Cum am fost umilită în aeroport pentru că alăptez. Nu vreau să mai treacă nicio mamă prin asta

Cum am fost umilită în aeroport pentru că alăptez. Nu vreau să mai treacă nicio mamă prin asta

Bianca Geica - Redactor Senior

Ca proaspătă mămică, să călătorești pentru prima dată fără copilul tău poate fi dificil. Iar dacă alăptezi, poate fi și mai greu, deoarece trebuie să extragi lapte la fiecare câteva ore pentru ca organismul tău să producă suficient, pentru a evita un disconfort enorm și pentru a preveni riscul de infecție. Pentru Emily Calandrelli, o mămică de peste Ocean, o recentă călătorie în interes de serviciu, fără fiul ei în vârstă de 10 săptămâni, a fost mult mai dificilă decât se aștepta.

O mamă a fost umilită în aeroport fiindcă a vrut să ia în bagaj două pungi cu gel de răcire pentru laptele bebelușului ei

Calandrelli este mama a doi copii, inginer aerospațial și gazda emisiunii de știință pentru copii de pe Netflix „Emily's Wonder Lab”. Ea a făcut recent prima călătorie în interes profesional de când a născut a doua oară, care a inclus un zbor de cinci ore de la Los Angeles la Washington. Calandrelli își alăptează fiul nou-născut și plănuise să își extragă laptele chiar înainte de a se îmbarca în avion. Avea cu ea pungi cu gel de răcire pentru că laptele să nu se strice în timpul zborului, dar când a încercat să treacă de securitatea aeroportului, agenții au refuzat să o lase să ia la bord pungile respective.

Emily Calandrelli in aeroport plangand

Foto: Twitter

„Doi agenți de securitate de sex masculin mi-au spus că nu-mi pot aduce pungile cu gel de răcire pentru că nu erau înghețate, solide”, a scris ea, într-o postare pe Twitter. „Am cerut să vorbesc cu altcineva, iar ei l-au chemat pe șeful lor, care mi-a spus același lucru. A spus că dacă aveam laptele propriu-zis sau copilul cu mine, nu ar fi fost o problemă. De asemenea, el a întrebat de mai multe ori unde este copilul”, a adăugat Emily Calandrelli. 

Calendrelli a spus că a cerut de mai multe ori să vorbească cu un agent de securitate de sex feminin, dar a fost refuzată. „M-au escortat în afara rândului și m-au forțat să le dau pungile de răcire ca să le verifice, ceea ce a însemnat că nu am putut pompa înainte de zbor de teamă să nu se strice laptele”, a scris ea. Ar fi putut totuși să pompeze pentru a evita angorjarea sânilor și pentru a-și păstra programul de pompare, însă nu a vrut să arunce apoi laptele.

Citește și: O mare companie aeriană: Dacă doriți să alăptați, vă rugăm să vă acoperiți!

Ulterior, lucrurile au fost clarificate, întrucât pasagerilor li se permite să aibă în bagaj pungi de răcire în scopuri medicale, iar acestea nu trebuie să fie înghețate. Dar Emily spune că a rămas marcată de cele întâmplate și este de părere că nicio altă mamă nu ar trebui să treacă printr-o asemenea experiență. Ea vorbește despre necesitatea unei educații mai ample despre alăptare.

„Este foarte comun să întâlnești agenți de securitate care nu cunosc regulile aeroportului în legătură cu aducerea în avioane a echipamentului de pompare a laptelui matern/formulei. Ieri am fost umilită că a trebuit să explic unor bărbați maturi că sânii mei încă produc lapte atunci când nu sunt cu copilul meu. Ieri am fost jenată să le spun despre teama mea de mastită dacă nu mă pompez. Astăzi sunt furioasă”, a mai scris Emily. „Există atât de multă presiune pe mamele care alăptează, așa că nu mai avem nevoie de greutăți în plus. Acest lucru nu face decât să evidențieze faptul că sistemul, societatea noastră nu sprijină maternitatea așa cum ar trebui și că este destul de dură cu mamele care trebuie să se întoarcă la serviciu după ce au născut”, a mai adăugat mămica.

Citește și: O companie aviatica americana interzice alaptarea la bord, si starneste furia mamelor

Într-adevăr, în Statele Unite nu există concediu de maternitate sau de paternitate plătit, potrivit The Guardian. Legea privind concediul medical și de familie (Family and Medical Leave Act - FMLA) permite unor angajați să își ia un concediu de maternitate neplătit de până la 12 săptămâni, dar numai 60% dintre lucrători sunt eligibili. Opt state - California, New Jersey, Rhode Island, New York, statul Washington, Massachusetts, Connecticut și Oregon - plus Districtul Columbia au adoptat propriile legi privind concediul plătit pentru familie. Asta în ciuda faptului că, potrivit CDC, peste 80% dintre copii sunt alăptați la sân la naștere și mai mult de jumătate sunt alăptați mai mult de 6 luni.

