„Nu ai făcut nimic, nu meriți nimic”. Povestea despre divorț a unei mame care și-a crescut copiii în timp ce se lupta cu cancerul

O mamă a fost diagnosticată cu cancer în stadiul IV

Katy L. (din Iowa, SUA) este mama a doi copii. În urmă cu mai mulți ani, a fost diagnosticată cu cancer la colon în stadiul IV, iar de atunci se luptă pentru viața ei. A trecut prin tratamente și intervenții chirurgicale dure de dragul copiilor săi, după cum a mărturisit în confesiunea pentru „Love What Matters”:

„... Este cancer în stadiul IV. Cel mai bun prognostic al nostru este că vei avea 10-15% șanse de supraviețuire în următorii 5 ani.”

„De aproape șase ani mă lupt cu un cancer la colon în stadiul IV. Am învins acel prognostic de 15%. Am trecut prin 42 de tratamente cu radioterapie, prin 60 de tratamente bazate pe chimioterapie și prin mai multe operații decât aș fi făcut într-o viață întreagă. Am trecut și prin septicemii, iar viața mea a fost în pericol. De două ori mi s-a întâmplat asta. 

Dar lupt. Lupt în fiecare zi. Copiii mei nu trebuie niciodată să ajungă să creadă că am renunțat la ei. Că am renunțat la viață. Oricât de greu este, îmi doresc să trăiesc pentru ei. 

Sper că ei sunt mândri de mine. Sper că văd ce forță și curaj îți trebuie ca să lupți cu cancerul. Am încredere că își vor aminti de toate acestea în momentele mele de slăbiciune. Și mai vreau să cred că își vor aminti că există și o luminiță „la capătul tunelului”. 

Chiar dacă răul a fost imens, și binele a fost pe măsură. Apreciem totul mai mult. Ei nu știu că timpul meu este limitat. Știu doar că fac tot ceea ce trebuie să fac pentru a ne putea distra pe viitor. În ciuda faptului că lupta cu cancerul este extrem de grea, merită tot efortul pentru a mai avea parte de o excursie la Zoo și anul viitor...”

Boala nu a împiedicat-o să divorțeze

Știind că nu este apreciată și susținută de soțul ei, a luat o decizie radicală: să divorțeze. Pentru sursa citată, a relatat cum a trecut prin divorț, deși urma și un tratament pentru cancer:

„... El m-a distrus pur și simplu. Nu în sens fizic, ci emoțional. Am fost o mamă casnică retrasă într-un colț, iar timpul trecea. Niciodată nu mi s-au făcut complimente și nici nu mi-au fost recunoscute meritele. Mi-am petrecut ultimii doi ani din „coabitarea” noastră fiind complet ignorată.

Divorțul a fost îngrozitor. S-au spus vorbe grele. Nu cred că le voi putea uita vreodată. „Nu ai făcut nimic. Nu meriți nimic.” În tot acest timp, eram mamă casnică, aveam grijă de doi copii mai mici de 8 ani și mă luptam cu un cancer în stadiul IV. Dar eu nu făceam nimic.

Aceste cuvinte mi-au pătruns adânc în inimă, precum un pumnal. Într-o zi însă, mi-am dat seama:  „nu e adevărat că nu ai făcut nimic!” Cresc doi copii. Două ființe EXTRAORDINARE. Am avut grijă de casă din prima clipă în care ne-am mutat acolo. M-am jucat „Memory” în timp ce făceam chimioterapie. Și am privit moartea în față de cel puțin patru ori și de fiecare dată am spus: „Nu se va întâmpla acum. Poate se va întâmpla la un moment dat, dar NU ASTĂZI.”

După divorț, a simțit că și-a redobândit liniștea și fericirea

În ciuda momentelor dificile prin care a trecut în perioada divorțului, mama bolnavă de cancer a simțit că viața ei s-a schimbat în bine, că a devenit ea însăși o altă persoană. Iată ce a povestit, pentru sursa citată anterior:

„Sunt din nou eu însămi. Divorțul a ajuns azi la final. Procesul a durat aproape un an și jumătate. Și a fost amânat timp de șapte ani. Nu știam cum să mă simt când în sfârșit s-a încheiat. Speriată? Tristă? Ușurată...

Odată ce soțul meu a plecat din casa pe care o aveam doar de 2 ani și jumătate, am început să îmi recapăt strălucirea. Am preluat controlul asupra vieții mele. Mi-am dat seama că strălucirea mea pălise ca să-l las pe el să fie „starul”. Eram o persoană amuzantă. Eram o persoană cu care te puteai înțelege cu ușurință. Obișnuiam să zâmbesc.

Am încetat să fiu acea persoană doar ca să-l fac pe el fericit. M-am străduit să fac toate acestea pe durata căsniciei noastre. Cumva, am crezut că dorințele și nevoile lui erau mai importante decât ale mele. Și am devenit pasivă. Tăcută. Eram pur și simplu „o mamă”.

Acum, că a plecat, am revenit la ceea ce am fost înainte. Merg cu spatele mai drept. Sunt iar mândră de mine. Mă concentrez asupra mea și asupra copiilor și sunt fericită că sunt ca înainte. Nu o să renunț iar la strălucirea mea pentru că îmi este teamă să nu fiu observată. 

Am început să râd și să mă întâlnesc cu persoanele pe care le cunoșteam de dinainte de divorț și care își vor da în sfârșit seama ce fel de persoană sunt. O femeie prietenoasă, grijulie, amuzantă, care a realizat că trebuie să fie iar EA ÎNSĂȘI. 

Mi-am petrecut mult timp gândindu-mă ce voi face după divorț. Iar acum știu, este cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla. Întrucât am o stare psihică mai bună, chiar și chimioterapia mi se pare mai ușor de suportat. Sunt din nou fericită. 

NICIODATĂ nu voi mai permite nimănui să-mi spună că nu merit nimic. Sunt mai puternică și mai încrezătoare în mine. Acum sunt o mamă singură, am supraviețuit unui cancer în stadiul IV și sunt o femeie foarte bună. Niciodată nu am fost mai fericită.”