Socrii mei au dispărut cu cei mici timp de 2 zile. De atunci, nu i-am mai lăsat niciodată pe copii cu ei

De cele mai multe ori, bunicii sunt un punct de sprijin pentru părinții foarte ocupați care nu doresc să își lase copiii pîn grija unor dădace, ci să aibă încredere că micuții sunt pe mâini bune. Și cine altcineva decât bunicii pot fi acei protectori ai copiilor în absența părinților?

Nu este cazul și pentru un cuplu care, în urma unei decizii neinspirate a bunicilor, părinții susțin că nu și-au mai lăsat niciodată pruncii în grija lor. În urmă cu câțiva ani, când telefoanele mobile încă nu erau atât de accesibile, o mamă își amintește cum socrii ei, în grija cărora își lăsase copiii au plecat cu mașina fără a-i anunța pe părinți.

Cu ocazia aniversării căsătoriei, părinții obișnuiau să călătorească și să își petreacă ziua într-un mod cât mai plăcut, departe de agitația cotidiană. Pe rând, bunicii materni și paterni stăteau cu copilașii. În timp ce bunicii materni erau foarte înțelegători și respectau regulile familiei impuse de părinți, bunicii paterni făceau cam ce doreau și credeau că este mai bine pentru micuți.

Bona, bunica sau cresa pentru copilul mic? Sfaturi de la mamici si specialisti

Bunicii paterni nu au respectat niciodată regulile impuse de părinți

„Cele mai multe din acțiunile socrilor mei erau ridicole, dar inofensive. Spre exemplu, îmi îmbrăca fiica în vârstă de numai 5 ani în rochii absolut scandaloase și îi dădea băiețelului în vârstă de numai 3 ani dulciuri pline de zahăr pentru a crește înalt.

Practic, atâta timp cât copiii se aflau în casa socrilor mei, aceștia făceau doar ce doreau”, mărturisește mama. O anumită întâmplare a determinat-o, însă, să nu își mai lase niciodată copilașii în grija bunicilor paterni.

Cu ocazia aniversării căsătoriei, împreună cu soțul ei a plecat în Mexic, în Cancun pentru o săptămână de snorkeling, bronz și liniște deplină.

„Prima zi a fost minunată, exact cum ne și așteptam să fie. A doua zi, când soarele era sus pe cer, iar noi eram fericiți, am găsit o cabină telefonică, am băgat monezi în telefonul public cu copiii noștri rămași cu socrii la noi acasă. Atunci când am format numărul de acasă, după mai multe încercări, nu a răspuns nimeni.

Ne-am gândit că este foarte ciudat, dar în același timp, puteau fi pe afară și nu auzeau telefonul. Bineînțeles că socrii mei aveau numărul de telefon de la hotelul în care eram cazați, dar nu ne-au telefonat înapoi în acea zi. Am avut un sentiment de îngrijorare, dar nu ne-am alarmat. Următoarea zi dimineață, am sunat din nou acasă, lăsându-le un mesaj bunicilor în care le repetam numărul de la hotel pentru a lua legătura cu noi.

Am repetat în aceeași zi inițiativa noastră de a discuta cu copiii, dar nu am primit niciun răspuns. Brusc, tot cheful de romantism ne-a dispărut”, își aminteste mama.

7 semne că ai în preajmă bunici „toxici”

Bunicii au plecat, fără acordul părinților, în alt oraș, la 6 ore de condus cu mașina

Aceasta menționează că în a treia zi de concediu erau gata să se urce în primul avion. Atunci, tatăl a avut strălucită idee de a-și suna părinții pe numărul de la ei de acasă, din Pittsburg, deși copiii fuseseră lăsați în Virginia, la o distanță de nici mai mult, nici mai puțin 550 de km.

„Cum stăteam în afara cabinei telefonice și așteptam ca soțul meu să le lase un mesaj pe robot, am auzit cum socrul meu a răspuns la telefon. Bunicii paterni făcuseră un drum de 6 ore cu mașina împreună cu copiii noștri fără să ne spună absolut nimic. Socrul meu a invocat problemele de vedere ale soacrei care a insistat să meargă la oftalmologul din orașul lor.

Ceea ce înseamnă că micuții nu au putut participa la antrenamentele de fotbal, nu s-au dus la grădiniță și nu au stat în confortul căminului, așa cum era obișnuiți. Cel mai deranjant lucru a fost că socrii nici măcar nu au telefonat să ne comunice decizia pe care au luat-o legată de siguranța copiilor noștri.

Aceea a fost picătura care a umplut paharul. Am continuat să îi vizităm împreună cu copiii, dar niciodată nu i-am mai lăsat în grija lor”, concluzionează mama.

Cum ați fi procedat în locul părinților într-o asemenea situație? Credeți că au reacționat greșit și mult prea dur, sau îi dați perfectă dreptate mamei?