Nu am vrut să-mi rănesc copiii prin divorțul de tatăl lor, dar a trebuit să o fac. Pentru ei

Confesiune de mamă

Mama a trei copii, care a ținut să afirme că „Nu am vrut să-mi rănesc copiii prin divorțul de tatăl lor”, a decis să-și deschidă sufletul și să vină cu explicații care au stat la baza deciziei de a pune capăt căsniciei.
Și-a început confesiunea prin a recunoaște faptul că nu mai era îndrăgostită de soțul ei de mulți ani, că nu se mai simțea atrasă de el și că viața lor intimă avusese de suferit: „Soțul meu și cu mine nu ne mai iubeam cu mult timp înainte ca mariajul nostru să se sfârșească. Încercam să ne agățăm de ceea ce ne mai unea- eram prieteni foarte buni, ne iubeam foarte mult copiii și ne certam rar. Viața noastră sexuală începuse să se deterioreze în ultimii șapte ani și aș minți dacă aș spune că m-aș fi trezit în toiul nopții dorindu-mi să mă simt iar atrasă de el. Acest blocaj uriaș a fost cel care ne-a despărțit în final.”

A relatat cum decurgea fiecare zi din viața ei alături de cel care îi dăruise trei copii: „El era foarte ocupat cu afacerile sale, așa că eu am preluat toate treburile casei și aveam grijă de cei trei copii ai noștri. Practic, aveam vieți separate, iar la finalul unei zile nu ne mai rămânea nimic și el știa acest lucru. Nu mai exista nicio conexiune între noi și am început să ne învinuim unul pe celălalt pentru nefericirea noastră.”

Soțul ei i-a mărturisit că avea o aventură cu o colegă de la serviciu, iar după această mărturisire a ales să se adreseze unui medic ginecolog pentru a-i vorbi de problemele pe care le avea în cuplu. Acesta a asigurat-o că erau numeroase cazuri de femei „care nu se mai simțeau atrase de soții lor, iar viața lor intimă nu mai exista. Multe dintre ele au aventuri și multe dintre ele sunt înșelate...”.

Auzind aceste cuvinte, și-a dat seama că nu mai era deloc îndrăgostită de soțul ei și că singurul motiv pentru care mai stătea împreună cu el erau copiii: „Știam că nu mai eram îndrăgostită de soțul meu, că nu mai avusesem relații intime cu el de multă vreme și încercasem să îndreptăm lucrurile timp de șase ani, dar fără succes. Singurul motiv care mă făcuse să rămân prinsă în această căsnicie erau copiii mei. Acum știu că aceștia au nevoie de părinți fericiți, că acest lucru contează mai mult decât simplul fapt că stau împreună. A fost o mare parte din mine care știa asta și, cu toate acestea, am rămas prinsă în căsnicie pentru ei.”

Ceea ce o făcea să sufere cel mai mult nu era faptul că soțul ei se vedea cu altcineva, ci faptul că nu mai împărțea dormitorul cu el, deși stăteau în aceeași casă și că, dacă ar fi divorțat, ar fi urmat și zile în care nu mai putea sta tot timpul cu copiii: „Nu voiam să fie vorba despre zile sau despre vacanțe în care să nu îi mai pot vedea. Gândul că tatăl lor se va muta sau că se vedea cu altcineva nu mă deranja, dar să nu mai împărțim dormitorul împreună stând sub același acoperiș? Acest lucru îmi frângea inima...”.

Teama mamei era că o despărțire de tatăl copiilor ei ar fi dat viața aceestora peste cap, dar copiii s-au adaptat în final noilor schimbări: „Copiii mei au o relație extraordinară cu tatăl lor. Colaborăm foarte bine ca părinți. Copiii s-au adaptat pe cât de bine s-a putut. Și sunt recunoscătoare pentru toate acestea.”

A ținut să precizeze că nu și-a imaginat niciodată că va fi nevoită să împartă custodia copiilor și că nu se simte în largul ei când îi vede pe aceștia că sunt confuzi în privința programului lor: „Și acum, după aproape cinci ani de la despărțire, aș fi vrut să încercăm să facem mai mult. Niciodată nu mi-am imaginat că viața mea va fi așa- să împart custodia copiilor mei- sunt adolescenți și tot nu mi se pare ceva obișnuit că își petrec jumătate din timp cu tatăl lor. Nu mă simt în largul meu când fiica mea îmi spune că vrea să rămână acasă întrucât îi este greu să meargă de colo-colo. Urăsc momentele în care copiii mei sunt confuzi în legătură cu ceea ce se va întâmpla sau cu cine își vor petrece timpul când programele noastre se schimbă”. De asemenea, a recunoscut și că se mai simte încă vinovată pentru că a divorțat: „Mă învinuiesc mult pentru că nu am mai fost îndrăgostită de tatăl lor pentru că, dacă nu s-ar fi întâmplat asta, totul ar fi fost bine și am fi rămas toți acasă și copiii mei nu ar fi fost nevoiți să se întrebe unde urmează să petreacă Ziua Recunoștinței în fiecare an.”

