Crezi că dacă nu ai o relație bună cu părinții, nu vei suferi când mor? Am fost distrusă când a murit tata, de care nu eram apropiată

Uneori părinții au relații defectuoase cu copiii, din diferite cauze, fiecare având reproșuri referitoare la copilărie, la anumite aspecte ale vieții financiare, emoționale. Cu toate acestea, decesul părinților este singurul lucru care îi trezește la realitate pe copiii pentru care durerea este insuportabilă.

Cunoaște cel mai bine acest sentiment o femeie ai căror părinții au divorțat atunci când ea avea 21 de ani, lucru care a dus la înstrăinarea de cu tatăl ei. Aceasta nu și-a mai revăzut tatăl care nu și-a văzut niciodată nepoțelele. Pierderea tatălui ei definitiv a ajutat-o pe fiica lui să realizeze cât de importantă era figura paternă în viața ei.

„Mi s-a părut ciudat să pun urna cu cenușa tatălui meu în portbagaj acolo unde se afla olița portabilă a copiilor”

„În timp ce mă îndreptam spre casa de pompe funebre, în haine negre, cu părul prins într-un coc dezordonat pentru a recupera cenușa tatălui meu de care mă simțeam înstrăinată de ani de zile, fratele meu m-a sunat să mă întrebe unde sunt. Iar eu i-am răspuns: „îl iau pe tata”. Am râs amândoi pentru că atât eu, cât și fratele meu avem umor negru.

Casa de pompe funebre mi-a oferit urna cu rămășițele tatălui meu, pe care am pus-o pe scaunul pasagerului din față. Mi s-a părut ciudat să-l pun în portbagaj acolo unde se afla olița portabilă a copiilor mei. Tatăl meu a fost uimitor în primii 26 de ani din viața mea. Când eram mică, mă ridicam pe picioarele lui și dansam, am mers cu el la întâlniri, la cină, am călătorit mult. Tata, lucrând în industria confecțiilor, mi-a insuflat dragostea pentru croitorie”, mărturisește fata.

Divorțul părinților

La vârsta de 21 de ani, părinții femeii au divorțat, reprezentând o schimbare majoră în relația ei cu tatăl. Această relație s-a deteriorat tot mai mult și a dus la înstrăinarea fetei de tatăl ei. Ea mărturisește că a încercat să mențină o relație cu acesta și să-și înfrâneze nemulțumirile legate de divorțul părinților, furia și nostalgia.

„Știa că am divorțat și m-am recăsătorit, însă nu mi-a cunoscut niciodată fetițele. Am preferat ca el să nu le cunoască, să ajungă să îl iubească și să le părăsească la fel ca pe mine. Tata trăia într-o locuință dărăpănată, îi lipseau mulți dinți și nu puteam suporta ideea de a-l vedea pe tatăl meu așa. Așa că l-am ținut la distanță pentru a evita durerea pe care ar fi provocat-o și copiilor mei.

Starea lui de sănătate s-a deteriorat și am încercat să iau legătura cu el. Adesea mă suna din camera de spital de pe telefonul fix și spunea că medicii și asistentele încercau să-l omoare. Cadre medicale au numit acest lucru „delir indus de spital”.

Cu fața palidă, barba lungă, cenușie, tatăl meu a fost puternic sedat pentru a nu rupe toate tuburile care erau atașate de el și care îl țineau în viață. Așa că m-am așezat pe un scaun plângând atunci când l-am văzut într-o asemenea stare”, mărturisește fata.

Ultimele momente ale tatalui meu in lupta cu dementa

„Mama mea și tatăl meu vitreg împreună cu noi, copiii, am intrat cu toții în camera unde zăcea tatăl meu”

Fiica bărbatului a fost martora îmbolnăvirii tatălui ei pentru că, un an mai târziu, un alt medic l-a găsit pe frate ei în mediul online. Acesta i-a spus că tatăl lor nu mai putea comunica și nu mai putea respira decât ajutat de un ventilator. Medicul i-a îndemnat pe copii să-și ia rămas bun și să semneze pentru oprirea aparatelor.

„Mama mea și tatăl meu vitreg împreună cu noi, copiii, am intrat cu toții în camera unde zăcea tatăl meu, îmbrăcați toți în halate albe și cu măști la gură pentru a ne lua rămas-bun. Arăta ca un străin, era slab, avea un singur ochi deschis și era evident că viața se termina pentru el. Am fost prima care s-a aplecat asupra lui și i-a vorbit. I-am spus că îl iubesc și că este în regulă să plece.

În acel moment, i-a crescut tensiunea și am observat o lacrimă prelingându-se pe obraz. Mi-a frânt inima. Am crezut că, dacă eram separată de atâția ani de el, nu va fi la fel de dureros, dar din păcate a fost sfâșietor. Toată lumea credea că va muri în noaptea aceea, dar a mai durat”, susține fata.

„Moartea tatălui meu mi-a frânt inima”

Zilele femeii erau mistuite de greutatea morții iminente și singurul care a fost alături de ea, soțul ei, a încurajat-o constant în această grea încercare a vieții. Într-una din zile, fata a decis să nu mai meargă la spital în vizită la tatăl ei și chiar în acea zi fatidică a primit și apelul conform căruia i se confirma că bătrânul a murit.

Acum, privind la urna tatălui ei, și-a dat seama că nu contează dacă părintele a fost sau nu înstrăinat, dacă s-a înțeles bine sau nu cu copilul său, dacă a făcut greșeli sau nu. Părintele este o parte din sufletul copilului, iar pierderea lui oferă o prețioasă lecție despre dragoste și durere.