Nu mai suportam prezența fostului soț, până când mi-am dat seama ce fericiți sunt copiii mei...

„Nu am avut unul dintre acele divorțuri în care partenerii rămân cei mai buni prieteni. Deși motivele pentru care ne-am separat nu au fost unele foarte grave – ca infidelitatea sau trădarea – tot au rămas niște resentimente și frustrări la mijloc. Bănuiesc că asta se întâmplă la fiecare divorț” ne spune femeia.

„Pe parcursul anilor, ne-a fost greu să ne coordonăm relația de părinți. Ne certam din cele mai banale motive. Câteodată nu mai vorbeam cu săptămânile, după care făceam pace în sfârșit, dar niciodată nu dura prea mult.

În perioada sărbătorilor era cel ma rău. Copiii dormeau o noapte la mine și o noapte la fostul meu soț. Își făceau mereu bagajele și nu mai știau în ce casă se vor trezi a doua zi.”

Situația familială s-a schimbat la izbucnirea pandemiei. Copiii au locuit cu mama, în timp ce tatăl a stat mult în carantină sau având grijă de mama lui bătrână.

„Luni de zile copiii nu și-au văzut tatăl. Apoi, când s-au mai ridicat restricțiile, l-am invitat la noi acasă. Pe lângă că cei mici nu l-au mai văzut de mult, aveam un număr limitat de persoane pe care le puteam primi acasă. Așa că a fost o idee bună care ne-a ajutat pe toți.

Există ceva în luatul mesei împreună atât de simplu și frumos. Masa pe care am împărțit-o a ridicat tensiunea dintre noi, care oricum părea mult mai puțin importantă acum, după pandemie.

Doar am mâncat și ne-am relaxat împreună. Nu am negociat nimic, nu ne-am contrazis, nu am făcut nimic din lucrurile pe care obișnuiam să le facem.

Copiii au fost cei mai fericiți. Fiica cea mare a început să plângă de bucurie când a aflat că vom petrece sărbătorile cu toții. A fost un moment autentic fericit pe care l-am avut ca familie, chiar dacă eram deja divorțați de mult timp.”

Spre final, femeia vorbește sincer despre ce înseamnă un divorț pentru copii, dar și pentru restul familiei.

„Ca părinte divorțat, știi că îți vei face copiii să sufere. Orice ai face, este imposibil să eviți asta. Am încercat să fac totul ca la carte: niciodată nu l-am vorbit pe tatăl lor de rău, m-am abținut să-mi vărs frustrările pe ei și așa mai departe. Suferința, din păcate, este inevitabilă.

Dar măcar pot să le ofer, ocazional, sentimentul că încă suntem o familie. Că putem să sărbătorim Ziua Recunoștinței în fiecare an și să ne înțelegem bine, să ne bucurăm unii de ceilalți.

Acum asta este o tradiție de familie. În fiecare an, de Ziua Recunoștinței ne întâlnim cu toții să petrecem acea zi împreună.

M-am întrebat de multe ori ce m-a făcut să mă mărit cu fostul meu partener. Cred că acum am găsit răspunsul pe care îl căutam: nimeni nu-i putea iubi mai mult pe copiii noștri decât el.

Chiar dacă divorțul ne-a separat, copiii noștri ne reîntregesc și ne leagă pentru totdeauna.”