În ciuda regretelor pe care le avea pentru divorț, nu s-a ferit să afirme că, dacă ar fi rămas alături de tatăl copiilor ei, aceștia ar fi avut oricum de suferit, poate mai mult decât dacă nu ar fi avut loc despărțirea. A adăugat și că despărțirea a fost o soluție pentru a le oferi acestora „cea mai bună viață”: „Niciodată nu am vrut să-mi rănesc copiii, dar a trebuit să divorțăm pentru că i-am fi rănit dacă am fi rămas căsătoriți. Niciodată nu am vrut să-i rănesc, dar știam că ei începuseră să vadă semnele. Niciodată nu am intenționat să le fac rău, dar știam că, dacă am fi rămas căsătoriți, am fi sfârșit rănindu-i și mai mult. Niciodată nu am vrut să-mi rănesc copiii, dar a fost nevoie să o luăm pe drumuri separate pentru a le putea dărui cea mai bună viață pe care am putea să le-o dăruim.”

Cum îți ajuți copilul să treacă peste divorț

Chiar dacă niciunul dintre părinți nu își dorește așa ceva, copiii pot ajunge cu ușurință să fie răniți în urma unui divorț. Practic, indiferent de vârstă, pentru un copil nu va fi deloc simplu să vadă cum mama și tata nu vor mai fi împreună, că familia sa se destramă. Astfel, se poate simți șocat, vinovat, nesigur, temător pentru viitor. În special  perioada marcată de tranziția de la viața alături de amândoi părinții la cea alături doar de unul dintre ei este plină de provocări dar, ținând seama și de sfaturile de mai jos, îți vei putea ajuta copilul să o depășească și, treptat, să se adapteze noii vieți.

Respectă-i sentimentele, emoțiile și ascultă-l

Pentru ca un copil să poată trece peste stările, peste emoțiile care îl rănesc după divorțul părinților, este necesar să știe că poate spune oricând ceea ce simte. Copilul are nevoie să i se ofere cât mai des posibilitatea de a-și deschide sufletul, să fie ascultat fără să fie întrerupt, fără să fie criticat. Chiar dacă poți fi tentată să nu-l lași să-ți spună totul, până la capăt, de teamă că emoțiile vor fi prea copleșitoare pentru el, psihologii recomandă să faci un efort în a-l asculta, astfel încât să-i arăți că opiniile sale sunt luate în considerare, că sentimentele sale sunt validate. Spre exemplu, dacă micuțul tău este trist și insistă asupra acestei idei, nu te grăbi să-i distragi atenția pentru a-l înveseli. Mai întâi îi vei preciza clar că îl înțelegi, că îi ești alături.

Important va fi, în cadrul acestui demers, să-l ajuți pe copilul tău să-și găsească și cuvintele pentru a exprima ceea ce simte. În special copiii mai mici au dificultăți din acest punct de vedere, dar le va fi de ajutor dacă vor fi observați cu atenție, dacă părintele va fi cel care va numi o anumită emoție/un anumit sentiment și după aceea vor fi încurajați să vorbească.

Găsește o modalitate de a discuta cu copilul despre divorț

Chiar dacă nu sunt deloc la îndemână, discuțiile despre divorț îl vor determina pe copil să treacă mai ușor peste rănile sufletești, dacă sunt purtate în modul adecvat și în momentele potrivite. Pentru ca lucrurile să decurgă așa cum se cuvine, atât tu, cât și tatăl copilului, ar trebui să aveți în vedere și demersurile de mai jos:

• Dacă este posibil, ar trebui ca amândoi să aveți o discuție cu copilul
• Apelați la un limbaj simplu, exprimați-vă cât mai clar- Spre exemplu, ați putea să spuneți: „Mami și tati nu mai stau împreună. Ținem unul la altul, dar nu mai dorim să fim căsătoriți”
• Menționați neapărat că nu copilul este cauza despărțirii- Întrucât nu este exclus ca un copil să se simtă vinovat pentru divorțul părinților, are nevoie să i se transmită, din partea amândurora, că nu este responsabil sub nicio formă de separarea lor. Insistați asupra ideii că a fost hotărârea unor adulți și că, în ciuda acestei decizii, nu înseamnă că nu îl mai iubiți la fel de mult sau că nu va mai putea sta cu fiecare dintre voi
• Lăsați-l pe copil să dezvăluie tot ceea ce simte- Se poate întâmpla ca în timpul discuției copilul să înceapă să plângă sau să se întristeze foarte tare. Lăsați-l să spună ce are pe suflet, validați-i trăirile și arătați-i că îl iubiți la fel de mult, că se poate baza pe voi
• Copilul are nevoie de anumite detalii concrete privitoare la viața de după divorț- Spre exemplu, îi veți putea explica modalitatea în care își va petrece weekend-urile: „Sâmbătă vei merge la tata și...” sau „În vacanță o să stai și la tata și veți merge la...” etc.
• Nu vă învinuiți unul pe altul- Pentru ca micuțul să depășească durerea, nu va fi îndeajuns ca fiecare să vă spuneți: „Nu am vrut să-mi rănesc copilul prin divorț”. În centrul discuțiilor voastre va fi copilul, care trebuie să simtă implicarea și grija ambilor părinți față de el. De aceea, veți face tot posibilul să vă abțineți de la comentarii prin care să dați vina unul pe celălalt și care ar putea conduce la o dispută
• Evitați să îi spuneți copilului „Am încercat să stăm împreună pentru tine”- Auzind asemenea vorbe, copilul ar putea fi într-adevăr rănit, ajungând să se simtă vinovat. Practic, va simți cum o povară mare apasă pe sufletul său și va fi încărcat cu o „responsabilitate” de care nu are sub nicio formă nevoie

