Nu cu mult timp în urmă mă lăudăm cu intuiția mea de mamă. Aveam încredere în instinctele mele în orice situație, dar pandemia parcă m-a paralizat din punct de vedere psihic. Îmi este frică să nu fac vreo greșeală care l-ar putea răni pe fiul meu într-un fel sau altul. Această teamă practic mi-a redus la tăcere instinctele de mamă. Mă lupt constant cu luarea deciziilor, fiindcă încrederea pe care o am în mine, ca părinte, pare pierdută. Intuiția mea a fost o parte atât de importantă a felului în care mi-am crescut copilul, încât mă întreb oare cum o să mă descurc de acum înainte fără ea?
Când s-a născut copilul meu, eram îngrozită de faptul că voi greși
Ca proaspătă mămică, care nu știa la ce să se aștepte după naștere, îmi era teamă. Teamă să iau o decizie nepotrivită, care i-ar putea face rău copilului meu. Mă bazam mereu pe sfaturile și pe părerile celor din jur, mai experimentați într-ale maternității decât mine. Până când bebelușul meu a avut colici. În acea perioadă eram atât de copleșită de recomandări din partea apropiaților cu privire la ce aș putea să fac că să îi alin copilului meu durerile.
Citește și: Anxietatea după naștere m-a făcut să regret că am devenit mamă
Pe multe dintre ele le urmam orbește, iar când am văzut că nu dau rezultate am spus: „STOP. De acum înainte voi avea încredere în instinctele mele și voi decide eu ce e mai bine pentru copilul meu”. Și iată că fiul meu și cu mine am reușit să trecem prin această fază nebună cu ajutorul intuiției mele de mamă.
După acel episod am devenit mai încrezătoare în stilul meu de parenting. Apoi a venit pandemia!
Pe măsură ce copilul creștea, m-am tot bazat pe intuiție, astfel încât cei doi ani teribili nu au fost atât de teribili, iar problemele școlare și-au găsit în cele din urmă soluțiile. Și apoi o pandemie mondială a pus stăpânire pe noi. Și a trebuit să răspund altfel la întrebarea: „Mamă, putem să ieșim afară să ne jucăm?”
Privindu-l pe fiul meu, am încercat să îmi ascult intuiția. Însă acolo unde în mod normal răspunsurile veneau rapid, era liniște totală. Au început să apară dubii și întrebări precum: „Da, mergem, dar dacă va fi prea aglomerat la locul de joacă? Dacă ceilalți copii au virusul și i-l vor transmite și băiatului meu? Dacă nu suntem în siguranță afară?”. Dacă, dacă și iar dacă! Toate aceste gânduri și întrebări își făceau veacul prin mintea mea, în timp ce intuiția mea era tăcută. Atunci mi-am dat seama că pandemia - sau mai degrabă frica - m-a paralizat din punct de vedere psihic.
Dintr-o dată, din mama care știa mereu ce să facă, am devenit mama care nu mai era sigură de nimic. Am început să îmi pun la îndoială deciziile. Pandemia m-a făcut să-mi pierd intuiția de mamă. Frica mi-a redus la tăcere instinctele.
Citește și: Sfaturi de la psiholog: 5 strategii de parenting eficiente în vremuri de pandemie
Dar a trebuit să reînvăț să am încredere în mine
Ușor, ușor, învăț să am din nou încredere în mine. Învăț să scot în evidență micile mele reușite când vine vorba de creșterea copilului, în loc să mă concentrez pe ce nu reușesc să fac. Mi-am dat seama că deși încă nu știu ce să îi răspund fiului meu când mă întreabă de ce nu putem merge într-un loc de joacă pe care, înainte de pandemie, îl frecventam destul de des, știu cum să îl liniștesc atunci când are un coșmar. Știu ce să îi zic atunci când îi este teamă că nu se va descurca la școală, la un examen.
Am încredere în instinctele mele atunci când are febră, când este bolnav sau când cade, se rănește și mă întreba cu lacrimi în ochi dacă o să îi treacă vreodată durerea. Da, o să îți treacă, puiule, așa cum și eu îmi recapăt încet, încet intuiția de mamă!
Articol tradus și adaptat în limba română după un material publicat pe cafemom.com.
Citește și: De ce tot mai mulți copii fug de acasă în pandemie? Răspunsul psihologului
- Sursă: cafemom.com
- Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com
Urmareste-ne pe Google News
