mine acum, decât când eram tânără"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum am fost umilită în aeroport pentru că alăptez. Nu vreau să mai treacă nicio mamă prin asta
    Cum am fost umilită în aeroport pentru că alăptez. Nu vreau să mai treacă nicio mamă prin asta

    Ca proaspătă mămică, să călătorești pentru prima dată fără copilul tău poate fi dificil. Iar dacă alăptezi, poate fi și mai greu, deoarece trebuie să extragi lapte la fiecare...

    Soțul meu m-a întrebat ce am de gând să gătesc în timp ce eram în travaliu
    Soțul meu m-a întrebat ce am de gând să gătesc în timp ce eram în travaliu

    În momentele în care îți aduci copilul pe lume, aștepți susținere din partea persoanelor apropiate, în special de la partenerul de viață. Din păcate, nu toate...

    Am fost copil singur la părinți și mi-a revenit mie sarcina de a avea grijă de mama mea. Am detestat faptul că am fost nevoită să fac asta
    Am fost copil singur la părinți și mi-a revenit mie sarcina de a avea grijă de mama mea. Am detestat faptul că am fost nevoită să fac asta

    A fi unicul copil al părinților este o binecuvântare în copilărie și un "blestem" la maturitate. Acest lucru este confirmat de o femeie care dezvăluie provocările prin care...

    Primul travaliu a durut puțin, al doilea a fost un chin! Când crezi că ești expertă în nașteri după primul copil și ți se dovedește contrariul
    Primul travaliu a durut puțin, al doilea a fost un chin! Când crezi că ești expertă în nașteri după primul copil și ți se dovedește contrariul

    Nicio sarcină nu seamănă una cu cealaltă, iar mitul conform căruia durerile la a doua naștere se simt mai ușor, nu a fost valabil și în cazul meu!

    Îți arăt poza asta cu fiul meu, pentru ca al tău să nu treacă prin așa ceva vreodată
    Îți arăt poza asta cu fiul meu, pentru ca al tău să nu treacă prin așa ceva vreodată

    Sănătatea copilului tău este cel mai important lucru pentru tine și faci tot posibilul să ai grijă de ea. Din păcate însă, când nici nu te aștepți, micuțul poate să...

    Am fost nevoită să aleg între mama și tata, ca invitat la petrecerea fiului meu pentru a evita un conflict. Am ales-o pe mama
    Am fost nevoită să aleg între mama și tata, ca invitat la petrecerea fiului meu pentru a evita un conflict. Am ales-o pe mama

    Un părinte a fost nevoit să aleagă între părinții săi divorțați, pe cel sau cea care va participa la petrecerea de trei ani a fiului. Cum a reacționat părintele care a rămas...

    Am fost nevoită să-mi alăptez soțul timp de trei zile
    Am fost nevoită să-mi alăptez soțul timp de trei zile

    O mămică de peste Ocean a devenit populară pe Instagram, după ce a postat un clip în care a povestit că și-a alăptat soțul în timpul vacanței lor în Puerto Rico....

    Am născut primul meu copil la vârsta de 45 de ani. Iată ce am învățat din asta
    Am născut primul meu copil la vârsta de 45 de ani. Iată ce am învățat din asta

    În ultimul deceniu, auzim tot mai des despre femei care devin mame după vârsta de 40 de ani. Un exemplu în acest sens este și o mamă care a avut primul copil la 45 de...

    © 2024 Qbebe