Copilul are nevoie să se simtă iubit

Nu va fi suficient să-ți repeți „Nu am vrut să-mi rănesc copilul prin divorț”. În schimb, grija părinților va fi să-l ajute să se simtă iubit și după separarea lor. De aceea, acestuia i-ar prinde bine să aibă parte de:

• Atenție din partea ambilor părinți- De pildă, copilul trebuie să simtă că este ascultat, că este auzit de amândoi părinții, că aceștia țin cont de ceea ce simte
• Asigurarea că părinții îi vor fi în continuare alături- Ceea ce trebuie să știe este că, în ciuda faptului că nu va mai putea fi tot timpul lângă mama și tata, aceștia îl iubesc la fel de mult și că îi vor fi alături în orice va face, putându-se baza pe ei
• Manifestări ale afecțiunii- Fie că este vorba despre mângâieri, despre strângeri de mână sau despre îmbrățișări, fie că este vorba de timpul de calitate pe care îl va petrece cu fiecare dintre părinți, copilul va avea astfel ocazia să se simtă cu adevărat iubit și prețuit
• Asigurarea că totul va fi bine- Indiferent de vârsta pe care o are, copilul trebuie să știe că, deși lucrurile nu vor fi la fel cum erau înainte, nu înseamnă că schimbările care vor surveni nu vor aduce și lucruri bune

Totodată, părintele cu care stă copilul îi va permite acestuia să vorbească și cu celălalt ori de câte ori va simți nevoia, fără să îl critice pentru o astfel de alegere.

După divorț, un copil are nevoie și de stabilitate

Un factor esențial pentru a reuși să nu-ți rănești copilul prin divorț este să cooperezi cu fostul partener de viață și, pe cât posibil, să-i dăruiți copilului cât mai multă stabilitate și predictibilitate. Cu alte cuvinte, acesta trebuie să simtă, în viața de zi cu zi, că alături de schimbările aduse de divorț, există încă anumite rutine care continuă să existe. De pildă, ar trebui să știe că după ce își va termina lecțiile va ieși pe-afară, că după cină va putea să asculte muzică sau să se joace până când se va pregăti de culcare etc.

În același timp, menținerea unor rutine înseamnă ca un copil să aibă parte de aceleași reguli, de aceeași disciplină, de aceleași recompense. Psihologii insistă asupra următorului aspect: un copil nu va fi mai puțin rănit după un divorț dacă unul dintre părinți îl va copleși cu daruri sau dacă i se vor permite lucruri care înainte nu i se permiteau (de exemplu, să se culce mai târziu decât înainte). Ceea ce îl va ajuta să se adapteze mai ușor noii vieți și să se simtă în siguranță va fi consistența venită din partea părinților. Odată ce vor interveni schimbări, se vor crea noi rutine, pe care aceștia se vor strădui să le urmeze.

Nu în ultimul rând, recomandarea specialiștilor este ca părinții, în loc să-și spună doar „Nu am vrut să-mi rănesc copilul prin divorț”, să fie cât mai atenți la comportamentele copilului după ce s-au despărțit. Astfel, anumite manifestări ale acestuia pot trăda prezența unei depresii, a unei stări de anxietate accentuată și pot fi semn că ar putea avea nevoie de ajutor venit din partea unui psiholog. Iată ce ar trebui să îngrijoreze:

• Prezența tulburărilor de somn (de exemplu, copilul se confruntă cu insomnii sau, dimpotrivă, doarme mai mult ca de obicei)
• Probleme la școală (de pildă, rezultate mai slabe la învățătură, agresivitate față de colegi etc.)
• Dificultăți de concentrare
• Tulburări de alimentație
• Stări persistente de tristețe
• Refuzul de a mai desfășura activități care odinioară îi făceau plăcere
• Izbucniri violente, iritabilitate
• Pătrunderea într-un anturaj care nu inspiră încredere
• Copilul este mai retras ca de obicei etc.

Surse: cafemom.com, caringforkids.cps.ca, childmind.org, helpguide.org, webmd.com, whattoexpect.com

Sursă poză principală: istockphoto.com