Acuzată că a consumat și a comercializat substanțe interzise, i s-au luat copiii și au fost puși în plasament
Courtney Jean (din Florida, SUA) este mama a doi băieți. Într-o confesiune pentru „Love What Matters”, ea a povestit că a trecut în urmă cu doi ani printr-o experiență foarte dificilă: i s-au luat copiii și au fost puși în plasament de urgență. Mama a explicat cum s-a putut ajunge într-o asemenea situație și ce acuzații a primit:
„Numele meu este Courtney, am 27 de ani și mă pregătesc să mă reunesc cu cei doi fii ai mei după ce aceștia au stat în plasament aproape 9 luni. Mi s-au luat copiii întrucât am fost acuzată că nu am grijă de sănătatea mea mintală. Acest eveniment a survenit brusc, nu mă așteptam la așa ceva, nu îmi cunoșteam drepturile și nici nu am avut parte de vreun sprijin care să mă ajute să previn o asemenea situație și să-mi țin familia laolaltă. A fost vorba despre un plasament de urgență.
După ce s-a recurs la plasament, nu am primit inițial documentele necesare care să-mi arate pentru cât timp băieții mei aveau să fie despărțiți de mine, iar când acestea au ajuns în final la mine am aflat de ce se adoptase o astfel de soluție. Se susținea faptul că eram dependentă de fentanyl, iar în aprilie 2021 fusesem arestată pentru posesie și comercializare de fentanyl și de metamfetamină. Nu îmi venea să cred că mi se întâmpla tocmai mie. Nu avusesem niciodată vreo problemă care să țină de legalitate, nici măcar în legătură cu vreun tichet de parcare, nu fusesem niciodată dependentă de substanțe interzise. Câteva zile am fost foarte confuză, nu înțelegeam ce se întâmpla.
Mi-am contactat avocata care, la acea vreme, nu m-a ajutat prea mult. Dimpotrivă, mă trata ca pe orice altă persoană dependentă de droguri căreia nu îi pasă de copiii ei, ceea ce era cu totul fals. Mi-a cercetat dosarul și și-a dat seama că nu aveam antecedente penale. Mi-a zis că acuzațiile erau atât de serioase, încât nu se putea face nimic.
La Curte s-a invocat „preponderența dovezilor”, ceea ce însemna că erau 51% șanse ca acuzațiile ce îmi fuseseră aduse să fi fost adevărate. Nu mi s-a prezentat însă nicio dovadă concretă. Am fost de acord imediat să mi se facă diverse teste întrucât știam că nu consumam substanțe interzise. Mi s-au făcut nenumărate teste cu fire de păr și pe bază de urină și toate au ieșit negative. În ciuda acestor rezultate, tot eram acuzată de faptul că aveam probleme ce țineau de abuzul de substanțe.”
A explicat ce i s-a cerut să facă în perioada în care copiii erau în plasament
Courtney a precizat că a fost nevoită să treacă printr-o evaluare psihiatrică, printr-una legată de abuzul de substanțe interzise, să urmeze cursuri de parenting alături de soțul ei, să facă psihoterapie și să efectueze teste ce țineau de consumul de droguri ori de câte ori i se solicita. În cazul în care era necesar, trebuie să-și ia angajamentul și că va urma un tratament special pentru a scăpa de o dependență de substanțe interzise. Pentru sursa citată, a relatat următoarele:
„Planul pentru cazul meu includea cursuri de parenting, terapie, o evaluare psihiatrică, o evaluare legată de consumul substanțelor de abuz și respectarea angajamentului că, dacă era cazul, urmam un tratament pentru dependență și, în cele din urmă, mi s-a cerut să fac oricând teste de screening pentru consumul de droguri.
Cursurile de parenting aveau o durată de 10 săptămâni și trebuia să le urmez împreună cu soțul meu. Cu toate acestea, după primele întâlniri, coordonatoarea cursului a considerat că nu era necesar să urmăm toate ședintele, timp de 10 săptămâni. A fost șocată când a auzit cum ne-au fost luați copiii. În condițiile în care durata minimă a acestor cursuri era de 5 săptămâni, ne-a aprobat să le finalizăm puțin mai târziu de încheierea a 4 săptămâni.
