Îmi părăsesc iubitul pentru că nu a fost deloc lângă mine când mama mea a murit

I-am spus: „Indiferent cine suntem sau cine părem a fi, există un loc pentru iubire. Nimeni, nicio femeie nu-și poate nega dorința de a iubi și de a se simți iubită”. Și m-a cerut în căsătorie. Eu nu eram atât de îndrăgostită de el, așa că i-am spus să mă lase puțin timp. Îmi fusese prieten și știam cât de bun era ca prieten. Nu avusesem timp să îl privesc prin prisma iubirii. Niciodată nu mi-am zis „Uită-te la el, este atât de drăguț. Cât mi-aș dori să fim împreună, să fie tatăl copiilor mei, omul alături de care să îmbătrânesc”. Niciodată nu m-am raportat la el astfel, așa că atunci când am cerut timp, a fost pentru ca eu să mă gândesc la el în acest sens.

Între timp, mama mea s-a îmbolnăvit și i-am spus că mă duc acasă să o vizitez!

Mi-a spus: „Ia-mă acasă cu tine. Vreau să o văd pe mama ta. Seamănă cu tine? Vreau să îi mulțumesc pentru că a dat naștere unei femei atât de minunate”. Mi-am spus: „Vai, ce drăăăguț”. Bineînțeles, nu am spus-o cu voce tare.

O zi mai târziu, era cu mine în troleibuzul care mă ducea la stația de autocar. Câteva ore mai târziu, eram într-un taxi care se îndrepta spre casă, pentru a o vedea pe mama mea. El stătea lângă mine, piele lângă piele, respirație lângă respirație. Niciodată nu am fost atât de apropiați, așa că m-a făcut să mă gândesc: „Hmm, tipul ăsta nu e rău până la urmă. Îi pasă. Uită-te la el aici cu mine, mergând în vizită la mama mea bolnavă.”.

Citește și: Dragul meu soț, te iubesc, dar este timpul să te părăsesc

Mama mea era foarte bolnavă, iar la modul în care am primit vestea, am crezut că nici nu mai poate vorbi. Imediat ce ne-a văzut, ochii ei s-au dus direct la Philip. A spus încet: „Ai venit să mă vezi cu ginerele?”. El a zâmbit și eu am zâmbit și eu. I-am răspuns: „Am venit să te vizităm. Eu aveam de gând să vin singură, dar el a decis să vină să te cunoască. Este un prieten”. Mama a întins mâna și el a luat-o. Strângerea de mână a durat mai mult decât de obicei. Mâinile lor au fost blocate în timp ce vorbeau unul cu celălalt.

- Tinere, cum te cheamă?, l-a întrebat mama.
- Numele meu este Philip.
- Ai făcut parte dintre discipolii lui Iisus?, a întrebat mama zâmbind.
- Nu, nu cred că Filip a fost unul dintre discipoli, sau...
- Se pare că niciunul dintre noi nu am luat în serios slujba duminicală, dar Dumnezeu ne va ierta.

Au izbucnit în râs.

- Este adevărat ceea ce spune ea? Că ești un prieten?, a mai întrebat mama.
- Da, suntem prieteni.
- Înțeleg, voi, copiii din ziua de azi, credeți că vă puteți păcăli părinții. Înțeleg.

A fost o călătorie surprinzătoare. Starea în care am găsit-o pe mama nu era atât de gravă pe cât o făcea să pară sora mea mai mare. I-am dat niște bani și am întrebat-o ce vrea să fac pentru ea. Mi-a răspuns: „Doar să nu-l lași să fie prietenul tău pentru prea multă vreme. În ochii mei arată ca un soț”. Am strigat: „Mamă, la asta m-am referit când te-am întrebat dacă mai vrei să fac ceva pentru tine”. Ea a răspuns: „Păi, asta vreau să faci pentru mine”.

Înapoi, pe drum spre casă, am râs mult. Era fericit. Ceva l-a făcut fericit. A îndrăgit-o imediat pe mama, era evident. Mi-a spus „Mama ta m-a văzut o singură dată și și-a dat seama că am stofă de soț, în timp ce tu m-ai pus pe așteptare. Crezi că e corect?” I-am răspuns: „Ce păcat că te-ai întors cu mine. Dacă mama mea crede că ești un soț bun, atunci de ce nu te însori cu ea?”.

