Părinții au divorțat când eram copil și eu am divorțat când copiii mei erau mici. Am avut nevoie de ani întregi pentru a mă vindeca

Atunci când părinții aleg să se separe, copiii ajung cel mai adesea să reprezinte obiectul unui război între persoanele care se presupune că îi iubesc cel mai mult. O mămică de peste granițe povestește, pentru Insider, cum a afectat-o divorțul părinților ei și cum s-a resfâns acest lucru asupra copiilor ei:

„Părinții mei au divorțat când eram în clasa a șasea. La acea vreme, aveam impresia că sunt singurul copil cu părinți divorțați din comunitatea mea. Îmi amintesc perfect certurile dintre ei și lucrurile îngrozitoare pe care și le spuneau. Divorțul părinților mei, după cum va dați seama, a fost foarte conflictual, iar eu mă simțeam deseori că o minge pasată de la un jucător la altul.

Pentru că am avut întotdeauna o personalitate puternică, nu am crezut că divorțul m-a afectat în vreun fel. Știam doar că nu mai vreau să fiu în preajma alor mei și că într-o zi îmi voi crea propria familie și nu voi repeta niciodată greșelile părinților mei.

Când am absolvit liceul, m-am înscris la o facultate aflată la peste 800 de kilometri distanță de casă. Mă descurcam grozav, aveam planuri mari și încă aveam impresia că divorțul părinților mei nu avusese niciun impact asupra mea.

Când eram în ultimul an de facultate, mi-am întâlnit primul soț. După câțiva ani de relație, ne-am căsătorit. Mă simțeam extrem de confortabil în preajma lui. A fost primul meu iubit și părea că avem aspirații de viitor similare. Mi se părea că ne potrivit perfect. Recunosc, m-a atras la el și faptul că avea o familie numeroasă, iubitoare și foarte unită, pe care și eu visam să mi-o întemeiez.

Ne-am căsătorit și, după un timp, au apărut și copiii în peisaj. Avusesem niște probleme înainte să devenim părinți, dar la vremea respectivă nu mi se păreau a fi semnificative. Am devenit o mamă casnică atunci când s-a născut primul nostru copil și atunci problemele noastre au început să devină cu adevărat importante. Când a venit pe lume și cel de-al doilea copil, relația noastră a devenit de nesuportat.

Am divorțat când copiii noștri aveam 4, respectiv 2 ani. Din nou, am jurat că nu voi recrea pentru aceștia experiență pe care eu am trăit-o în copilărie și că voi face tot ce-mi stă în putință pentru a nu-i face să se simtă vinovați, neglijați sau implicați în vreun fel în discuțiile noastre.

În următorii 10 ani, dinamica noastră de coparenting nu a fost grozavă. A trebuit să angajăm avocați de cinci ori în această perioadă, iar serviciile de protecție a copilului m-au contactat de cinci ori. Ni s-a ordonat să folosim aplicația OurFamilyWizard pentru toate comunicările, am avut parte de consiliere în materie de coparenting, un terapeut pentru copii, evaluări ale custodiei și, în cele din urmă, un ordin judecătoresc prin care mi se interzicea orice contact cu copiii mei în următorii trei ani. Înainte de procesul pentru acest caz, am vrut să ajung la o înțelegere cu fostul meu soț, deoarece copiii mei suferiseră destul și nu îmi doream decât să fie fericiți, chiar dacă asta însemna că vor locui doar cu tatăl lor.

A durat ceva timp, dar, în cele din urmă, copiii mei și cu mine am reușit să ne conectăm și să construim o relație unul cu celălalt, o relație bazată pe respect reciproc, înțelegere și iubire - o relație de susținere și prietenie, mai degrabă decât o relație părinte-copil.

În timpul ultimei bătălii pentru custodie, am reușit să mă împac cu adevărat cu părinții mei, iar între timp mi-am dat seama că aveam acest sentiment de familiaritate față de primul meu soț pentru cp acesta avea comportamente și trăsături similare cu cele ale ambilor mei părinți, iar eu am fost atrasă de el pentru a încerca să repar și să îmi vindec rănile din copilărie prin reluarea poveștii cu el. Când am divorțat, nu m-am deconectat emoțional de la dinamica de comunicare pe care am creat-o în căsnicia noastră, așa că am continuat să repetăm la nesfârșit dinamica noastră, cea din copilărie. Iar aceasta este o adevărată traumă generațională”, povestește femeia.

Divorțul este, fără îndoială, una dintre cele mai grele încercări ale vieții de familie și poate fi destul de greu de suportat de către copii. Datoria părinților este aceea de a face ca separarea dintre ei să fie cât mai puțin traumatizantă pentru cei mici, oferindu-le acestora, pe cât posibil, un climat de calm și stabilitate.