Psihoterapia este binevenită pentru oricine, așa că am fost dornică să beneficiez de ea, ținând cont de situația în care mă aflam. A fost nevoie să urmez patru ședințe până când primeam permisiunea de a trece printr-o evaluare psihiatrică și eventual o terapie medicamentoasă. Terapeutul meu voia să mă vadă la fiecare două luni, ceea ce însemna că ar fi durat șase luni până când cazul meu putea să avanseze. Din fericire, mi-a permis să vin mai des la ședințe ca să le pot finaliza mai repede.
Aveam senzația că mă luptam din răsputeri ca să îmi completez planul pentru cazul meu. Simțeam că mă aflam singură într-un colț și că eram singura care lupta pentru ca lucrurile să se rezolve. Însă era vorba despre copiii mei, despre băiețeii mei adorabili, iar pentru ei merita să fac orice sacrificiu ca să-i pot avea din nou acasă.
Ajunsesem în sfârșit în faza în care eram gata pentru evaluarea psihiatrică. M-am dus într-un birou și m-am întâlnit online cu psihiatrul, ceea ce a fost foarte ciudat. Mi-a pus diverse întrebări legate de istoricul sănătății mele mintale, despre diagnosticuri din trecut, despre eventuale tratamente. Niciodată nu voi nega faptul că am avut anumite probleme de sănătate mintală; ani de zile m-am luptat cu ele pentru a avea o viață normală. Am urmat un tratament începând cu ianuarie 2019, după ce îmi născusem prematur unul dintre copii în aprilie 2018. Atunci am sesizat că lucrurile nu erau în ordine. Aveam nevoie de mai mult decât timp suplimentar pentru mine însămi ori efectuarea unor exerciții de respirație. Aveam nevoie de medicamente. Aveam nevoie de ajutor, așa că l-am primit.
În anul 2020, fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil, am avut o perioadă în care nu am mai urmat tratamentul...După naștere mă confruntam cu o depresie postpartum, a fost o perioadă foarte dificilă. În același timp, am fost diagnosticată cu anxietate și cu tulburare bipolară.
La finalul ședinței de evaluare psihiatrică, medicul a fost foarte surprins că mi s-au luat copiii. Cu toate acestea, a fost dornic să-mi prescrie anumite medicamente pentru a mă ajuta. Acum probabil că vă întrebați ce rost aveau evaluarea legată de abuzul de substanțe și tratamentul pentru substanțe interzise de care nu eram dependentă? Pentru evaluare am făcut cel puțin 10 teste cu urină și fire de păr. Când au văzut că acestea au ieșit negative, au spus că nu mai era cazul să mă verifice. Abia atunci avocata mea s-a convins că nu eram o persoană dependentă de substanțe interzise și începuse să se lupte pentru mine și pentru copiii mei. Era clar că și ea voia ca băieții mei să revină casă și îi sunt recunoscătoare pentru asta.”
I s-a permis să-și vadă copiii aflați în plasament
Mama a avut voie în final să-și viziteze copiii aflați în plasament alături de soțul ei, așa cum a dezvăluit pentru sursa citată anterior:
„Când copiii mei au fost puși în plasament, nu am știut timp de aproape 1 lună unde și cu cine erau. Până la urmă, eu și soțul meu am primit dreptul la 4 ore de vizite sub supraveghere. Atunci a fost cel mai fericit moment din viața mea. Fără copiii mei nu eram eu însămi, chiar dacă mă străduiam să-mi văd de job-ul meu cu normă întreagă și să funcționez ca orice alt membru al societății. Am fost nevoită să recurg la această soluție pentru ca serviciile sociale să nu aibă ce să îmi reproșeze.
Vizita a fost un moment magic. Nici măcar nu mi-a păsat de femeia care stătea în fața unui computer pentru a descrie ce vedea și pentru a înregistra clipele petrecute alături de copiii mei. Tot ceea ce conta erau ei. La finalul vizitei mi s-a spus că părinții la care copiii erau în plasament voiau să mă cunoască. Am fost foarte încântată! În sfârșit aveam ocazia să știu unde stăteau băieții mei și să-i judec și eu pe cei care se ocupau de ei, așa cum probabil și ei mă judecau pe mine.”