La scurt timp, m-a sunat sora mea mai mare: „Mi-a spus mama că te-ai dus să o vizitezi împreună cu soțul tău”. Câteva ore mai târziu, primesc un telefon și de la fratele meu mai mic: „Ai un soț și mie nu mi l-ai prezentat?”. Cred că toți din comunitatea știau că am venit acasă împreună cu soțul meu. Mai târziu l-am sunat și pe unchiul meu, care de asemenea mi-a spus: „Noi așteptăm data nunții, să știi. Când ni-l prezinți și nouă oficial?”.

Ori de câte ori mama mă suna, întreba de el. Într-o zi a sunat. Philip era cu mine. Înainte ca ea să întrebe despre el, i-am replicat: „Este aici. Nu e nevoie să întrebi de el”. I-am dat telefonul lui Philip și conversația a durat câteva minute. A râs pe tot parcursul ei. Când am luat telefonul de la el, i-am spus lui: „Nu poți veni să câștigi inima mamei mele în felul acesta. Nu este corect. Voi doi nu veți mai vorbi niciodată”. Dar, câteva săptămâni mai târziu, ne-am întors să o vedem. Încă nu se simțea bine. Era slăbită și se chinuia să stea în șezut, dar și-a adunat ultimele puteri rămase în ea și a mers în bucătărie să ne gătească ceva. Amândoi am strigat „nu”, dar ea nu ne-a ascultat.
Aproape o oră mai târziu, mâncarea era gata. În timp ce mâncam, ea s-a așezat lângă Philip și l-a întrebat dacă eu am gătit vreodată pentru el, dacă îl tratam cum trebuie, dacă m-am dovedit a fi o soție potrivită. Până în prezent, nu știu ce a văzut mama mea la Philip de a ajuns să-l placă în felul acesta. De fiecare dată când vorbeam, îi menționa numele. Ori de câte ori vorbea cu fratele și sora mea, îl menționa pe Philip și cât de drag îi este.

Câteva luni mai târziu, eu și Philip am început să vorbim din nou despre căsătorie!

El era pregătit și eu eram pregătită, dar mama mea nu era pregătită. Era mereu bolnavă. Nu puteam să facem un asemenea pas când mama, femeie care l-a îndrăgit din prima, era în starea în care era.

Într-o seară, sora mea cea mare m-a sunat. Ea locuia cu mama mea de mai bine de o lună pentru a avea grijă de ea. Mi-a spus: „Situația mamei este critică. Acum nici măcar nu poate vorbi. Nu-și poate menține privirea. E din ce în ce mai rău”. Am întrebat-o: „Și ce spun doctorii?”. Ea a răspuns: „Nimic nou. Fac tot ce pot”. I-am spus: „Voi veni mâine dimineață. Sper să fie mai bine până atunci”.

M-am trezit dimineața și am văzut patru apeluri pierdute de la sora mea. Mi-am petrecut noaptea cu Philip, așa că mi-am pus telefonul pe silențios. Am sunat-o din nou și nu a răspuns. Am continuat să o sun, dar toate apelurile mele au rămas fără răspuns. I-am spus lui Philip: „O sun pe sora mea și nu răspunde. Am impresia că ceva nu e în regulă”. El a întrebat: „Adică ce?”, „Nu știu, dar aseară am vorbit înainte de a dormi. Mi-a spus că situația mamei este critică, doar că m-am trezit că mă sună din nou. Ce avea de gând să-mi spună?”. M-am ridicat din pat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe ușă.

Citește și: Ar trebui să îmi iubesc soția în același fel în care mi-aș dori ca fiica mea să fie iubită

Eram la gară când sora mea m-a sunat să-mi spună: „Mama a murit în zori. E la morgă chiar acum”

Am cunoscut durerea, dar ce am simțit în acel moment a fost ca nicio altă durere pe care o simțisem vreodată. Am izbucnit în plâns în autobuz. Tipul care stătea lângă mine se tot uita la mine, dar nu putea să mă întrebe ce era în neregulă cu mine. Am continuat să plâng până când am ajuns la spital. Philip m-a sunat și i-am spus ce s-a întâmplat. A țipat: „Ohh! Cum poate mama să ne facă asta?”. Această afirmație mi-a adus și mai multe lacrimi în ochi. Era ca și cum lumea se sfârșea pentru mine. Mama avea doar cincizeci și nouă de ani, deci cum a putut să moară?

