Secretul pentru cel mai pufos cozonac
Și nu, nu este vorba despre cine știe ce ingredient secret (fiecare gospodină cu rețeta ei!), ci despre „ustensila” care îți va ușura considerabil munca și te va ajuta să obții cei mai pufoși, rumeni și delicioși cozonaci, cu parfum de copilărie: mașina de pâine.
Este imposibil să nu existe, în familie sau în cercul tău de prieteni, cel puțin o persoană care să nu își fi cumpărat o mașină de pâine, la începutul pandemiei. Ba chiar poate că ai fost și tu tentată, de câteva ori, să investești într-un astfel de aparat, doar că în afară de pâine, nu îi vedeai o altă utilitate. Ei bine, iată că pe lângă pâine, poți pregăti o diversitate de aluaturi potrivite pentru orice rețetă: covrigi, ciabatta, aluaturi din grâu integral, croissante, pască, biscuiți și, bineînțeles, cozonaci!
Care este cea mai bună mașină de pâine pentru cozonaci
Cozonac la mașina de pâine? De ce nu? Gândește-te de cât timp te-ar scuti această metodă de preparare a cozonacului, timp pe care îl poți petrece cu ai tăi micuți, împodobind casa, bradul, uitându-vă la filme sau desene animate de Crăciun sau jucându-vă împreună!
Dar unde găsești așa, din scurt, cea mai bună mașina de pâine pentru cozonac? Ei bine, îți venim din nou în ajutor, cu câteva sugestii, în funcție de bugetul de care dispui: mașinile de pâine Morphy Richards.
De peste 84 de ani, Morphy Richards s-a menținut în topul inovatorilor în industria de electrocasnice mici din Europa, atât din punct de vedere tehnologic cât și al designului. Produsele Morphy Richards ce acoperă o varietate de categorii de aparate de uz casnic se regăsesc în multe case din jurul lumii.
Mașinile de pâine Morphy Richards vin cu un design atrăgător și modern, precum și cu o gamă de funcții și programe care îți permit să pregătești o varietate de tipuri de pâine, aluat și multe altele. Cele peste 14 programe presetate, diferite, îți oferă libertatea de a rămâne mereu creativă cu mașina ta de făcut pâine, ajutorul tău de nădejde atunci când pregătești atât pâinea, cât și dulcețurile sau torturile. Cu ajutorul unei mașini de pâine, poți prepara un sortiment de aluat pentru orice rețetă: covrigi, ciabatta, pâine din făină integrală, cornuri cu ciocolată, brioșe, biscuiți, cozonaci și rețete fără gluten!
Mașinile de pâine Morphy Richards au un design intuitiv, deci sunt foarte ușor de folosit, chiar și de către cei mai puțin experimentați când vine vorba de tehnologie. O mașină de pâine te scutește de orice efort, făcând toată munca în locul tău. Toate au gust de bucate făcute de casă - pentru că exact asta sunt!
Cum faci cozonac la mașina de pâine
Este foarte simplu să faci un cozonac la mașina de pâine potrivită! Odată ce te-ai decis asupra modelului preferat, nu îți mai rămâne decât să te apuci de „cozonăcit”. Într-o mașină de pâine poți prepara atât cozonaci clasici, cât și panettone, în funcție de preferințe!
Cum se face un cozonac la mașina de pâine? Ei bine, îți aduni ingredientele, le amesteci într-un castron, după care le torni totul în cuva mașinii de pâine. Închizi capacul, selectezi programul potrivit și... gata! Nu mai trebuie să faci nimic, fiindcă aparatul te va atenționa când programul este finalizat. În tot acest timp, te poți ocupa de umplutură, pe care o vei turna peste aluat, în mașina de pâine, după ce programul s-a terminat. Închizi capacul, apoi pornești din nou același program, dar pentru un timp mai scurt, cât să se înglobeze bine umplutura. Apoi, selectezi gradul de rumenire, programul de coacere, îl setezi pentru cel puțin o oră și cozonacul pufos este gata!
După cum vezi, o mașină de pâine este mai mult decât binevenită în orice gospodărie! Este ușor de folosit și utilă atât pentru începători, cât și pentru persoanele ocupate sau cele în vârstă, care nu mai au forță pentru a frământa aluatul pentru pâine, prăjituri sau cozonaci.
Vizitează site-ul morphyrichards.ro și alege produsul de care ai nevoie și care, cu siguranță, îți va schimba viața și va transforma gătitul într-o plăcere!
Surse foto: istockphoto.com