A cunoscut familia care i-a luat copiii în plasament
Courtney a vorbit și despre experiența pe care a avut-o după ce i-a cunoscut pe cei care i-au ținut copiii în plasament, așa cum reiese și din confesiunea pentru aceeași sursă:
„Ei au intrat pe ușă și nu am vrut să mă las copleșită de vreun gând negativ; arătau ca două persoane cu care eram prietenă. S-au prezentat și ei, m-am prezentat și eu și mi-am dat seama pe dată că erau oameni extraordinari. Imediat mi-au dispărut temerile. La scurt timp după întâlnire, am început să corespondez prin email cu mama care se ocupa de copiii mei în plasament. Mi-a trimis poze cu aproape tot ceea ce făceau aceștia într-o zi, cu momentul în care fiul meu mai mare își pierduse un dinte, cu ei în costume de Halloween, toate fiind lucruri care mi-au lipsit mult. Niciodată mama din plasament nu va afla cât de recunoscătoare i-am fost pentru că mi le-a adus la cunoștință.
Am început să ne întâlnim în mod constant la centrul de vizitare la finalul lunii octombrie...Acele câteva minute în care ne vedeam ne-a ajutat să începem să ne construim o relație frumoasă într-un context dificil. Am avut ocazia să stăm de vorbă, să ne cunoaștem mai bine unii pe alții, ceea ce m-a determinat să mă liniștesc tot mai mult.
Cam la o lună după ce începusem să comunicăm prin email, mama copiilor mei în plasament mi-a spus: „Iată numărul meu de telefon. Nu știu dacă îți este la îndemână să comunicăm prin mesaje...” Eram atât de fericită! Simțeam că am câștigat la loterie. Avea încredere în mine, iar relația dintre noi putea să evolueze tot mai mult. I-am trimit mesaje și le-am transmis băieților mei că îi iubesc, iar fiul meu mai mare putea să mă sune dacă dorea...
Se apropia Ziua Mamei și intenționam să fac ceva special pentru această femeie pe care o consideram mai mult decât cea care se ocupa de copiii mei în plasament: o vedeam ca pe prietena mea. Am trecut de la conversații scurte de 2-3 minute la conversații de 10-15 minute, în cadrul cărora băiatul meu cel mare ținea să ia cuvântul! M-am gândit că această femeie trebuia să primească recunoștință din partea mea. De aceea am înrămat câteva poze cu ea și cu băieții mei, i-am dat o felicitare și o cană cu mesajul „pentru cea mai bună mamă din plasament”.
În săptămâna de dinainte de weekend-ul cu Ziua Mamei, ea m-a contactat și m-a întrebat dacă aș fi vrut să am parte de o vizită suplimentară duminică. Am izbucnit în lacrimi. Ținea cont de sentimentele mele. Familia de plasament a copiilor mei este religioasă, așa că duminica era pentru ei zi de mers la biserică și de odihnă. Am considerat că au făcut un gest extraordinar: au sacrificat acea zi pentru a mă lăsa pe mine să fiu cu copiii de Ziua Mamei. Din nou, le-am fost extrem de recunoscătoare.
Când copiii mei au ajuns în plasament, cel mai mic avea numai 6 luni. Mi-a fost extrem de teamă că va ajunge pe mâna unei familii care nu susținea ideea de reunificare cu părinții biologici, dorindu-și să se lupte cu mine pentru a-l da spre adopție. Experiența de care am avut parte a fost cu totul altfel. Familia din plasament ne-a susținut permanent și ne-a spus lucruri precum „Când băieții vor ajunge acasă...”. Aceste mici gesturi nu se pot uita.”
A obținut dreptul de a-și vedea copii în cadrul unor vizite fără supraveghere
Părinții biologici au primit dreptul de a sta cu copiii lor în cadrul unei vizite de 4 ani, fără supraveghere. Pentru sursa menționată, Courtney a ținut să vină și cu următoarele detalii:
„Cazul meu a avansat mai mult și la începutul lunii februarie am obținut dreptul de a beneficia de vizite fără supraveghere. Am susținut ideea de a-i lua pe băieți cu noi întrucât nu era deloc agreabil să stai într-un loc, timp de 2-4 ore, sub soarele arzător din Florida. Am reușit să obținem o asemenea permisiune.
