Scapă de iluzia că poți evita orice. Fiica mea s-a ars grav la mână când eu și partenerul eram lângă ea

Rolul nostru de părinți este să ne creștem și să ne educăm frumos copiii. Trebuie să-i ferim de toate pericolele, să încercăm să evităm pe cât posibil îmbolnăvirea lor, cu alte cuvinte să facem tot ce ne stăm putință pentru binele lor superior. Sunt convinsă că toți părinții știu aceste lucruri și se străduiesc din răsputeri să-și ocrotească pui.

Dar ce faci atunci când imprevizibilul apare? Ce faci atunci când într-o fracțiune de secundă, copilul, cu tine de mână cum spune o vorbă românească, se rănește grav? Nici eu nu credeam că asemenea lucruri se pot întâmpla și chiar blamam părinții care povesteau astfel de întâmplări sau care apăreau la știrile de la ora 5.

De câte ori nu ați văzut știri cu în care copiii erau protagoniști și sufereau diferite accidente casnice, în timp ce părinții fie erau lângă ei, fie făceau treabă prin curte? Chiar zilele trecute mă uitam la televizor și a apărut o știre cu o fetiță de numai patru anișori care, în joaca ei a căzut de la balcon de la etajul trei, în timp ce mama îi culca frățiorul în cealaltă cameră.

Cine este de vină aici? Nu suntem noi în măsură să ne dăm cu părerea sau să judecăm pe nimeni! Cert este că atunci mi-am adus aminte de o întâmplare din copilăria fiicei mele.

Să fi avut vreo doi anișori când destinul mi-a arătat că nu trebuie să trăim cu iluzia că putem evita orice sau că, dacă suntem pur și simplu prezenți lângă copii, nu se poate întâmpla nimic rău. Era o după-amiază friguroasă de toamnă. Se apropia ziua ei de naștere și am decis să fac niște checuri.

Veneau în vizită bunicii, așa că trebuia să-i servesc cu ceva. Atât eu cât și partenerul meu eram acasă în acel moment. După ce am pregătit toate ingredientele, bucătăria mirosea atât de frumos și parfumat, a vanilie și a toamnă.

Între timp, mirosul plăcut a ajuns în camera unde se juca fetița. A vrut să știe ce surpriză i se pregătește. Partenerul meu a adus-o în bucătărie pentru a lua și ea parte la pregătirea unui dulce de casă.

L-am avertizat că am aprins cuptorul și că va trebui să aibă grijă de ea. El o ținea de mânuță, iar eu stăteam în dreptul cuptorului. De mică, ea fusese avertizată de câteva sute de ori că nu are voie să pună mâna pe cuptor sau pe aragaz pentru că face Uf.

Plângea ea, plângeam și eu

Primul ajutor în caz de arsuri

Ce credeți că s-a întâmplat? Abia reușisem să pun compoziția de chec într-o tavă, stând în fața aragazului - țin să precizez. Într-o fracțiune de secundă, a întins mânuța și pe lângă picioarele mele a pus mâna pe cuptorul încins. Cu mine în fața cuptorului și cu partenerul meu ținând-o de mână!

Dacă puteam evita, vă întrebați? Sigur că da! Tatăl ei putea să nu o aducă în bucătărie, să rămână cu ea în sufragerie să se joace. Eu puteam să închid cuptorul atunci când a intrat fetița și să las totul pe mai târziu. Erau zeci de variante prin care se putea evita o asemenea situație neplăcută. Nu vreau să spun tragedie, pentru că nu a fost chiar o tragedie.

Ce s-a întâmplat în continuare? Au urmat câteva zeci de minute de plâns incontrolabil și cred că vă imaginați de ce. Plângea ea, plângeam și eu. Am închis repede cuptorul, am plecat în camera alăturată și sincer nu am știut ce să fac în acel moment. Nu mă mai confruntasem cu nimic de genul până atunci.

Trebuia să facem ceva pentru fetița noastră! Iar Google nu ne-a ajutat, ca să vă zic drept. În câteva minute cât partenerul a căutat cum se tratează arsurile la copii, a găsit o grămadă de soluții nu tocmai ortodoxe să zic așa.

