Divorțul părinților mei mi-a lăsat o rană imensă în suflet, deși am 31 de ani

Divorțul părinților ne afectează la orice vârstă!

Vestea divorțului nu este primită bine, însă, nici de copiii deveniți ulterior adulți. Am o mulțime de prieteni ai căror părinți au decis, aparent din senin, să pună punct unor căsnicii de 30, 40, chiar 50 de ani. Cuvântul „divorț” a venit ca un trăsnet pentru mulți dintre prietenii mei, care erau ferm convinși că părinții lor vor fi împreună până la adânci bătrâneți.

Adevărul este că multe cupluri mai în vârstă care aleg să divorțeze au tendința de a-i exclude cumva din ecuație pe copiii lor deveniți adulți. Se gândesc că, din moment ce aceștia se află în diferite stadii ale vieții lor, un divorț nu ar trebui să îi afecteze atât de tare fiindcă, teoretic, sunt mai bine pregătiți din punct de vedere emoțional pentru a face față situației. Dar nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg!

Am dat recent peste un articol în care o femeie de 31 de ani povestea durerea cumplită pe care a simțit-o în momentul în care a aflat că părinții ei divorțează după 35 de ani de căsătorie. Ea recunoaște, totodată, că nu se aștepta ca această veste să o afecteze atât de tare tocmai fiindcă este un adult în toată firea:

„Părinții mei tocmai mi-au spus (prin Zoom) că se despart după 35 de ani de căsnicie. A fost ceva neașteptat, iar eu sunt singurul lor copil. Chiar dacă am 31 de ani, vestea m-a lovit că un trăsnet. Nu mai stau cu părinții mei de 13 ani, sunt căsătorită și am și un copil, însă divorțul părinților mei mă afectează într-un mod la care nu mă așteptam. Este ciudat? Este normal? Nu merg la terapie și nu am făcut-o niciodată, așa că nu știu dacă este ceva pentru care oamenii merg la terapie.

Sunt confuză și, în mod normal, aș vorbi cu unul sau cu ambii mei părinți. Fără un frate sau o soră, nu am pe cineva care să înțeleagă exact prin ce trec și care să mă compătimească. Soțul meu înțelege, dar are și el propriile lui griji (și o mulțime de pe umerii cărora să plângă, așa că nu are cum să înțeleagă cum este să treci printr-o astfel de traumă fiind singur la părinți). Terapia pare singură soluție care m-ar putea scăpa sau care ar putea măcar să mă ajute să alin acest chin interior care mă macină”, povestește aceasta.

Tu ai trecut printr-o astfel de experiență? Cum ai gestionat-o?

Citește și:

• Divortul si copiii: ghid de indrumare
• Nu am vrut să-mi rănesc copiii prin divorțul de tatăl lor, dar a trebuit să o fac. Pentru ei
• „Nu ai făcut nimic, nu meriți nimic”. Povestea despre divorț a unei mame care și-a crescut copiii în timp ce se lupta cu cancerul