Curtea ne dăduse dreptul la o singură vizită nesupravegheată, de 4 ore, pe parcursul unei săptămâni, însă au intervenit din nou extraordinarii părinți din plasament. Mama ne-a zis: „Dacă vreți să petreceți mai multe ore cu ei, nu avem nimic împotrivă.” În sfârșit, simțeam cum normalitatea începea să revină treptat în viața noastră. Stăteam cu copiii noștri vinerea cam 5 ore, iar în weekend 7 ore sau chiar mai mult. A fost magic. Totul a fost important pentru mine; fiecare minut în plus pe care îl petreceam cu băieții mei însemna enorm pentru mine.
Am continuat cu vizitele fără supraveghere, eu am luptat în continuare pentru cauza mea și a copiilor mei, iar în luna iunie am obținut dreptul de a-i lua la mine peste noapte. Am fost extrem de entuziasmată. Faptul că puteam să-mi duc copiii la culcare, să le gătesc, chiar și faptul că aveam iar dezordine prin casă erau lucruri pe care înainte nu am știut să le apreciez suficient. Am avut nevoie de extrem de multă răbdare pe care a trebuit să o pun în joc pentru a face față acestei situații, cu atât mai mult cu cât mă temeam permanent să nu vină cineva la ușa mea și să-mi spună că trebuia să reduc timpul pe care îl petreceam cu copiii mei. De fapt, am trecut prin noi stări de anxietate, pe care nu le doresc nimănui.”
View this post on Instagram
S-a reunit în final cu copiii ei
În anul 2022, Courtney a avut bucuria de a-și putea lua copiii acasă. În ciuda bucuriei enorme, încă se mai temea să nu rămână iar fără ei. A explicat că a fost necesar ca și fiul ei cel mare să urmeze ședinte de psihoterapie. Iată cum își încheie confesiunea pentru „Love What Matters” această mamă:
„Urma să ne reunim în anul 2022, pe 6 iulie. Număram minutele și secundele până atunci. Niciodată nu fusesem mai entuziasmată. Chiar dacă sunt furioasă încă pentru ceea ce s-a întâmplat și pentru că mi-au luat copiii pornind de la lucruri false, pot spune că sunt recunoscătoare pentru aproape totul. De exemplu, am avut posibilitatea ca timp de 9 luni să urmez ședințe de psihoterapie, care m-au ajutat să îmi găsesc echilibrul și să îmi stabilizez sănătatea mintală.
De asemenea, mi-am ținut mintea ocupată cu munca, așa că timpul a trecut parcă mai repede. Îi spuneam la un moment dat terapeutului meu cât de mult poate acționa o traumă asupra ta. Astfel, mă temeam să fiu acasă cu copiii, gândindu-mă că oricând putea să vină cineva să-i ia din nou.
A fost necesar să mai fac teste antidrog până la încheierea cazului meu și nu îmi rămâne decât să sper că nu mi se va mai întâmpla așa ceva. Voi mai face terapie și voi mai primi tratament psihiatric, inclusiv fiul meu cel mare trebuie să facă terapie pentru a putea depăși trauma prin care a trecut. Sper că vom reuși să finalizăm cu bine toate aceste demersuri.
Care este cel mai important sfat pe care vreau să-l ofer celor ce trec printr-o situație similară cu a mea? Să se angajeze pe deplin în ceea ce urmează să facă. În momentul în care ai copii, ei sunt totul pentru tine. Indiferent de ceea ce ai făcut sau nu ai făcut, trebuie să duci în continuare lupta pentru tine și pentru copii. Cred că perseverența și faptul că m-am conformat m-au ajutat să reușesc. Oare ar fi trebuit să procedez altfel? Nu știu, însă pot spune că aș face din nou pentru copiii mei ceea ce am făcut, ori de câte ori ar fi necesar.”
Surse foto: instagram.com/prayingforreunification/
Surse articol: Traducere și adaptare după materialul scris de Courtney Jean pentru „Love What Matters”
Urmareste-ne pe Google News