Nu toți acești micuți sunt alăptați exclusiv la sân, dar este recomandat - și nu este neobișnuit - că laptele matern să fie singura sursă de hrană a copilului în primele 6 luni.

Așadar, vorbim de milioane de mămici care alăptează la sân, dintre care multe vor călători la un moment dat fără bebelușii lor și vor avea nevoie să extragă lapte. Și totuși, avem atât de mulți oameni care nu au habar despre alăptare. Nu ar trebui că populația generală să înțeleagă mai bine cum funcționează acest proces, având în vedere că este o funcție biologică de bază și o experiență comună? Nu este acesta un alt lucru care ar trebui predat în școli? Cu siguranță ar fi o informație mult mai utilă și mai valoroasă decât multe altele pe care copiii sunt forțați să le asimileze la școală, în ziua de azi.

Dacă acei agenți ar fi înțeles cum funcționează alăptarea și pomparea, nu ar fi existat nicio problemă. Pomparea este, într-adevăr, o necesitate medicală atunci când o persoană care alăptează este departe de copilul său pentru o perioadă de timp. Agenții respectivi nu ar fi pus întrebări atât de nepotrivite sau nu s-ar fi comportat ca și cum această mamă ar fi comis o infracțiune.

Citește și: 8 lucruri nestiute de mamele care calatoresc cu avionul

  • Surse: twitter.com, upworthy.com, theguardian.com

Surse foto: Twitter

Articolul urmator
Am ales să nu-mi alăptez copilul pentru că nu vreau sâni „șosete”. Este corpul meu, eu decid ce e mai bine pentru mine!
Am ales să nu-mi alăptez copilul pentru că nu vreau sâni „șosete”. Este corpul meu, eu decid ce e mai bine pentru mine!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am fost nevoită să-mi iau adio de la primul meu copil, în timp ce eram în travaliu. Nicio mamă nu ar trebui să treacă prin asta!
    Am fost nevoită să-mi iau adio de la primul meu copil, în timp ce eram în travaliu. Nicio mamă nu ar trebui să treacă prin asta!

    O mamă și-a luat rămas bun de la primul său fiu, după ce acesta și-a pierdut viața în urma unui accident. În același timp, se afla în travaliu, pregătindu-se să-l...

    O mamă este criticată pentru că și-a târât bebelușul prin aeroport cu lesa
    O mamă este criticată pentru că și-a târât bebelușul prin aeroport cu lesa

    O mamă a fost filmată în timp ce își târa copilul cu lesa prin aeroport. Filmulețul a apărut pe TikTok și a stârnit controverse - unele persoane sunt oripilate...

    Îți arăt poza asta cu fiul meu, pentru ca al tău să nu treacă prin așa ceva vreodată
    Îți arăt poza asta cu fiul meu, pentru ca al tău să nu treacă prin așa ceva vreodată

    Sănătatea copilului tău este cel mai important lucru pentru tine și faci tot posibilul să ai grijă de ea. Din păcate însă, când nici nu te aștepți, micuțul poate să...

    Medicii m-au forțat să alăptez și din cauza asta m-am confruntat cu depresia postnatală
    Medicii m-au forțat să alăptez și din cauza asta m-am confruntat cu depresia postnatală

    Astăzi aducem în atenția dumneavoastră experiența profund emoționantă a unei mame care a fost presată de medici să-și alăpteze copilul, întrucât acesta nu lua...

    Un bebeluș a fost abandonat în aeroport după ce părinții au aflat că trebuie să plătească un bilet de avion în plus
    Un bebeluș a fost abandonat în aeroport după ce părinții au aflat că trebuie să plătească un bilet de avion în plus

    Angajații de la un aeroport din Israel au rămas înmărmuriți când au găsit un bebeluș pe banda de transport a bagajelor. Se pare că părinții nu au vrut să plătească...

    Sunt imobilizată de la gât în jos, dar asta nu mă împiedică să vreau să devin mamă
    Sunt imobilizată de la gât în jos, dar asta nu mă împiedică să vreau să devin mamă

    Dorința de a deveni mamă este atât de puternică pentru unele femei, încât sunt gata de orice sacrificiu pentru a-și îndeplini acest vis. Un exemplu în acest...

    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate
    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate

    Când se oprește monitorizarea părinților și când încep copiii să își câștige independența? Într-o lume plină de pericole, de părinți speriați...

    Singurul elev din România admis la liceu fără să mai treacă prin Evaluarea Națională. Este un copil-minune!
    Singurul elev din România admis la liceu fără să mai treacă prin Evaluarea Națională. Este un copil-minune!

    A muncit din greu patru ani, a venit cu medalii de aur la Olimpiadele de Matematică și a avut rezultate excepționale la Olimpiada de Fizică. Eduard Pițu este copilul minune despre care...

    © 2024 Qbebe