Toată săptămâna lucrurile au fost agitate pentru mine. Mă așteptam ca Philip să mă sune des, dar nu a făcut-o...

Eu îl sunam. Îmi amintesc că m-am și plâns că nu mă susține mai mult emoțional, iar el a spus: „Ești ocupată cu jelirea mamei tale și nu vreau să mă amestec”. I-am spus: „Cu atât mai mult ar trebui să fii aici cu mine. Nu ar trebui să mă lași singură în acest moment. Ea nu este doar mama mea, a fost și prietena ta bună”. Nu s-a schimbat nimic. L-am văzut pe Philip la patru zile după ce mama mea murise. M-am dus la el acasă ca să-i spun despre pomana de o săptămână. Tipul ăsta m-a văzut și nu și-a dat seama cât de amărâtă eram.

„Philip, serios? Se pare că nu realizezi ceea ce s-a întâmplat. Mama mea a murit. Prietena ta a murit. Nu ai arătat nicio formă de tristețe sau grijă față de mine. Nici măcar nu mă suni. Am venit să te văd și tu vrei să ignori prin ce trec. Ți-ai pierdut mințile?” Am ieșit în trombă din casa lui cu lacrimi în ochi. Mă așteptam să mă sune sau chiar să-mi trimită un mesaj în care să-și ceară scuze pentru comportamentul său ciudat, dar nu a făcut-o niciodată. M-a sunat și a vorbit ca și cum totul ar fi fost normal. Cu o zi înainte de pomana de o săptămână m-a sunat să-mi spună că nu poate veni din cauza unor probleme legate de serviciu. Am dat din cap și i-am spus să aibă grijă de el.

După pomana de o săptămână, mă așteptam să mă sune și să mă întrebe cum a mers totul. Dar nu a făcut-o. Sora mea mai mare întreba de el. Fratele meu întreba de el, chiar și unchiul meu. După cum vorbea mama mea despre el, se așteptau să fie mai aproape într-un astfel de moment, dar nu s-a întâmplat asta.

Eram acasă când m-a vizitat pentru prima oară de când mama murise

A început să vorbească despre cât de ocupată a fost viața și cât de rău îi părea că nu a reușit să ajungă la pomană și toate cele. Eram tristă, furioasă și dezamăgită, așa că scuzele lui m-au făcut să mă înfurii. Mi-am spus părerea: „Sunt surprinsă de felul în care te-ai comportat de când a murit mama mea. Nu ai niciun sentiment uman în tine dacă așa te comporți cu prietenii tăi care au pierdut pe cineva drag. Sunt șocată și nu cred că voi uita asta vreodată”.

Conversația a continuat pe Whatsapp. El a spus: „Morții sunt morți, asta nu înseamnă că viața trebuie să se oprească pentru cei vii. Duci lucrurile prea departe”. Am rămas mască citind mesajul. Mi-am spus: „Când totul se va termina, îmi voi număra din nou prietenii și nu cred că acest tip va fi unul dintre ei”. Mama este încă la morgă. Tristețea nu mă părăsise, dar Philip îmi înrăutățește situația. Ultima dată când am fost acolo, în casa lui, a încercat din nou să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. L-am respins și am plecat. Mi-am spus că nu voi mai călca niciodată în casa lui. Măcar ar trebui să se prefacă trist și să pretindă că este alături de mine în aceste momente grele, dar lui nu-i pasă. Se duce să joace fotbal și postează poze cu el fericit pe la tot felul de petreceri. Mă simt ca și cum aș fi singură în aceste vremuri grele. Aștept până se mai calmează lucrurile ca să mă despart de el, asta dacă nu s-a despărțit deja de mine.

Credeți că am dreptate să pun capăt relației din cauza a ceea ce face el? Este chiar normal comportamentul lui? Îi lipsește empatia și asta mă sperie. Mă tem pentru viitorul meu cu el.

Citește și: În ziua în care am decis să îl părăsesc am aflat că sunt însărcinată