Articole scrise de diferite persoane care te îndemnau să pui ulei de floarea soarelui, miere de rapiță, apă rece sau diferite sprayuri sau alifii despre care nici nu știam dacă erau sigure a fi folosite pentru copii. Intuiția mi-a spus să sun moașa care m-a ajutat să o aduc pe lume pe cea mică. Este o femeie extraordinară care nu are numai cunoștințe de neonatologie, ci și de pediatrie.

- Doamna Ștefania, am pățit necazul!
- Ce s-a întâmplat? Zi repede că sunt într-o naștere.
- Vai, îmi cer scuze dar chiar arde, nu mai poate aștepta.
- Ce arde?

-Fetița mea. S-a ars grav la mânuță.
- Cât de grav? Cu ce s-a ars?
- Păi destul de grav pentru că este roșie și se formează o bășică mare în palmă. A pus mâna pe cuptorul încins.

- Of! Hai să-ți spun ce trebuie să faci: atunci când se formează bășica, drenezi puțin lichidul de acolo, ușurel. Între timp îi dai un antitermic pentru a-i alina durerea și te duci tu la farmacia de vis-a-vis de Spitalul Județean și ceri alifie pe bază de sânge de vițel. Îi dai cu alifie, îi bandajezi ușor mânuța, nu strâns și îi schimbi tifonul odată la cel cel mult două ore, ai înțeles? Între timp îi mai lași și pielea să respire, măcar câteva minute.
- Da, sigur. Vă mulțumesc din suflet!

Se făcuse deja ora 19.
"Fugi, fugi la farmacia de vis-a-vis de Spitalul Județean și cere o cremă preparată în laboratorul lor propriu, pe bază de sânge de vițel. Ia și niște tifoane sterile!", i-am spus partenerului.

Sigur că în astfel de situații, în mod normal ar fi trebuit să ne prezentăm la Urgențe. Da, ulterior mi-am dat seama de asta. Dar în iureșul momentului, nu! Așa am am considerat eu în momentul acela, că cea mai bună soluție ar fi fost să îi îngrijesc rana în confortul propriu propriului cămin. Ceea ce s-a dovedit un real succes.

Pas cu pas de la specialist: ce să faci când copilul s-a ars

Până a venit partenerul meu, deja crizele de plâns se mai domoliseră fiindcă antitermicul își făcuse efectul și o liniștise. Dar bășicuța creștea și tot creștea cum ar fi trebuit să crească checurile mele dacă erau băgate la cuptor.

I-am ascultat sfatul moașei și am drenat cum am putut eu lichidul. Dacă a durut-o vă întrebați? Sigur că da, dar nu am avut de ales, la spital același lucru s-ar fi întâmplat, cu mai puțină empatie. Dar mai mult cred că m-a durut pe mine sufletul.

Mi-a fost teamă să nu rămână cu cicatrice, ar fi fost groaznic! Nu mi-aș fi iertat asta toată viața mea. Între timp, a venit partenerul meu de la farmacie, a adus într-o cutiuță mică o cremă foarte roșie cu care am început să îi masez palma.

O dată la două ore repetam procedura: ungeam ușor palma și o bandajam finuț, suficient de larg încât să nu o deranjeze, dar suficient de strâns încât să nu se desfacă legătura. Desigur că aveam și perioade de jumătate de oră când trebuia să las pielea de pe mânuță să respire și o țineam în brațele meu.

După o săptămână am scăpat de bandaje. După încă o săptămână, au început să se vadă îmbunătățiri. Pielea fiind foarte tânără și elastică și-a revenit în mod spectaculos. Doar undeva în podul palmei se cunoștea o cută micuță, care în timp a dispărut.

Oricât de atenți am fi, oricât de mult ne-am dărui copiilor, sunt unele lucruri pe care chiar nu le putem evita, sau dacă le putem evita, pe moment nu ne dăm seama de gravitatea situațiilor. Și chiar dacă ne simțim vinovați toată viața după, trebuie să privim și partea bună a lucrurilor.

În cazul meu, partea bună a fost că nu s-a întâmplat nimic grav și că pielea și-a reveni la normal iar eu mi-am primit o lecție de viață. Am fost de zeci de ori mai atentă și am suflat și în iaurt după această întâmplare. Cât despre checuri, compoziția a fost aruncată și până când a mai crescut fetița, am preferat să cumpărăm dulciuri.